![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
Un frate biruindu-se de curvie, în toate zilele se afla săvârșind păcatul și în toate zilele îl îmblânzea pe Stăpânul său cu lacrimi și cu rugăciuni. Și așa făcând, amăgindu-se de obiceiul cel rău, săvârșea păcatul. Apoi iarăși, după săvârșirea păcatului, se ducea la biserică. Și văzând Cinstitul Chip al Domnului nostru Iisus Hristos, se arunca înaintea lui cu amare lacrimi, zicând: miluiește-mă, Doamne, și ridică de la mine această vicleană ispită, că mă trudește cumplit și mă rănește cu amărăciunea desmierdărilor! Că nu am obraz, Stăpâne, a căuta și a vedea Chipul Tău cel sfânt și mai strălucit decât soarele, ca să se îndulcească inima mea și să se veselească. Acestea zicând și ieșind din biserică, cădea în noroi, dar nu se deznădăjduia de mântuirea sa. Căci de la păcat întorcându-se la biserică, striga către iubitorul de oameni, Dumnezeu, zicând: pe Tine, Doamne, Te pun chezaș de acum că nu voi mai face păcatul acesta! Numai iartă-mi mie, Prea Bunule, cele ce dintru început și până în ceasul acesta Ți-am greșit! Și după ce făcea el aceste înfricoșate făgăduințe iarăși se afla întru acel păcat rău. Și se vedea iubirea de oameni a lui Dumnezeu, cea prea dulce și nemărginita Lui bunătate, că suferea în toate zilele călcarea și necunoștința fratelui cea neîndreptată și rea. Din multa milă căuta și aștepta pocăința și întoarcerea lui. Că nu un an a făcut aceasta, nici doi, nici trei, ci zece ani și mai mult. Vedeți, fraților, răbdarea cea nemăsurată și iubirea de oameni cea nemărginită a Stăpânului, cum totdeauna îndelung rabdă, suferind fărădelegile și păcatele noastre cele cumplite! Că de acel lucru trebuie să ne înspăimântăm și să ne minunăm: de îndurările cele bogate ale lui Dumnezeu, că făgăduindu-se fratele că nu va mai face altădată păcatul, se afla mincinos. Deci, într-una din zile, făcând fratele păcatul, a alergat la biserică, plângând, suspinând, tânguindu-se și silind îndurările Prea Bunului Stăpân ca să se milostivească spre dânsul să scape de noroiul înverșunării. Și cum îl ruga el pe iubitorul de oameni, Dumnezeu, văzând începătorul răutății și pierzătorul sufletelor noastre, diavolul, că nimic nu folosește, ci cele ce el prin păcat alcătuia fratele prin pocăință le risipea, nerușinându-se, i s-a arătat de față, căutând în obrazul lui și strigând către cinstita icoană a Domnului nostru Iisus Hristos: o, ce-mi este mie și Ție Iisuse Hristoase? Milostivirea Ta cea nemărginită mă biruiește și mă surpă, căci primește pe acest curvar, care în toate zilele minte înaintea Ta, defăimând stăpânirea Ta! Pentru ce nu-l arzi, ci îndelung rabzi și suferi? Căci Tu vei judeca pe curvari, pe preacurvari și pe toți păcătoșii o să-i pierzi. Cu adevărat, nu ești Drept Judecător, ci unde vrea stăpânirea Ta, treci cu vederea și pe mine pentru o mică călcare a înălțării, din ceruri m-ai aruncat jos iar acestuia mincinos fiind și curvar, fiindcă zace înaintea Feței Tale, ușor îi dăruiești blândețea Ta. Pentru ce, dar, Te numesc pe Tine Judecător Drept? Precum văd și Tu primești făpturi din multa Ta bunătate și treci cu vederea dreptatea. Și acestea zicea diavolul iuțindu-se de multă amărăciune și pară de foc scoțând din nări, apoi a tăcut. Și s-a făcut glas ca de la jertfelnic, zicând: o, balaure prea viclean și pierzătorule, nu te-ai săturat de socoteala ta cea rea, că ai sorbit lumea, iar pe cel ce a venit la mila cea nespusă te silești să-l hrănești și să-l sorbi? Ai atâtea greșeli ca să pui și să tragă întocmai cu Sângele cel scump, pe care l-am vărsat pe Cruce pentru dânsul? Iată Junghierea Mea și Moartea Mea a afundat fărădelegile lui. Când păcătuiește, nu îl izgonești, ci îl primești cu bucurie și nu-l oprești, nădăjduind să-l dobândești și Eu, Cel atât de milostiv și iubitor de oameni, care am poruncit verhovnicului Meu, lui Petru apostolul, să ierte celui ce greșește în fiecare zi până la șaptezeci de ori câte șapte, oare nu îl voi ierta pe el, oare nu-l voi milui? Așadar, cu adevărat, de vreme ce aleargă la Mine, nu Mă voi întoarce de la el, până ce îl voi moșteni. Căci pentru păcătoși M-am răstignit și preacuratele Mele palmi pentru dânșii le-am întins, ca cel ce va voi să se mântuiască, să alerge și să se mântuiască.
