Istorii cu talc

[MariS_]

Intr-un sat uitat de lume vine odata in vizita un teolog foarte instruit. Scopul lui era sa vada cat de mare era credinta satenilor. Si, chiar inainte de a incepe Liturghia pune un pompier sa strige "foc". Buluceala mare, toti dau fuga sa iasa, in biserica mai raman cam o mana de oameni, 15-20. Incepe slujba, incep si ei sa se roage si .. biserica se cutremura. Teologul nostru foarte incantat se uita in jurul lui satisfacut. Dar observa la un satean o inadecventa, nu respecta un anumit tipic. Ii face semn sa iasa afara. Acela asculta, binenteles, de stralucitul teolog si iese. Biserica se cutremura in continuare. Satisfacut din nou, teologul mai observa o neregula la alt satean si ii face semn si acestuia sa iasa. Si tot asa, omul nostru observand mici nereguli la cei ramasi inauntru, ii scoate pe rand afara. Pana la urma raman doar el si cu preotul care oficia slujba. Biserica, insa, nu contenea sa se cutremure. Satisfacut, teologul nostru, ii spuse atunci preotului: - Parinte, uite eu fac un experiment ca sa vad credinta satenilor. Am pus pompierul sa strige foc si au iesit toti cei fara credinta, apoi am dat afara pe cei ce nu respectau tipicoanele si acum am ramas doar noi si totusi biserica se cutremura la rugaciunile noastre. As vrea sa iesi putin pana afara sa vad daca cutremurul se opreste. Nu te supara! - Bine, nu-i nici o suparare, ies, zise calm preotul si iesi. Cutremurul nu se opri nici acum. Atunci vizibil incantat de sine, teologul il chema pe preot si spuse: - Parinte, am aflat de ce se cutremura Biserica si cine se roaga cu atata putere. Vedeti, i-am scos pe toti afara, inclusiv pe dvs, si totusi biserica nu s-a oprit din cutremur! Asa ar trebui sa va rugati cu totii, ca mine! Acum, ca tot ati terminat slujba, va rog sa inchideti biserica, ca sa nu ne deranjeze nimeni, si eu o sa va arat cum trebuie sa va rugati corect incat sa se cutremure si biserica.
- Bine, zise bland parintele, stati numai sa-l scot pe mosu' cela surd din colt, ca saracul nici nu stie ca s-a terminat slujba. La care teologul nostru facu ochii cat cepele cand zarii in colt o silueta garbovita stand in genunchi ...
Iertare, continuarea nu o mai stiu si nici morala.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[cristiboss56]

A murit un frate. Jos in Iad s-a dus.
Cum statea acolo si privea in sus,

S-a facut lumina si-a vazut in cer
Cum un fir subtire cobora spre el.


A prins firul iute si-a inceput urca
catre Raiul care parca il astepta.

Altii, ca el din Iaduri, vazand firul lung,
S-au prins cite unul pe frate s-ajung.


"- Firul acesta frate era pentru mine
Rasplata ca-n lume am facut mult bine.

Dati-i drumul iute ca s-a- ntins rau
Sunteti multi , se rupe ,nu ajung nici eu."


Sus in Rai un Inger ce privea in jos,
S-a rugat la Tatal: "- Doamne e un pacatos!

Eu am vrut in Raiul cel cu Fericire
Sa-l aduc pe dansul dar nu are iubire."


"- Rupe firul iute ! Lasa-l ca sa cada
Pe vecie focul cel nestins sa-l arda ".

Din volumul Izvorul Indepartat-Editura PIM- Iasi, 2011

[glykys]

În prealabil postat de MariS_

- Bine, zise bland parintele, stati numai sa-l scot pe mosu' cela surd din colt, ca saracul nici nu stie ca s-a terminat slujba. La care teologul nostru facu ochii cat cepele cand zarii in colt o silueta garbovita stand in genunchi ...
Iertare, continuarea nu o mai stiu si nici morala.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ba sa ma ierti, MariS, dar nu era un mos. Nu! Era o baba garbovita si surda, care sta in fundul bisericii, e la biserica unde ma duc eu, cea care mai adoarme pe scaun si cand se trezeste tipa: "Amiiiin!"

