![]()  | 
	   ![]()  | 
       
| 
 | 
  
| 
	 | 
| 
		 
			 
			#1  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
|||
		
		
  | 
|||
| 
		
	
		
		
			
			 
			
			Dar cum e cand un doctor sau un popa care teoretic a primit un mare talant de la Dumnezeu, in loc sa faca ce e cel mai bine pentru pacient, trebuie/i se cere/i se impune de catre superiori, familie, conjunctura economica si sociala sa faca ce e mai profitabil in acel moment pentru el si cei de alaturi? 
		
		
		
		
		
		
		
		
	
	Adik, de exemplu, de ce nu sa amane efectuarea unui examen prin care s-ar putea pune un diagnostic decisiv, ca sa mai "castige" cateva zile de tratament profitabil? Cu banii care ti-i ia tie si altora degeaba ar putea finanta cercetarea sau ..whatever...constructia de noi spitale. Sau daca te duci la popa pentru te miri ce prostie, gen "dezlegarea cununiilor", de ce sa te trimita la plimbare sa-ti spuna ca nu se poate asa ceva, cand ar putea sa fie "baiat destept" sa te cheme de 7 sau de 9 ori sa-ti "citeasca"?? Iti dai seama cati saraci ar putea ajuta cu banii de la tine (si de la multi altii)? Deci, care sunt pana la urma cei care "inmultesc talantii" si care sunt cei care ii pierd?  | 
| 
		 
			 
			#2  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
||||
		
		
  | 
||||
| 
		
	
		
		
			
			 Citat: 
	
 
				__________________ 
		
		
		
		
		
	
	Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.  | 
| 
		 
			 
			#3  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
|||
		
		
  | 
|||
| 
		
	
		
		
			
			 
			
			Dacă tot suntem la tema „Predica zilei”, îți recomand, dacă ai timp și răbdare, să citești predica Părintelui Galeriu „Pilda talanților”. 
		
		
		
		
		
		
		
		
	
	Două idei extrag de acolo: 1. Ca să schimbăm lumea trebuie să ne schimbăm pe noi înșine, pentru că suntem „necalificați” pentru lucrarea asta. Deci un înțeles al înmulțirii talanților e să lucrăm la curățirea, luminarea, desăvârșirea noastră. Că numai în felul ăsta putem aduce ceva bun, dumnezeiesc în lume. 2. Talanții trebuie înmulțiți, în sensul că suntem chemați să participăm la Creație, devenind noi înșine creatori (sau con-creatori cu Dumnezeu, zidind în sensul dat de El, cu materialele Lui).  | 
| 
		 
			 
			#4  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
|||
		
		
  | 
|||
| 
		
	
		
		
			
			 
			
			Atunci, sa ma ierte Dumnezeu ca nu vreau sa particip la pierzania acestei lumi. Si eu vreau o familie si copii, dar daca pentru asta trebuie sa mint si sa insel si sa profit de slabiciunile altora, mai bine ma abtin. Fac vreun pacat ca nu pun interesul meu si al celor apropiati mai presus decat al celorlati? Mi se pare ca nu, din cate a spus chiar Mantuitorul. Cu toate ca am facut-o si eu din plin in ultima vreme.
		 
		
		
		
		
		
		
		
		
	
	 | 
| 
		 
			 
			#5  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
|||
		
		
  | 
|||
| 
		
	
		
		
			
			 
			
			Îți dau dreptate. Dacă nu putem avea o familie și copii fără a face compromisuri, adică rele, înseamnă că trebuie să purtăm crucea singurătății, grea dar curată; a unei singurătăți doar în ce privește oamenii, dar a comuniunii cu Dumnezeu.  
		
		
		
		
		
		
		
		
	
	Invers ar însemna să alegem lumea și să ne lipsim de har.  | 
| 
		 
			 
			#6  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
|||
		
		
  | 
|||
| 
		
	
		
		
			
			 
			
			Foarte frumoase predici, am citit pana acum. Era un adevarat filozof parintele Galeriu. A fost oare profesor si la teologie?
		 
