prin fire si prin har

Dar care este folosul unei astfel de declaratii lungi, adevarata marturisire de (putina)credinta pe care am insirat-o mai sus? (si-mi pare ca-l aud pe Scotland tachinindu-ma ca iar am scris un tratat de contemplatie orientala, cand puteam sa fiu mai concis...:) - iertare!)

Vorbim de iubirea fata de aproapele. Din toata inima, din tot sufletul.
Pai, cum stim din "teorie" ca recapa omul, cu firea lui cazuta, dragostea lui Dumnezeu devenind el insusi, omul iubitor (fiind asemenea Tatalui, dupa modelul Fiului, adica jertfelnic)?

Cum oare, daca nu prin pocainta! Nu facem la rugaciune pocainta? Iar daca rugaciunea nu e in duh de pocainta, nu atrage mai degraba osinda? Nu regretam din tot sufletul departarea de Domnul prin pacat? Nu plangem ca I-am ranit Dragostea? Nu ne simtim pustiiti, vaduviti, pierduti? Nu ne curg mucii, si inca mult de tot? Nu suntem umili, extrem de umili si ne simtim mai putin decat balegarul? Mai rai ca porcii care, sa fim seriosi, sunt curati ca lacrima fata de noi, intrucat nu au pacat, ei fiind mereu in ascultare - de legea firii puse-n ei de Domnul.
Facem, asadar, pocainta sincera si asteptam sa fim iertati. Abia apoi nadajduim sa primim si semnul dragostei, sa fim in partasie cu El, sa ne primeasca ofranda, darul. Duhul umilit, asadar! Lepadam pe ale noastre, dragi, defecte si patimi, nevoi si iar nevoi cu carul...

Atunci, sa vedem o clipa, ne purtam asa si cu cei pe care ii iubim?
Ne cerem macar iertare fata de ei? Macar verbal.
Plangem? Facem un dus de umilinta?
Schimbam vreun obicei pacatos in relatie cu semenul pe care sustinem ca il iubim?
De pilda, daca am venit beat acasa ori pur si simplu al intarziat in oraas, consider oare ca l-am mahnit serios pe copilul meu? Ca am ranit dragostea sotiei sau a parintilor?
Sau, pur si simplu cerem, tot noi, dragostea, ca si cand ni s-ar cuveni in virtutea cine stie carui drept natural ori pentru totdeauna dobandit?

Daca facem asa, daca iubim smerit, in duh de pocainta pe aproapele, atunci da, suntem iubitori.
Dar cum vedem ca se intampla de obicei?
Unul ii arde vreo doua semenului motivind ca a facut-o din dragoste. Altul ii face daruri fara sa cerceteze daca primitorul are cu adevarat nevoie de ele, doar asa ca i se pare donatorului ca iubeste... Altul il sacaie si bate la cap pe cel ce poate voieste sa citeasca ori sa doarma, ori sa se roage, motivind ca o face din dragoste etc.
Iar aici pe forum, din dragoste de aproapele, eu insumi scriu tot felul de lucru inchipuindu-mi ca o fac din dragoste, spre iubirea aproapelui, fara nici un fel de duh de pocainta.
Acum inteleg mai bine de ce MariS_ aprecia modul in care unii useri, enumerati de el, dau indreptare altora: ca si cum si-ar cere iertare, ca si cum ar face o rugaciune cu plans sincer...

Ei, aici avem cred un criteriu tare al iubirii noastre: cu sau fara duh de pocainta.
Dumnezeu sa ne ocroteasca iar pe mine sa ma iertati fratilor pentru ce si cat si cum am spus. Nu sunt inca un om cu darul dragostei. Sa ma iertati, va rog, in numele Domnului!

În prealabil postat de ioan cezar

Dar care este folosul unei astfel de declaratii lungi, adevarata marturisire de (putina)credinta pe care am insirat-o mai sus? (si-mi pare ca-l aud pe Scotland tachinindu-ma ca iar am scris un tratat de contemplatie orientala, cand puteam sa fiu mai concis...:) - iertare!)

