Sfantul Vasile cel Mare

[dobrin7m]

Acest intre Sfinti, Parintele nostru Vasile cel Mare a trait intre anii 330-379, in vremea Sfantului si marelui imparat Constantin si, pana in zilele imparatului Valens, cel cazut in ratacirea lui Arie. S-a nascut in Cezareea Capadochiei, din parinti dreptcredinciosi si instariti, Emilia si Vasilie, tatal sau fiind un luminat dascal in cetate.

Iubitor de invatatura si inzestrat pentru carte, Sfantul Vasile si-a imbogatit mintea cercetand, rand pe rand, scolile din orasul sau Cezareea, apoi din Bizant, mergand pana si la Atena, cea mai inalta scoala din timpul sau, unde a intalnit pe Sfantul Grigorie de Nazians, cu care a legat o stransa si sfanta prietenie.

A fost inaltat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei in anul 370, in vremuri grele pentru Biserica, cand ereticii lui Arie si Macedonie izbutisera sa aiba de partea lor pe insusi imparatul Valens. Sfantul Vasile a dus o lupta apriga, cu scrisul si cuvantul, luminand crestinatatea si aparand dogma Sfintei Treimi. Si-a atras mania imparatului si a suferit multe prigoniri din partea lui, pentru apararea acestei dogme de capetenie a crestinatatii.

Sfantul Vasile a indreptat si unele lipsuri ale monahismului din timpul sau, chemandu-i pe moanahi sa se nevoiasca nu numai in folosul mantuirii persoanale, ci si in folosul aproapelui. Este cel dintai ierarh care a intemeiat, pe langa Biserica, azile si spitale, in ajutorul celor saraci si neputinciosi, indemnand pe cei insatariti sa foloseasca avutiile lor, ajutand pe cei nevoiasi si lipsiti.

S-a mutat la Domnul la varsta de 50 de ani, in ziua de 1 ianuarie, plans de credinciosi si de necredinciosi, care-l iubeau si-l cinsteau pentru bunatatea si intelepciunea lui. Cei zece ani ca arhiepiscop in Cezareea Capadochiei i-au fost deajuns, pentru ca el sa intre in istorie cu numele de Sfantul Vasile cel Mare. Pentru rugaciunile lui, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

[dobrin7m]

Sf. Vasile ajunsese atat de intelept incat Eubul, dascalul lui, om foarte intelept si cel mai bun dintre toti inteleptii din Atena se minuna de stiinta sa. Astfel a stat 3 zile cu Sf. Vasile de vorba, despre filosofie. Una din intrebarile puse de catre dascal, Sfantului Vasile a fost si aceasta:

"Care este firea filosofiei? Iar sfantul a raspuns: "Firea filosofiei este pomenirea mortii." iar despre lume a spus:

""Deşi sînt dulci cuvintele cele lumeşti, amară este lumea pentru cel ce se ţine de ea cu iubire şi patimă; căci alta este slava cea trupească şi alta a firii celei fără de trup. Nu este cu putinţă ca cineva să se îndulcească de amîndouă, pentru că nimeni nu poate să slujească la doi stăpîni. Însă, pe cît ne arată puterea bunătăţii, să împărţim la cei flămînzi pîinea înţelegerii; şi pe cei ce s-au lipsit, pentru răutatea lor, de acoperămîntul faptei bune, pe aceia să-i aducem sub acoperămîntul lucrurilor celor bune; căci pe care-l vedem gol, îl îmbrăcăm şi nu defăimăm trupul nostru." Apoi a continuat:

"Sînt la noi, o! Eubule, nu chipuri, nici ghicituri, ci singur adevărul povăţuindu-ne spre mîntuire; pentru că vom învia toţi, unii spre viaţa veşnică, iar alţii spre munca şi ruşinarea veşnică, şi vom sta toţi înaintea judecăţii lui Hristos, precum ne învaţă marii glăsuitori Prooroci: Isaia, Ieremia, Daniil, David şi dumnezeiescul Apostol Pavel; după aceştia, chiar dătătorul pocăinţei şi răsplătitorul nostru, Domnul, Care a căutat oaia cea pierdută, iar pe fiul cel risipitor, care cu pocăinţă s-a întors, cuprinzîndu-l cu dragoste, l-a sărutat, cu haină luminată şi cu inel l-a împodobit şi l-a ospătat. Acela dă asemenea răsplătire celor ce vin în ceasul al unsprezecelea, ca şi celor ce au purtat greutatea şi zăduful zilei. Acela, pocăindu-ne şi născîndu-ne din apă şi din Duh, ne dă cele ce ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-a suit, precum şi pe toate care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc".

