Importanta RUGACIUNII

În prealabil postat de cristiboss56

Nu cred , era vorba de un user de sex masculin , sun sigur de asa ceva , deci de se aseamana cele scrise de el e o simpla coincidenta , dar el ( userul respectiv ) se " plangea de existenta monologului in rugaciune , nesimtindu-L pe Dumnezeu alaturea . Cat priveste depresia de care vorbesti ea este insasi DEZNADEJDEA , prin care majoritatea am trecut , in clipele de boala , de mari necazuri , de pierderea unei finte dragi . Deci nu este vorba de cazul tau , ci de cel ce se simtea singur in rugaciune , care este complet altceva de cea ce spui tu , draga annajanette !

Nu, Cristian, te rog sa ma asculti si sa ma crezi de data aceasta, NU: depresia e una, deznadejdea e alta. Daca voiesti sa argumentez (sa dezvolt acest incitant si delicat subiect, cum imi pare), te rog sa imi spui. Doamne ajuta!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan cezar

Nu, Cristian, te rog sa ma asculti si sa ma crezi de data aceasta, NU: depresia e una, deznadejdea e alta. Daca voiesti sa argumentez (sa dezvolt acest incitant si delicat subiect, cum imi pare), te rog sa imi spui. Doamne ajuta!

Te ascult si te cred , dar . . . amandoua netratate la timp duc cam la acelasi rezultat nedorit de nimeni . Sa nu uitam ca deznadejdea este situata pe ultima treapta a pacatelor de Sfintii Parinti , si s-au scris pagini intregi despre aceasta. Un om deznadajduit , este un om "depresiv" , precum pe cel depresiv il apasa o deznadejde fara iesire , fara margini . Un om aflat in ultimul stadiu in deznadejde ( depresie ) , uraste viata ! ! !
Te rog sa-ti spui punctul de vedere , chiar daca nu coincide cu al meu , si nu numai !
Post binecuvantat !

[George.m]

"Cel ce voieste sa-si curateasca inima, sa cheme necontenit pe Domnul Iisus impotriva vrasmasilor spirituali. Dar iata cum se acopera cuvantul spus de mine din experienta cu marturiile Scripturii: Pregateste-te, Israile, sa chemi numele Domnului Dumnezeului tau. Iar Apostolul zice: Rugati-va neincetat. Domnul nostru, de asemenea, zice: Fara de Mine nu puteti face nimic; cel ce ramane in Mine si Eu intru el, acela aduce rod mult.

Mare bun este rugaciunea. Caci ea cuprinde toate bunurile, ca una ce curateste inima, in care Dumnezeu Se face vazut celor credinciosi" (Isihie Sinaitul).

[George.m]

"Persoana care se roaga - spune Parintele Dumitru Staniloae - este in dialog, in comunicare cu cea pentru care se roaga, este in exercitiul unei raspunderi pentru aceea. Cand doua persoane se roaga una pentru alta, amandoua se afla in exercitiul raspunderii uneia pentru alta. Iar raspunderea e o forma a iubirii intre persoanele care au lipsa una de alta.

Cand numai una din persoane se roaga pentru alta, ultima nu se afla in acest exercitiu al raspunderii si nu sesizeaza in mod constient exercitiul raspunderii celeilalte pentru ea. Dar pana la urma are un folos din rugaciunea celei dintai.

In orice caz, nu exista rugaciune fara raspundere, iar in raspundere o persoana experiaza legatura in care se afla cu cealalta, legatura care nu depinde nici de vointa sa, nici de vointa celeilalte, ci de structura dialogica imprimata in fiecare persoana, iar in Biserica si de Duhul lui Hristos care intareste aceasta legatura dialogica intre persoane".

