prin fire si prin har

[dobrin7m]

În prealabil postat de iustin10

Iubirea de oameni nu se face pt progresul tau ci pentru nevoia celuilalt.
Cel cazut intre talhari era lipsit de cunostinta, nu stia cine il va ajuta,ii era indiferent daca acesta era credincios sau nu,preot sau din popor ,evreu sau samarinean .
La fel si astazi,cel cazut jos ,omul in nevoie ,ii este indiferent daca il ajuta un credincios sau un necredincios , singurul lui criteriu este sa ii fie inteleasa cu adevarat nevoia.
Asa cred ca a judeca si Dumnezeu ,fara sa se uite la fatza celui care daruieste,ci doar in functie de cat de mult a inteles nevoia celuilalt.Aceasta e adevarata iubire.Cand uiti pt o clipa de tine,si traiesti efectiv pentru celalalt.
Sunt convins ca nu se poate ajunge la deplinatatea acestei stari si la deplinatatea iubirii,decat prin Hristos. Si la fel sunt convins ca la Hristos se ajunge prin har . Ca nimeni nu poate de capul lui nici sa faptuiasca,nici mcar sa vrea sa faptuiasca.
Dar se pare ca realitatea e asa de cruda,incat ,desi ne numim ortodoxi si credinciosi,suntem mai jos decat oamenii firesti. Unii dintre aceia iubesc mai mult ca unii dintre noi.
Deci harul nu obliga la mantuire.
De aceea gasim oameni care iubesc mai tare decat noi,desi nu vorbesc explicit despre Biserica,nu sunt practicanti.E ca o dojana care ne-o arata Dumnezeui,pentru a ne arata cat de jos suntem.Ca nu suntem nici macar ca cei firesti,si ne numim duhovnicesti.
Asta arata ca sfintii nu au dreptate?Ca iubirea nu se obtine prin har? Nu.Ci arata cat de rece e iubirea noastra,caci pina si un om firesc iubeste mai mutl ca noi.
Caci orice ar zice oricine ,iubirea fiecaruia,va fi judecata dupa roadele sale,dupa fapte,dupa vorbe ,si nu dupa intentii.
Eu alta explicatie nu vad.
Mai ramane intrebarea daca se vor mantui oamenii firesti ? Un om firesc nu poate fi desavarsit,caci nu cunoaste pe Dumnezeu .Dar ,daca ar fi sa o luam prin comparatie ,fata de un ortodox caldicel,mai mult spre rece , un om firesc care iubeste,ar merita sa se mantuiasca mai mult,pentru ca desi nu a stiut,el a facut ,iar 'credinciosul' ,desi a stiut,nu a facut
Iubirea trebuie sa fie desavarsita ,de Dumnezeu si de oameni . Una singura dintre ele nu ajunge.Si nici nu pot fi separate .Aproape ca nici nu se poate da intaietate uneia dintre ele ,caci cine cauta intaietate ,implicit cauta separare.Normal ca Dumnezeu e mai mare ca omul,si la El trebuie sa ne fie intaiul gand.Dar cine nu iubeste pe aproapele pe care il vede,ii este imposibil sa iubeasca pe Dumnezeu,pe care nu il vede.Aproapele e cea mai buna poarta catre Hristos,care este usa catre Dumnezeu.Iubirea de oameni nu e optionala. Fara aceasta ,nu poyti nici dobandi nici mentine iubirea de Dumnezeu.
Pe cat de mic e omul fata de Dumnezeu,pe atat de mare este dragostea lui Dumnezeu fata de om,fata de toti oamenii. Daca Dumnezeu iubeste atat de mult pe cel de langa noi,ce ar trebui sa facem noi?

Sigur ca iubirea de oameni nu e optionala. Cine poate gandi asa? Ca ajunge sa iubesc pe Dumnezeu! cand stim ca cine nu iubeste aproapele dar spune ca iubeste pe Dumnezeu, e mincinos.
Insa iubirea de aproapele nu e suficient. Mai trebuie sa facem ceva. Sa ne cunoastem pe noi insine si sa ne indreptam. Toata viata trebuie sa iubim aproapele si in acelasi timp sa ne descoperim pe noi insine, sa constietizam toate pacatele din noi si sa le inlaturam. Pe masura ce facem asta vedem ca si iubirea noastra de aproapele se transforma, se curata si se indreapta. Aceste doua fapte, sunt inseparabile, si se fac in acelasi timp: iubirea de aproapele si indreptarea noastra prin ascultare.