Vasile grăind acestea, Eubul a strigat: "O! Vasile, arătătorule de cele cereşti, prin tine cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul a toate, aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie, Amin! Acesta este semnul credinţei mele în Dumnezeu: toată averea ce o am, în mîinile tale o dau şi cealaltă vreme a vieţii mele cu tine o voi petrece, căci doresc naşterea din apă şi din Duh".

Vasile i-a zis: "Bine este cuvîntat Dumnezeul nostru, de acum şi pînă-n veac, Cel ce a luminat mintea ta cu lumina adevărului, Eubule, şi din rătăcirea cea mare te-a adus la cunoştinţa milostivirii Sale. Iar de vei voi, precum zici, ca să petreci cu mine, îţi voi spune în ce chip să ne îngrijim de mîntuirea noastră şi să ne izbăvim din cursele vieţii celei de aici; să vindem toate averile şi să le împărţim săracilor. După aceea să mergem în sfînta cetate, ca să vedem minunile ce sînt acolo şi vom cîştiga îndrăznire către Dumnezeu".

Asa , invatatul Eubul, s-a crestinat.
Extras din Viata Sf. Vasile cel Mare

[dobrin7m]

Auzind despre Sfîntul Vasile, Cuviosul Efrem Sirul, care vieţuia în pustie, s-a rugat lui Dumnezeu să-i arate cum este Vasile. Fiind în vedenie, a văzut un stîlp de foc, al cărui capăt ajungea la cer şi a auzit un glas de sus, zicîndu-i: "Efreme, Efreme, în ce chip vezi acest stîlp de foc, astfel este Vasile". Deci, îndată Cuviosul Efrem, luînd cu sine tălmaciul, de vreme ce el nu ştia elineşte, a mers în Cezareea, la praznicul Arătării Domnului (Botezul). Privind în taină de departe, a văzut pe Sfîntul Vasile mergînd la biserică cu multă slavă, îmbrăcat în haine luminoase; ca de altfel şi clerul care era împrejurul lui. Întorcîndu-se Efrem către tălmaci, care mergea după dînsul, i-a zis: "Mi se pare că în deşert m-am ostenit, frate, pentru că acesta fiind într-o rînduială ca aceasta, nu este precum l-am văzut". Intrînd în biserică Efrem, a stat într-un colţ, la loc ascuns, şi gîndind, zicea în sine: "Noi, suferind greutatea şi zăduful zilei, nimic n-am sporit, iar acesta fiind într-atîta slavă şi cinste omenească, este stîlp de foc. Mă minunez!". Astfel gîndind despre Marele Vasile, acesta s-a înştiinţat despre Efrem prin Duhul Sfînt, şi a trimis la dînsul pe arhidiaconul său, zicînd: "Să mergi la uşa bisericii cea dinspre apus, şi vei afla acolo un monah în colţul bisericii, cu barba scurtă şi mic la stat, stînd cu altul, şi îi vei zice lui: "Vino, şi să intri în altar, căci te cheamă arhiepiscopul". Iar arhidiaconul, cu multă osteneală împingînd poporul, a ajuns unde stătea Cuviosul Efrem şi i-a zis: "Binecuvintează, părinte, să intrăm în altar, căci te cheamă arhiepiscopul".

