![]() |
![]() |
|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
#1
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Citat:
În înțelegerea acestui pasaj, vă sfătuiesc să plecați de la natura duală a lui Isus. El nu numai că a fost Dumnezeu și Om, dar ESTE și VA FI Dumnezeu și om, după cum au definit părinții conciliari în perioada patristică. Știind acest lucru, avem și răspunsul la întrebarea: acum, când postez eu, acum, când citiți dv aceste rânduri, unde se află Isus ? Ca Dumnezeu, El este ubicuu: se află peste tot, în Cer și pe pământ, umplând fiecare spațiu, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Spirit, cu care alcătuiște o singură substanță divină (ousia). Ca om, Isus se află în Cer, mai exact într-o Sfântă a Sfintelor cerească, mijlocind pentru noi. Până când se va afla omul Isus acolo ? Până la sfârșitul vremilor, până la Judecata de obște. Așadar, nu numai că Isus A FOST preot, sacrificând pentru noi chiar Sfântul Său Trup, ci Isus ESTE preot, și anume "preot în veac" (adică în timpul istoric al acestei lumi). Misiunea preoțească a lui Isus, începută pe Golgota, nu s-a sfârșit acolo, ci continuă și va continua până la Eshaton. Abia după aceea El se va așeza la masa Ospățului Veșnic, la dreapta Tatălui. Acum înțelegem mai bine și de ce nimeni nu se mai poate mântui DUPĂ finalul istoriei: fiindcă nu va mai fi niciun preot: Isus nu va mai preoți, ci va împărăți ca Pantocrator. Preotul este alcătuitorul de punți (pontifex). Să trecem puntea acum, că după Judecată nu va mai fi nicio punte între lumi. O confuzie larg răspândită, care împiedică înțelegerea sensului Sfintei Liturghii, este părerea că Cel căruia Jertfa îi este adresată este Isus Cristos. Nimic mai fals. Mie însumi mi-a "căzut fisa" greu, fiindcă citeam în cărți de liturgică și tipic tot felul de chestii complicate, mai puțin acest adevăr simplu și de la care trebuie plecat. Adresantul Sfintei Liturghii este Dumnezeu Tatăl. Beneficiari ai Sfintei Liturghii sunt cei din biserică și cei pentru care se face sacrificiul. Cel care se jertfește (în sens real), ca și cel care administrează jertfa (în sens teologic) este Isus. Acest lucru este prefigurat în fel și chip în Biblie. Abraham este "antitip" al Tatălui Ceresc, fiul lui este antitip al Fiului, care va deveni Mielul jertfit. Isus ne oferă apă și tot El este apa cea vie, avem aici două ipostaze: Isus preot și Isus miel. A treia ipostază este aceea sugerată de "mi-e sete". Este setea se suflete care să dorească să Îl urmeze. Altfel spus, lui Isus îi este sete de setea noastră pentru Isus. El este cel care ne oferă apă, iar apa aceea este El însuși. Numai Isus satură... Acum înțelegem mai bine (atâta cât se poate omenește înțelege) ce este Sfânta Liturghie. Este asocierea noastră la jertfa prezentă și continuă a lui Isus. Toți cei din congregație suntem niște tâlhari care Îi spunem Preotului Isus aflat în Sfânta Sfintelor din Cer: "pomenește-mă, Doamne, în împărăția Ta !" Și El se coboară în Sfânta Sfintelor cea de pe pământ, El ne răspunde: "Gustați să vedeți cât de bun este Domnul". De ce face asta ? Ca să ne ridice. Acum înțelegem mai bine și de ce partea mai mare a bisericii este numită "navă" ("naos"). Fiindcă, din punct de vedere teologic, este chiar o navă. Cel care o conduce prin furtunile "mării" (=spațiul ostil sufletelor) este preotul, care acționează "în persoana capului Isus". Așadar, Liturghia de pe pământ are legătură tainică cu Liturghia din Cer. Realitatea de aici nu este simplu memorial, ci conectare actuală la o realitate pe care nu o putem vedea cu ochii trupului, dar o putem vedea cu ochii credinței: despre ea mărturisim la imnul final al Sfintei Liturghii: "văzut-am lumina cea adevărată". Astăzi, când vom merge la Sfânta Liturghie, să avem mai clar în minte la ce anume mergem: suntem așteptați să urcăm într-o corabie. Cuiva îi este sete de noi, dor după dorul nostru, ne așteaptă la o întrunire. Căpitanul ne invită la o călătorie cu El și ne spune că este Calea, Adevărul și Viața. Să mergem cu Cristos, prin Cristos și în Cristos spre Tatăl Ceresc !
