Cu credinta la raspantie - cata nevoie avem de biserica si preot?

[anna21]

Sophia, asa cum au scris si altii: NU EXISTA MANTUIRE IN AFARA BISERICII!
Tine-te de biserica cat poti!

Nu conteaza ca preotul nu-ti ofera sprijinul sufletesc de care ai nevoie.
Te mantuiesti si fara asta.
Trebuie sa te spovedesti si impartasesti ca NU AI ALTA CALE.

Imi pare rau ca ai probleme personale si simti ca nu mai poti.
Poate te putem ajuta si noi, cei de pe forum.


Si eu sunt in tara straina si am mult de mers pana la biserica.
Dar ma gandesc ca altii au de parcurs distante si mai mari si nu se plang.
Si eu am multe lucruri care nu-mi convin acolo... dar ii multumesc lui Dumnezeu ca totusi am biserica la care sa merg, am si mijloace (masina).

Nu stiu la ce discutii ai ajuns cu preotul, dar calca-ti pe mandrie si mergi sa vorbesti cu el pt a clarifica lucrurile. Curaj. Nu poate fi chiar atat de rau.
Solutia nu este sa renunti la biserica.

În prealabil postat de sophia

Am ajuns din pacate (a cata oara) la o raspantie si ma tot gandesc. Si trebuie sa iau o decizie ca nu se mai poate.

Ce ne trebuie pentru credinta? Ne trebuie rugaciune, smerenie, Biblia, iubirea de aproape.
Ne trebuie preot? Ne trebuie biserica?
Cat inseamna biserica din suflet si cat cea din afara? Cat inseamna preotul in credinta noastra?
In tara nu te simti bine la o biserica, te duci la alta, pe strada alaturata, sau la alta.
Te duci la un preot sau la altul.
In lumi straine abia daca ai o biserica si un preot.
Si acesta parca stie ca nu ai de ales si stie ca are putere mai mare.
Si ce faci daca nu te simti bine, daca iti este mai rau cand te duci la biserica?
N-ai unde te duce in alta parte (daca n-ai masina, bani, etc.)

Ori ramai acasa si te rogi singur si esti numai tu cu Dumnezeu.
Ori te duci la biserica mai departe si iti faci pacate si iti farami sufletul tot mai mult.
Ori…te duci la altii (alte confesiuni).
Este o raspantie.
S-a aflat careva din voi in fata ei? Si ce drum a ales?

La rastimpuri ajung in fata acestei raspantii si nu stiu ce drum sa aleg. Vreau sa raman la Dumnezeu, asa cum am fost botezata.
Dar cu ce pret? Cum?
Si de fiecare data este tot mai greu, fortele scad. Si numai eu (si altii) platim, azi unul, maine urmatorul.
Si preotul nu intelege. Nu-l corecteaza, nu-l invata nimeni si nu-i pasa, pentru ca stie ca este singurul pe o raza f.mare si poate are si alta sustinere.
O avea si anumite motive sa fie asa cum este. Sunt probleme aici, nu-i pasa nimanui…
Am ajuns sa ma rog sa trimita Dumnezeu pe cineva in ajutor care sa schimbe putin lucrurile, sa-l ajute pe preot dar si pe noi.
In Evanghelia de ieri scria fraza aceea cu iertatul de 77 ori cate 7 si nu mai stiu.
Si daca nu mai poti?
La ce-mi foloseste sa merg la un preot si o comunicate unde fiecare se gandeste numai la el si la problemele lui si il calca in picioare pe cel care se simte rau, care a ajuns la epuizare de toate felurile?
Iti dai sufletul, te zbati sa fie bine, sa ajuti, te duci, faci, ierti, aperi la nevoie, si ca raspuns…primesti nederptati si “palme”. Aia nu trebuie, aia nu e bine, ala face mai bine, n-am timp sa vin, fa-ti singura sfintirea casei ca eu ma duc la altii (cum se face alegerea intre noi n-am aflat).

Ma simt rau (burn-out avansat) si nu mai am putere nici pentru mine, dar pentru altii.

Nu stiu incotro s-o apuc. Voi care din acele cai ati apuca?

Sa ma duc la biserica si sa "vobesc" numai cu Dumnezeu (fara spovedit si alte cele, fara contact cu preotul)?
Sa raman acasa sa ma rog?
Sa ma duc la catolici?