Efrem, prin tălmaci înţelegînd cuvîntul arhidiaconului, a răspuns celui ce-l chema: "Ai greşit, frate, pentru că noi sîntem oameni străini şi nu ne ştie arhiepiscopul". Arhidiaconul s-a dus să spună aceasta lui Vasile. În acea vreme Sfîntul Vasile citea sfintele cărţi la popor. Apoi a văzut Cuviosul Efrem o limbă de foc, grăind cu gura lui Vasile. După aceea, Vasile iarăşi a zis arhidiaconului: "Mergi şi spune acelui străin monah: Părinte Efreme, vino şi intră în Sfîntul Altar, căci te cheamă arhiepiscopul".

Mergînd arhidiaconul, i-a spus precum i s-a poruncit; apoi s-a mirat de aceasta Cuviosul Efrem şi a preamărit pe Dumnezeu. După aceea, făcînd metanie, a zis: "Cu adevărat mare este Vasile, cu adevărat stîlp de foc este Vasile, cu adevărat Duhul Sfînt grăieşte prin gura lui". Deci, a rugat pe arhidiacon ca să vestească arhiepiscopului că după săvîrşirea sfintei slujbe are să i se închine la un loc şi să-l sărute mai deoparte. Săvîrşindu-se dumnezeiasca slujbă, a intrat Sfîntul Vasile în camera de vase şi, chemînd pe Cuviosul Efrem, i-a dat întru Domnul sărutare şi i-a zis: "Bine ai venit, părinte, care ai înmulţit ucenicii lui Hristos în pustie, şi ai izgonit pe diavoli dintr-însa, cu puterea lui Hristos. Pentru ce ai suferit atîta osteneală, părinte, venind ca să vezi un păcătos? Domnul să-ţi dea plată pentru osteneala ta". Efrem, prin tălmaci, răspunzînd lui Vasile, a spus cuvintele cele ce erau gătite în inima lui, şi s-a împărtăşit cu fratele său cu preacuratele Taine din sfintele mîini ale lui Vasile.

După aceasta, ospătîndu-se, Cuviosul Efrem a zis către Sfîntul Vasile: "Preasfinţite Părinte, un dar cer de la tine, pe care voiesc a mi-l da". Marele Vasile i-a zis: "Cere cele ce-ţi sînt trebuincioase, pentru că mult îţi sînt dator pentru osteneala ta; căci atîta cale ai suferit pentru mine". Cinstitul Efrem i-a zis: "Ştiu, părinte, că toate cîte vei cere de la Dumnezeu, îţi dă; deci, voiesc ca să te rogi bunătăţii Lui ca să-mi dea ştiinţa să grăiesc elineşte". Iar el a răspuns: "Este mai presus de puterea mea să-ţi împlinesc cererea; dar de vreme ce cu multă nădăjde ceri, să mergem în biserică, cinstite părinte şi povăţuitorule al pustiei, şi să ne rugăm către Domnul, Care este puternic să asculte rugăciunea ta. Pentru că scris este: Voia celor ce se tem de El va face şi rugăciunea lor va auzi şi îi va mîntui pe ei". Fiind atunci bună vreme, au făcut rugăciune în biserică, apoi marele Vasile a zis: "Pentru ce părinte Efrem nu primeşti sfinţire de prezbiter, fiind vrednic?"

Efrem a răspuns prin tălmaci: "Fiindcă sînt păcătos, stăpîne". Vasile i-a zis: "O! de-aş avea eu păcatele tale!". Şi i-a zis lui: "Să facem închinăciune". Apoi, fiind el la pămînt, Sfîntul Vasile şi-a pus mîna sa pe capul Cuviosului Efrem şi a zis cu mare glas rugăciunea de hirotonie diaconească. Apoi a zis către cuviosul: "Grăieşte acum ca să ne ridicăm de la pămînt". Deci s-a limpezit limba lui Efrem şi a zis în limba elinească: "Mîntuieşte, milueşte, apără şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu darul Tău".
Şi s-a împlinit Scriptura: Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va fi limba gîngavilor.

Deci au preamărit toţi pe Dumnezeu, care a făcut limba lui Efrem să vorbească elineşte. Apoi Cuviosul Efrem a petrecut trei zile cu Sfîntul Vasile, veselindu-se duhovniceşte. După aceea Vasile a făcut pe Efrem preot, iar pe tălmaciul lui l-a făcut diacon şi i-a liberat cu pace.

