Taina suferintei

În prealabil postat de ioan cezar

Pe scurt, suferinta e doar o propunere. De modul in care dam raspuns la suferinta cred ca atarna viata, destinul.
Am observat ca unii oameni sunt uratiti, chiar mutilati de suferinta. Raman definitiv impietriti. Li se vede pe fata, in mers, in gesturi, in vorba, in tot...
Altii, dimpotriva, devin mai frumosi, capata lumina.
De unde diferenta, m-am intrebat si mi-am zis ca multe sunt de spus, desigur.

Exact aceasta intrebare mi-am pus-o si eu :" de unde diferenta?"

Cautand raspunsuri, am dat peste Taina suferintei decriptata de arh. Simeon.:-)

Cezar? Ma bucur sa te vad!:-) Ai cam lipsit si tu

[LapetiteMoc]

Tristetea este strans legata de suferinta. M-am intrebat de ce se vorbeste (in cercetarea literara, filozofie) de doua tipuri accentuate ale tristetii - tristetea romaneasca si tristetea portugheza.

La tristetea portugheza nu ma pricep.
Incerc sa gasesc o explicatie pentru cea romaneasca.
La noi comunismul a coexistat cu ortodoxia (social, vorbind), asa ca in mintea omului s-au amestecat lucrurile. Comunismul este cel care inventa mereu pedepse, autocritica etc. ceea ce a dus la mutilare sufleteasca. Omul afla despre iubire, iertare doar la Biserica si intr-un chip oarecum abstract, astfel incat a ajuns sa creada ca Dumnezeu este cel care pedepseste. De aici tristetea deznadejdii, fiecare cuvant, fiecare gest este dublat mental de o penitenta ce va veni candva dinspre Dumnezeu. Nimic mai fals. Nu credeti?

Ba da, eu sunt de acord cu tine si as mai adauga doar un lucru: tristetea e de obicei asociata cu pierderea a ceva de care omul e atasat. Pierderea, perceputa ca definitiva, irecuperabila, genereaza tristetea. Dar crestinul stie ca tot ce lasa e de fapt o investitie, nu o pierdere, de aici si bucuria chiar in miezul unor necazuri care pe altii ii devasteaza.
Mare e taina suferintei!

[MariS_]

În prealabil postat de ioan cezar

Ba da, eu sunt de acord cu tine si as mai adauga doar un lucru: tristetea e de obicei asociata cu pierderea a ceva de care omul e atasat. Pierderea, perceputa ca definitiva, irecuperabila, genereaza tristetea. Dar crestinul stie ca tot ce lasa e de fapt o investitie, nu o pierdere, de aici si bucuria chiar in miezul unor necazuri care pe altii ii devasteaza.
Mare e taina suferintei!

Mare e taina suferintei! Multa dreptate ai, prietene drag, asa e, mare e taina suferintei. Doar cand cand ajungi sa pretuiesti jertfa de sine, cand ajungi sa intelegi Jertfa Mantuitorului, doar atunci incepe sa licareasca lin si dulce marea taina a Suferintei: telul ei inobilator, inaltator, induhovnicesc.
Har, smerenie si jertfa de sine.

IN SUFERINTA L-A VAZUT IOV PE DUMNEZEU- arh. SIMEON KRAIOPOULOS

"Iată că marele Iov, bogatul Iov, credinciosul Iov, L-a văzut pe Dumnezeu doar în suferință. Scoala vieții lui cât și adevărata revelație s-a desăvârșit in suferință. Avem datoria să luăm aminte la școala lui Iov, la răbdarea credincioșiei lui. Astăzi lumea plânge de atâta suferință și i-ar prinde bine lecția de răbdare a marelui Iov.

Să ne amintim puțin de Iov, cel care a suferit poate ca nimeni altul. Dumnezeu a îngăduit să simtă suferința pentru ca să arate virtutea lui. Și după ce a suferit, după ce a trecut prin toată încercarea, Dumnezeu l-a binecuvântat – ne spune Sfânta Scriptură – mult mai mult decât îl binecuvântase mai înainte și Iov a avut din nou toate bunurile.

