Visul, intre transcendenta si stiinta !

Daca vorbim despre vise, adica fenomene care se petrec in starea de somn si sunt manifestari autonome ale inconstientului, atunci ele nu prea depind de vointa noastra (constienta). Ne place, nu ne place, vrem sau nu vrem, visam... Mai ales cand nu ne place cum traim relatia cu noi si cu lumea noastra, cand acumulam tensiuni, conflicte, pierderi.
Exista o literatura impresionanta ca volum, pe tema viselor. O parte e maculatura, alta parte e de luat in seama deoarece contine date stiintifice certe (atat cat poate fi de certa o concluzie stiintifica, mereu supusa reinnoirii sau negarii...).
S-au facut studii minutioase, cercetari experimentale, exista laboratoare speciale, institute ale visului (unul la Targu-Mures), sunt implicati medici, psihologi s.a. Au fost scrise mii de carti cu seriozitate si responsabilitate (in masura competentei limitate a oamenilor implicati).
In practica terapeutica, psihanaliza se ocupa cel mai mult (poate si mai competent) cu visele. Unii oameni se insanatosesc prin analiza viselor, altii se insanatosesc chiar in/prin vis iar altii, cum stim din psihiatrie, innebunesc in vis.
Complicat domeniu!
Biserica noastra recomanda prudenta mare, tocmai deoarece nu avem de obicei priceperea, discernamantul sa operam cu datele visului. Si pentru ca nu avem curatia mintii pentru a visa si interpreta cu folos...
Interpretarea cu folos sufletesc a unui vis cere o competenta aparte. In fond, ramane intrebarea daca merita sa acordam prea multa atentie unui fenomen atat de lunecos... In Biserica prioritatile sunt altele.
Cred ca pentru crestinul ortodox e sanatos sa comunice visele sale duhovnicului si sa respecte cu strictete recomandarile acestuia. Una din ele poate fi aceea de a consulta un psiholog sau un psihanalist sau chiar un psihiatru. Cine face ascultare, urmeaza sfatul duhovnicului in toate privintele. Cine nu,... viseaza (visuri, de data aceasta, numite popular si fumuri).