Relativismul:toate religiile sunt bune

În prealabil postat de cipri85

Ai dreptate mai ales cand il indeamna pe Adam sa muste din mar... :)

Mihai si Cipri

Regret as zice ca sunt mama, daca o asfel parere aveti despre femei voi barbatii...
Oare ce parere aveti, ca stii si mama voastra are tot intuitie feminina???... Eu as zice ca una groznica despre ea ca femeie ..
Si daca stau si ma gandesc mai bine ca si Prea Sfanta Curata Fecioara Maria tot ceva de genul acesta ar trebui sa aibe..intuitie feminina si ca se trage din Eva ar trebui sa o puna intr-un loc mai inapoia barbatului, ca doar l-a amagit pe saracul de el si l-a facut sa manance din mar?? Sa inteleg ca tare naiv a fost Adam..el cred ca nu stia ca erau interzise acele mere... doar Eva ..
Prea Sfanta Fecioara Maria ea are tot intuitie feminina da? ( sper sa-mi ierte nesabuinta ca am folosit numele ei aici, intr-o astfel de conversatie de pe un site, ce se vrea sa se cheme crestin ortodox...) Oare nu este pe aici si cineva care ar trebui sa stearga astfel de contributii la promovarea credintei...aveti cumva o problema cu femeile?
Suntem pentru a duce mai departe credinta si a o promova ca fiind dreapta...parca se cheama ortodoxa si are la baza dragostea..nu frustarile unora ...
Acesta este modul in care se procedeaza???....Incep sa cred ca nu am nimerit pe un site crestin ortodox

[Mihai36]

Astia sintem, cu astia defilam. O sa va citez un articol girat ortodox despre femeia in biserica cu ceva elemente din primele secole.

[Mihai36]

"Dupa Cincizecime, Sfintii Apostoli au numit diaconi, episcopi si preoti. Se poate ca functia de slujire, pe care o indeplineau de bunavoie femeile ce-L urmau pe Hristos, sa fi fost deja recunoscuta ca o functie clericala pe parcursul primului secol. Un text din epistola catre Romani 16, 1-2 face referire la „diaconita" Febe si pare sa confirme existenta diaconatului feminin in jurul anilor 60 d. Hr. Trebuie de asemenea mentionat faptul ca, in primele decenii ale Bisericii crestine (anii 40-60) cele trei trepte ale clerului, precum si functiile lor, nu erau clar si universal definite. De aceea, denumirea de Apostol este folosita pentru a desemna si pe misionarii evanghelizatori, iar numele de preot putea sa-i desemneze si pe episcopi.

Cat despre alte femei mentionate in scrierile epistolare ale Sfantului Apostol Pavel, printre care Priscila (Rom 16, 3), Maria (Rom 16, 6), Trifana, Trifosa, Persida (Rom. 16, 7), despre care se spune ca „s-au ostenit intru Domnul", credem ca ele ar fi putut ajuta si chiar invata (evangheliza) in comunitatile lor, fara sa aiba insa o functie sacerdotala aparte."
"Femeia este prin insasi structura ei semn: ea Il primeste pe Dumnezeu fara lupta, fara indoiala, fara frica. Ea este receptacolul acestui Dumnezeu care se reveleaza, ea este raspunsul firii umane la caracterul catafatic al divinitatii. Barbatul insa este cel care-L cauta mereu pe Dumnezeu, este cel care stie ca Dumnezeu este apofatic, este mereu ascuns si dornic de a fi descoperit. De aceea femeia este semn, functia sa este profetica, caci cu usurinta ea Il reveleaza pe Dumnezeu. Barbatul este preot si rege, caci el se sacrifica si se autoconduce spre gasirea lui Dumnezeu Care se ascunde, Care se vrea cucerit. Uneori, pierdut fiind pe acest drum al cautarii, barbatul are nevoie de „semnul" femeii pentru a regasi drumul spre Hristos (In 20, 17-18; Apoc 12, 1).
Exemplul desavarsit al aspectului profetic al misiunii femeii il constituie episodul ungerii cu mir a picioarelor si a capului Domnului Iisus Hristos de catre Maria din Betania (Mt 26, 6-13). Comentand acest episod, Georgette Blaquière in lucrarea sa „La grace d'être femme", afirma: „Maria din Betania patrunde misterul cailor lui Dumnezeu. Ea stie intr-un mod ascuns ca ceasul lui Iisus a venit, ceea ce ea accepta si proclama prin acest act misterios, a carei profunzime nu o intelege poate nici ea insasi. Ea sparge vasul pretios de alabastru plin de parfum. Tot asa, trupul lui Iisus va fi zdrobit prin moarte, pentru a se putea raspandi parfumul „care umple casa" (In 12, 3), aceasta „buna mireasma a lui Hristos" (Efes 5, 2; 2 Cor 2, 15), care, dupa Sfantul Apostol Pavel, ii va umple pe crestini, marcati ei insisi de ungerea mesianica si regala a botezului. Apoi ea unge trupul lui Iisus cu toata tandretea inimii ei, iar El recunoaste si accepta acest gest ca anticipare a ungerii funerare si profetie a Patimilor."[8]

