Papalitatea

[ALEXANDRU ANASTASIU]

O să începem cu ereziile papalităţii şi apoi, pentru a le vedea cauza vom merge în istorie la rădăcina lor şi anume la duhul schismatic al papalităţii care a degenerat apoi în duhul eretic al papalităţii.

Doresc cititorilor bucuria adevărului:
WLADIMIR GUETTÉE, Papalitatea eretica adică ce vedem în fotografia de mai jos:


1
PAPALITATEA ERETICĂ
Expunere
a ereziilor, erorilor şi inovaţiilor
BISERICII ROMANE
de la separarea sa
de Biserica Catolică în secolul al IX-lea
de
WLADIMIR GUETTÉE
doctor în teologia Bisericii Ortodoxe a Rusiei
Traducere
făcută cu binecuvântarea Prea Sfinţiei Sale Părintelui Episcop
al Eparhiei Râmnicu Nou Severin
D.D. IOSIF
de
Protosinghelul GHERASIM SAFFIRIN
Bacalaureat al Liceului din Craiova
Director şi profesor de morală liturgică şi pastorală
al Seminarului Eparhiei Râmnicu
Prea Sfinţiei Sale
Părintelui Episcop
al Eparhiei Râmnicu Nou Severin
Robul lui Dumnezeu
Domnul IOSIF
În semn de profund respect
şi
deosebită consideraţie
traducătorul dedică această carte.
WLADIMIR GUETTÉE, Papalitatea eretica
2
CUPRINS
Precuvântare – Scopul operei 3
Ereziile Bisericii Romane – Asupra Constituţiunii Bisericii
şi regulă de credinţă 6
Erezie asupra Treimii
Erezie asupra Întrupării 49
Erezie asupra Răscumpărării 58
Erezie asupra Misterelor
Botezul şi Confirmaţiunea 80
Euharistia 90
Penitenţa 126
Hirotonia 141
Nunta 163
Ungerea bolnavilor 164
Erezie atingătoare de viaţa viitoare 165
Papalitatea sau marea erezie occidentală
WLADIMIR GUETTÉE, Papalitatea eretica
3
PRECUVÂNTARE
După ce am publicat volumul intitulat Papalitatea schismatică, am
promis că vom publica Papalitatea eretică.
Ne ţinem astăzi de promisiunea noastră.
În prima noastră lucrare, am considerat papalitatea în raport cu Biserica.
Am stabilit că, uzurpând o putere suverană şi universală, papii au răsturnat
dumnezeiasca constituţie a Bisericii, s-au despărţit de Biserica primară şi
apostolească, s-au constituit în stare de schismă. Fiindcă ei au încercat să
găsească în sfânta Scriptură şi în monumentele tradiţiei catolice probe în
sprijinul uzurpării lor şi motive pentru a-i da o bază dumnezeiască şi
apostolească, noi am trecut în revistă textele Scripturii şi faptele istorice de care
ei au abuzat, spre a nimici falsele lor interpretări şi falsificările lor.
În lucrarea pe care o publicăm astăzi, noi considerăm papalitatea, faţă cu
doctrina revelată, conservată de Bisericile apostolice din primele secole până în
zilele noastre.
Documentele doctrinare din primele secole, practica neîntreruptă a
Bisericilor, faptele exterioare care constituie istoria propriu-zisă, şi chiar
sistemele care s-au încercat a se opune doctrinei revelate, pun în evidenţă un
corp de doctrină primit în identitatea sa de toate Bisericile fondate de apostoli şi
conservat de ele cu o grijă scrupuloasă.
Până în secolul al optulea aproape, toate Bisericile apostolice orientale şi
occidentale erau în acordul cel mai perfect în privinţa acestor doctrine unice şi
universale.
Un fapt foarte însemnat, este că Bisericile fondate în ţări foarte depărtate
unele de altele şi de apostoli diferiţi se aflară în posesia aceleiaşi doctrine, de
îndată ce intrară în relaţii unele cu altele. Acest fapt probează că toţi apostolii nu
predicau decât o doctrină, aceea pe care Iisus Hristos le-o predicase, şi pe care
ei o predicau sub inspiraţia aceluiaşi Duh Sfânt.
Din faptul acesta decurgea cu necesitate acest principiu: că toată
învăţătura contrară doctrinei universal primită şi universal conservată, era
contrară adevărului revelat, predicat de apostoli, adică, constituia o erezie.
Începând din secolul al optulea Bisericile occidentale părăsiră în mai
multe puncte doctrina pe care o profesau în secolele precedente, şi pe care
Bisericile orientale au profesat-o în unanimitate până în zilele noastre. Ele se
constituiră astfel în erezie. Şi mai ales papalitatea a fost cea care le aruncă în
această cale; ea a fost cea care inventă sau consacră noile erori. Pentru aceasta
dar ea trebuie mai ales să poarte responsabilitatea; de unde titlul acestei lucrări:
PAPALITATEA ERETICĂ.
Pentru a justifica acest titlu, noi va trebui să trecem în revistă chestiunile
doctrinare în privinţa cărora Bisericile occidentale şi-au schimbat învăţătura lor:
să stabilim care a fost prima lor doctrină, spre a preciza exact sensul inovaţiilor
WLADIMIR GUETTÉE, Papalitatea eretica
4
lor; să determinăm adevăratul caracter al acestor inovaţii; să arătăm partea pe
care a luat-o întru aceasta papalitatea, precum şi motivele care au inspirat-o şi
au povăţuit-o.
Astfel ne va fi metoda pe care o vom urma în privinţa fiecăreia din
chestiunile pe care le vom avea de tratat.
Pentru a stabili care a fost prima doctrină a Bisericilor occidentale, vom
apela la mărturiile acelora pe care ea totdeauna i-a considerat ca pe Părinţii şi ca
pe Doctorii săi.
