duhovnicul Adrian Fageteanu

[MariS_]

Dumnezeu sa-l odihneasca pe parintele Adrian Fageteanu cu dreptii Sai!
Dansul repeta de multe ori ca mantuirea necesita spirit de jertfa. Era cerinta pe care o impunea tuturor si, binenteles, siesi.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Raoul]

Tocmai ce m-am intors de la Lainici,am fost pentru a-mi lua ramas bun de la parintele Adrian. Ce pot sa spun... minunat! O zi splendida si plina de har,cuvintele nu pot descrie sentimentele care te cuprindeau. Ca de obicei am fost in slujba manastirii,cu obstea si ierarhii aflati astazi acolo. L-am condus pe ultimul drum pe minunatul parinte,eram in fata cu preotii,calugarii si alti frati de manastire,purtam una din crucile acelea mari cu icoane (nu le stiu denumirea). Marea mea dorinta (pentru care ma si rugasem la Dumnezeu) a fost de a ma invrednici a-i mai saruta o data mana sfintiei sale. Parea imposibil,nu numai datorita multimii (car oricum nu prea avea acces),dar datorita mai marilor preoti,nu puteai da "buzna" peste ei si peste cosciugul unde se afla parintele. Cu toate astea am reusit,am fost la una cu ierarhii si mi s-a permis sa-i sarut mainile si crucea cu icoana ce la avea pe piept (bineinteles,nu fara inchinaciune). Pot sa spun ca a fost cea mai mare bucurie pe care am putut-o avea! Multumesc Cerului si parintelui ca mi-au permis aceasta,si ma rog sa-mi ierte "indrazneala",eu un biet pacatos fiind,nesimtindu-ma vrednic de o asemenea onoare. As vrea sa adaug ca parintele este mai mult adormit decat mort,parca dormea. Nu se simtea deloc vreun miros urat (specific unui om mort de 4 zile),nu era rece etc. Nici nu mi-am putut stapani lacrimile in unele momente...
A fost frumos la punerea sa in mormant,cand toata lumea,impreuna cu preotii,faceau metanii si rosteam toti intr-un glas: "Cu dreptii odihneste Doamne sufletul adormitului robului tau Adrian ieromonahul" (parca asa imi amintesc,oricum eram cuprins de puternice emotii si sentimente de duiosie). Ce nu mi-a placut a fost mormantul,nu foarte adanc si mai ales ca era cimentat,adica peretii din caramida si acoperiti cu beton. Parca era mai de preferat sa fie pus in pamant. Dar ma rog,s-o fi hotarat si asta cu un scop,poate macar pana la 7 ani sa-l tina asa,in eventualitatea in care va trebui dezgropat dupa randuiala.

O sa revin si cu poze facute de mine,insa ceva mai incolo. Trebuie sa le descarc de pe tel si sa le uploadez,si am un net foarte slab. Dar promit ca fac tot posibilul sa vi le transmit,asa cum am facut si in descrierea zilei de canonizare a Sfantului Irodion de la Lainici.

Doamne-ajuta!

În prealabil postat de Raoul

Tocmai ce m-am intors de la Lainici,am fost pentru a-mi lua ramas bun de la parintele Adrian. Ce pot sa spun... minunat! O zi splendida si plina de har,cuvintele nu pot descrie sentimentele care te cuprindeau. Ca de obicei am fost in slujba manastirii,cu obstea si ierarhii aflati astazi acolo. L-am condus pe ultimul drum pe minunatul parinte,eram in fata cu preotii,calugarii si alti frati de manastire,purtam una din crucile acelea mari cu icoane (nu le stiu denumirea). Marea mea dorinta (pentru care ma si rugasem la Dumnezeu) a fost de a ma invrednici a-i mai saruta o data mana sfintiei sale. Parea imposibil,nu numai datorita multimii (car oricum nu prea avea acces),dar datorita mai marilor preoti,nu puteai da "buzna" peste ei si peste cosciugul unde se afla parintele. Cu toate astea am reusit,am fost la una cu ierarhii si mi s-a permis sa-i sarut mainile si crucea cu icoana ce la avea pe piept (bineinteles,nu fara inchinaciune). Pot sa spun ca a fost cea mai mare bucurie pe care am putut-o avea! Multumesc Cerului si parintelui ca mi-au permis aceasta,si ma rog sa-mi ierte "indrazneala",eu un biet pacatos fiind,nesimtindu-ma vrednic de o asemenea onoare. As vrea sa adaug ca parintele este mai mult adormit decat mort,parca dormea. Nu se simtea deloc vreun miros urat (specific unui om mort de 4 zile),nu era rece etc. Nici nu mi-am putut stapani lacrimile in unele momente...
A fost frumos la punerea sa in mormant,cand toata lumea,impreuna cu preotii,faceau metanii si rosteam toti intr-un glas: "Cu dreptii odihneste Doamne sufletul adormitului robului tau Adrian ieromonahul" (parca asa imi amintesc,oricum eram cuprins de puternice emotii si sentimente de duiosie). Ce nu mi-a placut a fost mormantul,nu foarte adanc si mai ales ca era cimentat,adica peretii din caramida si acoperiti cu beton. Parca era mai de preferat sa fie pus in pamant. Dar ma rog,s-o fi hotarat si asta cu un scop,poate macar pana la 7 ani sa-l tina asa,in eventualitatea in care va trebui dezgropat dupa randuiala.

O sa revin si cu poze facute de mine,insa ceva mai incolo. Trebuie sa le descarc de pe tel si sa le uploadez,si am un net foarte slab. Dar promit ca fac tot posibilul sa vi le transmit,asa cum am facut si in descrierea zilei de canonizare a Sfantului Irodion de la Lainici.

Doamne-ajuta!

Dumnezeu sa il odihneasca cu Dreptii Sai! Coleg Raoul, ce am subliniat poate fi un preambul al unei vesti de o cutremuratoare bucurie pentru voi... Intelegi... Eu sunt catolic, dar oamenii sfinti ai ortodoxiei sunt cinstiti si in sufletul meu; am evlavie la multi dintre ei. Cred ca moastele lor sunt adevarate si puternice in Har.
Cu stima.

[Raoul]

Vad ca nu s-a mai postat de mult aici... sper ca parintele nu a fost uitat.
Joi,de ziua Sf. Antim s-au implinit 100 de ani de la nasterea sfintiei sale si ~un an de la trecerea la cele vesnice. Crucea de lemn a fost inlocuita cu una noua. Saptamana trecuta era asezata in fata mormantului,asteptand ca joi sa fie montata,dupa cum s-a si facut. Parastasul insa s-a tinut sambate (ieri). Atasez cateva fotografii cu mormantul parintelui,inainte si dupa montarea noii cruci:









Uploaded with ImageShack.us

[Raoul]

Tot ieri a aparut si cartea "Parintele Adrian Fageteanu si crucea Rugului Aprins - Omagiu la un secol de la nasterea sa". Eu deja am cumparat-o:



Uploaded with ImageShack.us