![]() |
![]() |
|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
#1
|
||||
|
||||
![]() Citat:
|
#2
|
|||
|
|||
![]()
Că nu aveți cum să știți sigur ? Evident.
|
#3
|
||||
|
||||
![]()
Chiar nu inteleg acest spirit de " gasca " a dumneavoastra celor ce apartineti Bisericii catolice , pentru a ne convinge ca si "sfintii" dumneavoastra sunt buni la inchinare si lauda pentru noi ! Uite ca asa ceva refuzam a face , a ne inchina si a aduce lauda asa zisilor sfintilor catolici ! Deja a-ti mers mult prea departe ! Voi bruia interventile voastre , ale catolicilor , pe acest thread cu o postare pe care o redau mai jos , postare ce va fi repetata periodic pana va veeti linisti ! Va doresc o duminca Luminata !
Deci : din Sfantul Ignatie Briancianinov: [...] O mare parte dintre nevoitorii Bisericii Apusene, socotiti in sanul acesteia ca foarte mari sfinti – aceasta dupa caderea ei de la Biserica Rasari*teana si indepartarea Sfantului Duh de la ea – s-au rugat si au ajuns la vedenii, bineinteles mincinoase, prin metoda pe care am amintit-o. Acesti paruti sfinti se aflau in cea mai cumplita inselare draceasca. Inse*larea isi ridica, deja, in chip firesc capul pe temeiul hulirii impotriva lui Dumnezeu prin care este schimo*nosita la eretici credinta dogmatica. Purtarea nevoito*rilor latinilor, cuprinsi fiind de inselare, a fost intot*deauna “extatica” din pricina neobisnuitei lor infier*bantari trupesti si patimase. Intr-o asemenea stare se afla Ignatiu de Lola, intemeietorul Ordinului iezui*tilor. Inchipuirea lui era atat de aprinsa si de atatata, incat, precum el insusi spunea, avea nevoie doar sa o voiasca si sa intrebuinteze oarecare sfortare ca sa-i apara inainte, dupa bunul sau plac, iadul sau raiul. Aparitia raiului si iadului se savarsea nu doar prin lu*crarea inchipuirii omenesti; lucrarea inchipuirii ome*nesti, de una singura, este neindestulatoare pentru aceasta: faptul se savarsea prin lucrarea demonilor, care isi uneau prisositoarea lor lucrare cu lucrarea neindestulatoare omeneasca, adaugand lucrare la lu*crare, plinind o lucrare prin cealalta, pe temelia liberei vointe a omului care si-a ales si si-a insusit o indrep*tare mincinoasa. Se stie ca adevaratilor sfinti ai lui Dumnezeu vedeniile li se daruiesc numai si numai prin bunavointa si lucrarea lui Dumnezeu, iar nu dupa voia omului si nu prin propriile lui sfortari – se daruiesc pe neasteptate, foarte arareori, cand este neaparata nevoie, potrivit minunatei iconomii a lui Dumnezeu, iar nu la intamplare (Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul al 36-lea). Nevointa aspra a celor aflati in inselare se insoteste, de obicei, de o adanca stricaciune sufleteasca. Dupa aceasta se poate masura vapaia care ii mistuie pe cei inselati. In sprijinul celor spuse stau povestirile din istorie si marturia Parintilor. “Cel ce vede duhul ama*girii – in vedeniile care-i sunt infatisate”, a spus Preacuviosul Maxim Capsocalivitul, “foarte adesea este supus iutimii si maniei; buna-mireasma a smere*niei ori rugaciunii, ori lacrimii adevarate nu incape intr-ansul. Dimpotriva, unul ca acesta se lauda mereu cu virtutile sale, este plin de slava desarta si se deda intruna, fara frica, patimilor viclene (Convorbirea Prea*cuviosului Maxim Capsocalivitul cu Preacuviosul Gri*gore Sinaitul, Filoc. rom., vol. 7). [...] Ca pilda de carte ascetica scrisa in acea stare de in*selare numita “parere” putem da lucrarea lui Toma de Kempis, numita “Urmarea lui Hristos”. Ea rasufla o patima subtire a dulcetii si o cugetare semeata, care naste in oamenii orbiti si plini pe deasupra peste ma*sura de patimi, o desfatare pe care ei o socot gustare a harului Dumnezeiesc. Nefericitii si intunecatii ! Ei nu pricep, ca adulmecand damful subtire al patimilor care traiesc in ei, se indulcesc de el, socotindu-l in orbirea lor, mireasma a harului ! Ei nu inteleg ca de desfatarea duhovniceasca sunt in stare doar sfintii, ca inaintea desfatarii duhovnicesti trebuie sa mearga po*cainta si curatirea de patimi, ca desfatarea duhovni*ceasca nu sta in puterea pacatosului, ca el trebuie sa se cunoasca pe sine ca fiind nevrednic de desfatare, sa o alunge, daca aceasta va incepe sa-i dea tarcoale, sa o alunge ca pe un lucru nepotrivit cu el, ca pe o vadita si pierzatoare amagire de sine, ca pe o miscare subtire a slavei desarte, a cugetarii semete si a patimii dulcetii. In pustnicie, au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vartoasa inselare demonica Francisc de Assisi, Ignatiu de Loyola si alii nevoitori ai latinilor (dupa caderea Bisericii de Apus de la cea din Rasarit), recunoscuti de ei ca sfinti. “Atunci cand Francisc a fost rapit la cer” spune scriitorul Vietii acestuia, “Dumnezeu Tatal, vazandu-l, S-a intrebat, fiind pentru o clipa in nedumerire: cui sa dea intaietate, Fiului Sau Celui dupa fire, sau fiului dupa har – Francisc”. Ce poate fi mai cumplit, mai had decat aceasta hula, ce poate fi mai intristator decat aceasta amagire ! [...]