		
		
		
		
		
		
		
		
	
	 | 
| 
		 
			 
			#7  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
|||
		
		
  | 
|||
| 
		
	
		
		
			
			 Citat: 
	
 Apropo. Am mai auzit o predica, anul trecut cam tot pe vremea asta, nu mai stiu exact cum se chema, in care Mantuitorul spune "iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti". Si mi se pare, dar nu sunt sigura, trebuie sa verific informatia, ca parintele a spus ca "daca nu te iubesti pe tine insuti, nu poti sa-ti iubesti nici aproapele". Ce credeti, ar putea fi adevarat? Last edited by fallen; 14.12.2011 at 14:52:05.  | 
| 
		 
			 
			#8  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
|||
		
		
  | 
|||
| 
		
	
		
		
			
			 
			
			Da, trebuie să te iubești pe tine însuți; dar așa cum te iubește Dumnezeu, adică nu în mod egoist. Ci dorindu-ți binele. Trebuie să-ți dorești binele tău în cel mai înalt grad și cel mai mare bine, adică mântuirea, adică libertatea interioară, curăția, fericirea veșnică, care vin, toate, din legătura cu Dumnezeu. 
		
		
		
		
		
		
		
		
			Deci trebuie să le faci celorlalți ce ai vrea să ți se facă ție, cum zice Domnul. Numai că doar în ceea ce este bun. Nu să le fac celor pe care-i iubesc nu știu ce plăceri sau pofte pentru că iubesc eu însumi plăcerile. Trebuie făcut binele cel adevărat, nu un bine înșelător. Dar dacă cineva dintre cei iubiți te determină să păcătuiești, chiar dacă nu te desparți în fapt de el, te desparți în suflet, pentru că va intra în contradicție puternică cu propria ta conștiință, care dorește curățenia, sfințenia, unirea cu Dumnezeu. Cred că numai soțul (soția), pentru că ne-am unit cu el(ea) în modul cel mai adânc (omenește vorbind) poate aduce o atingere directă sufletului nostru, determinându-ne, adică, să ne despărțim de Dumnezeu. Totuși, cred că nici măcar el(ea) nu are dreptul să se atingă de sufletul nostru, să ne piardă. Dacă nu reușesc să o fac să mă înțeleagă și să mă respecte, aleg mai bine să mă despart de ea și să ne căutăm mântuirea separat, purtând crucea mântuitoare a singurătății, decât să ne pierdem împreună. Acesta e modul binecuvântat de iubire de sine, care în ultimă instanță e iubire de Dumnezeu. P.S. Din câte îmi amintesc Apostolul Pavel îndeamnă pe soțul credincios să nu se despartă de cel necredincios dacă acesta îi respectă credința. Last edited by N.Priceputu; 14.12.2011 at 15:13:55.  | 
| 
		 
			 
			#9  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
|||
		
		
  | 
|||
| 
		
	
		
		
			
			 
			
			Aici ai atins un subiect delicat, cel al despartirii (sotilor). Aceeasi intrebare m-a framantat si pe mine multa vreme.  
		
		
		
		
		
		
		
		
	
	fiecare dintre noi se uneste cu Cristos la Botez. Apoi la cununie se uneste cu sotul/sotia, amandoi fiind deja uniti cu Cristos. Ei bine, in momentul cand unul dintre soti se desparte de Cristos, atunci ce se intampla cu celalalt? Nu deja s-au despartit? Nu s-a rupt deja legatura ce-i unea, adica legatura cu Cristos?  | 
| 
		 
			 
			#10  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
||||
		
		
  | 
||||
| 
		
	
		
		
			
			 
			
			In sens strict si literal o moneda talant = 43,62 kg de argint sau 49,077 kg de aur. Asa scrie in Biblie la sfarsit unde sunt date tot felul de unitati de masura. Enorm de mult, adica.
		 
		
		
		
		
		
		
			
				__________________ 
		
		
		
		
		
	
	„Mare ești tu, Doamne, și preavrednic de laudă (…) Căci pentru tine ne‑ai creat și neliniștită este inima noastră până sa-si afle odihna in tine.” (Sfântul Augustin).  | 
![]()  | 
	
	
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
		
  | 
			 
			Subiecte asemănătoare
		 | 
	||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari | 
| Predica despre iertare | Ioana Amariucai | Intrebari utilizatori | 4 | 29.06.2012 12:08:05 | 
| o predica frumoasa | marius.b. | Generalitati | 1 | 01.08.2011 00:18:41 | 
| Predica de pe Munte | catalinabalhui | Din Noul Testament | 1 | 17.03.2009 17:58:46 | 
| Predica | Hartford | Despre Biserica Ortodoxa in general | 3 | 06.02.2008 13:14:30 | 
| 
 |