Extras din Viata Sf. Vasile cel Mare

[dobrin7m]

“Ia aminte de tine insuti, ca nu cumva un cuvant ascuns in inima ta sa se prefaca in pacat“.

Noi, oamenii, pacatuim usor cu gandul. De aceea, Cel care a zidit una cate una inimile noastre, stiind ca cele mai multe pacate le savarsim din imboldul gandurilor noastre, a poruncit ca in primul rand mintea sa ne fie curata. Si pentru ca pacatuim usor cu mintea, Dumnezeu ne cere sa avem de ea mai multa purtare de grija si paza. Ca precum doctorii cei prevazatori intaresc cu mult inainte, prin mijloace profilactice, partile mai slabe ale trupurilor, tot asa si Purtatorul obstesc de grija si adevaratul Doctor al sufletelor a prevazut cu o paza mai puternica mai ales acea parte a sufletului nostru pe care o stim mai inclinata spre pacat. Trupul, ca sa savarseasca o fapta, are nevoie de timp, de prilej, de osteneli, de ajutatori si de alte inlesniri; mintea insa da nastere la ganduri intr-o clipa si le savarseste fara oboseala; iar gandurile cresc fara piedica si le e potrivita orice vreme.

Se intampla uneori ca unuia dintre oamenii seriosi, mandru de respectul ce i se da pentru faptele lui, imbracat pe dinafara in haina infranarii, prin miscarea nevazuta a inimii lui, sa-i alerge mintea la locul pacatului, chiar cand se afla in mijlocul celor ce-l fericesc pentru virtutea lui; cu inchipuirea a vazut cele poftite, si-a ticluit o intalnire rusinoasa si, zugravindu-si lamurit placerea in camara ascunsa a inimii sale, a savarsit pacatul inlauntrul lui, fara de martori, necunoscut de nimeni, pana va veni Cel ce descopera cele ascunse ale intunericului si vadeste pacatele inimilor.

Fereste-te, dar, ca nu cumva un cuvant ascuns in inima ta sa se prefaca in pacat, pentru ca “cel ce se uita la femeie pentru a o pofti a si savarsit desfranare in inima sa“. Da, pacatele savarsite cu trupul sunt impiedicate de multe pricini; dar cel ce pacatuieste cu gandul, pacatuieste tot atat de repede pe cat a si gandit. Deci, acolo unde caderea este grabnica, acolo ni s-a poruncit sa avem si paza mai puternica. De aceea, ni s-a spus: “Nu cumva un cuvant ascuns in inima ta sa se prefaca in pacat“.

[dobrin7m]

Invit aici pe oricine doreste si poate sa spuna cate ceva despre scrierile Sf. Vasile cel Mare, indeosebi cred ca ar fi de folos scrierile "Talcuiri la psalmi".

[dobrin7m]

II
"“Ia aminte de tine insuti!“. Fiecare animal are, prin fire, de la Dumnezeu, Creatorul lumii, instinctul conservarii flintei sale. De cercetezi temeinic totul, vei vedea ca cele mai multe animale se feresc instinctiv de tot ce le vatama si, iarasi, printr-o pornire naturala, se indreapta sa manance numai ce le este folositor. Noua, insa, Dumnezeu, invatatorul nostru, ne-a dat aceasta mare porunca: sa facem cu ajutorul ratiunii ceea ce animalele fac din instinct; ne-a poruncit ca pe cele savarsite de animale instinctiv, pe acelea noi sa le facem cu luare-aminte si cu o continua supraveghere a gandurilor, ca sa putem pazi cu strasnicie darurile date noua de Dumnezeu: sa fugim de pacat, dupa cum animalele fug de ierburile otravitoare, sa urmarim dreptatea, dupa cum ele cauta iarba cea hranitoare. “Ia aminte de tine insuti“, ca sa poti deosebi ce-i vatamator de ce-i mantuitor.