Iubirea de aproapele se manifesta prin ajutorarea celui care are nevoie de ajutor. Sigur. Insa rezultatul este dublu. Binele aproapelui si sporirea vitutilor noastre. Asta daca in interiorul nostru ajutorarea aproapelui se face curat cu inima. Daca nu , rezultatul ramane intr-un singur sens: binele aproapelui. Insa si asa este bine. Ca la inceput infaptuiesti binele sa alungi pacatul , iar mai apoi ajungi sa infaptuiesti binele sa prisoseasca virtutea.
Asta se simte foarte bine in sufletul nostru. Eu de pilda am de lucru cu egoismul. L-am taiat insa ramasite de gand tot mai sunt.
La inceput faceam un bine cu un scop. Era un bine pacatos. mai apoi faceam bine fara scop ci ca doar vroiam sa ajut. Insa binele era masurat in inima si cantarit. Era rezultatul egoismului din inima. Si acela trebuie alungat. Continui sa fac binele, si mai vad ca uneori mai exista ramasita de gand egoist. Deci continui sa fac binele si ma rog lui Dumnezeu sa ma ajute sa scot si ramasita afara.
acesta este fenomenul. daca nu ne curatam si nu ne nevoim pentru asta , cerand sprijin la Dumnezeu, cu rugaciune si post si plans si spovedanie, pacatul din suflet nu iese. Ramane acolo, si il gandim si ne masoare binele facut semenilor.
Ce se intampla cu omul care nu vrea sa se gandeasca la Dumnezeu? Si el face binele dar il masoara din prinosul sau. il masoara mereu.
De exemplu: un om foarte bogat dar care nu se gandeste la Dumnezeu poate face binele din prinosul bogatiei, masurand binele in asa fel incat bogatia sa il satisfaca. Un sarac, care va trece pe acolo vanzand masura binelui nestiind masura bogatiei, va zice: ce om bun si cate infaptuie! ca nu stie masura bogatiei acelui bogat. daca bogatul nu va voi sa creada in Dumnezeu si sa Il asculte va ramane asa, un bogat care va face bine masurand binele din bogatia sa. Insa daca va voi sa creada in Dumnezeu si sa Il asculte va face binele nemasurand din bogatie cu riscul de a da bogatia lui toata saracilor daca ii vede suferind.

De pilda: o casa de copii are nevoie de haine. Un om bogat si egoist vine si daruie 10 saci de haine ce ii avea in debara si nu ii mai folosea si nu aruncase inca. Un om sarac ia toata hainele din dulapul lui si le pune intr-un sac si le duce acolo. Sigur omul care vede , si nu e intelept va zice: uite ce darnic este omul acesta a adus zece saci este plin de virtuti, iar celalalt egoistul aduce si el un sac.
este ca pilda din Scriptura cui banutii.
Noi judecam dupa aparente. Aceasta este boala noastra. frumos pe forum povestea glykys parca , sper sa nu gresesc, sau yasmina, de calugarul de la biserica care neavand bani a scos mirul din buzunar si a miruit pe toti.

Insa avem nevoie de rugaciunea unora pentru altii.
Te rog Iustine adauga-ma si pe mine la rugaciunile tale sa pot si eu sa ma schimb si sa fiu mai iubitoare. ma cheama Mihaela Eleonora. te rog roaga-te si pentru mine.

[dobrin7m]

am citit astazi un cuvant al lui Dumitru Staniloaie care mi s-a parut minunat. Il expun din memorie.

Dumnezeu da iubire prin Duhul Sfant , care sa odihneste in Fiul, si care se rasfrange in omul ce-L primeste. Iar omul da iubirea apoi care ajunge la Dumnezeu. deci Dumnezeu primeste iubire de la oameni.

Si amintea aici rugaciunea aceasta si importanta ei : Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, Vino si te salasluieste intru noi si ne curateste de toata intinarea si mantuieste Bunule sufletele noastre.

Cred ca este existential ca iubirea noastra sa ajunga la Dumnezeu. Si aceasta se poate face prin Duhul Sfant, cunoscandu-l pe Hristos. Altfel iubirea noastra, ramane pe pamant, la nivel uman si atat.

Citesc cartea "Sfanta Treime" de Dumitru Staniloaie. Recomand tuturor cu drag.

[MariS_]

În prealabil postat de dobrin7m

Sigur ca iubirea de oameni nu e optionala. Cine poate gandi asa? Ca ajunge sa iubesc pe Dumnezeu! cand stim ca cine nu iubeste aproapele dar spune ca iubeste pe Dumnezeu, e mincinos.
Insa iubirea de aproapele nu e suficient. Mai trebuie sa facem ceva. Sa ne cunoastem pe noi insine si sa ne indreptam. Toata viata trebuie sa iubim aproapele si in acelasi timp sa ne descoperim pe noi insine, sa constietizam toate pacatele din noi si sa le inlaturam. Pe masura ce facem asta vedem ca si iubirea noastra de aproapele se transforma, se curata si se indreapta. Aceste doua fapte, sunt inseparabile, si se fac in acelasi timp: iubirea de aproapele si indreptarea noastra prin ascultare.