Ioane iti spun sincer ca citesc cu placere si mare interes orice analiza de acest tip desi eu sunt mai inclinat spre o geometrie a ideilor si credintelor religioase.Va urmaresc dialogul si imi mai pun si eu intrebari existentiale fara a incerca sa raspund mereu in fata oricarei taine,vesnica mea tentatie, cu un argument de tipul:,,It's elementary my dear Watson" :)

Sunt pus si eu ca multi altii, nu prin puterea mea, nu prin vreo pricepere personala, in barca Ortodoxiei. Si caut, pacatosul de mine, de cand am constientizat (greu, greu de tot) unde sunt pus, caut sa raman in barca mea, cu riscul asumat al unor sacrificii. Care nu putine sunt si nici mici, nici usor de facut.
Iar sufletul meu se simte, in sfarsit, Acasa! Nu-i este nicaieri mai bine ca in aceasta barca. Sufletul meu se desfata, simt asta in adancuri, desi la suprafata apelor mintii mele nu e mereu cerul senin, nu-i soare.
Imi este bine Acasa! Cat am tanjit, cat m-am perpelit, cat am ocolit, cat am ratacit, numai Bunul Dumnezeu stie...

Sunt printre noi oameni care propun barci poate mai moderne, aparent imbunatatite, cu elice, cu laser, cu tot felul de adjuvante, facilitati personalizate si "libertati". Exista si brosuri care fac reclama in acest sens. Frumos colorate, dealtfel, in tipografii scumpe, pe hartie cretata. Si se ofera gratis.

Eu insa raman in barca din care, la o adica, mi se va face sicriul. Barca mea e facuta din lemnul moale-al duhului crestin, care isi cunoaste si isi iubeste Tamplarul si atelierul de lucru: Biserica.
Nu caut la alte barci (desi am fost invitat). Nu simt deloc nevoia unui "confort sporit", avind aici de toate, pentru o viata de om si pentru vesnicie. Am constatat ca nici altii nu se inghesuie in barca mea, desi loc ar mai fi, destul!... Nu or avea nici ei nevoie, vezi bine. Domnul stie!
E drept ca-n vreme ce vaslesc, gasesc uneori timp sa sporovaiesc cu alti oameni, cu cei din barcile vecine. (Deh, oameni suntem! Ne mai intretinem unii cu altii, ne mai laudam cu ce avem, ne mai consultam, ne mai facem un strop de curaj, uneori...) Dar nu prea mult, ca vaslitul solicita, mai ales cand inaintezi, ca somonii, impotriva curentului.

Dumnezeu sa ocroteasca pe tot omul si sa ne lumineze pe toti, pe noi copiii Lui, crestinii!+

În prealabil postat de ioan cezar

Nu am incredere in alte barci (desi am fost invitat). Nu am si gata. Si-am observat ca nici altii nu se inghesuie in barca mea, desi loc ar mai fi, destul!... Nu or avea nici ei incredere, vezi bine. Domnul stie!Dumnezeu sa ocroteasca pe tot omul si sa ne lumineze pe toti, pe noi copiii Lui, crestinii!+

Acum ceva vreme am citit o opinie pe site,scrisa de un domn Paul Cocei.Dansul spunea asa: ,,Iata dar ca, in cele din urma, Ortodoxia este mai aproape de medicina decat de religie. Ortodoxia, ne arata Sfintii Parinti, este vindecarea sufletului, prin credinta in Iisus Hristos si prin lucrarea tamaduitoare a Sfantului Duh. De ce, atunci, nu are ea “o stralucita influenta in societatea contemporana”? Tocmai pentru ca Ortodoxia, din pacate, este mai mult vorbita decat traita, mai mult declamata si mai putin marturisita.

Pana cand pe cei din jur nu-i vom fi convins sa vada Ortodoxia ca pe adevarata viata a omului, inseamna ca in noi ei continua sa vada "religia" care ne are ca aderenti. Din clipa in care Hristos va fi prins chip in noi, lumea va putea incepe sa vada, prin noi, lucrarea Sfantului Duh, Cel ce ne transforma din robi in prieteni ai lui Dumnezeu. Sa facem asadar ca, atunci cand ne intalneste, lumea sa nu mai simta nevoia sa se intrebe: "Ce este Ortodoxia?"

