Ispita !

[adaria]

Ispite se gasesc peste tot si uneori chiar noi voit sau fara de voie suntem ispite altora, lucru deloc benefic. Cert este insa ca vrajmasul duce o lupta acerba sa ispiteasca permanent sufletele curate, si asa mereu ducem cate 2 razboaie paralele, unul cu ispititorul cel intunecat si unul cu noi insine. Si eu cred ca cel mai greu este cel al nostru cu noi!

[George.m]

"Ispita e, fie din ingaduinta sau din retragerea lui Dumnezeu pentru indreptarea noastra, fie din parasirea din partea lui Dumnezeu care se intoarce de la cineva.

Pentru ce? Ca mintea sa nu se mandreasca pentru binele ce l-a aflat. Ci, razboita si certata, sa sporeasca pururea in smerenie. Caci aceasta e singura prin care nu numai biruieste pe cei ce o razboiesc pe ea cu mandrie, ci se si invredniceste de daruri nucontenit mai mari, inaintand pe cat e cu putinta firii omenesti, macar ca e legata cu lanturi de nedesfacut si apasata de povara trupului, spre desavarsirea si nepatimirea cea dupa Hristos" (Cele 100 capete ale lui Calist si Ignatie Xanthopol, c.85, in Filocalia VIII ).

[cristiboss56]

Iata un extras dintr o carte pe care o recomand tuturor !


"Tot omul trebuie sa indure o perioada de ispite si de lupta. Este o stare grea, de suferinta... Despre aceste chinuri se vorbeste in Psalmi: „Cutremur a cuprins pre ei: acolo sunt dureri ca ale celeia ce naste." /Ps. 47:6/ Orice om ce se naste duhovniceste spre o viata noua incearca durere, pana ce iese la largime.Cine nu a incercat in lume aceste dureri „ca ale celeia ce naste," atunci trebuie sa le incerce in manastire. Si voua va stau inainte... Aceste dureri constau in lupta cu patimile. Patimile se vor ridica impotriva noastra. Vrajmasul nu ne da odihna. Trebuie rabdare. Trebuie sa ne rabdam pe noi insine si sa nu abandonam armele, stiind ca acest lucru este cu neputinta.
Necazurile neincetate pe care Dumnezeu le trimite omului sant semnul unei griji dumnezeiesti deosebite fata de dansul. Rostul necazurilor poate diferi. Ele se trimit ori pentru taierea raului, ori pentru inteleptire, ori pentru mai multa slava in viata viitoare, ori ca pedeapsa pentru pacatele savarsite mai inainte. Toti isi poarta crucea lor. Si dumneata iti porti cruciulita... Purtarea crucii este necesara pentru mantuirea fiecarui crestin, nu numai a monahului. Da... Toti de pana acum si-au purtat crucea, si o vor purta de acum inainte. Chiar si Dumnezeu cel intrupat si-a purtat crucea, iar crucea Lui a fost cea mai grea, pentru ca intr'insa se gaseau toate crucile. Iar omul (Simon Cirineanul) ajuta prin faptul ca ia de la Hristos crucea si o duce el insusi. Si noi, purtandu-ne crucile, il ajutam pe Domnul la purtarea crucii, ne pregatim sa-i fim slujitori in ceruri. Ce numire inalta!
Necazurile puternice sunt intotdeauna semnul harului lui Dumnezeu. Trebuie doar sa rabdam!
„Nu va nadajduiti spre boieri, spre fiii oamenilor, intru care nu este mantuire."/Ps. 145:3/ Mi-a placut sa citesc Sfanta Scriptura si lucrarile Sfintilor Parinti. Mi-a placut indeosebi Psaltirea. Si ce profunzimi mi s'au descoperit uneori!... Sa nadajduiti totdeauna doar in Dumnezeu, si niciodata in oameni. Atunci tot raul va cadea de la voi precum o creanga taiata.
Cu cat traiesti mai aspru si mai atent cu sine insuti, cu atat vrajmasul se ridica mai puternic impotriva ta. Mai ales in ajunul praznicelor se straduieste sa-ti pregateasca ceva. Trebuie sa te astepti la orice, trebuie sa fii gata de orice... Dar Domnul este milostiv. Cu prilejul sarbatorilor se fac daruri. Si dumneavoastra veti primi ceva. Doar ca veti baga de seama acest lucru peste vreo patruzeci de ani, poate. Atunci veti afla ce dar v'a trimis Domnul la acea sarbatoare. Cand va aflati intr'o stare buna sufleteasca, sa asteptati furtuna. Asa se intampla aproape totdeauna... Orice lucru bun este anticipat sau urmat de o ispita.
Cand se inmultesc necazurile, trebuie sa-ti spui: „Vrednic sunt cu adevarat de toate aceste necazuri! inseamna ca ele sant de trebuinta pentru a ma curata de patimi si mai ales de mandrie..." Mai mult decat atat, pentru a suporta o ocara trebuie sa ai grija sa nu te superi pe cel ce te-a ocarat.
Necazuri vor fi intotdeauna. Dar starea launtrica a omului va fi alta... Cu toate ca vor fi mereu necazuri, cel ce a dobandit rugaciunea launtrica le va indura cu usurinta, deoarece cu dansul este Hristos. El va umple de o nespusa bucurie inima nevoitorului, si nici un necaz nu va putea birui aceasta bucurie intru Domnul. Cand te vor nelinisti gandurile de frica pentru necazurile viitoare, nu trebuie sa intri in vorba cu ele, ci sa spui: „Fie voia Domnului!" Aceste cuvinte te vor linisti."