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#4
|
||||
|
||||
![]() Citat:
__________________
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi. |
#5
|
||||
|
||||
![]()
Bruiaj in sensul ca va fi repetata postarea initiala , la orice incercare de a se mai posta aici pe acest topic ( dedicat BISERICII ORTODOXE ) de cei care apartin bisericii catolice .
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Nu vă amăgiți singur. Foarte mulți ortodocși se închină Sfântului Anton de Padova, fie că vă convine dumneavoastră, fie că nu. Părintele Arsenie Boca l-a pictat într-o biserică ortodoxă, fie că vă convine, fie că nu. Același Părinte Arsenie Boca, întrebat fiind dacă ortodocșii se pot închina sfinților catolici, a răspuns că da, fie că vă convine, fie că nu. Așa că, bruiați cât doriți. Puteți bruia ce doriți, mai puțin Adevărul lui Dumnezeu. La fiecare postare a d-vs, voi posta și eu o scanare din cartea "Noi mărturii despre Părintele Arsenie Boca", în care scrie că "ne putem închina la sfinții catolici". Mesajul mai scurt și mai concis e mai lesne de reținut, știți.... Last edited by Erethorn; 21.01.2012 at 23:34:47. |
#7
|
||||
|
||||
![]()
Deci :
din Sfantul Ignatie Briancianinov: [...] O mare parte dintre nevoitorii Bisericii Apusene, socotiti in sanul acesteia ca foarte mari sfinti – aceasta dupa caderea ei de la Biserica Rasari*teana si indepartarea Sfantului Duh de la ea – s-au rugat si au ajuns la vedenii, bineinteles mincinoase, prin metoda pe care am amintit-o. Acesti paruti sfinti se aflau in cea mai cumplita inselare draceasca. Inse*larea isi ridica, deja, in chip firesc capul pe temeiul hulirii impotriva lui Dumnezeu prin care este schimo*nosita la eretici credinta dogmatica. Purtarea nevoito*rilor latinilor, cuprinsi fiind de inselare, a fost intot*deauna “extatica” din pricina neobisnuitei lor infier*bantari trupesti si patimase. Intr-o asemenea stare se afla Ignatiu de Lola, intemeietorul Ordinului iezui*tilor. Inchipuirea lui era atat de aprinsa si de atatata, incat, precum el insusi spunea, avea nevoie doar sa o voiasca si sa intrebuinteze oarecare sfortare ca sa-i apara inainte, dupa bunul sau plac, iadul sau raiul. Aparitia raiului si iadului se savarsea nu doar prin lu*crarea inchipuirii omenesti; lucrarea inchipuirii ome*nesti, de una singura, este neindestulatoare pentru aceasta: faptul se savarsea prin lucrarea demonilor, care isi uneau prisositoarea lor lucrare cu lucrarea neindestulatoare omeneasca, adaugand lucrare la lu*crare, plinind o lucrare prin cealalta, pe temelia liberei vointe a omului care si-a ales si si-a insusit o indrep*tare mincinoasa. Se stie ca adevaratilor sfinti ai lui Dumnezeu vedeniile li se daruiesc numai si numai prin bunavointa si lucrarea lui Dumnezeu, iar nu dupa voia omului si nu prin propriile lui sfortari – se daruiesc pe neasteptate, foarte arareori, cand este neaparata nevoie, potrivit minunatei iconomii a lui Dumnezeu, iar nu la intamplare (Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul al 36-lea). Nevointa aspra a celor aflati in inselare se insoteste, de obicei, de o adanca stricaciune sufleteasca. Dupa aceasta se poate masura vapaia care ii mistuie pe cei inselati. In sprijinul celor spuse stau povestirile din istorie si marturia Parintilor. “Cel ce vede duhul ama*girii – in vedeniile care-i sunt infatisate”, a spus Preacuviosul Maxim Capsocalivitul, “foarte adesea este supus iutimii si maniei; buna-mireasma a smere*niei ori rugaciunii, ori lacrimii adevarate nu incape intr-ansul. Dimpotriva, unul ca acesta