Pe 1 ianuarie, stateam langa usa, ca imi era rau si voiam sa imi vina putin aer, si o aud, spunand repede: Amiin! Amiiin! Amiin! Se citeau molitvele, nu stiu de unde stia ea, fiind mai surda, ca si eu le auzeam cu greutate. Trebuie sa ii strigi putin ca sa te intelegi cu ea. Si oricum, se trecuse de pasajele in care credinciosii intaresc cu amin, amin, amin, fiecare blestem al preotului. Se terminase slujba si ea tot cu Amiiin, amiin, urmandu-si firul gandului! Dar nu era dusa cu pluta, nuuu! Isi urma rugaciunea ei, interioara, asa cum o stia ea pe de rost. Doar ca fiind surda si pierzand cateva minute cu atipitul, nu se mai putea sincroniza cu ceilalti.

[cristiboss56]

În prealabil postat de glykys

. . . o baba garbovita si surda, care sta in fundul bisericii, e la biserica unde ma duc eu, cea care mai adoarme pe scaun si cand se trezeste tipa: "Amiiiin!"

. . . . . . descrierea apartine lui glykys . . .

[glykys]

În prealabil postat de cristiboss56

. . . . . . descrierea apartine lui glykys . . .

Te rog frumos, Cristi, peste 60 de ani, nu peste 50, nu ma imbatrani mai inainte de vreme!
Eheee, as vrea eu sa mai traiesc eu si peste 50 de ani, si peste 60, macar de-as fi o baba garbovita si surda - ca doar nu o sa fiu tot domnisoara la 70-80 de ani - daramite sa mai stau si in biserica si sa zic Amiiin!

[cristiboss56]

În prealabil postat de glykys

Te rog frumos, Cristi, peste 60 de ani, nu peste 50, nu ma imbatrani mai inainte de vreme!
Eheee, as vrea eu sa mai traiesc eu si peste 50 de ani, si peste 60, macar de-as fi o baba garbovita si surda - ca doar nu o sa fiu tot domnisoara la 70-80 de ani - daramite sa mai stau si in biserica si sa zic Amiiin!

. . . sa nu uiti sa ma treci pe pomelnic si peste 50 de ani , dar in partea dreapta , ca asa e bine !

[cristiboss56]

A primit drept mostenire o tarla cu spini pe ea.
Trebuia sa scoata spinii , pentru-a o putea lucra.

S-a dus dar , cu gand sa lucre,
dar vazu ca munca-i grea.
Atunci si-a spus in gandu-i :
"Ce-ar fi daca m-as culca ?'

Dormi dar , pana pe seara. Tot asa , zi dupa zi .
Iar timpul trecu degraba fara a se folosi .

Dupa-un timp , veni stapanul ,
care-i dete mostenirea.
Se mira vazand ca omul n-a facut nici
pregatirea .

- De ce n-ai lucrat frate , ca sa ai la toamna rod ?
- E asa de multa treaba , nu stiu daca am sa pot !

Vin aici vreau sa lucru , dar ma tem ca nu
sfarsesc .
De aceea ma ia somnul si de tot ma lenevesc .

- Fa tu zi de zi atata cat ocupi de te lungesti,
Si-ai sa vezi cum termini treaba si ce bine mai
sporesti .


*

A facut precum ii spuse si-a scapat de maracini,
Iar recolta-i fu bogata . . . aproape ca la vecini.

Din cartea : " Izvorul Indepartat "- Dorina Stoica - Editura PIM-Iasi,2011-pag.21

[glykys]

Un om a murit subit.