In general problemele cel mai greu de depasit sunt cele din interior.Am observat asta in istorie dar cred ca se aplica si in alte situatii.Depinde de fiecare unde cauta problema dar,in general,exemplul personal convinge cel mai bine,indiferent de barca :) Daca este sa ma intrebi pe mine esteo problema general valabila la ora asta.Ma duc sa ma culc Ioane,altfel ajung un huhurez

În prealabil postat de Scotland The Brave

De ce, atunci, nu are ea “o stralucita influenta in societatea contemporana”? Tocmai pentru ca Ortodoxia, din pacate, este mai mult vorbita decat traita, mai mult declamata si mai putin marturisita.
Pana cand pe cei din jur nu-i vom fi convins sa vada Ortodoxia ca pe adevarata viata a omului, inseamna ca in noi ei continua sa vada "religia" care ne are ca aderenti. Din clipa in care Hristos va fi prins chip in noi, lumea va putea incepe sa vada, prin noi, lucrarea Sfantului Duh, Cel ce ne transforma din robi in prieteni ai lui Dumnezeu. Sa facem asadar ca, atunci cand ne intalneste, lumea sa nu mai simta nevoia sa se intrebe: "Ce este Ortodoxia?"

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Ortodoxia nu si-a propus, din cate stiu, sa aiba vreodata o "stralucita influenta in societate". Nu e in duhul ei smerit. O fi la altii, mai dominanti si, poate, mai lipsiti de realism (adica fara smerenie, caci a fi smerit inseamna a vedea in primul rand iadul asa cum este si a nu te inchipui prematur in rai).
Cine isi propune sa ii faca pe altii sa vada Ortodoxia asa si pe dincolo? Poate oamenii din afara Ortodoxiei. Daca Biserica se ocupa intr-o anumita msura de imagine, o face doar din dragoste pentru Fiul lui Dumnezeu si ai Lui, carora nu li se cuvine sa le batjocorim sfanta viata. Nu este in duh ortodox sa iti pese de imagine, cata vreme noi, invatati de Parintii nostri, luptam contra duhului numit slava desarta si altele. Aminteste-ti, te rog, frate Scotland si nu te mai lasa influentat de prostiile debitate de unii.
Vorbirea dreapta, ortodocsirea, este deja marturisire de credinta. Te rog, ia seama si de asta, frate...
Hristos prinde chip in om dupa mari nevointe. Noi, ortodocsii stim ca jugul pe care il ducem este credinta si nadejdea. La Dragoste ravnim, e drept, dar la ea ajung doar cei mai buni dintre noi, cuviosii si sfintii, mucenicii nostri (care se numara deja cu zecile de mii). Doar cei care nu practica o viata ortodoxa isi permit sa vorbasca atat de relaxat despre chipul lui Hristos in noi, uitind ca adevarata traire a lui Hristos in om se face dupa despatimire, dupa curatie deplina, dupa ani si ani de rugaciune si alte nevointe. In nici un caz inainte. Dar in alte parti se poate orice. In imaginatie, desigur. Ia aminte si la aceasta, te rog, draga frate, cand vorbesti nu fara greseli despre sfanta Ortodoxie. Ma mahneste tare sa te vad aplecat asa, nu stiu cum...

In fine, pana cand Domnul nu voieste sa deschida ochii orbilor, degeaba le vorbeste toata zidirea despre Hristos. Nu va sta nicind in puterea mea sau a oricarui om sa facem ceea ce doar Domnul daruieste, dupa marea sa Dreptate. Nu vom aduce noi credinta si buna vedere in sufletul omului. Noi ortodocsii putem doar sa vorbim, sa propovaduim, sa facem cele randuite de Biserica. Ce e in omul nostru launtric doar Domnul stie, uneori nici noi nu ne dam seama cu totul.
Dar crede-ma ca te inteleg bine, Scotland: si eu am fost ca tine. Sau, daca tu nu esti asa, cel putin ca domnul de care pomeneai mai sus.
Nu vedeam, orb fiind. Mandria ma lega in mii de forme.
Nu simteam, pietroi fiind. Mandria si duhurile deznadejdii, al lenevirii, al grairii in desert ma stapaneau cu totul (astazi mai putin, cred eu).
Multe imi pareau strambe, fiind drepte, iar cele strambe le vedeam drepte foarte. Mergeam in maini, rasturnat. Eram nebun cu totul. Acum sunt tot nebun, dar in alt rand / ca tot ai pomenit, nu mai stiu cum zice Hamlet, parca dinspre nord sau nord vest... nu mai stiu. In orice caz eu sunt ticnit dinspre Est...:) Nu, nu ma refer la rusi, ci la Ortodoxia Rasariteana, cum ai avut bunatatea sa remarci de curind. Multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta nebunie daruita mie, pacatosului, de Hristos Domnul!