se lauda mereu cu virtutile sale, este plin de slava desarta si se deda intruna, fara frica, patimilor viclene (Convorbirea Prea*cuviosului Maxim Capsocalivitul cu Preacuviosul Gri*gore Sinaitul, Filoc. rom., vol. 7). [...] Ca pilda de carte ascetica scrisa in acea stare de in*selare numita “parere” putem da lucrarea lui Toma de Kempis, numita “Urmarea lui Hristos”. Ea rasufla o patima subtire a dulcetii si o cugetare semeata, care naste in oamenii orbiti si plini pe deasupra peste ma*sura de patimi, o desfatare pe care ei o socot gustare a harului Dumnezeiesc. Nefericitii si intunecatii ! Ei nu pricep, ca adulmecand damful subtire al patimilor care traiesc in ei, se indulcesc de el, socotindu-l in orbirea lor, mireasma a harului ! Ei nu inteleg ca de desfatarea duhovniceasca sunt in stare doar sfintii, ca inaintea desfatarii duhovnicesti trebuie sa mearga po*cainta si curatirea de patimi, ca desfatarea duhovni*ceasca nu sta in puterea pacatosului, ca el trebuie sa se cunoasca pe sine ca fiind nevrednic de desfatare, sa o alunge, daca aceasta va incepe sa-i dea tarcoale, sa o alunge ca pe un lucru nepotrivit cu el, ca pe o vadita si pierzatoare amagire de sine, ca pe o miscare subtire a slavei desarte, a cugetarii semete si a patimii dulcetii. In pustnicie, au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vartoasa inselare demonica Francisc de Assisi, Ignatiu de Loyola si alii nevoitori ai latinilor (dupa caderea Bisericii de Apus de la cea din Rasarit), recunoscuti de ei ca sfinti. “Atunci cand Francisc a fost rapit la cer” spune scriitorul Vietii acestuia, “Dumnezeu Tatal, vazandu-l, S-a intrebat, fiind pentru o clipa in nedumerire: cui sa dea intaietate, Fiului Sau Celui dupa fire, sau fiului dupa har – Francisc”. Ce poate fi mai cumplit, mai had decat aceasta hula, ce poate fi mai intristator decat aceasta amagire ! [...]
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#8
|
|||
|
|||
![]()
Părintele Arsenie Boca:
"Ne putem închina la sfinții catolici, numai să nu-i uităm și pe ai noștrii" Mâine va veni și scanarea după carte, ca să nu se îndoiască nimeni de adevăr. |
#9
|
||||
|
||||
![]()
Deci :
din Sfantul Ignatie Briancianinov: [...] O mare parte dintre nevoitorii Bisericii Apusene, socotiti in sanul acesteia ca foarte mari sfinti – aceasta dupa caderea ei de la Biserica Rasari*teana si indepartarea Sfantului Duh de la ea – s-au rugat si au ajuns la vedenii, bineinteles mincinoase, prin metoda pe care am amintit-o. Acesti paruti sfinti se aflau in cea mai cumplita inselare draceasca. Inse*larea isi ridica, deja, in chip firesc capul pe temeiul hulirii impotriva lui Dumnezeu prin care este schimo*nosita la eretici credinta dogmatica. Purtarea nevoito*rilor latinilor, cuprinsi fiind de inselare, a fost intot*deauna “extatica” din pricina neobisnuitei lor infier*bantari trupesti si patimase. Intr-o asemenea stare se afla Ignatiu de Lola, intemeietorul Ordinului iezui*tilor. Inchipuirea lui era atat de aprinsa si de atatata, incat, precum el insusi spunea, avea nevoie doar sa o voiasca si sa intrebuinteze oarecare sfortare ca sa-i apara inainte, dupa bunul sau plac, iadul sau raiul. Aparitia raiului si iadului se savarsea nu doar prin lu*crarea inchipuirii omenesti; lucrarea inchipuirii ome*nesti, de una singura, este neindestulatoare pentru aceasta: faptul se savarsea prin lucrarea demonilor, care isi uneau prisositoarea lor lucrare cu lucrarea neindestulatoare omeneasca, adaugand lucrare la lu*crare, plinind o lucrare prin cealalta, pe temelia liberei vointe a omului care si-a