De la nimeni nu mă întorc, pe nimeni nu alung, măcar de va greși de nenumărate ori într-o zi și de tot atâtea ori va veni către Mine, nu va ieși afară scârbit. Căci nu am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință. Și auzindu-se glasul acesta, diavolul sta tremurând și neputând să fugă. Apoi iarăși s-a făcut glas, zicând: ascultă, amăgitorule, pentru ce zici că sunt nedrept? Căci Eu cu toți sunt drept. În ceea ce aflu pe cineva, în aceea îl judec. Iată deci, pe acesta l-am aflat stând înaintea picioarelor Mele și biruitor peste tine arătându-se. Îl voi lua și-i voi mântui sufletul, fiindcă n-a deznădăjduit, de mântuire. Iar tu vezi cinstea lui și crapă de zavistie și rușinează-te. Fratele stând cu fața în jos și tânguindu-se, și-a dat duhul. Și îndată urgie mare, ca focul a căzut peste satana și l-a mistuit. De aici să cunoaștem, fraților, milostivirea și iubirea de oameni cea nemăsurată a lui Dumnezeu și niciodată să nu deznădăjduim de mântuirea noastră.
__________________
'Fara Duhul Sfant, omul nu e decat lut si pacat.'(Sf Siluan Athonitul) 'Domnul stie ca suferi, dar iubirea Lui straluceste peste tine asa cum soarele straluceste peste lume. Nu te teme! E spre binele tau.'(Sf Siluan Athonitul) Last edited by Ana-Maria N; 24.11.2011 at 21:58:57. |
#2
|
|||
|
|||
![]()
Nu i-a strivit dar nici nu i-a uitat.
|
#3
|
|||
|
|||
![]()
Sfantul Ioan Scararul spune ca "cel ce voieste sa vorbeasca despre dragostea lui Dumnezeu incearca sa vorbeasca despre Dumnezeu Insusi. Dar a vorbi despre Dumnezeu prin cuvinte e gresit si primejdios celor ce nu iau aminte.
Cuvantul despre dragoste e cunoscut ingerilor, dar si acelora, numai prin lucrarea iluminarii. Dragostea e Dumnezeu. Iar cel ce voieste sa arate hotarul (definitia) Acestuia, e ca ce ce, orb fiind, numara nisipul de pe fundul oceanului (Sfantul Ioan Scararul, Scara, Cuvantul XXX). Parintele Staniloae, plecand de la aceste cuvinte, arata ca "e primejdios a vorbi despre Dumnezeu, fara a te simti coplesit de maretia si iubirea Lui, adica a vorbi cu indiferenta, cu mandria ca-L poti cuprinde, sau chiar in bataie de joc". |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Ce minune, fratilor, ce coborare de negrait a iubirii fata de noi, a Iubitorului de oameni Dumnezeu! Unirea pe care o are prin fire cu Tatal Sau, fagaduieste sa o aiba prin har si cu noi, daca vrem; si noi o vom avea cu El la fel, daca vom lucra poruncile Lui. Caci ceea ce are El prin fire cu Tatal, aceea ne da si noua sa avem cu El prin vointa si prin har.