In continuare Hristos pare sa uneasca sacrificiul Sau mantuitor cu gestul profetic al acestei femei. Dupa cum, vorbind la Cina cea de Taina despre Sfanta Euharistie care se va face „spre pomenirea Mea" (Lc 22, 19), tot astfel in acest moment el spune ca gestul femeii va fi anuntat in toata lumea „spre pomenirea ei" (Mt 26, 13). Imaginea preotului ce se auto-sacrifica si a profetului care anunta sacrificiul preotului sunt astfel unite pentru totdeauna.
In alta ordine de idei, femeia ipostaziaza natura umana intr-un mod care o predispune spre functia profetica. Daca barbatul este elementul activ, care-L cauta pe Dumnezeu, care se lupta cu El pentru a-I „smulge" o binecuvantare (Fc 32, 25-28), femeia primeste cu pace si in deplina ascultare revelarea lui Dumnezeu. In timp ce dreptul Iosif se framanta intre credinta si necredinta (Mt 1, 21), Sfanta Fecioara afirma cu incredere : „Fie mie dupa cuvantul tau!" (Lc 1, 38). De asemenea, in timp ce lui Nicodim i se cere sa caute adevarul misterului lui Iisus (In 3, 9-10), Hristos se reveleaza dintr-o data femeii samaritence (In 4, 26). In timp ce aproape toti Apostolii L-au parasit pe Hristos Rastignit (Mc 14, 50), femeile raman fidele la picioarele Crucii (In 19, 25).
Femeia este chemata de catre Mantuitorul Hristos la aceasta slujire a ascultarii, a primirii si a trairii revelatiei, dupa cum ne invata episodul cu Marta si Maria (Lc 10, 38-42). Maria a recunoscut din nou partea cea buna, partea care se potriveste structurii ei feminine si care nu a fost luata de la ea. Daca slujirea diaconiei sau cea de conducere a comunitatilor crestine au fost „luate" de la femeie, ele nefiind justificate decat de conjunctura istorica, misiunea profetica va ramane specifica femeii pana la sfarsit.
Tot in cadrul slujirii profetice este inclusa si slujirea invatatoreasca. Slujirea invatatoreasca a femeii a fost simbolizata in scrierile evanghelice prin mai multe personaje biblice: Sfanta Fecioara Maria dezvaluie tainele mantuirii in imnul sau cuprins in Evanghelia dupa Lc 1, 46-55; la fel, proorocita Ana la Templu (Lc 2, 36-38); femeia samariteanca anunta vestea sosirii lui Mesia in tot orasul ei (In 4, 39), iar femeile mironosite vestesc Invierea Domnului Apostolilor (In 20, 17-18).
In scrierile ne-evanghelice, numarul femeilor care vestesc Evanghelia (lucreaza in Domnul) se mareste: Priscila impreuna cu sotul ei, Acvila, Iunia si sotul ei, Andronicus, Trifena si Trifosa, Persida (Rom cap. 16), si poate multe altele din cadrul comunitatilor pauline. Despre unele dintre aceste femei (Maria, Priscila, Trifena si Trifosa, Persida), Sfantul Apostol Pavel spune ca au „lucrat" (ekopiasen) in Domnul sau in Hristos, sau chiar ca se numara printre apostoli (Iunia).
In scrierile pauline, termenul de apostol inseamna „misionar", „evanghelizator", iar cu un sens mai restrans se referea probabil la cei care L-au vazut pe Hristos fie in timpul vietii, fie dupa inviere si care propovaduiau Evanghelia. Din contra, expresia „cei doisprezece" se referea in mod explicit la cei doisprezece Apostoli alesi de Hristos, care au primit primii Sfantul Duh la Cincizecime. Cat despre termenul „a lucra" (kopian), el desemneaza in epistolele pauline, in majoritatea cazurilor, actiunea de predicare a Evangheliei.
In Epistola I catre Timotei, se spune despre preotii care conduc comunitatea ca, aceia dintre ei care se ocupa cu lucrarea predicarii, merita o dubla onoare (1 Tim 5, 17). Intelegem de aici ca harisma predicarii era deosebita de slujirea sacerdotala sau de conducere. Ea era privita ca un dar al Duhului Sfant dat crestinului dupa botez.
Pe de alta parte, femeilor li se cerea sa exercite aceasta slujire in buna cuviinta, dand dovada de respectul cuvenit barbatilor/sotilor. In urma unei analize atente a controversatului text din Epistola I catre Corinteni , in care se recomanda femeilor sa taca in biserica, credem ca sensul acestor afirmatii pauline poate fi redat in felul urmator: „Sotiile (in anumite manuscrise: voastre) sa taca (sa nu se agite (FAp 12, 17), sa faca liniste (FAp 15, 12; Luca 18, 39), sa nu replice (Luca 20, 26), sa nu se certe, sa nu se dea in spectacol) in biserica (in adunarea de cult; 1 Cor 14, 19), caci nu le este permis sa vorbeasca (sa se adreseze - 1 Cor 14, 3, 6, 28, sa se certe) (altor barbati/cu alti barbati), ci sa fie supuse (sub controlul - 1 Cor 14, 32, autoritatea - Rom 8, 20; Rom 10, 3) (in anumite manuscrise: sotilor lor), dupa cum spune si legea. Dar daca vor sa invete (pe altii - Mat 28, 19, sa dea lectii) (alt manuscris: manthanein - sa invete ceva) , acasa sa intrebe ( sa ridice o problema - Lc 6, 9, sa se certe, sa lanseze o disputa - Lc 2, 46) cu propriii lor soti (iar nu cu alti barbati), caci este rusinos pentru o femeie sa vorbeasca (sa se adreseze, sa se certe) in biserica (altor/ cu alti barbati)."
"Tinand cont de intregul context al acestei epistole, consideram ca femeile din Corint aveau tendinta de a se da in spectacol in timpul slujbelor, rugandu-se si profetind cu capul descoperit (1 Cor 11, 3-16) si certandu-se cu barbatii altor femei despre diverse subiecte (1 Cor 11, 18). De aceea, Sfantul Apostol Pavel le cere in primul rand sa-si acopere capul, pentru ca in cadrul slujbei, atunci cand se roaga si profetesc, sa nu se puna in evidenta slava barbatului (care este femeia si care trebuie sa se ascunda - katakalupteai), ci numai slava lui Dumnezeu (care este barbatul si care trebuie sa fie vizibil). In al doilea rand, el le cere sotiilor sa nu intre in discutii cu alti barbati si, in general, sa nu faca tulburare in timpul slujbei.
Faptul ca porunca data femeii (sotiei) de a tacea (de a nu se certa cu alti barbati) nu are valoarea unei interdictii generale de a se exprima in cadrul cultului este demonstrat atat de capitolul citat anterior (cap. 11, 5), cat si de afirmatia din versetul 31 conform careia: „toti pot sa profeteasca". Intrucat harul se da tuturor la botez, darurile Duhului sunt general-valabile, atat pentru barbati, cat si pentru femei. De altfel, credem ca recomandarile anterioare, facute celor care vorbesc in limbi si profetilor, erau valabile si pentru femeile care aveau acele harisme.
Ceea ce-l preocupa aici pe Apostol nu este statutul femeii in cadrul institutiei bisericesti, ci comportamentul ei in cadrul slujbelor. El vrea asadar ca slavirea lui Dumnezeu sa se faca in deplina disciplina, cu calm, fara dispute si sa se respecte buna-cuviinta (1 Cor 14, 40).
Dupa aceasta prezentare a situatiei si a rolului femeii in Biserica primara putem concluziona prin a afirma ca femeia era perceputa ca impreuna-mostenitoare cu barbatul a Imparatiei Cerurilor (1 Pt 3, 7). In urma botezului, femeile puteau primi diverse harisme, intocmai ca si barbatii. Dintre acestea, cea mai frecventa era cea a profetiei (FAp 21, 8-9) si cea a apostolatului (a evanghelizarii). Ca si multe dintre celelalte harisme si acestea au disparut dupa primul secol, astfel incat, incepand din secolul al doilea, nu se mai intalnesc femei misionare sau profetese."
(Prof. Drd. Cristina Socosan /crestinortodox.ro)