ales si si-a insusit o indrep*tare mincinoasa. Se stie ca adevaratilor sfinti ai lui Dumnezeu vedeniile li se daruiesc numai si numai prin bunavointa si lucrarea lui Dumnezeu, iar nu dupa voia omului si nu prin propriile lui sfortari – se daruiesc pe neasteptate, foarte arareori, cand este neaparata nevoie, potrivit minunatei iconomii a lui Dumnezeu, iar nu la intamplare (Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul al 36-lea). Nevointa aspra a celor aflati in inselare se insoteste, de obicei, de o adanca stricaciune sufleteasca. Dupa aceasta se poate masura vapaia care ii mistuie pe cei inselati. In sprijinul celor spuse stau povestirile din istorie si marturia Parintilor. “Cel ce vede duhul ama*girii – in vedeniile care-i sunt infatisate”, a spus Preacuviosul Maxim Capsocalivitul, “foarte adesea este supus iutimii si maniei; buna-mireasma a smere*niei ori rugaciunii, ori lacrimii adevarate nu incape intr-ansul. Dimpotriva, unul ca acesta se lauda mereu cu virtutile sale, este plin de slava desarta si se deda intruna, fara frica, patimilor viclene (Convorbirea Prea*cuviosului Maxim Capsocalivitul cu Preacuviosul Gri*gore Sinaitul, Filoc. rom., vol. 7). [...] Ca pilda de carte ascetica scrisa in acea stare de in*selare numita “parere” putem da lucrarea lui Toma de Kempis, numita “Urmarea lui Hristos”. Ea rasufla o patima subtire a dulcetii si o cugetare semeata, care naste in oamenii orbiti si plini pe deasupra peste ma*sura de patimi, o desfatare pe care ei o socot gustare a harului Dumnezeiesc. Nefericitii si intunecatii ! Ei nu pricep, ca adulmecand damful subtire al patimilor care traiesc in ei, se indulcesc de el, socotindu-l in orbirea lor, mireasma a harului ! Ei nu inteleg ca de desfatarea duhovniceasca sunt in stare doar sfintii, ca inaintea desfatarii duhovnicesti trebuie sa mearga po*cainta si curatirea de patimi, ca desfatarea duhovni*ceasca nu sta in puterea pacatosului, ca el trebuie sa se cunoasca pe sine ca fiind nevrednic de desfatare, sa o alunge, daca aceasta va incepe sa-i dea tarcoale, sa o alunge ca pe un lucru nepotrivit cu el, ca pe o vadita si pierzatoare amagire de sine, ca pe o miscare subtire a slavei desarte, a cugetarii semete si a patimii dulcetii. In pustnicie, au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vartoasa inselare demonica Francisc de Assisi, Ignatiu de Loyola si alii nevoitori ai latinilor (dupa caderea Bisericii de Apus de la cea din Rasarit), recunoscuti de ei ca sfinti. “Atunci cand Francisc a fost rapit la cer” spune scriitorul Vietii acestuia, “Dumnezeu Tatal, vazandu-l, S-a intrebat, fiind pentru o clipa in nedumerire: cui sa dea intaietate, Fiului Sau Celui dupa fire, sau fiului dupa har – Francisc”. Ce poate fi mai cumplit, mai had decat aceasta hula, ce poate fi mai intristator decat aceasta amagire ! [...] __________________
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#10
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Dvs. va inchinati la sfintii ortodocsi?
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
![]() |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Este postu SF.Anton? | elenaf | Generalitati | 52 | 31.03.2016 11:51:28 |
biserica catolica versus biserica ortodoxa | sovidiu | Biserica Romano-Catolica | 36 | 08.06.2013 23:58:51 |
Biserica ortodoxa siriana | dmb | Despre Biserica Ortodoxa in general | 18 | 17.01.2009 22:58:33 |
Biserica Ortodoxa Secreta | mathly24 | Alte Religii | 27 | 28.11.2008 18:29:08 |
Postul Sfântului Anton | mycateo | Generalitati | 2 | 06.06.2008 00:51:40 |
|