Vom apropia de această primă doctrină pe aceea care a fost predată de
atunci de către papi, de către episcopi, de către scriitorii pe care Biserica Romei
i-a canonizat sau i-a aprobat.
Cu modul acesta, schimbarea va fi constatată într-un chip evident şi
irecuzabil.
Faptele istorice şi documentele oficiale emanate, sau de la papalitate,
sau de la sinoadele pe care ea le-a inspirat, prezidat şi dirijat, vor face să reiasă
rolul pe care această papalitate l-a jucat în toate inovaţiile.
Vom stabili astfel, cu evidenţă, că instituţia care s-a impus Bisericilor
occidentale ca centru de unitate şi de adevăr catolic, n-a fost decât o sursă de
împerecheri şi de erori.
În toate discuţiile pe care le vom avea de făcut, nu se va putea întâlni
nici o urmă de pasiune ori de nedreptate. Noi vom putea cu atât mai mult să fim
imparţiali cu cât, pentru a stabili teza noastră, nu vom avea decât încurcătura de
a alege între textele şi faptele la care va trebui să facem apel. Operele din care
vom scoate probele noastre vor fi indicate cu exactitate, şi toţi cei care vor vrea
să ne controleze o vor putea face fără dificultate.
Ni s-a părut oportun de a publica acest op în momentul în care
papalitatea îndrăzneşte să se proclame solemn infailibil. Opul nostru va
demonstra care este valoarea acestei aserţiuni, şi va proba că o decizie cu totul
contrară ar fi trebuit să adopte consiliul Vaticanului, dacă ar fi vrut să grăiască
adevărul. Dea Dumnezeu ca acest op să fie folositor membrilor Bisericii romane
care, sau că nu cercetează, sau din obicei, sau pentru consideraţii curat
omeneşti, ezită a se separa cu totul şi pe faţă de o papalitate ale cărei erori ei nu
şi le mai pot ascunde! Ei nu le cunosc pe toate. Noi avem certitudinea de a-i
convinge că, de o mie de ani aproape, papalitatea a rătăcit, după cum rătăceşte şi
astăzi; că Bisericile occidentale au urmat-o în ereziile sale; că trebuie să se urce
prin urmare în primele opt secole pentru a se regăsi în occident doctrina curată
aşa precum apostolii au învăţat-o.
Nimeni nu se îndoieşte, chiar în sânul Bisericii romane că, pentru a
merita titlul de catolic, este necesar de a profesa curata doctrină apostolească.
Dacă este demonstrat că Biserica romană n-a fost credincioasă în paza
depozitului dumnezeiesc, va fi evident că trebuie să o părăsească pentru a fi
catolic.
WLADIMIR GUETTÉE, Papalitatea eretica
5
Atare este încă de mult timp convicţiunea noastră; şi pentru a rămâne
catolic, după cum am voit totdeauna să fim, noi am părăsit o Biserică cu care nu
poate fi cineva unit fără a fi schismatic şi eretic.
Ştiam că lucrând astfel ne vom atrage critici şi injurii. Dar noi n-am
ezitat, aducându-ne aminte de cuvintele Stăpânului, care proclamă fericiţi pe
aceia care suferă persecuţie pentru dreptate, şi care sunt ocărâţi şi dispreţuiţi din
cauza Lui.
Un om de convingere nu se poate opri pe lângă consideraţiuni omeneşti
când conştiinţa sa vorbeşte. Şi într-această ocaziune mai ales şi-aduce aminte cu
o nobilă mândrie că, în ceea ce priveşte lucrurile conştiinţei, el nu voieşte să ştie
decât de Dumnezeu.
Am făcut să se vadă expunerea ereziilor, erorilor şi inovaţiilor
papalităţii, şi combaterii sistemului papal, aşa precum el este adoptat astăzi în
Occident. Noi nu puteam să tratăm mai bine un asemenea subiect decât atacând
scrierea D-lui J. de Maistre1, intitulată Despre Papa. Acest op este adevăratul
punct de plecare al neo-ultramontanismului, care a fost consacrat de Conciliul
de la Vatican.
Vechii ultramontani, chiar cei mai exageraţi, mai conservau încă
oarecare forme teologice, şi puneau oarecare restricţii puterii ce atribuiau
papalităţii. Ei voiau să ţină oarecare cont de istorie şi de anticele doctrine. Ei
căutau să le denatureze în profitul sistemului lor; dar silinţele lor erau ca o
rămăşiţă de omagiu dat adevărului.
Dl. J. de Maistre nu a avut scrupule de acestea. El expuse brutal sistemul
absolutismului politico-ecleziastic, pe care îl identifică cu papalitatea, şi puse
sub picioare istoria Bisericii şi monumentele cele mai venerabile ale tradiţiei
catolice. El făcu şcoală.
Ultramontanismul adoptă destrăbălările sale şi dogmatismul său insolit.
Teologii plecară capul; episcopii nu îndrăzniră să reclame.
Decretele Conciliului de la Vatican şi Syllabus sunt consacrarea solemnă
a teoriilor lui J. de Maistre.
Combaterea cărţii sale avea dar actualitate. Noi astfel am dărâmat, până
în temeliile sale, această papalitate, care este marea erezie a Occidentului şi
sorgintea altor erezii.
W.G.
1 Joseph de Maistre (1753 – 1821), scrierile sale au influienţat pe Sain Simon, Auguste Comte si Charles
Maurras şi a inspirat generaţii de francezi monarhişti şi catolici ultramontanişti. Mulţi ani a fost implicat in
politică. Intre 1774 – 1790 activat in loja masonică de la Chambery, asociată cu ramură a iluminaţilor din Ritul
Scoţian in apropiere de Lyon.