si drept urmare ..sa inteleg ca toate femeile vor intra in aceiasi oala si barbati presupun la fel...???
Sa spun ce consider eu???....ca nu asta este scopul... ci ideea este sa stim ca ne luptam cu satana... nu noi oameni intre noi si suntem dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu ..si ca esti aproapele meu si nu conteaza ce au decis asa in timp uni si altii... poate tinand cont ca nimic nu este desavarsit pana nu va veni Cel desavarsit conform celor scrise in 1CORINTENI 13 ..poate au gresit..asa ca:
-neavand dreptul sa judec sau spun nimic inpotriva celor ce s-au scris, multumesc ..ca mi-ai imbogatit cultura cu toate cele scrise de tine, ramane sa le judece Cel ce trebuie, cat de bune sunt...eu sunt doar o umila femeie care nu are cuvant de spus, ca nu pot da lectii de catehizare....poate ca acesta a fost scopul atator sinoade..sa nu se puna in valoare si femeia...si ca al 12 apostol putea fi o femeie..nu?....dar ce rost ar avea sa dam peste cap credinta si sinoadele, care se fac de barbati de atat amar de vreme..nu?
Nici nu am interesul sa fac altceva, raman la statutul de femeie pe care sincer mi-l revendic..ca am o ruda in cer ca Maica Domnului pe care o iubesc enorm..