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com Last edited by Mihnea Dragomir; 29.01.2012 at 07:53:05. |
#2
|
|||
|
|||
![]()
Mulțumesc tuturor pentru răspunsuri, mi-au fost de un real folos !
Am înțeles mai clar despre ce este vorba mai ales în ceea ce privește Sf. Liturghie . Părintele Braniște vorbea însă, după cum puteți vedea din citatul din prima postare, și de marile sărbători ale Mântuitorului . Cum am putea înțelege, privi , trăi, din acest punct de vedere, al "prezentului continuu", un mare praznic, Botezul Domnului bunăoară ? Scuzați neputința unei minți "moderne" ! |
#3
|
||||
|
||||
![]() Citat:
In primul rand, trebuie sa fii prezent la slujbele bisericesti. Dar prezent nu doar fizic, ci trup, minte si suflet. Trebuie sa fii atent la ce se canta, sa nu te poarte gandurile aiurea, sa fii in stare de rugaciune, sa iti deschizi sufletul, sa poti participa si tu, la masurile tale, la acea mare sarbatoare. Trebuie sa fii tu insuti prezent, aici si acum. Si pentru a ajunge in faza aceasta, trebuie spovedanie, trebuie sa ai un duhovnic bun, sa iti pui ordine in ganduri, multe... Apoi, starea de prezenta de la biserica trebuie sa te insoteasca si afara. Nu neaparat ca zici in gand rugaciuni, ci ca pastrezi starea, ca nu o pierzi lasandu-te tulburat de tot felul de maruntisuri cotidiene. Trebuie sa fii si statornic. Uite ce am gasit la par. Papacioc (sper sa iti foloseasca): "Eu sigur nu dau canoane mari. Ca zice Tatal nostru, ca zice si nu-l zice. Sau zice in graba, fara atentie. Si gata, mi-am facut canonul. Ii dau canoane din acestea, de simitire, de traire: Vezi, creeaza-ti un moment din zi si fa asa in momentul ala din zi. O data. O singura data. Chiar 30 de secunde. Stii? Ca sa il tin mereu prezent. Asta ma intereseaza. Ca un Tatal nostru o data, cum trebuie, e mult mai bun decat o mie de ori mecanic, ca atunci nu mai este pocainta. Eu lupt ca el sa fie mereu prezent. Un singur lucru, dar bun. Ca sa fie mereu prezent. Macar "Doamne, iarta-ma!" si daca tresare asa o, data, tot e ceva. Fa lucrul acesta!"