Dumnezeu sa ne aiba in paza Lui!

P.S. Ortodoxia se intelege mai greu din biblioteca sau din berarie. Cel mai bun lucru pentru sufletul insetat de cunoasterea Ortodoxiei este sa petreaca, o vreme macar, in Biserica. Traind tot ce traim noi ortodocsii acolo. Ma refer in primul rand la viata liturgica, la comuniunea Euharistica, la Sfanta Spovedanie, la toate slujbele si ierurgiile. Abia apoi, gustind, vom simti si vom spune: Bun este Domnul, buna si Ortodoxia! Crede-ma, frate, ca nu vorbesc din carti acum.

[dobrin7m]

Se poate ca rugaciunea sa aduca osanda?
Pacatul aduce osanda. Cand rugaciunea este pacat? Cand cu buzele spunem rugaciune si in gand stam de vorba cu diavolii.
Nu numai ca nu e primita rugaciunea noastra, dar mai facem si pacatul de a sporovaii cu diavolul.

Eu am adoptat o metoda de a tine mintea la rugaciune si de a nu haladuii pe coclauri.

am vazut ca spunand rugaciunea, fara sa vrei intra cate un gand in acelasi timp, legat de existenta noastra, de cum sa facem cutare lucru, sau cum am vorbit cu cutare, etc.
Aaa, mi-am zis: deci tu minte spui si rugaciune si stai si la taifas. Na stai sa iti dau de lucru.

Si in acelasi timp cu rugaciunea mea pun mintea sa zica in minte Doamne iarta-ma. Na asa. Doamne iarta-ma , Doamne iarta-ma, e acompaniamentul iar rugaciunea e vorbirea cu Dumnezeu. na acum sa te vad minte daca mai pleci la plimbare. Daca mai poti. Iaca ti-am pus lat.

[MariS_]

În prealabil postat de ioan cezar

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Ortodoxia nu si-a propus, din cate stiu, sa aiba vreodata o "stralucita influenta in societate". Nu e in duhul ei smerit. O fi la altii, mai dominanti si, poate, mai lipsiti de realism (adica fara smerenie, caci a fi smerit inseamna a vedea in primul rand iadul asa cum este si a nu te inchipui prematur in rai).
Cine isi propune sa ii faca pe altii sa vada Ortodoxia asa si pe dincolo? Poate oamenii din afara Ortodoxiei. Daca Biserica se ocupa intr-o anumita msura de imagine, o face doar din dragoste pentru Fiul lui Dumnezeu si ai Lui, carora nu li se cuvine sa le batjocorim sfanta viata. Nu este in duh ortodox sa iti pese de imagine, cata vreme noi, invatati de Parintii nostri, luptam contra duhului numit slava desarta si altele. Aminteste-ti, te rog, frate Scotland si nu te mai lasa influentat de prostiile debitate de unii.
Vorbirea dreapta, ortodocsirea, este deja marturisire de credinta. Te rog, ia seama si de asta, frate...
Hristos prinde chip in om dupa mari nevointe. Noi, ortodocsii stim ca jugul pe care il ducem este credinta si nadejdea. La Dragoste ravnim, e drept, dar la ea ajung doar cei mai buni dintre noi, cuviosii si sfintii, mucenicii nostri (care se numara deja cu zecile de mii). Doar cei care nu practica o viata ortodoxa isi permit sa vorbasca atat de relaxat despre chipul lui Hristos in noi, uitind ca adevarata traire a lui Hristos in om se face dupa despatimire, dupa curatie deplina, dupa ani si ani de rugaciune si alte nevointe. In nici un caz inainte. Dar in alte parti se poate orice. In imaginatie, desigur. Ia aminte si la aceasta, te rog, draga frate, cand vorbesti nu fara greseli despre sfanta Ortodoxie. Ma mahneste tare sa te vad aplecat asa, nu stiu cum...