Iubirea de aproapele se manifesta prin ajutorarea celui care are nevoie de ajutor. Sigur. Insa rezultatul este dublu. Binele aproapelui si sporirea vitutilor noastre. Asta daca in interiorul nostru ajutorarea aproapelui se face curat cu inima. Daca nu , rezultatul ramane intr-un singur sens: binele aproapelui. Insa si asa este bine. Ca la inceput infaptuiesti binele sa alungi pacatul , iar mai apoi ajungi sa infaptuiesti binele sa prisoseasca virtutea.
Asta se simte foarte bine in sufletul nostru. Eu de pilda am de lucru cu egoismul. L-am taiat insa ramasite de gand tot mai sunt.
La inceput faceam un bine cu un scop. Era un bine pacatos. mai apoi faceam bine fara scop ci ca doar vroiam sa ajut. Insa binele era masurat in inima si cantarit. Era rezultatul egoismului din inima. Si acela trebuie alungat. Continui sa fac binele, si mai vad ca uneori mai exista ramasita de gand egoist. Deci continui sa fac binele si ma rog lui Dumnezeu sa ma ajute sa scot si ramasita afara.
acesta este fenomenul. daca nu ne curatam si nu ne nevoim pentru asta , cerand sprijin la Dumnezeu, cu rugaciune si post si plans si spovedanie, pacatul din suflet nu iese. Ramane acolo, si il gandim si ne masoare binele facut semenilor.
Ce se intampla cu omul care nu vrea sa se gandeasca la Dumnezeu? Si el face binele dar il masoara din prinosul sau. il masoara mereu.
De exemplu: un om foarte bogat dar care nu se gandeste la Dumnezeu poate face binele din prinosul bogatiei, masurand binele in asa fel incat bogatia sa il satisfaca. Un sarac, care va trece pe acolo vanzand masura binelui nestiind masura bogatiei, va zice: ce om bun si cate infaptuie! ca nu stie masura bogatiei acelui bogat. daca bogatul nu va voi sa creada in Dumnezeu si sa Il asculte va ramane asa, un bogat care va face bine masurand binele din bogatia sa. Insa daca va voi sa creada in Dumnezeu si sa Il asculte va face binele nemasurand din bogatie cu riscul de a da bogatia lui toata saracilor daca ii vede suferind.

De pilda: o casa de copii are nevoie de haine. Un om bogat si egoist vine si daruie 10 saci de haine ce ii avea in debara si nu ii mai folosea si nu aruncase inca. Un om sarac ia toata hainele din dulapul lui si le pune intr-un sac si le duce acolo. Sigur omul care vede , si nu e intelept va zice: uite ce darnic este omul acesta a adus zece saci este plin de virtuti, iar celalalt egoistul aduce si el un sac.
este ca pilda din Scriptura cui banutii.
Noi judecam dupa aparente. Aceasta este boala noastra. frumos pe forum povestea glykys parca , sper sa nu gresesc, sau yasmina, de calugarul de la biserica care neavand bani a scos mirul din buzunar si a miruit pe toti.

Insa avem nevoie de rugaciunea unora pentru altii.
Te rog Iustine adauga-ma si pe mine la rugaciunile tale sa pot si eu sa ma schimb si sa fiu mai iubitoare. ma cheama Mihaela Eleonora. te rog roaga-te si pentru mine.

Da, da, da, de trei ori da, trebuie sa spun ca imi place deosebit acest post: echilibrat, profund, cald si bun. Sora dobrin7m are posibilitati nebanuite. Cum vad eu acest dialog in trei, Iustin10, Ioan Cezar si dobrin7m: nu il vad antagonic, in niciun caz, ci complementar. Adica, iustin10 spune asa: nu e bine sa fii caldicel, ca atunci mai bine de cei ce fac binele chiar fara credinta. Daca poti sa faci binele, fa-l imediat, nu amana pana devii un bun crestin. Ioan Cezar spune asa: nu cauta sa faci binele mai intai, ci cauta de te pocaieste cu adevarat, caci prioritara e pocainta, iar dragostea ce vine in urma ei e cu mult mai curata decat iubirea de dinainte. Perfect adevarat. Dar asta nu exclude ceea ce spune iustin10, ca atunci cand se iveste ocazia de a face bine, sa-l faci imediat, chiar daca nu ai dragostea aceea curata. Ele se completeaza: unul spune cum sa devii un crestin adevarat, celalalt cum sa eviti sa fii caldicel. Sora dobrin7m sintetizeaza magistral cele doua pozitii si scoate in evidenta profunzimile adevaratei credinte. Dansa arata si cum sa ne ferim sa fim caldicei si cum sa lucram ca sa devenim crestini adevarati. Si o face cu mult talent si multa profunzime. Ma bucura acest lucru si ma bucura si faptul ca se poate purta un dialog de bun simt chiar daca se privesc lucrurile din unghiuri diferite. Rezultatul e o suma, o sinteza. Acesta e tipul de dialog care imi produce bucurie si tin sa multumesc celor trei pentru contributia fiecaruia. Hristos in mijlocul nostru.
Har, smerenie si jertfa de sine.