Luarea-aminte este dubla: una, prin care privim lumea inconjuratoare cu ochii trupului; alta, prin care contemplam pe cele nemateriale cu puterea rationala a sufletului. Daca am spune ca porunca “Ia aminte de tine insuti” se refera la functiunea vizuala a ochilor, ne vom convinge indata ca e cu neputinta, intr-adevar, cum ar putea omul sa se cuprinda cu ochiul cu totul pe sine? Ochiul nu poate sa se vada nici pe sine; nu ajunge sa vada crestetul capului, nu vede spatele, fata si nici cum sunt asezate maruntaiele inlauntru. Si ar fi necucernic sa spui ca poruncile Domnului sunt cu neputinta de indeplinit!

Ramane, deci, sa raportam aceasta porunca la functiunea mintii. “Ia aminte de tine insuti“, adica: analizeaza-te pe tine insuti in toate privintele! Sa ai neadormit ochiul sufletului pentru paza ta, pentru ca “prin mijlocul laturilor treci“; in multe locuri sunt infipte de dusmanul tau curse ascunse; uita-te la toate cele din juru-ti “ca sa scapi din cursa ca o caprioara si din lat ca o pasare“. Caprioara nu cade in curse pentru ca are vederea patrunzatoare. De aceea si numele ei, de caprioara, si l-a capatat de la vederea ei patrunzatoare. Pasarea, la randul ei, daca e atenta, cu ajutorul aripilor ei usoare zboara mai presus de viclesugurile vanatorilor. Vezi, dar, sa nu pari mai nepriceput decat animalele cand e vorba de propria-ti paza! Pazeste-te sa, nu cazi in curse si sa ajungi prada diavolului, “vanat de el spre a face voia lui“."

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de dobrin7m

Sfantul Vasile a indreptat si unele lipsuri ale monahismului din timpul sau, chemandu-i pe moanahi sa se nevoiasca nu numai in folosul mantuirii persoanale, ci si in folosul aproapelui. Este cel dintai ierarh care a intemeiat, pe langa Biserica, azile si spitale, in ajutorul celor saraci si neputinciosi, indemnand pe cei insatariti sa foloseasca avutiile lor, ajutand pe cei nevoiasi si lipsiti.

Multă vreme aceste aşezăminte s-au numit chiar: "vasiliade".
Un lucru mai puţin cunoscut este faptul că, vorbind despre familia Sf Vasile, vorbim despre o familie de sfinţi. El a primit de timpuriu titlul de "Sf. Vasile CEL MARE", ca să fie deosebit de tatăl său, Vasile cel Bătrân, la rândul lui sfânt al Bisericii. Ei bine, acest Sfânt Vasile cel Bătrân, tatăl Marelui Vasile, a fost renumit pentru felul cum predica Evanghelia, cu toate că nu a fost niciodată hirotonit, ci este printre sfinţii familişti. El şi-a căutat o soţie credincioasă şi a aflat-o pe Emilia, fiica unui martir, cu ea devenind tatăl a 10 (zece !) copii. Trei dintre ei sunt sfinţi ai Bisericii, şi anume: Sf Macrina, Sf Vasile cel Mare şi Sf Grigore. La demnitatea deplinei preoţii au urcat trei dintre fii săi: Petru, Grigore şi Vasile cel Mare însuşi.

La rândul lor, părinţii Sf Vasile cel Bătrân (deci bunicii dinspre tată al sfântului pe care îl pomenim pe acest topic) au fost creştini dreptmăritori, care au fugit din calea unei persecuţii din vremea lui Maxim Galeriu, petrecând 10 ani prin munţii Pontului, departe de casa lor. Ea se numea tot Macrina. De la această bunică Macrina, micul Vasile, ulterior Cel Mare, a auzit pentru prima dată despre Isus, ea având un rol cheie în educaţia copilului, după cum adesea au bunicile.

Din cate stiu eu, Sf. Vasile impreuna cu Sf. Grigorie de Nazianz, atunci cand s-au retras la manastirea intemeiata de cel dintai, au scris o carte legata de rugaciunea si viata interioara a crestinului care s-a numit Filocalia(iubirea de frumos) si care, intr-un anumit sens, reprezinta inceputul a ceea ce cunoastem azi drept Filocalie, miscare filocalica, parinti filocalici, duh filocalic.
(spun „intr-un anumit sens” pt ca duhul Filocalic este Duhul Sfant, iar miscarea filocalica a fost reintemeiata de Hristos.)

