Despre iubire - extras din Profetul - Kahlil Gibran

[catalin2]

Eu am citit cate ceva din Gibran cand nu eram credincios si eram pasionat de new-age. Chiar si atunci mi s-a parut curioasa poezia lui, nu avea mare legatura cu crestinismul (eu credeam ca e musulman), parea un fel de new-age.
Acum mi s-a confirmat impresia citind si wikipedia in engleza: http://en.wikipedia.org/wiki/Khalil_Gibran
El s-a nascut intr-o familie catolica de rit maronit. In wikipedia in romana scrie ca a fost excomunicat: "Este excomunicat din cadrul comunităţii creştine maronite din care făcea parte, datorită convingerilor sale religioase prea flexibile, poziţiei împăciuitoare faţă de religiile creştină şi musulmană."
De fapt in engleza scrie ca era influentat de teosofie. "Much of Gibran's writings deal with Christianity, especially on the topic of spiritual love. But his mysticism is a convergence of several different influences : Christianity, Islam, Sufism, Hinduism and theosophy."

Societatea Teosofica este infiintata in 1975 si este o societate oculta care sub forma unui amestec de religii combinate cu crestinismul aduce de fapt conceptiile hinduismului si budismului in apus. http://www.crestinortodox.ro/secte-c...ia-124716.html
Chiar fondatoarea, Helena Blavatsky, o rusoaica de etnie germana, fusese un timp in Tibet, dupa care a spus ca e medium si astfel a infiintat aceasta societate. Chiar propovaduia un Mesia, Maitreya, acesta a fost gasit intr-un indian care a fost initiat apoi in practici oculte (e descris ceva in parintele Paisie si marii initiati). Numai ca indianul s-a revoltat la un moment dat si nu mai vrut sa fie mesia, asa ca a trait pana la batranete ca un om normal.
Rudolf Steiner a fost un membru de marca a acestei societati, a plecat din cauza ponderii prea mari puse pe religiile orientatel si a propovaduirii unui mesia. Si-a format propria societate, tot oculta, care incerca sa imbine ocultismul cu stiinta, numita antopozofie.

Revenind la Gibran, se pare ca in America a luat contact cu aceste conceptii si si-a insusit o parte din ele.
Teosofia e de fapt initiatoarea conceptiilor new-age. Se pare ca scopul a fost atins, azi multi oameni au conceptii new-age (imbinare a religie cu paranormalul) si probabil si conceptiile ecumeniste au o radacina de aici (imbinarea religiilor sau cultelor crestine).
Cartea "Profetul" ar sugera ceva de tipul mesia , in engleza scrie: "The book became especially popular during the 1960s with the American counterculture and New Age movements."

[Erethorn]

În prealabil postat de catalin2

diverse

Dar despre poezie aveţi ceva de spus ? Aţi citit-o ?

[Mihailc]

…atunci o femeie zise: „Vorbeşte-ne despre Bucurie şi despre Tristeţe”.
Iar el răspunse:
„Bucuria este tristeţea fără de mască
şi însăşi fântâna din care a ţâşnit râsul vostru, a fost adesea plină de lacrimi.

Şi cum ar putea să fie altfel?
Cu cât mai adânc vă sapă-n fiinţă tristeţea, cu atât mai multă bucurie veţi cuprinde în voi.
Cupa care aşteaptă vinul nu este oare aceeaşi pe care focul a ars-o în cuptorul olarului?
Iar alăuta care vă alintă sufletul, nu este acelaşi lemn, mai înainte chinuit de cuţit?
Când sunteţi veseli, scrutaţi-vă adâncul inimii şi veţi afla că ceea ce vă umple de bucurie nu-i altceva decât ceea ce şi tristeţea v-a dăruit.
Când sunteţi trişti, iarăşi scrutaţi-vă inima şi veţi vedea că, într-adevăr, lacrimile voastre vin de la ceea ce, cândva, desfătarea voastră fusese.

Unii dintre voi spun: „Bucuria este mai mare decât tristeţea”, iar alţii zic: „Nu, tristeţea este mai mare decât bucuria”.
Ci, iată, eu vă încredinţez că ele sunt de nedespărţit.
Împreună sosesc în casa voastră şi, când una se aşază cu voi la masă, nu uitaţi, cealaltă în patul vostru s-a şi culcat.
Într-adevăr, sunteţi în cumpănă, asemenea unei balanţe, între bucuriile şi tristeţile voastre.
Numai când sunteţi goliţi de voi înşivă, talerele sunt nemişcate şi în echilibru.
Când, însă, paznicul comorii vă va ridica spre a-şi cântări aurul şi argintul, va trebui ca bucuria şi tristeţea voastră să se ridice ori să se scoboare.

[Mihailc]

Într-o zi Frumuseţea şi Urâţenia s-au întâlnit pe ţărmul mării. Şi-au spus una alteia: "Hai să ne scăldăm în mare".
S-au dezbrăcat şi au înotat în apele mării. După puţin timp, Urâţenia a venit la mal, s-a îmbrăcat cu hainele Frumuseţii şi a plecat.
Frumuseţea a ieşit din apă şi nu şi-a mai găsit straiele; îi era ruşine să rămână despuiată, aşa că s-a îmbrăcat în straiele Urâţeniei. Apoi, Fumuseţea a plecat.
Şi până în ziua de azi, bărbaţii şi femeile o încurcă pe una cu cealaltă.
Cu toate acestea, sunt unii care văd faţa Frumuseţii şi o recunosc în ciuda hainelor. Şi mai sunt unii care cunosc faţa Urâţeniei, iar straiele nu o ascund de ochii lor.