Mai intai ii multumesc fratelui George pentru ca a postat cuvintele despre rugaciune...:)
Acum, frate Cristian, mai intai iti marturisesc ca as avea nevoie vreo cateva zile de blogul tau, sa mi-l inchiriezi ca sa pot desfasura tot subiectul :)) Care, asa cum as voi acum, cu gandul ca m-as asterne la munca, e un subiect extrem de generos, si chiar cred ca merita macar o lucrare de licenta sau mai mult.
Lasind visarile de-o parte, insa, acum ma limitez la cateva scurte precizari. Iata ce cred eu:

1) Lingvistic, distinctia dintre depresie si deznadejde nu e formala, termenii nu sunt sinonimi, iar domeniile diferite in care sunt folositi (stiintele psi, respectiv teologia) isi pun amprenta asupra lor, punctind decisiv deosebirile.
2) In psihiatrie si medicina acceptiunea de depresie nu este una in care sa luam in discutie relatia dintre Dumnezeu si om, ci cu totul alte relatii. Modelele explicative ale depresiei, de care tine si tratamentul, vizeaza metabolismul cerebral si secretia unor substante chimice din creier si hipotalamus, pierderile majore (persoane dragi, statute, diverse valori etc.), precum si imbolnaviri somatice (accidentele si pierderile unor parti ale corpului, anumite disfunctii ale organelor interne, maternitatea, tulburarile de menopauza si andropauza etc. - toate sunt factori implicati in etiologia depresiei). In depresie, viata psihica se micsoreaza, ca sa spun asa, treptat, isi diminueaza pana la stingere lumina, abia mai palpaie, ca o lumanare care a ars si mai are un pic de ceara ori poate ca o candela unde a mai ramas un strop de ulei... Apare o durere aparte, o incetinire a functionarii proceselor psihice, o superficializare a gandirii, o abolire a vointei, sunt perturbate functiile psihomotorii incat dpresivul poate ajunge sa nu mai fie in stare sa raspunda la telefonul care ii suna pe noptiera, sunt tulburate grav instinctele - insomnie sau hipersomnie, dispare pofta de mancare etc.
3) Cu totul altceva e deznadejdea! Marea distinctie este ca depresia poate fi traita de orice om, inclusiv de bebelusi sau, in alta ordine, de catre atei, la acestia nepunindu-se problema credintei constiente si voluntare in Dumnezeu. Primii pentru ca nu pot deocamdata, ultimii pentru ca nu vor sa creada.
Deznadejdea, insa, e un fenomen duhovnicesc. Ea apare in relatia omului cu Dumnezeu. Atunci cand credinciosul a experimentat harul, a devenit constient de lucrarea lui Dumnezeu in viata sa, urmeaza o etapa cand experimenteaza retragerea harului. Acum, in aceasta etapa a cresterii duhovnicesti, omul poate trai starea de deznadejde. Cel mai pregnant imi vine acum in minte experienta Sfantului Siluan Athonitul. Si cartea Parintelui Sofronie Zaharov ("Vom vedea pe Dumnezeu precum Este") unde sunt pe larg descrise starile de deznadejde.

Cauzele deznadejdii sunt duhovnicesti (dupa retragerea harului) si la loc de cinste se situeaza mandria si patimile.
Cauzele depresiei sunt lumesti, naturale, psiho/fiziologice si sociale si sunt foarte variate si complex corelate.

Obiectul, ca sa spun asa, al depresiei este lumesc. "Eu si lumea" constituie problema.
Obiectul deznadejdii este Dumnezeu (omul traieste experienta personala ca nu mai poate suporta sentimentul subiectiv de parasire a sa de catre Dumnezeu, de retragere a harului).

Terapia depresiei este una mixta: medicamentoasa-chimica, psihoterapie individuala si de grup, modificari fericite ale mediului de viata (de pilda copilul iese din depresie daca mama s-a intors acasa si s-a impacat cu tata), rezolvarea unor probleme importante (de exemplu studentul a luat in sfarsit examenul sau somerul a capatat un job).