Extras din cartea: Viata Sfantului Nicon - ultimul Staret de la Optina
Monahia Maria, editura Predania

[speranta1970]

În prealabil postat de cristiboss56

Iata un extras dintr o carte pe care o recomand tuturor !


"Tot omul trebuie sa indure o perioada de ispite si de lupta. Este o stare grea, de suferinta... Despre aceste chinuri se vorbeste in Psalmi: „Cutremur a cuprins pre ei: acolo sunt dureri ca ale celeia ce naste." /Ps. 47:6/ Orice om ce se naste duhovniceste spre o viata noua incearca durere, pana ce iese la largime.Cine nu a incercat in lume aceste dureri „ca ale celeia ce naste," atunci trebuie sa le incerce in manastire. Si voua va stau inainte... Aceste dureri constau in lupta cu patimile. Patimile se vor ridica impotriva noastra. Vrajmasul nu ne da odihna. Trebuie rabdare. Trebuie sa ne rabdam pe noi insine si sa nu abandonam armele, stiind ca acest lucru este cu neputinta.
Necazurile neincetate pe care Dumnezeu le trimite omului sant semnul unei griji dumnezeiesti deosebite fata de dansul. Rostul necazurilor poate diferi. Ele se trimit ori pentru taierea raului, ori pentru inteleptire, ori pentru mai multa slava in viata viitoare, ori ca pedeapsa pentru pacatele savarsite mai inainte. Toti isi poarta crucea lor. Si dumneata iti porti cruciulita... Purtarea crucii este necesara pentru mantuirea fiecarui crestin, nu numai a monahului. Da... Toti de pana acum si-au purtat crucea, si o vor purta de acum inainte. Chiar si Dumnezeu cel intrupat si-a purtat crucea, iar crucea Lui a fost cea mai grea, pentru ca intr'insa se gaseau toate crucile. Iar omul (Simon Cirineanul) ajuta prin faptul ca ia de la Hristos crucea si o duce el insusi. Si noi, purtandu-ne crucile, il ajutam pe Domnul la purtarea crucii, ne pregatim sa-i fim slujitori in ceruri. Ce numire inalta!
Necazurile puternice sunt intotdeauna semnul harului lui Dumnezeu. Trebuie doar sa rabdam!
„Nu va nadajduiti spre boieri, spre fiii oamenilor, intru care nu este mantuire."/Ps. 145:3/ Mi-a placut sa citesc Sfanta Scriptura si lucrarile Sfintilor Parinti. Mi-a placut indeosebi Psaltirea. Si ce profunzimi mi s'au descoperit uneori!... Sa nadajduiti totdeauna doar in Dumnezeu, si niciodata in oameni. Atunci tot raul va cadea de la voi precum o creanga taiata.
Cu cat traiesti mai aspru si mai atent cu sine insuti, cu atat vrajmasul se ridica mai puternic impotriva ta. Mai ales in ajunul praznicelor se straduieste sa-ti pregateasca ceva. Trebuie sa te astepti la orice, trebuie sa fii gata de orice... Dar Domnul este milostiv. Cu prilejul sarbatorilor se fac daruri. Si dumneavoastra veti primi ceva. Doar ca veti baga de seama acest lucru peste vreo patruzeci de ani, poate. Atunci veti afla ce dar v'a trimis Domnul la acea sarbatoare. Cand va aflati intr'o stare buna sufleteasca, sa asteptati furtuna. Asa se intampla aproape totdeauna... Orice lucru bun este anticipat sau urmat de o ispita.
Cand se inmultesc necazurile, trebuie sa-ti spui: „Vrednic sunt cu adevarat de toate aceste necazuri! inseamna ca ele sant de trebuinta pentru a ma curata de patimi si mai ales de mandrie..." Mai mult decat atat, pentru a suporta o ocara trebuie sa ai grija sa nu te superi pe cel ce te-a ocarat.
Necazuri vor fi intotdeauna. Dar starea launtrica a omului va fi alta... Cu toate ca vor fi mereu necazuri, cel ce a dobandit rugaciunea launtrica le va indura cu usurinta, deoarece cu dansul este Hristos. El va umple de o nespusa bucurie inima nevoitorului, si nici un necaz nu va putea birui aceasta bucurie intru Domnul. Cand te vor nelinisti gandurile de frica pentru necazurile viitoare, nu trebuie sa intri in vorba cu ele, ci sa spui: „Fie voia Domnului!" Aceste cuvinte te vor linisti."


