Istorii cu talc

[cristiboss56]

ORA DE RELIGIE - INGERASUL CU PISTRUI de Pr.Nicolae Cojocariu

"Daca vrei sa vezi raiul pe pamant, priveste in ochii unui copil..."(F.M.Dostoievski

- Bine, copii !V-ati pregatit bine pentru astazi.Andreea, Vasile si Ionela, v-ati innobilat catalogul cu cate un 10.Acum, va rog, cine vrea sa prezinte colegilor tema pentru acasa -"Lumea ingerilor vazuta de copii"?

O padure da maini ridicate si nerabdatoare confirmau ca tema trezise interesul clasei.
-Atunci, sa-l ascultam pe...Mihaita !

Din banca a patra, de langa geam, se ridica, usor timorat, un pusti inalt si desirat, blondut si cu ochii albastri stralucitori, ce jucau intr-o lumina ciudata.Fata rosie ca focul accentua prezenta pistruilor obraznici, presarati pe pometii obrajilor si pe nasucul aruncat in vant.

Era nou venit in clasa, dintr-o familie numeroasa, de prin partile Bucovinei, iar numele de familie-Cepeliuc- suna curios pentru colegii din Vechiul Regat.

- Stiti, Parinte, incepu el, iar emotia cuvintelor ii sugruma glasul, dumneavoastra ne-ati spus sa compunem ceva din minunata lume a ingerilor.Dar eu am fost acolo.In vis.E visul meu !Iata-l :

"Deodata, se facea ca fugeam din lumea asta, a oamenilor mari, acolo, in lumea ingerilor.Ma asezasem cuminte-cumintel, impreuna cu ceilalti fratiori ai mei, pe cate o stea si, fascinat, priveam totul in jur.Acolo, in lumea visului meu, nu era loc pentru suferinta, pentru minciuna, boala sau lacrimi.Acolo, sus, in cer, cu ingerii asezati pe cate o stea in rugaciune cosmica, pacea si linistea intalnirii cu Dumnezeu erau ca jos, in cerul coborat pe pamant, in Biserica lui Hristos, la Sfanta Liturghie.In lumea visului meu nu incapeau decat dragostea, libertatea, bucuria, adevarul.Adevarul! Mantuitorul Iisus Hristos ne-a spus - am invatat tot la o ora de Religie- ca Adevarul ne face liberi.Or, acolo, eu eram liber.Si, curios, oameni mari nu prea erau in visul meu; doar ingeri si stele.Nu era loc acolo pentru lumea parintilor mei de pana mai ieri, de dedublare, unde ceva invatam in intimitatea caminului si altceva spuneam atunci cand ieseam in lume.Disparuse din visul meu si privirea trista si goala a bunicului- profesor de istorie- care nu-ntelegea cum toata munca lui, in care crezuse la inceput din convingere, dar apoi prin constrangere - comunismul -, n-a fost decat o iluzie.Mare si trecatoare ca viata lui.Se facea, in visul meu, ca aveam un calculator nou-nout.Ca acela vazut pe la TV.

Era, apoi, prima data cand nu o mai auzeam pe mama intrebandu-l soptit pe tata:"Barbate, ce punem azi in farfurie copiilor?".Se facea ca Andreea, colega mea de banca, nu mai avea in ghiozdan, ca gustare pentru pranz, merele acelea marunte si multe, multe, probabil dintr-o gradina a Vrajitoarei, de nu se mai terminau niciodata.In locul lor era, surazator, pachetelul acela argintiu, stralucitor, din cele de la magazinul din colt, la care am vazut-o pe Andreea tragand cu coada ochiului.

Se facea ca, asa mic cum sunt, ma bateam, de la egal la egal, cu cei "mari, mari ", dar tot oameni !- din Est si din Vest.Si-apoi, savurandu-mi victoria, cantam Oda bucuriei, fericit, pe sub stele.Nu va vine sa credeti ?Dar soricelul Jerry nu facea ce voia cu ditamai motanul Tom?Am vazut eu la desene animate.Si cei de la desene animate nu mint niciodata.

