Voia lui Dumnezeu

Ioane,nu pot sa dorm.Sunt cumplit de furios pe un tip Adam.Il cunosti? :)Sunt si mai furios,precum tauru-n arena,cand aud de liberul lui arbitru.Da-mi voie scurt sa-ti prezint spre analiza(la tine)si dat cu capu de pereti(la mine)problema mea.Adam a avut cel mai bun profesor.Pe Dumnezeu direct.Pe vremea aceea traia intr-un mediu paradisiac.Stapanea peste animale,nu era singur ci avea o femeie langa el care probabil era perfecta si il iubea intr-un mod peste perceptia noastra si mai mult,aici incep sa ma enervez, Dumnezeu(urmeaza o parafrazare)ii pusese la dispozitie un numar incalculabil(exagerare sau nu din disperare) de optiuni bune(Geneza 2:16)si una singura,repet,una singura varianta proasta(Geneza 2:17).Ca si cum ai zece drumuri care duc la sosea si unu care duce-n groapa.

Si Adam si Eva ce fac,cu liberul lor arbitru,avand tot ce isi puteau dori,fiind in mijlocul lumii ideale,fara sa aiba o constiinta corupta si pervertita,la prima lor incercare de a-si exersa libertatea deciziei?Aleg aceea unica,repet,unica varianta proasta raportat la care altele bune aveau.Primul exercitiu al liberului arbitru a fost un dezastru,si asta raportat la faptul ca pe atunci,satana,se tara pe burta prin praf sub forma de sarpe,nu ajunsese inca sa fie stapinitorul lumii asteia.Daca atunci,in acele conditii,au ales prost la 1 prost/x variante bune,acum,in lumea in care traim,nici nu vreau sa ma gandesc la statistica.

In cartea lui Osea se spune: ,,Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta.".Sa-i spuna cineva asta lu Adam,se pare ca nu a inteles bine notiunile elementare si am ramas toti repetenti.Biblia condamna ignoranta in credinta.De la Adam si pana in prezent prapastia creste.Avertismentul este dur: ,,Fiindca ai uitat Legea Dumnezeului tau, voi uita si Eu pe copiii tai!"(Osea 4:6).In acest caz,din perspectiva timpurilor in care traim,dezideratul cu elementele sale din I Timotei 1:5 este praf.

Matematic vorbind,ce sanse erau ca Adam sa aleaga singura variata proasta din mai multe bune,desi stia ca este proasta? Maxime :) PS: primu gest de dupa cadere a fost sa-si puna o frunza-n fata si apoi sa se ascunda printre copaci de Dumnezeu.Si cand il intreaba Dumnezeu unde este mai si spune ceva de tipu ,,Sunt aici,ma ascund".Eu zic ca este o dovada de orice dar mai putin de maturitate,ca sa fiu bland,doi copii prinsi cu mata/sarpele-n sac :) Lumineaza-ma tu,esi mai obiectiv :)

Update:Trei variante,de fapt patru.In cel putin doua Dumnezeu a stiut.Un Dumnezeu absent nu este never ever Dumnezeul biblic.

1.Prima varianta:Dumnezeu desi stia ce vor alege cei doi dar le-a permis alegerea in baza liberului lor arbitru,punand in practica un plan grandios,ulterior,de data asta,prin care omul sa fie adus iar in comuniune cu EL prin Fiu.Momentul deciziei ulterior/posterior este crucial,are o imensa importanta dar nimeni nu poate spune fara teama de a gresi.Nimeni nu stie cum ar fi evoluat omul daca Adam nu pica,sunt voci care spun ca a fost o cadere necesara,o maturizare dura din pradisul copilariei omenirii.Problema trista care apare este ca in acest caz,la prima coliziune dintre o lume ideala cu fiinte inocente si raul in forma embrionara(de taratoare)raul a castigat disputa,fie si aparent,fie si pentru moment.De ce a decis Dumnezeu acesta cale doar EL stie.

2.A doua varianta:Dumnezeu a hotarat totul dinainte.In acest caz suntem in ceea mai mare piesa din istoria lumii unde chiar istoria este decorul si noi actorii.Pana si eu am retineri,nefiind adeptul dublei predesinari,la asa ceva.

3.A treia varianta:Povestea biblica nu trebuie luata strict ci trebuie inteleasa drept o suma de simboluri si mituri dar in acest caz,desi am scapat de trauma intrebarilor existentiale din perspectiva adamica,am terminat si crestinismul.Pentru ca daca nu este reala atunci notiunea de ,,pacat" trebuie rescrisa iar tot ce stim despre crestinism se schimba. In acest unic caz prefer dubla predestinare.Sincer.