In fine, pana cand Domnul nu voieste sa deschida ochii orbilor, degeaba le vorbeste toata zidirea despre Hristos. Nu va sta nicind in puterea mea sau a oricarui om sa facem ceea ce doar Domnul daruieste, dupa marea sa Dreptate. Nu vom aduce noi credinta si buna vedere in sufletul omului. Noi ortodocsii putem doar sa vorbim, sa propovaduim, sa facem cele randuite de Biserica. Ce e in omul nostru launtric doar Domnul stie, uneori nici noi nu ne dam seama cu totul.
Dar crede-ma ca te inteleg bine, Scotland: si eu am fost ca tine. Sau, daca tu nu esti asa, cel putin ca domnul de care pomeneai mai sus.
Nu vedeam, orb fiind. Mandria ma lega in mii de forme.
Nu simteam, pietroi fiind. Mandria si duhurile deznadejdii, al lenevirii, al grairii in desert ma stapaneau cu totul (astazi mai putin, cred eu).
Multe imi pareau strambe, fiind drepte, iar cele strambe le vedeam drepte foarte. Mergeam in maini, rasturnat. Eram nebun cu totul. Acum sunt tot nebun, dar in alt rand / ca tot ai pomenit, nu mai stiu cum zice Hamlet, parca dinspre nord sau nord vest... nu mai stiu. In orice caz eu sunt ticnit dinspre Est...:) Nu, nu ma refer la rusi, ci la Ortodoxia Rasariteana, cum ai avut bunatatea sa remarci de curind. Multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta nebunie daruita mie, pacatosului, de Hristos Domnul!

Dumnezeu sa ne aiba in paza Lui!

P.S. Ortodoxia se intelege mai greu din biblioteca sau din berarie. Cel mai bun lucru pentru sufletul insetat de cunoasterea Ortodoxiei este sa petreaca, o vreme macar, in Biserica. Traind tot ce traim noi ortodocsii acolo. Ma refer in primul rand la viata liturgica, la comuniunea Euharistica, la Sfanta Spovedanie, la toate slujbele si ierurgiile. Abia apoi, gustind, vom simti si vom spune: Bun este Domnul, buna si Ortodoxia! Crede-ma, frate, ca nu vorbesc din carti acum.

Draga Cezar, transfera, te rog, supararea ta pe Scotland asupra mea. Si nu numai pentru ca sunt prieten cu el, ci pentru ca mi sa pare ca ai comis o nedreptate: ai batut calul pentru vina calaretului. Cuvintele nu erau ale lui Scotland, ci ale unui ortodox si te rog sa consideri ca vin si din partea mea. Cuvantul acela "stralucit" poate nu e cel mai potrivit, dar el nu se refera la Ortodoxie, ci la influenta ei in societate. Insa sensul ideii era limpede, si anume ca atata timp cat Ortodoxia e mai mult trambitata decat traita (nu ma refer la sfinti aici, ci la cei ce preiau adevarurile acestora si le tin prin buzunare), ea e ineficace ca si INFLUENTA (nu ca si practica in sine). Acesta e un adevar si el nu venea de la Scotland, si tu stii bine asta, dar supararea ta pe el, din cauze de voi stiute, te face sa ai o anume partinire si pe mine ma doare pentru ca stiu ca mai tarziu vei regreta aceasta atitudine. El nu la tine se referea cu acel fragment, caci tu chiar traiesti ortodoxia sau te straduiesti sincer s-o aplici din toata puterea ta. Si la tine chiar se vede acest lucru. Tin sa transferi aceata suparare de la el spre mine si pentru ca sunt prieten si cu tine si doresc sa te scap de posibile regrete ulterioare. Pe mine nu ma supara sa fiu ocarat, ca stiu ca merit oricata ocara si imi e si de folos. Domnul cu tine, prietene!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Am sa fac un singur comentariu,am mai multe motive sa procedez asa.Citatul postat de mine apartine,asa cum am scris, domnului Paul Cocei si a fost extras din acest articol publicat pe site, asa cum am precizat.Dansul a mai publicat si alte articole pe site.Nu doresc sa fac eu aprecieri cu privire la opinia dansului dar cred ca dansul este crestin ortodox,fie ca si apartenenta confesionala.Prin urmare puteti sa-i spuneti direct aprecierile cu privire la opinia sa.Cel mai dificil lucru,cu privire la acesta ultima postare a mea,a fost sa nu spun tot ce-mi trece prin cap in aceste momente.Ii multumesc Celui de Sus ca m-a ajutat sa tac.Dumnezeu cu voi si cu noi toti.