Ce minune infricosatoare! Slava pe care a dat-o Tatal Fiului, ne-o da si noua Fiul prin harul dumnezeiesc. Si lucru si mai mare e ca precum El este intru Tatal si Tatal este intru El, asa Fiul lui Dumnezeu este intru noi si noi, daca voim, vom fi intru Fiul, prin har. Ce har nepatruns! Iubirea cu care Dumnezeu si Tatal a iubit pe Unul-Nascut Fiul Lui, aceeasi va fi intru noi si Insusi Fiul lui Dumnezeu va fi intru noi. Si pe drept cuvant! Caci odata ce S-a facut rudenie cu noi prin trup si ne-a facut pe noi impreuna - partasi ai dumnezeirii Sale, ne-a facut pe toti rudenii ale Lui (Sfantul Simeon Noul Teolog, Intaia cuvantare morala, c.6, in Filocalia VI). |
#5
|
||||
|
||||
![]()
'Multe sunt pacatele mele, Doamne, dar bunavointa Ta e mai mare decat pacatele mele. Necucerniciile mele sporesc, dar nu sunt asemenea milei Tale. Cand se intampla ca datoriile mele sa sporeasca, vad, Doamne, ca iubirea Ta e mai mare decat pacatele mele, si sunt nevoit sa tac pentru toate cate am indraznit sa fac. Sunt pus la incercare de venirile Tale in mine si sunt cuprins de mirare, fiindca sunt rasplatit de Tine, si nu pedepsit, cum as merita.' (Sf Isaac Sirul)
__________________
'Fara Duhul Sfant, omul nu e decat lut si pacat.'(Sf Siluan Athonitul) 'Domnul stie ca suferi, dar iubirea Lui straluceste peste tine asa cum soarele straluceste peste lume. Nu te teme! E spre binele tau.'(Sf Siluan Athonitul) |
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Iar cand fac planuri ma gandesc : voi face cutare sau cutare bine ! Iar cand sufar zic :m-a parasit Domnul ,si rugaciunea la nimic nu foloseste ! Si pe neasteptate Dumnezeu isi arata mila Sa ,printr-o fapta al carui dar minunat ma copleseste cu totul . Prin aceasta fapta minunata cel care a gresit primeste daruri,cel care suferea primeste mangaiere,iar cel care facea planuri tace coplesit de bunatatea care i se arata . Asa se recunoaste interventia lui Dumnezeu , ca o mila nesfarsita,mult mai mare decat am fi putut macar spera noi. Asta ma face sa cred ca Dumnezeu nu se arata decat insotit de o iubire fara margini ,chiar si pentru cei care au gresit foarte mult. |
#7
|
||||
|
||||
![]()
Cuvintele noastre de lauda palesc, in fata imnelor aduse dumnezeiestii iubiri de catre Sf Simeon Noul Teolog.
'Prin preacuratul Tau Trup si Sange, nu iei parte la stricaciunea si murdaria noastra, ci-mi impartasesti curatia Ta negraita, Cuvinte, si speli murdaria relelor mele; alungi intunecimea pacatelor, cureti rusinea inimii mele, subtiezi grosimea rautatii mele si ma faci lumina pe mine, cel intunecat inainte, si ma faci frumos cand suntem amandoi impreuna, ma invalui in stralucirea nemuririi si sunt lovit de uimire si ard pe dinauntru dorind sa ma inchin Tie. Dar cand ma gandesc la aceasta eu, ticalosul,-O minune!-Te gasesc ramanand, miscandu-Te si graind in mine si facandu-ma atunci fara glas prin uluirea slavei Tale neapropiate. Ma cuprinde spaima si nedumerirea ca-L vad cuprins in inima mea pe Cel ce tine toate cu palma. Dar ce este, Hristoase al meu, aceasta mila straina? Ce este aceasta pogorare infinita, Cuvinte? Ce ai venit la saracia mea? Cum ai intrat in casa mea murdara, Cel ce locuiesti intru lumina cea neapropiata, Dumnezeul meu? Cum o pazesti neaprinsa, fiind Foc de nesuportat pentru firea muritoare? Ce lucru vrednic de slava Ta voi face si ce voi afla fata de o atat de mare iubire? Ce-ti voi aduce Tie, Celui ce m-ai slavit pe mine, nevrednicul, cu o asemenea slava si cinste? Cum sa Te laud in imne pe Tine, cum sa mijlocesc pentru altii neavand iubirea si indraznirea spre Tine care vin din credinta si fapte bune, ci eu insumi fiind dator, precum stii, multi talanti, adica multe faradelegi? Mintea e nedumerita, limba neputincioasa si nici un cuvant nu se gaseste in mine, robul Tau. Ard ca aprinse de foc cele dinauntru ale mele si nu pot suporta tacand marea povara a darurilor Tale cele multe.'
__________________
'Fara Duhul Sfant, omul nu e decat lut si pacat.'(Sf Siluan Athonitul) 'Domnul stie ca suferi, dar iubirea Lui straluceste peste tine asa cum soarele straluceste peste lume. Nu te teme! E spre binele tau.'(Sf Siluan Athonitul) |
![]() |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Dumnezeu - ocean nesfarsit de iubire, mila si iertare | Ekaterina | Dogmatica | 5 | 16.09.2012 01:01:52 |
Despre iubire cu iubire | dobrin7m | Nunta | 27 | 18.10.2011 14:22:52 |
Unde este iubire, acolo este Dumnezeu | NECTARIE | Generalitati | 14 | 26.01.2011 11:00:06 |
Unde este iubire, acolo este Dumnezeu | NECTARIE | Generalitati | 1 | 07.01.2011 15:27:11 |
Dumnezeu exista,este Viu si este cu noi! | ortodox4life | Generalitati | 5 | 15.10.2008 18:44:55 |
|