4.A patra varianta:Este altceva decat intelegem noi,sau mai mult decat intelegem si nu a venit inca momentul sa intelegem tot.Nu ma deranjeaza dar nici nu imi clarifica cu nimic intrebarile.As putea trai cu ea totusi.

Oricine are o alta explicatie,sunt numai ochi si urechi sa o aud dupa ce ma voi trezi din somn.PS>promit pe viitor sa nu mai beau cafea seara :)

Frate drag, aveam in liceu o profa de fizica pe care o numeam cu totii Vaca, din multe motive... Nu stiu cata fizica am invatat eu cu ajutorul doamnei dar am retinut la nu mai stiu ce lectie (parca despre legea atractiei universale?...) exemplul dat de ea. Am ras atunci, cum am ras acum din toata inima (cu oleaca de cutremur, totusi... deh!) citind textul tau.
Iata, zicea profa: pe un camp mare era un pom, un singur pom. Si nu stie nimeni cum si de ce, un individ cu o masina ARO (povestea e din anii 80) a facut accident nimerind tocmai in pomul ala!
Stiu si eu?... Ciudate lucruri se petrec in lume...

Dar daca pe camp mai erau si alte lucruri care totusi nu se vedeau, asa cum poate erau si alte lucruri in jurul lui Adam despre care nu se povesteste in textul biblic, pur si simplu?... S-ar putea ca lupta sa fie mai bogata decat obisnuim sa percepem.

De cand ma stiu m-a pus in mare incurcatura pacatul protoparintilor nostri. Si nu i-am dat de cap si iata, mie nu imi e somn mai mult decat tie...:)
Scrierile Parintilor m-au linistit intrucatva, de pilda omiliile Sfantului Ioan Gura de Aur, dar am intalnit crestini mai traitori, ravnitori si pregatiti teologic, nu ca mine, care mi-au spus ca nici ei nu pricep cum vine treaba si erau tare furiosi (de ce suntem mai mereu asa?) pe Adam, nu mai spun cum erau pe Eva... Iar unii se mirau ca Dumnezeu, Care este Bunul Parinte, si-a lasat copiii expusi unui test de maturitate peste puterile lor, tinind cont de calibrul adversarului...
In zadar am incercat sa le arat ca tocmai aici s-a manifestat adevarata dragoste parinteasca a Domnului, cu argumente cum ma duce mintea si inima, dar pana azi nu am convins pe nimeni.
Eu cred ca Adam si Eva erau atunci copii. Gestul lor este insasi metafora deplina a inocentei, cu toate ale ei. Si pacatul lor nu e pentru mine atat de ingrozitor precum se tot repeta, mai degraba ca discurs ideologic, stereotip. Erau copii, asta cred ca se tot uita. Iar pedeaspa data de Dumnezeu e mai degraba binecuvantare. Munca! Nasterea in dureri! Pai astea sunt binecuvantari, nu pedepse! Aduc un singur argument: cunosc cateva femei care, din fetite rasfatate si vai de pacatele lor au devenit femei virtuoase, frumoase, doar dupa ce au traversat nasterea fara anestezie si au luat zdravan Crucea greutatilor familiei.
Dar noua ne place, in hainele noastre moi, sa ne vaicarim la tot pasul. Asa am bagat de seama. Ca urmare, crestinismul pe care il cunosc eu in mod peceput direct, e unul al vaicarelii si melodramei. Nici eu nu fac prea des exceptie.
Cred ca scena caderii copiilor Adam si Eva in pacat ar putea fi abordata si in alta cheie decat in cea pe care o tot lasam sa rugineasca in lacrimile noastre de crocodili.

Urmasi ai lui Adam si ai Evei, raufacatorii aceia alungati din Rai, au fost si bunul Abel si dreptul Iov si Noe si Avraam si Iacov si Isaac si Isaia etc. Si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, laudata fie in veci! Si Sfantul Ioan Botezatorul si Petru si Pavel si Ioan Ucenicul Multiubit. Si Sfantul Isaac Sirul si Sfantul Nectarie si Sfantul Maxim Marturisitorul si Sfantul Nicodim de la Tismana si Sfanta Parascheva. Si Fericitul Augustin.
Uite ce "pedeapsa" le-a ramas lor de pe urma pacatului monstruos (spune crocodilul printre lacrimi): pedeapsa fericitei lor vieti, pline de barbatie lucida prin Duhul Sfant!
Si as mai cita un sir de nume de fericiti si binecuvantati, ca am pe masa cateva volume din Vietile Sfintilor, precum si cartile cu Parintii Aghioriti.
Acum nu mai pot sa spun decat Doamne, Multmilostive, Care pe Fiul L-ai dat la moarte pe Cruce pentru viata si mantuirea noastra, Bun esti, Doamne! Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!