Și a zis Iov acestea:
,,Dumnezeul meu, am auzit despre Tine și am crezut și Te-am preamărit, acum însă Te-am văzut!”
Adică, suferința prin care a trecut parcă i-ar fi dat simțuri deosebite, ochi nou și înlăuntrul suferinței L-a văzut pe Dumnezeu a simțit binecuvântarea și iubirea Lui, așa cum n-o simțise mai înainte. Urmarea a fost că Iov s-a aflat înaintea lui Dumnezeu smerit, plin de binecuvântare dumnezeiască, de prezența Acestuia, de iubirea dumnezeiască, dar în același timp umil: ,,Mă urgisesc pe mine însumi înaintea Ta, Dumnezeule, mă ugisesc!”

Deci, așa cum am mai spus, prin suferință se desțelenește din lăuntrul sufletului omenesc orice rădăcină egoistă, orice împietrire. Acestea pleacă și omul rămâne smerit, cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Așadar, are și suferința binele ei.

Când ești binecuvântat în alte împrejurări există pericolul să te mândrești, dar când ești binecuvântat în durere și suferință, atunci cu greu te poți mândri. Ci dimpotrivă, te smerești, te umilești, te topești, devii ca un fum înaintea lui Dumnezeu."

Inca o caramida la ceea ce ai construit Melissa ....desi nu se refera numai la subiectul topicului.

• "A găsi în tine pe Hristos Cel cu Cruce, temelia ta dumnezeiasca, şi a clădi pe ea viaţa ta, acesta este învierea cea din morţi înainte de învierea cea de obşte. Fericit şi sfânt este acela ce are parte de învierea cea din morţi.
• Iisus a tămăduit orbirea ochilor, dar n-a putut tămădui orbia răutăţii. Orbia răutăţii, stând de-a pururi împotriva Adevărului, nu are leac, dar are pedeapsă.
• Învierea este noul stâlp de foc, care conduce de două mii de ani neamul creştinesc prin pustia acestei lumi. Din lumina lui este făcut destinul care ne atrage Acasă.
• Mulţi îl urmează pe Iisus până pe muntele Fericirilor, dar foarte puţini până pe muntele Golgota, până pe cruce. Până pe cruce n-a străbătut decât iubirea maicii Sale şi a ucenicului iubirii… Mai mult v-a înflori viaţa ta dacă vei fi un erou al iubirii divine şi nu o victimă a iubirii păcatelor.
• Sunt multe chipuri de a intra în împărăţia lui Dumnezeu, dar numai o singură uşă: Iisus

• Cea mai grea cruce e lepădarea de sine şi nu poţi urma pe Iisus fără lepădarea de sine. „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie”.
• Nu sunteţi şi voi căutând pe Iisus?
Voi ştiţi despre Iisus o mulţime de lucruri, dar încă nu-L ştiţi pe El.
Şi până nu-L găseşti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine,
Nu-ţi găseşti nici sensul tău, nici sensul lumii.
Unde Îl găsim pe Iisus? : 1 Ascuns în poruncile Sale. 2 Descoperit în Tainele Sale. 3 Nevăzut de faţă în orice suferinţă în viaţă, în orice cruce a vieţii. 4 Întreg în Biserică, în marea obşte a credincioşilor.
• Găsind pe Iisus ne găsim pe noi înşine, destinul şi veşnicia noastră.
• Pe Dumnezeu nu-L putem cunoaşte decât prin Iisus Hristos, Care-I calea noastră la Tatăl."

[Marius22]

O suferinta cu care ne confruntam in viata ne poate deschide fiecaruia din noi propriul "drum al Damascului". Asa cum Apostolul Pavel a fost orbit de Dumnezeu ca abia de atunci "sa vada" cu adevarat, asa randuieste Dumnezeu boli si suferinte asupra noastra ca vederea proprie, alipita de cele ale lumii, sa o consideram "orbire". Dar Apostolul Pavel, desi fusese orbit, L-a recunoscut pe Hristos, a simtit prezenta Sa, a spus "Doamne". A constientizat intalnirea.

Noi insa nu marturisim in suferinta prezenta lui Hristos. Nu Il numim "Doamne". Dorim cu orice pret sa redevenim sanatosi chiar de vom trai "orbecaind", pana la sfarsitul vietii noastre, din pricina "solzilor de pe ochii mintii".