Sfantul Trifon pictat cu un soim pe brat

Incerc o intrebare, cu scuzele de rigoare pentru lipsa mea de notiuni. Cum trebuie privita de exemplu aceasta icoana a carei valoare eu nu o pot discuta nefiind nici macar in masura de a o intelege din punct de vedere estetic. Nu stiu sa ii inteleg proportiile, ce ar trebui sa inteleg din proportiile folosite, eu vad discordanta intre dimensiunea nasului si cea a ochilor cat si in raport cu toata fata in ansamblu. Inca o data va rog sa ma iertati pentru intrebare si daca stie cineva cum trebuie sa privesti o astfel de icoana, il rog sa ma initieze si pe mine.
Doamne ajuta!

As mai intreba de ce se regaseste in multe icoane pozitia aceasta nefireasca a capului Pruncului Iisus, ca aici de exemplu, care este semnificatia?
Doamne ajuta!

[ioanna]

În prealabil postat de oana72

As mai intreba de ce se regaseste in multe icoane pozitia aceasta nefireasca a capului Pruncului Iisus, ca aici de exemplu, care este semnificatia?
Doamne ajuta!

Incerc si eu un raspuns, insa sper ca va fi completat de cineva cu cunostinte temeinice de iconografie, nu sumare ca ale mele. Asa cum bine ati observat, in icoanele ortodoxe exista un anacronism al formei (cei reprezentati sunt intotdeauna cu fata spre privitor, in ciuda pozitiei nefiresti a capului fata de trup; Iisus, desi prunc in bratele Maicii sale, este mult mai matur la chip decat un copil sau mult mai mare ca proportie decat ucenicii sai in scena Cinei cele de Taina, ochii supradimensionati etc.) pentru ca accentul se pune intotdeauna pe sensul duhovnicesc si pe rostul lucrurilor, spre deosebire de iconografia catolica, unde primeaza ordinea fireasca. In icoana respectiva, pruncul e cu fata spre privitor pentru a inlesni unirea si comuniunea cu el, in ciuda ratiunii fizice.

Icoanele ortodoxe vor sa transmita realitatea interioara a vietii sfinte, reducand mintea la contemplarea ratiunilor duhovnicesti din lucruri, de aceea avem perspective psihologice si nu perspective vizuale reale, ce ar corespunde dimensiunii marginite spatio-temporale, nu celei spirituale. Icoanele sunt mereu un spatiu transcendent, ce te pun in relatie cu prezente vii din afara realitatii materiale,prezentate simbolic, de aceea imaginea nu e naturalista, ci transfigurata, modul de reprezentare fiind din perspectiva eschatologica: lucrurile nu lasa umbra, ci lumina vine din interior, o lumina dumnezeiasca, necreata („şi nu va mai fi nevoie de lumina soarelui sau a lămpii, căci Însuşi Domnul Dumnezeu va fi lumina lor.” Apo. 22:5)

În prealabil postat de ioanna

Incerc si eu un raspuns, insa sper ca va fi completat de cineva cu cunostinte temeinice de iconografie, nu sumare ca ale mele. Asa cum bine ati observat, in icoanele ortodoxe exista un anacronism al formei (cei reprezentati sunt intotdeauna cu fata spre privitor, in ciuda pozitiei nefiresti a capului fata de trup; Iisus, desi prunc in bratele Maicii sale, este mult mai matur la chip decat un copil sau mult mai mare ca proportie decat ucenicii sai in scena Cinei cele de Taina, ochii supradimensionati etc.) pentru ca accentul se pune intotdeauna pe sensul duhovnicesc si pe rostul lucrurilor, spre deosebire de iconografia catolica, unde primeaza ordinea fireasca. In icoana respectiva, pruncul e cu fata spre privitor pentru a inlesni unirea si comuniunea cu el, in ciuda ratiunii fizice.

Icoanele ortodoxe vor sa transmita realitatea interioara a vietii sfinte, reducand mintea la contemplarea ratiunilor duhovnicesti din lucruri, de aceea avem perspective psihologice si nu perspective vizuale reale, ce ar corespunde dimensiunii marginite spatio-temporale, nu celei spirituale. Icoanele sunt mereu un spatiu transcendent, ce te pun in relatie cu prezente vii din afara realitatii materiale,prezentate simbolic, de aceea imaginea nu e naturalista, ci transfigurata, modul de reprezentare fiind din perspectiva eschatologica: lucrurile nu lasa umbra, ci lumina vine din interior, o lumina dumnezeiasca, necreata („şi nu va mai fi nevoie de lumina soarelui sau a lămpii, căci Însuşi Domnul Dumnezeu va fi lumina lor.” Apo. 22:5)

Frumos. Multumesc Ioanna. Asta incerc sa inteleg...asadar icoana nu poate fi inteleasa rational... am mai prins acest sens al scurtcircuitarii ratiunii cand m-am lasat libera in bratele credintei. Foarte greu am lasat fraiele ratiunii sub conducerea credintei, a fost un moment cheie in viata mea, am spus: Doamne eu nu inteleg cum vine asta, dar cred ca asa e.