Extras din cartea: Viata Sfantului Nicon - ultimul Staret de la Optina
Monahia Maria, editura Predania

Multumesc de acest Gand ce l-ai pus in scris ca vine mi-a venit la suflet in aceste momente de noi încercări.Dumnezeu fie cu noi si facă-se voia Lui.

[cristiboss56]

În prealabil postat de speranta1970

Multumesc de acest Gand ce l-ai pus in scris ca vine mi-a venit la suflet in aceste momente de noi încercări.Dumnezeu fie cu noi si facă-se voia Lui.

Dumnezeu sa fie langa tine neancetat oriunde ai fi ! Si eu sunt tavalit zi de zi prin multe incercari si ispite , iar atunci cand am o zi ceva mai buna , mai linistita , devin nelinistit pana la urma , caci nu sunt invatat astfel . Fiecare zi are ceva nou pentru mine , cate o surpriza , cate o incercare , dar dupa un timp lasandu-ma in voia lui Dumnezeu , nu ma mai sperii , nu ma mai tem , ci dinpotriva . Mult imi ajuta rugaciunea , Psaltira lui David si a Maicii Domnului , dar in primul rand gandul la moarte , care ma face egal in toate cele de aici din cele lumesti , cu toti "concurentii " mei ! Merita sa disperam , sa dezarmam , sa deznadajduim , cand viata de aici nu-i decat un fum , o umbra trecatoare ? Nu , cu hotarare nu , iar ispita are un rol pozitiv impotriva uitarii , leneviei , a patimilor si caderilor noastre . Inca odata , multa nadejde sa ai !
Doamne ajuta !

[George.m]

Sfantul Isaia Pustnicul spune ca "nu se poate apropia cineva de Dumnezeu fara necaz si nu poate pazi dreptatea sa neschimbata fara El. Si de va opri lucrurile care sporesc necazul, va opri si pe cele ce pazesc dreptatea lui si se va afla ca o comoara nepazita si ca un luptator dezarmat si ca o corabie lipsita de vaslele ei si ca un rai al carui izvor de apa a secat" (Cuvinte despre nevointa, c.85, Filocalia X).

În prealabil postat de George.m

Sfantul Isaia Pustnicul spune ca "nu se poate apropia cineva de Dumnezeu fara necaz si nu poate pazi dreptatea sa neschimbata fara El. Si de va opri lucrurile care sporesc necazul, va opri si pe cele ce pazesc dreptatea lui si se va afla ca o comoara nepazita si ca un luptator dezarmat si ca o corabie lipsita de vaslele ei si ca un rai al carui izvor de apa a secat" (Cuvinte despre nevointa, c.85, Filocalia X).

Se poate intelege din acest extras ca necazurile sunt cele care il apropie pe om de Dumnezeu, mai degraba decat bucuriile? AGabriela mi-a raspuns pe thread-ul "Cum ii putem ajuta pe atei sa-l cunoasca pe Dumnezeu" (nu stiu cum sa fac link direct la acest raspuns) ca si bucuriile foarte mari pot face acest lucru. M-am gandit ca poate sunt eu mai pesimita si vad mai repede necazurile decat bucuriile... Voi ce credeti?
Cum se pot apropia oamenii de Dumnezeu?
- prin ascultarea poruncilor Lui (asta cand esti constient de ele si vrei sa fii mai aproape de Dumnezeu)
- prin necazuri (cand uiti de Dumnezeu, sau nu iti pasa :-( - primesti acest ajutor de la El, pentru a-ti reaminti si a te indrepta)
- prin bucurii (pe acestea le vad ca o rasplata la un mod de viata deja "corect" - nu stiu daca ar putea prin ele insele sa duca la o trezire a constiintei)

Aaa.. l-am intrebat o data pe parintele duhovnic, si mi-a rapuns "cu liniste"!