Terapia deznadejdii este strict duhovniceasca, o face Insusi Domnul, uneori prin oameni/ingeri/sfinti, alteori Personal. Nu atat desfasurarea functiilor psihice si organismice este vizata, cat refacerea duhului: credinta, nadejdea, dragostea - ca trepte tot mai inalte ale iubirii. Personal consider ca antidotul cel mai tare impotriva deznadejdii este sarguinta neincetata a crestinului de a iubi pe vrajmasi, de a te ruga pentru lumea intreaga, pentru toata faptura. Dar si aceasta este prin har, in ultima instanta...

Pe toate acestea mi le-am amintit in baza lecturilor. Personal nu m-am invrednicit decat de cateva portii de depresie, mai mult sau mai putin serioase, de-a lungul vietii.
Deznadejdea e, ca sa spun asa, rezervata crestinilor seriosi... Deocamdata o cunosc din auzite/citite, eu nereusind sa ajung la asa incercare nobila. Imi doresc insa, cu frica, sa o experimentez daca Domnul va Voi si sa o traversez cu ajutorul lui Dumnezeu.

Din cate am citit (cateva lucrari traduse in ultimii ani la noi), constituie o mare problema diagnosticul diferential.
Astfel, din pacate, uneori depresia e considerata, in mod gresit, tulburare a vietii duhovnicesti si nu e tratata corect de medic, ca depresie pur si simplu. Multi se grabesc sa creada ca la ei exista "doar probleme duhovnicesti" si din acest motiv neglijeaza vizita la medic. Mandria costa, ca si domnia...
Alteori, dimpotriva, medicii trateaza false depresii care ar trebui abordate ca fenomene duhovnicesti in cadrul relatiei cu parintele duhovnic, desigur. De aici esecuri tragice, unele rasunatoare (dupa cum arata, de pilda doctorul Avdeev precum si alti autori). Cei care nu prea merg la biserica ajung, adeseori, la Balaceanca, in urma esecurilor tuturor terapiilor medicale. Totusi, cunosc un om care a revenit de acolo, dupa 3 ani de cosmar, cu ajutorul unui duhovnic priceput. Acum fostul "leguma" sau "esec al medicinei" e sanatos, la trup si la minte, cel putin. E un miracol pipaibil cu mana, un om pe care Hristos Domnul l-a readus printre noi.

Asadar, ceea ce cred ca reprezinta un mare pericol este reductionismul. Nu putem reduce, de pe o pozitie medicalista, deznadejdea la depresie,
si reciproc, nu putem reduce, de pe o pozitie teologista, depresia la deznadejde.

Cele doua tulburari ale vietii omului au cauze, mecanisme, fenomenologie si terapie distincte.
Complicatiile pot fi insa similare: nebunia si moartea. Vesnica, din pacate...

[glykys]

Ma bag si eu ca musculita, numai si numai pentru a puncta ca deznadejdea este cea de-a unsprezecea treapta a pacatului, inainte de sinucidere. Deci nu apare (doar) la oameni induhovniciti, ci si la cei pacatosi (extremele se atrag)!!!!
Iata scara (de la par. Cleopa citire):

Pentru a ajunge la săvîrşirea păcatului, este drum în 12 trepte, prin care ajunge omul să facă păcatul.

Treapta I: Nu facem fapta bună.
Treapta II: Facem fapta bună cu un scop rău.
Treapta III: Atacul gîndului simplu (Momeala) al păcatului, („Ce frumoasă-i femeia cutare ! Ce bună ar fi băutura, aurul acela !”).
Treapta IV: Însoţirea cu gîndul păcatului („Dacă ai face ?” zice diavolul).
Treapta V: Lupta pînă la moarte, te lupţi între da şi nu.
Treapta VI: Învoirea (“Da, am să-l fac, ce plăcut este, ce desfătare, ce frumos !”).
Treapta VII: Păcatul cu mintea (Îl vezi păcatul, vezi cum curveşti şi simţi plăcerea, vezi beţia, vezi aurul este în mîna ta). Imaginaţia-podul dracilor.
Treapta VIII: Căderea cu lucru (Curveşti cu fapta, bei, furi, omori).
Treapta IX: Obiceiul păcatului, te obişnuieşti cu el, este plăcut şi uşor de făcut, dracul ţi-l oferă la preţ de nimic.
Treapta X: Deprinderea păcatului (Devine a doua natură păcatul, este treapta cea mai grea, se pare că nu
vei putea trăi fără acest păcat, îl faci foarte des).
Treapta XI: Deznădejdea (“Vezi ce ai făcut ?” – zice diavolul – “acum iadul este al tău, vezi ce om de
nimic eşti, mai rău ca animalele, ce rost mai are să trăieşti ?”).
Treapta XII: Sinuciderea, te omori singur – aceasta este calea sigură a iadului !
Pentru a evita căderea de la prima treaptă, trebuie să facem binele şi să-L punem pe Iisus Hristos mereu înaintea ochilor, că de nu, apoi ne pun dracii urîţeniile lor.