[Adriana3]

La Cincizecime, Duhul Sfant a coborat peste fii si fiice, slujitori si slujitoare. Deci opinia exprimata mai sus este una partinitoare. Dumnezeu se reveleaza in egala masura barbatului si femeii, nu este deloc ascuns, ci diferenta este in puterea fiecaruia de a-l percepe. Iar la acest capitol a sesizat bine autorul, femeile sunt mai bune. Interesant cum cei care au capacitatea mai mica de a-L percepe pe Dumnezeu si care au demonstrat o cpacitate mai mica de a-L urma pe Golgota, au fost alesi sa ii conduca ei pe ceilalti, pentru a fi sigur ca nu ramane nimeni de caruta. Femeile o luau prea repede la picior cu intelegerea asa ca se iscau certuri cam ca aici Si cum cauza orbirii la cei care cred ca Dumnezeu se ascunde este insasi mandria, iata cum cred ca ei s-ar sacrifica mai mult arogandu-si pe aceasta baza doar lor preotia, ei care recunosc ca sunt mai orbi, si la fel isi aroga titlul de Rege, ei care sunt mai prejos in slujire...
Dar, avand in vedere ca atunci cand oamenii sunt legati cu lanturi unii de altii, ritmul cu care va merge grupul este dat de cei care merg mai incet, mai avem inca de indurat cele care am lua-o mai la picior si i-am mai lasa pe ceilalti in urma cu ei insisi :)
Daca toti cei cu mandrie prea mare ar primi spinul satanei ca sa nu se mai mandreasca, asa cum a primit apostolul, alta ar fi fata Bisericii acum. Se pare insa ca o astfel de metoda in masa nu ar fi putut fi tinuta sub control asa ca s-a preferat sacrificarea unora pentru mantuirea altora. Iar cele sacrificate au fost in speta femeile, dupa cum o arata Ap. Petru.