În prealabil postat de MariS_

Draga Cezar, transfera, te rog, supararea ta pe Scotland asupra mea. Si nu numai pentru ca sunt prieten cu el, ci pentru ca mi sa pare ca ai comis o nedreptate: ai batut calul pentru vina calaretului. Cuvintele nu erau ale lui Scotland, ci ale unui ortodox si te rog sa consideri ca vin si din partea mea. Cuvantul acela "stralucit" poate nu e cel mai potrivit, dar el nu se refera la Ortodoxie, ci la influenta ei in societate. Insa sensul ideii era limpede, si anume ca atata timp cat Ortodoxia e mai mult trambitata decat traita (nu ma refer la sfinti aici, ci la cei ce preiau adevarurile acestora si le tin prin buzunare), ea e ineficace ca si INFLUENTA (nu ca si practica in sine). Acesta e un adevar si el nu venea de la Scotland, si tu stii bine asta, dar supararea ta pe el, din cauze de voi stiute, te face sa ai o anume partinire si pe mine ma doare pentru ca stiu ca mai tarziu vei regreta aceasta atitudine. El nu la tine se referea cu acel fragment, caci tu chiar traiesti ortodoxia sau te straduiesti sincer s-o aplici din toata puterea ta. Si la tine chiar se vede acest lucru. Tin sa transferi aceata suparare de la el spre mine si pentru ca sunt prieten si cu tine si doresc sa te scap de posibile regrete ulterioare. Pe mine nu ma supara sa fiu ocarat, ca stiu ca merit oricata ocara si imi e si de folos. Domnul cu tine, prietene!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ei bine, nu voiesc sa transfer supararea asupra voastra, bunule MariS_, din doua motive importante: nu sunt deloc suparat pe Scotland, cum s-a putut intelege, poate; am eu deja o suparare cu prietenul meu MariS_ dar nu voiesc deocamdata sa ii dau curs, mai bine o las sa se dizolve singura, ca tine mai mult de mine decat de fratia voastra.

Deci credeti-ma, MariS si Scotland, ca nu de suparare pe vreunul dintre voi e vorba aici. Cum de s-a putut intelege asa? Probabil nu am fost deloc atent la exprimare sau pur si simplu am transferat alta suparare pe care o aveam eu personal aseara din situatia mea de viata si s-a vazut in scris. De fapt chiar am refacut postarea, deoarec eprima era mai dura, ciudat, iar eu nu voiam sa transmit acea duritate. Venea deci din alta parte. Dar a avut un efect negativ, imi pare. Ma iertati!
Sunt mahnit, totusi, deoarece din postarea lui Scotland a reiesit o imagine dubioasa asupra Ortodoxiei. Daca ea apartine unui ortodox, cu atat mai rau. Pentru el, ortodoxul care isi face griji de soarta Ortodoxiei in loc sa isi cultive un duh mai aplecat spre lucrarea nevointei. In fine, treaba dumnealui.

Sunt cat pot de onest si deschis atunci cand spun ca nu putem cunoaste Ortodoxia privind peste gard. E atat de vasta!...
Stiu ca o cunoastem doar prin participare la viata Bisericii. Stiu nu doar din cartile noastre ci, un pic si din experienta personala.
E deci nepotrivit sa criticam ceva despre care avem doar informatii iar nu experienta traita. Exagerez oare, spunind asa?
Iar intre crestini sunt si oameni care au variate opinii, care chiar uita o clipa sau o vreme care le e rostul si fapta buna. Dar se vor trezi ei, cu ajutorul lui Dumnezeu si al fratilor crestini, nadajduiesc.

