E adevarat ca platim pentru pacatele stramosilor pana la al patrulea neam?

[citystar]

În prealabil postat de AlinB

Nu e vorba de un act justitiar, pur si simplu parintii, bunicii, strabunicii transmit ceva copiilor lor si nu doar pe linia educatiei si a exemplului personal ci un fel de mostenire genetica dar care nu tine atat de biologic cat de latura adanca a sufletului.

Un om care realizeaza ce ii lipseste dpdv spiritual si incepe sa indrepte ce are de indreptate, indiferent ca sunt greseli "mostenite" sau deplin incuviintate, nu va plati pentru pacatele nimanui in afara de cele de care este direct si personal responsabil.

ba nu, este vorba de un act justitiar.
Eu am inceput sa fiu pedepsit de la varsta de 6-7 ani pentru pacatele stramosilor mei de sute de ani, pe care nici nu stiu cum ii cheama, nici nu i-am vazut, nici macar nu stiu din partea cui, sau unde au locuit, sau ce pacate au facut. Eu nu-mi cunosc nici macar bunicii, nu strabunicii sau ceilalti. Atata stiu ca sunt pedepsit , eu si fratele meu, pentru pacatele altora. La 7 ani nici nu stiam ce-i aia pacat. Iar handicapul pe care l-am capatat atunci credeam ca e ceva normal, ca toti ar trebui sa sufere asa. Mai tarziu am constientizat, ca nu toti cei din jur sunt handicapati, ci numai unii, care au avut nesansa sa fie urmasii unor oameni extrem de pacatosi si acum trebuie sa plateasca pacatele ras-ras-ras-ras-ras.....stra-bunicilor care au murit cu sute si mii de ani in urma.

Si nu sunt de acord cu cei care zic ca copii pastreaza obiceiurle parintilor. Daca parintii sunt prosti, nu inseamna ca si copii sa fie prosti. Eu de exemplu am avut parte de un tata agresiv, care injura foarte des, mai ales de obiecte sfinte. Eu acum nu suport sa vad un om care injura. Daca cineva injura la 5 metri distanta de mine, e ca si cum mi-ar da cu ceva in cap, nu conteaza pe cine injura, nu suport sa-l aud.
Eram candva intr-o masina cu un coleg, si incepuse sa injure pe un alt sofer in trafic, din nu stiu ce motiv. In clipa respectiva singurul lucru care imi doream era sa ies din masina cat mai repede posibil, nu-l mai suportam, oricum am mai stat cam 1 minut in masina dupa aia am coborat. Acum mi e si teama sa mai merg cu el cu masina, incerc sa-l evit de cate ori posbil. Nu suport oamenii care injura. De asemenea nu suport sa mostenesc nimic din defectele sau calitatile parintilor mei, nu vreau sa seaman cu ei nici la fata, nici la obiceiuri, la nimic. Ba chiar ma deranjeaza cand cineva mi-a zis ca seman cu fratele. Nu suport sa seman cu nimeni din familie. Si nici nu vreau ca fii mei, daca vor exista vreodata, sa semene cu mine.
Mostenirea e cel mai urat lucru din lumea asta. Nu trebuie mostenit nimic, fiecare om sa fie original.

[glykys]

În prealabil postat de citystar

ba nu, este vorba de un act justitiar.
Eu am inceput sa fiu pedepsit de la varsta de 6-7 ani pentru pacatele stramosilor mei de sute de ani, pe care nici nu stiu cum ii cheama, nici nu i-am vazut, nici macar nu stiu din partea cui, sau unde au locuit, sau ce pacate au facut. Eu nu-mi cunosc nici macar bunicii, nu strabunicii sau ceilalti. Atata stiu ca sunt pedepsit , eu si fratele meu, pentru pacatele altora. La 7 ani nici nu stiam ce-i aia pacat. Iar handicapul pe care l-am capatat atunci credeam ca e ceva normal, ca toti ar trebui sa sufere asa. Mai tarziu am constientizat, ca nu toti cei din jur sunt handicapati, ci numai unii, care au avut nesansa sa fie urmasii unor oameni extrem de pacatosi si acum trebuie sa plateasca pacatele ras-ras-ras-ras-ras.....stra-bunicilor care au murit cu sute si mii de ani in urma.

Ai auzit cumva de parintele Teofil Paraian? El s-a nascut orb, in viata lui nu a vazut lumina zilei, dar asta nu l-a impiedicat sa ajunga mult mai cult decat cei cu vedere si, mai ales, nu l-a impiedicat sa fie un om al bucuriei. A lui e vorba: "Daruind lumina pe care nu o ai, o vei dobandi si tu", pentru ca asta a facut el toata viata: le-a daruit oamenilor bucuria, linistea sa sufleteasca si comorile sale de intelepciune pe care ochii sai nu le-au vazut niciodata. Si o data nu a zis: Doamne, de ce m-ai facut orb, ale cui pacate le platesc? Mereu si-a vorbit de bine familia, spunand ca erau oameni cumsecade, crestini,ce-i drept, nu la cea mai inalta masura duhovniceasca. S-a facut calugar. In popor se crede ca acei calugari care se mantuiesc reusesc sa isi salveze si neamurile din iad.L-a intrebat cineva acest lucru. I-a zis ca el s-a calugarit nu ca sa ii ierte Dumnezeu pacatele lui sau ale altora din neam sau pentru ca nu s-ar fi adaptat in lume, ci pentru ca Il iubeste pe Dumnezeu si vrea sa ii slujeasca. Si-a transformat handicapul in binecuvantare.