Tare mi-a parut rau ca vecinul meu Razvan nu a fost cu mine in vis.De cand mama lui, tanti Marioara, e plecata in Italia, la munca, a devenit trist.Nici de joaca nu are timp.Toata gospodaria a ramas pe capul lui si al bunicii Ioana...

Acolo, sus, am fost fericit cu ingerii, pe sub stele.Si multe as mai fi visat eu, de nu m-ar fi trezit tata, spunandu-mi ca-i timpul sa ma pregatesc pentru scoala.Dar nu la scoala ingerilor...

V-a placut visul meu ?A, vreti sa stiti de ce totusi am visat gri, in alb si negru, lumea oamenilor mari ?Ei, mi-as fi colorat eu visul ca sa va placa, dar stiti cat costa o cutie de culori ?Va spun tot eu :doua paini pentru mama, o sticla de vin pentru bunicul, cateva tigari pentru tata sau un caietel pentru surioara mea.Adica exact cat sa nu mai pot visa.Adica, exact cat costa realitatea de jos, in alb si negru, a oamenilor mari..."

Se opri brusc, incurcat, cu ochii umezi, pironiti in pamant.Si, pentru o clipa, furat de visul lui Mihaita, am avut impresia ca langa mine, in ochii aceia in care se intrezarea raiul, in chipul acela imbujorat si plin de pistrui al unui pusti din clasa a V-a, care refuza sa-si piarda copilaria, se ascundea un ingeras cazut de pe cine stie ce stea...

Un ingeras cu pistrui.Sau, poate, nu era doar o impresie.

Voi ce credeti ?
balla georgeta

[cristiboss56]

Un tamplar ajuns la varsta a treia, dorea sa se pensioneze. Ii aduse asta la cunostinta, patronului sau, care era proprietarul unei firme de constructii. Ii spuse acestuia despre intentia lui de a parasi munca pe care o facuse multi ani la rand, munca care ii asigurase un trai destul de confortabil, lui cat si familiei lui. In sinea lui stia ca ii va fi mai greu fara salariu permanent, dar vroia sa se bucure in liniste, de ultimii ani din viata, alaturi de familia lui. Spera totodata ca se va descurca cu ce a economisit de-a lungul anilor.
Patronului ii paru tare rau ca unul dintre cei mai buni angajati ai lui, se hotarase sa-l paraseasca, si il ruga sa-si mai amane putin decizia si ca o ultima favoare sa mai construiasca o ultima casa. Tamplarul a fost de acord, dar se vedea cu usurinta ca inima si mintea era de alta parere. Isi pierduse entuziasmul si daruirea cu care lucrase pana atunci, iar casa o demonstra din plin, prin calitatea foarte slaba a lucrarii, facuta in mare parte de mantuiala si in mare graba. Era un mod tare neplacut si rusinos de a-si termina cariera.
Cand casa fusese terminata, tamplarul il chema pe patronul sau, sa ii arate casa, si sa-i predea acestuia cheile casei. Insa patronul , emotionat, ii spuse ca aceasta casa i-o daruieste lui, ca este cadoul sau de pensionare, catre tamplarul nostru.
Ce soc,ce rusine, daca ar fi stiut de la inceput ca aceasta casa ii este destinata lui, ar fi construit-o cu totul altfel. Acum era nevoit sa traiasca in casa pe care singur si-o facuse, fara sa o faca cum se putea mai bine.
Asa se intampla si cu noi, din pacate.Ne fundamentam viata distrasi de tot felul de evenimente minore, reactionand mai mult decat actionand, fara sa dam tot ce este mai bun in noi. Iar cele mai importante momente din viata, trec pe langa noi fara sa depunem tot efortul de care suntem in stare. Apoi privim socati si dezamagiti la situatia pe care noi insine am creat-o, si constatam cu amaraciune ca va trebui sa ne continuam viata pe care noi insine ne-am construit-o.