[Mihailc]

Atunci, unul dintre bătrânii cetăţii spuse: „Vorbeşte-ne despre Bine şi despre Rău”.
Şi el răspunse:
„Despre binele care sălăşluieşte în voi aş putea vorbi, dar nu şi despre rău.
Fiindcă răul ce-i oare, dacă nu binele chinuit de propria-i foame şi de propria-i sete?
Într-adevăr, când binele este hămesit, el îşi caută hrana chiar în cele mai întunecate hrube, iar când este însetat se adapă chiar din apă moartă.

Sunteţi buni când sunteţi una cu voi înşivă;
Totuşi, când nu sunteţi numai cu voi înşivă nu sunteţi răi,
Pentru că o casă învrăjbită nu-i un cuib de hoţi; ea nu este decât o casă învrăjbită;
Iar o corabie fără cârmaci poate rătăci fără scop printre stânci, fără să se scufunde.

Sunteţi buni când încercaţi să dăruiţi din voi înşivă.
Totuşi nu sunteţi răi când căutaţi să câştigaţi pentru voi înşivă,
Fiindcă atunci când căutaţi un câştig, nu sunteţi decât o rădăcină care, prinzându-se de pământ, se hrăneşte din sânul acestuia.
Desigur, fructul nu poate spune rădăcinii: „Fii asemenea mie, plină şi rumenă, dăruind fără oprire din abundenţa ta”.
Fiindcă pentru un fruct a dărui este o nevoie, aşa cum pentru rădăcină a primi este o nevoie.

Sunteţi buni când sunteţi deplin treji în discursurile voastre,
Totuşi nu sunteţi răi când picotiţi, când limba vi se clatină ameţită,
Şi chiar un discurs cu poticneli poate fortifica o limbă slabă.

Sunteţi buni când cu pas ferm, întreprinzători, mergeţi către scopul propus,
Totuşi nu sunteţi răi când vă îndreptaţi într-acolo şchiopătând, pentru că, chiar cei ce şchioapătă nu rămân în urmă.
Însă cei care sunteţi puternici şi iuţi, feriţi-vă să şchiopătaţi în faţa celor schilozi, cu gândul că le faceţi plăcere.
Sunteţi buni în nenumărate rânduri şi nu sunteţi numaidecât răi când nu sunteţi buni,
Nu faceţi decât să hoinăriţi şi să leneviţi.
Ce păcat că nici cerbii nu pot învăţa broaştele ţestoase să fugă precum vântul!

În dorul după eul vostru uriaş vă stă bunătatea, iar această năzuinţă trăieşte în voi toţi.
La unii, însă, bunătatea este un torent ce se prăvale furtunos spre mare, ducând cu el tainele colinelor şi cântecelor pădurilor,
Iar la alţii, asemenea-i unui biet pârâiaş, care se pierde în meandre, ocolind şi întârziind înainte de a atinge ţărmul mării.
Dar cel cu năzuinţa arzătoare să nu zică, cumva, celui a cărui dorinţă e mai domoală: ”Pentru ce eşti încet şi leneş?”
Fiindcă cei buni nu-l întreabă pe cel gol „unde ţi-s hainele?”, nici pe cel fără de acoperiş, „ce s-a întâmplat cu casa ta?”.

[Mihailc]

„Prietenul – este răspunsul dat nevoilor voastre.
El este ogorul pe care îl semănaţi cu dragoste şi îl seceraţi din recunoştinţă,
El este căminul şi masa voastră,
Fiindcă la el veniţi, asemenea flămânzilor, căutându-l pentru oaza de linişte.

Când prietenul îşi descoperă gândul, nu vă înclinaţi spre „nu”-ul sinelui vostru, nici nu-i refuzaţi acel „da” aşteptat,
Iar când este închis în el, inima voastră nu încetează a-i asculta inima;
Pentru că în prietenie, toate gândurile, toate dorinţele, toate aşteptările se nasc în tăcere şi se împart într-o bucurie mută.
Nu vă întristaţi când vă despărţiţi de prietenul vostru;
Fiindcă tot ceea ce preţuiţi cel mai mult la el, vă poate fi mai limpede în absenţa-i, precum pentru alpinist muntele apare mai desluşit văzut din depărtarea câmpiei;
Şi nu aflaţi alt ţel în prietenie decât adâncirea în spirit.
Pentru că dragostea care caută altceva decât revelaţia propriului mister, nu mai e dragoste, ci-i ca o plasă în care, aruncată fiind, cade doar ceea ce-i de prisos.

Tot ce aveţi mai bun în voi înşivă pentru prietenul vostru să fie;
Dacă el trebuie să cunoască refluxul mareei voastre, atunci să cunoască şi fluxul;
Şi la ce-i bun prietenul dacă îl căutaţi doar spre pierdere de vreme?
Căutaţi-l întotdeauna pentru a vă trăi cu adevărat clipele,
Fiindcă-i rostul lui să vă umple nevoile, dar nu şi vidul din voi,
Şi în desfătarea prieteniei, domnească râsul şi bucuriile împărtăşite.
Pentru că în roua măruntelor lucruri inima îşi află dimineaţa şi prospeţimea.”

[Karine]

Mihailc, cine e, dupa cum intelegi tu, " Profetul"? ce face el?


mie mi se pare exceptionala cartea asta.
atata cumsecadenie si intelepciune!!
nu toti sunt crestini in lumea asta, dar daca oamenii ar trai macar dupa cum recomanda "Profetul" am fi toti mult mai buni!

chiar ma gandeam sa dau cadou cartea asta unui prieten e ziua lui.



"schimbarea inimii (metanoia) te duce in Imparatie unde descoperi puterea dragostei de a tamadui" Th.Moore, Writing in the sand.