O mare framantare....

[Mihnea Dragomir]

[quote=pacatoasa..;418644]

În prealabil postat de florinna01

Preocupandu-ma atat de mult intr-adevar de multe ori imi alungam linistea pe care Dumnezeu mi-o aducea in suflet, mai mult a aparut dorinta de a spori repede, de a lepada pacatele repede. Aparent, printr-o silinta continua asa avea sa fie, dar se duceau cele mai "marisoare" si veneau altele mai "mici", si mai "mici", si mai "mici"(adica pacate la auzul carora majoritatea crestinilor ar rade daca le-as considera pacate). Si astfel nu mai aveam liniste, decat in momentele in care ma lasam in voia lui Dumnezeu. Dar iar veneau gandurile si imi spuneau: cum, ai atatea pacate inca, uita-te la ele, uite cum mai apar si apar....si m-a ametit rau diavolul. Si chiar incerca sa imi prezinte lucrul acesta ca pe o inaintare duhovniceasca. Imi veneau ganduri ca uite, sunt aproape de masura parintilor din pustie, alteori incerca sa ma arunce in deznadejde. Eu nu credeam niciunul din ganduri insa nu stiam ce sa fac, cum sa ies din situatie.

Îmi pare că ar fi vorba despre ispite de dreapta.

Un lucru e clar: spovada este bună, adică duce cu adevărat la remisiunea păcatelor, dacă îndeplinim condiţia de a spovedi toate păcatele de care ne amintim, în urma unui efort de examinare a conştiinţei. Odată primită dezlegarea, sufletul nostru este din nou în stare de graţie sfinţitoare. Cu alte cuvinte, suntem iertaţi de consecinţele spirituale ale tuturor păcatelor, atât ale celor de care ne-am amintit şi le-am mărturisit, cât şi ale celor pe care nu ni le-am putut aminti.