[ioanna]

În prealabil postat de oana72

Frumos. Multumesc Ioanna. Asta incerc sa inteleg...asadar icoana nu poate fi inteleasa rational... .

Cam asa; ochii trebuie sa vada dincolo de aparente, sa intuiasca calitatile simbolice ale acesteia, sa simta harul ce transcede icoana, stabiland dialogul cu arhetipul. Daca mintea se reduce la capacitatea rational-logica, pierzi posibilitatea de a simti intuitiv harul.

Pe mine ma intriga „prezenta prin absenta” din iconografia ortodoxa, cand trasaturile fetei sunt slab conturate, aproape disparente, in spatiul lasat liber de preaplinul ferecaturii metalice. Slava si splendoarea fundalului decupeaza "absenta" fetei, prezenta undeva dincolo de vizibil si a carei calitati simbolice le intuiesti.

[costel]

În prealabil postat de ioanna

Pe mine ma intriga „prezenta prin absenta” din iconografia ortodoxa, cand trasaturile fetei sunt slab conturate, aproape disparente, in spatiul lasat liber de preaplinul ferecaturii metalice. Slava si splendoarea fundalului decupeaza "absenta" fetei, prezenta undeva dincolo de vizibil si a carei calitati simbolice le intuiesti.

Nici mie nu-mi place acest mod de abordare - chipul pictat dupa canoane, dar imbracat in mult metal. Dintotdeauna mi-au placut icoanele din lemn, lipsite de metal.

[ioanna]

În prealabil postat de costel

Nici mie nu-mi place acest mod de abordare - chipul pictat dupa canoane, dar imbracat in mult metal. Dintotdeauna mi-au placut icoanele din lemn, lipsite de metal.

Mie nu-mi displace, spuneam ca ma intriga. Spre deosebire de icoanele pictate pe lemn, ce pun accentul pe lumina interioara a celor prezentati, aceasta parca face vazut nevazutul ca nevazut, focalizandu-ti privirea spre el, chipurile se intreved in mediul transcendent din care apare intunericul divin luminos si in care omul se scufunda, deschizandu-si orizontul nelimitat al contemplatiei. Reprezentarea pe lemn imi da senzatia ca sfantul "coboara" pentru a se apropia de om, imaterialul prinde forma transfigurata, aceasta ca omul "urca" pentru a se apropia, depasind tot ce are forma si figura.

[costel]

În prealabil postat de oana72

Incerc o intrebare, cu scuzele de rigoare pentru lipsa mea de notiuni. Cum trebuie privita de exemplu aceasta icoana a carei valoare eu nu o pot discuta nefiind nici macar in masura de a o intelege din punct de vedere estetic. Nu stiu sa ii inteleg proportiile, ce ar trebui sa inteleg din proportiile folosite, eu vad discordanta intre dimensiunea nasului si cea a ochilor cat si in raport cu toata fata in ansamblu. Inca o data va rog sa ma iertati pentru intrebare si daca stie cineva cum trebuie sa privesti o astfel de icoana, il rog sa ma initieze si pe mine.
Doamne ajuta!

Prin astfel de reprezentari se incearca sa ni se descopere ca icoana nu reda aceasta lume, ci una indumnezeita. Face apel la imparatia pe care "carnea si sangele nu pot sa o mosteneasca". De aceea chipurile din icoana nu sunt identice cu cele din aceasta lume.

În prealabil postat de costel

Prin astfel de reprezentari se incearca sa ni se descopere ca icoana nu reda aceasta lume, ci una indumnezeita. Face apel la imparatia pe care "carnea si sangele nu pot sa o mosteneasca". De aceea chipurile din icoana nu sunt identice cu cele din aceasta lume.

Multumesc Costel. Sincer, nu m-am gandit.. inteleg ca icoana cauta sa activeze alt organ senzorial de perceptie..

[costel]

În prealabil postat de oana72

Multumesc Costel. Sincer, nu m-am gandit.. inteleg ca icoana cauta sa activeze alt organ senzorial de perceptie..

Cauta sa activeze acelasi ochi (organ), sa-l transfigureze. Deci nu cauta sa aseze altceva in locul lui. Fara aceasta schimbare, putem intelege de ce Luca si Cleopa i se adresau lui Hristos ca unui strain - in timp ce se indreptau spre Emaus - aveau o privire trupeasca, vedeau cu ochii de dupa caderea in pacat - a se vedea ca Scriptura mentioneaza ca dupa aceasta cadere "li s-au deschis ochii".