In fine, daca mi-ar fi indiferenta prietenia mea cu MariS_, cu Scotland... atunci nu m-as implica atat de mult. Si nu impotriva voastra am scris, ci am reafirmat duhul in care traiesc, pe care l-am primit in dar fara a-l cinsti indeajuns si pe care il consider cu adevarat ortodox.

Spunea Scotland ca iubeste, in maniera nordicului, geometriile spiritului. Cam asa ceva. Foarte bine! Avem o pasiune comuna! De aceea, sa imi fie ingaduit sa mai trag o diagonala, sa mai retusez un unghi, sa mai nivelez un colt de cerc ori sa ridic pur sisimplu, in ciuda vecinatatii arhitecturale o basilica mica langa o catedrala impunatoare.

N-o mai luati in duh de conflict. Daca sesizati ca scriu poate mai categoric, va rog sa fiti buni si sa acceptati ca am si eu nevoie sa imi reafirm niste lucruri de baza ale credintei mele, asa cum o traiesc personal.
De ce v-ar ofensa, in definitiv, un astfel de lucru?...
De ce trebuie sa fim mereu in acord total? Doar de dragul acordului in sine? Putem pierde totusi alte lucruri mai importante, cred eu.
Oricum, regret ca am prilejuit iarasi rani ale sentimentelor. Va rog sa ma iertati!

[dobrin7m]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Acum ceva vreme am citit o opinie pe site,scrisa de un domn Paul Cocei.Dansul spunea asa: ,,Iata dar ca, in cele din urma, Ortodoxia este mai aproape de medicina decat de religie. Ortodoxia, ne arata Sfintii Parinti, este vindecarea sufletului, prin credinta in Iisus Hristos si prin lucrarea tamaduitoare a Sfantului Duh. De ce, atunci, nu are ea “o stralucita influenta in societatea contemporana”? Tocmai pentru ca Ortodoxia, din pacate, este mai mult vorbita decat traita, mai mult declamata si mai putin marturisita.

Pana cand pe cei din jur nu-i vom fi convins sa vada Ortodoxia ca pe adevarata viata a omului, inseamna ca in noi ei continua sa vada "religia" care ne are ca aderenti. Din clipa in care Hristos va fi prins chip in noi, lumea va putea incepe sa vada, prin noi, lucrarea Sfantului Duh, Cel ce ne transforma din robi in prieteni ai lui Dumnezeu. Sa facem asadar ca, atunci cand ne intalneste, lumea sa nu mai simta nevoia sa se intrebe: "Ce este Ortodoxia?"

In general problemele cel mai greu de depasit sunt cele din interior.Am observat asta in istorie dar cred ca se aplica si in alte situatii.Depinde de fiecare unde cauta problema dar,in general,exemplul personal convinge cel mai bine,indiferent de barca :) Daca este sa ma intrebi pe mine esteo problema general valabila la ora asta.Ma duc sa ma culc Ioane,altfel ajung un huhurez

Cand ortodoxia este declamata de un ortodox si cand marturisita? Ce ne facem cand confundam marturisirea cu oratoria? Dar se poate ca un marturisitor sa fie si un orator?

dar cum noi oamenii suntem mai neincrezatori tot asteptam sa intalnim un ortodox care sa lumineze ortodoxia din el. Asa sa straluceasca , sa scoata raze.

Pai daca cautam asta si suntem pretentiosi , apai atunci sa mergem acolo unde il gasim! In locul de unde vine "glasul celui ce striga din pustie". sa mergem acolo sa il cautam. Nu zice Domnul "cere si ti se va da!" Daca stau la rascruce tot asteptand sa vina omul ce raspandeste lumina ce sanse am sa il intalnesc? daca cumva nu trece pe calea mea? daca cumva am ales o rascruce gresita?

Asta daca vrem sa intalnim omul care sa ne convinga.

Insa mai e o cale. de ce sa stau sa astept omul care sa ma convinga , de ce sa nu incep chiar eu sa o traiesc? ia sa vad daca patrund in miezul ortodoxiei si ma rog la Dumnezeu, ma conving sau nu? de e dreapta calea asta a ortodoxiei apai Dumnezeu sigur ma va convinge nu este El Atotputernic, Inceputul si Sfarsitul?