Deodata L-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiza in mana si spunandu-i…
Fiul meu, e timpul sa mergem…
Omul L-a intrebat pe Dumnezeu:
De ce asa curand? Aveam atatea planuri…
Imi pare rau, fiule… dar acum este momentul plecarii tale.
- Dar uită-te! Ce ai in valiză? Ceea ce ți-a aparținut?
Ce mi-a apartinut? Vrei sa spui lucrurile mele, hainele, banii?
- Imi pare rau, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ti-au apartinut niciodata. Apartineau pamantului.
Atunci sunt amintirile mele?
-Imi pare rau, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ti-au apartinut niciodata. Apartineau timpului.
… Atunci talentele mele?
Imi pare rau, fiule, dar nici acestea nu ti-au apartinut. Apartineau circumstantelor.
Atunci prietenii mei, membrii familiei mele?
Imi pare rau, fiule, dar ei nu ti-au apartinut.
Apartineau drumului tău prin viata.
Dar sotia si copiii mei?
Imi pare rău fiule, ei nu-ti apartineau. Apartineau inimii tale.
Atunci trupul meu?
Nici acesta nu ti-a apartinut niciodata. Apartinea tărânei din care a fost luat.
Atunci e sufletul meu?
-Imi pare rau, fiule, dar sufletul nu ti-a apartinut. Sufletul tău imi apartine Mie.
Atunci omul smulse valiza din mana lui Dumnezeu si o deschise.
ERA GOOOOALĂ.
Cu o lacrima de dezamagire Omul il intreba pe Dumnezeu
-Nu am avut niciodata nimic?
- Ba da, fiule…
Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai și numai ale tale…
Tot ceea ce ai intreprins în viață este al tău. Numai faptele tale merg acum cu tine și vor trage de la sine după cântarul dreptății ceea ce a fost bun sau rău.
Viata este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Este o călătorie plină de libertate ce-ți dă șansă să alegi ceea ce trebuie să faci. Tot ceea ce ai făcut, ție ți-ai făcut. Dacă ai făcut bine, bine vei avea și mulțime de martori vor mărturisi pentru tine, pentru binele făcut și vei fi pomenit în veac cu bucurie de toți cei pe care i-ai bucurat.
Însă de-ai făcut rău, cu ce te vei alege? Cum vor mărturisi ce-i ce ți-au fost în preajmă despre tine. Cum ți se va arăta cu degetul faptele tale rele, care pe lângă faptul că le-ai făcut, le-ai și înmulțit printr-un exemplu prost.

[cristiboss56]

Prima povestioara :

Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:
Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.
Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce.
Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “Ai doar 8 minute!”
Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.
Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.
Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna.
La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu: ”Nu uita ce e cel mai important!”
Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om.
In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.
Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “Bogatia sufletului.”
Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.

Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!”



A doua povestioara :

Într-un sat trăia un ţăran care avea mult pământ. Braţe de muncă însă nu avea, deoarece trăia singur. Doar un vecin mai venea pe la el din când în când, dar nu pentru a-l ajuta, ci mai degrabă pentru a-l ţine de vorbă. Mult timp a stat pe gânduri ce să facă pentru a-şi lucra pământul cât mai uşor, mai bine şi mai repede. Deodată îi veni o idee: "Ce-ar fi dacă aş cumpăra un plug şi un cuţit de plug?! Grozavă idee!" Se duse deci la un fierar şi comandă un plug şi un cuţit de plug. Aici îi veni încă o idee: "Şi ce-ar fi să cumpăr două cuţite de plug. Cine ştie, poate voi avea nevoie de al doilea mai târziu?!" Ţăranul îşi cumpără tot ce-şi propusese să cumpere şi se întoarse acasă.

În drum spre casă, ţăranul îl întâlni pe vecinul său. Văzându-i lucrurile, vecinul îl întrebă: "De la cine ai cumpărat acest plug şi aceste cuţite de plug, atât de noi şi lucioase?" Ţăranul îi răspunse, după care fiecare îşi continuă drumul său. Ajungând acasă, ţăranul atârnă un cuţit de plug pe perete, iar pe celălalt îl montă imediat la plug. Apoi se duse la arat. Zilnic lucra cu acest plug.

După câteva săptămâni, pe când ţăranul abia ajuns acasă de la câmp se odihnea, vecinul său se gândi să-i facă o vizită. Veni şi după un schimb de cuvinte, aruncă o privire asupra cuţitului montat la plug. Era ca şi o oglindă, aşa de curat şi strălucitor era. Dar văzu pe perete şi un alt cuţit pe care ţăranul îl cumpărase în aceeaşi zi. Acesta era închis la culoare; era deja ruginit. Atunci vecinul îl întrebă pe ţăran: "Ei, cum se face că aceste două cuţite de plug arată aşa de diferit, doar le-ai luat împreună? Atunci ambele arătau la fel de frumoase. Acum însă cuţitul de plug, pe care l-ai folosit deja mai peste tot, chiar şi în mizeriile de tot felul, arată frumos, de parcă ar fi o oglindă, iar cuţitul pe care l-ai atârnat pe perete şi care nu a fost scos afară deloc, a ruginit". Ţăranul îi răspunse:

"Cine stă şi leneveşte
Iute-iute rugineşte,
Însă cine se jertfeşte,
Ca un soare străluceşte".

[tabitha]

În prealabil postat de cristiboss56

Ţăranul îi răspunse:

"Cine stă şi leneveşte
Iute-iute rugineşte,
Însă cine se jertfeşte,
Ca un soare străluceşte".

Bună pilda, mulțumim !