[stefan florin]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Multă vreme aceste aşezăminte s-au numit chiar: "vasiliade".
Un lucru mai puţin cunoscut este faptul că, vorbind despre familia Sf Vasile, vorbim despre o familie de sfinţi. El a primit de timpuriu titlul de "Sf. Vasile CEL MARE", ca să fie deosebit de tatăl său, Vasile cel Bătrân, la rândul lui sfânt al Bisericii. Ei bine, acest Sfânt Vasile cel Bătrân, tatăl Marelui Vasile, a fost renumit pentru felul cum predica Evanghelia, cu toate că nu a fost niciodată hirotonit, ci este printre sfinţii familişti. El şi-a căutat o soţie credincioasă şi a aflat-o pe Emilia, fiica unui martir, cu ea devenind tatăl a 10 (zece !) copii. Trei dintre ei sunt sfinţi ai Bisericii, şi anume: Sf Macrina, Sf Vasile cel Mare şi Sf Grigore. La demnitatea deplinei preoţii au urcat trei dintre fii săi: Petru, Grigore şi Vasile cel Mare însuşi.

La rândul lor, părinţii Sf Vasile cel Bătrân (deci bunicii dinspre tată al sfântului pe care îl pomenim pe acest topic) au fost creştini dreptmăritori, care au fugit din calea unei persecuţii din vremea lui Maxim Galeriu, petrecând 10 ani prin munţii Pontului, departe de casa lor. Ea se numea tot Macrina. De la această bunică Macrina, micul Vasile, ulterior Cel Mare, a auzit pentru prima dată despre Isus, ea având un rol cheie în educaţia copilului, după cum adesea au bunicile.

da. Vasile cel Mare este parintele asistentei sociale. Ar trebui si guvernantii nostrii, care de multe ori dau legi proaste cu privire la asistenta sociala, sa mai spuna cate o rugaciune catre acest mare sfant! Doamne ajuta!

[dobrin7m]

"Am laudat zelul si dragostea de a cunoaste, o, frate Amfilohie, cap iubit si mie mai scump decat orice, si m-am bucurat mult, vazand, inclinarea catre studiu si agerimea mintii tale, care te fac sa socotesti necesar a nu lasa necercetat nici un cuvant din cele cate, in mod necesar se rostesc, vorbind despre Dumnezeu. Pentru ca ai inteles bine indemnul Domnului: " oricine cere primeste si oricine cauta gaseste", mi se pare ca prin staruinta ta in a cere ai putea dispune sa comunice ceea ce cunoaste chiar si pe cel mai putin dispus sa faca aceasta.

Dar ceea ce admir si mai mult la tine este faptul ca nu pui intrebari pentru a ma incerca, ci pentru a afla care este adevarul in chestiunile controversate. pentru ca sunt destui aceia care ne asculta acum cu curiozitate si ne intreaba cu staruinta, dar este foarte greu sa afli un suflet dornic cu adevarat sa cunoasca, un suflet care sa caute adevarul, pentru a nu ramane in necunoastere. Asemenea cursei razboinicilor si capcanei vanatorilor cu momeala mestesugit ascunsa sunt intrebarile celor mai multi; acestia pun intrebari, nu pentru a trage vreun folos din ele, ci pentru ca, in cazurile in care vor gasi ca raspunsurile nu concorda cu dorinta lor, sa para ca au un motiv intemeiat de cearta.

Daca nesabuitul care intreaba, este considerat intelept ("Nesabuitului care intreaba, i se va socoti aceasta drept intelepciune." Prov. 17.28) vom socoti vrednic pe ascultatorul intelept, pe care profetul l-a comparat cu un sfetnic minunat? (Isaia 3:3). este drept sa dam toata cinstea si sa ajutam sa progreseze pe cei care impartasesc zelul si toate nevointele celui care se indreapta spre desavarsire." Sf. Vasile cel Mare

Astazi am vazut pe acest forum, pe cel putin pe trei topice, o astfel de situatie.