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
#4
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Dar a fi cu Isus înseamnă a recapitula și marile momente ale vieții Lui. De astădată nu mai vorbim de asociere reală și asociere teologică precum la Sfânta Liturghie, ci doar de asociere teologică. Biserica ne cheamă să "respirăm" ritmul vieții lui Isus, care se desfășoară de-a lungul unui an liturgic. Astfel, ne naștem cu El și ne bucurăm la Crăciun. Reînnoim legămintele noastre la Tăierea Împrejur. Sărbătorim din nou la Botez. Postim împreună cu El înainte de Paști, participând la un moment de maiestate în cadrul Postului atunci când este întâmpinat cu flori în Ierusalim. Dar tocmai când ne bucuram că toată lumea Îl primește pe Isus ca pe un Rege, urmează trezirea la realitate: Săptămâna Patimilor, când aceiași oameni care I-au strigat "Osana, Fiule al lui David" acum îl chinuie și îi pregătesc crucea. Noi suntem aceia, noi suntem cei care L-am primit în viața noastră și noi, în mod personal sau prin gura nașilor, I-am promis că Îi vom sluji ca unui Dumnezeu și Stăpân la botez, pentru ca apoi să Îl chinuim și să îi împovărăm Crucea prin păcatele noastre. Cât de rău ne pare în Vinerea Patimilor și ce pustiu simțim ! Dar ne bucurăm din nou de Paști, când a înviat. Și iarăși ne bucurăm când S-a înălțat și atâția oameni au putut vedea Trupul Său glorificat chiar cu ochii lor ! Citat:
Acuma, întreb: știind toate acestea, nu este cu atât mai normal să ne bucurăm cu Isus și să suferim împreună cu El, cu cât Regele nostru nu este un simplu rege de pe pământ, nu este oricare dintre urmașii lui David, ci unul anume dintre ei: chiar Împăratul Împăraților, la auzul numelui Căruia tot genunchiul trebuie să se plece ?
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com Last edited by Mihnea Dragomir; 29.01.2012 at 22:46:17. |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
"Cand este vorba de cunoasterea fiintiala a Dumnezeului Personal, avem in vedere impartasirea in fiinta, iar nu doar simpla intelegere intelectuala a problemei. Omul-persoana viaza prin Dumnezeu si in Dumnezeu. Aceasta realitate poate fi graita si in alte cuvinte: Dumnezeu imbratiseaza omul in intregime - si mintea si inima si trupul. Persoana cea care cunoaste si Dumnezeu Cel cunoscut - sunt unite intruna. Nici unul nici altul nu devin nicicum un "obiect" in unirea lor. Cunoasterea reciproca - a omului de catre Dumnezeu si a lui Dumnezeu de catre om - are un caracter "personal", care exclude "obiectivarea". Aceasta unire a dragostei este un act duhovnicesc in care Cel Iubit devine fiintarea noastra. Dragostei ii este propriu a stramuta viata (legat de actul chenotic, de desertare, dupa modelul contopirii Celor Trei Ipostasuri in Fiinta Dumnezeu - nota mea) intru Acela pe Care Il iubesti, pana la a uita de sine. Dragostea Dumnezeiasca, dupa firea sa, dupa vrednicia sa, dupa maretia sa, dupa armonia sa, dupa stapania sa - depaseste tot ce cunoaste pamantul. Ce este minunat pe langa cele spuse, este ca aceasta stare se traieste ca singura cu adevarat fireasca omului. Uimitor lucru: El este si Celalalt si totodata - al meu." (Din volumul "Vom vedea pe Dumnezeu precum este", capitolul "Pentru principiul personal", pag. 318-319.) P.S. "modernitatea" mintii omului nu tine de secolul 21 ci este rodul de-a lungul intregii istorii umane a pacatului primordial. Omul cazut, din toate timpurile, este "modern" - cata vreme este rupt de Dumnezeu. Pocainta si harul Duhului in Biserica ne lecuiesc de "modernitate". AMIN+ Last edited by ioan cezar; 30.01.2012 at 06:42:57. |
![]() |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Ce intelegeti dumneavoastra prin desfranare? | AGabriela | Generalitati | 83 | 23.02.2024 19:19:51 |
Ce intelegeti prin citatul acesta | Marcel_Ionut | Spiritualitatea ortodoxa | 10 | 03.11.2012 16:24:26 |
Cum va intelegeti cu prietenii necredinciosi? | Vladimir-Adrian | Generalitati | 43 | 25.09.2010 19:00:46 |
Ce intelegeti prin.......... | mara2008 | Nunta | 12 | 30.06.2010 07:27:25 |
|