Razboiul cel nevăzut
Învrăjbirea lăuntrică
- cu sine însuşi
- cu Dumnezeu
Învrăjbirea dinafară
- cu semenii
- cu toată firea.
Războiul diavolului cu sufletul
* Războiul cu inima:
Prin mînia aprinsă: Uciderea, sodomia, asuprirea săracilor, păcatele acestea strigătoare la cer, împotriva aproapelui, împietresc inima.
Prin poftă: Iubirea de arginţi, lăcomia, lenea, desfrînarea – cele 7 căpetenii ale păcatelor împotriva noastră înşine.
Prin iuţime: Zavistia (invidia) – învîrtoşesc inima.
* Războiul cu mintea:
O întunecă: Mîndria, deznădejdea, sinuciderea – păcatele împotriva Duhului Sfînt.
O aprinde: Erezia (starea împotriva adevărului).
O surpă: Nebunia.
Războiul merge aşa:
Cu mintea: Momeala – asupreala – unirea; Cu inima: este lupta; cu voinţa: este învoiala, cu trupul: împlinirea cu lucrul, deprinderea, patima (viciul). Cu sufletul: Deznădejdea, erezia, nebunia, sinuciderea. Acesta este războiul diavolului, iar biruinţa este a lui Hristos şi a noastră.
Omul, el însuşi, de întinde mîinile formează o cruce, capul cu trupul pînă la picioare este bara verticală, iar mîinile, bara orizontală.
de Arhimandrit CLEOPA ILIE

http://www.calauzaortodoxa.ro/calauz...or-12-virtuti/

Cu siguranta deznadejdea e un subiect vast. Iar cuvantul Parintelui Cleopa desigur este un adevar, cum ar putea fi altfel? Nu epuizeaza insa subiectul si, in plus, e important de unde apucam subiectul, prin ce amorsa. In cazul ca incepem cu problema pacatului si cu instantele succesive ale fenomenologiei pacatului, sigur ca ajungem inevitabil la deznadejde din unghiul pe care ni-l talcuieste Parintele Cleopa.
Dar se opreste aici discutia? Cred ca nu, altminteri Teologia ar fi pastrat doar acest cuvant. Ori, vedem ca lucrurile stau altfel.

Deocamdata sper, Ana Maria, ca ai sesizat care era discutia dintre Cristian si mine: incercam eu, iar Cristi a fost de acord, sa facem distinctie intre depresie si deznadejde. Acum, in incercarea de a porni de undeva, cumva, pesemne ca pe drum am lansat vreo inexactitate sau chiar o eroare serioasa. Ce am voit insa in principal sa afirm: depresia si deznadejdea sunt tulburari ale vietii in planuri diferite, cu etiologie diferita, cu manifestari diferite, cu tratament distinct. Acum astept si opinia lui Cristian.

As dori sa mai postez ceva legat de deznadejde, pentru a ilustra bogatia acestui subiect si pentru a nu lasa sa domine doar acceptiunea negativa a termenului, sau cea sterila sau cea care ne poate duce cu mintea de-a dreptul la demonizare... Deznadejdea e si altceva, dupa cum sper ca va reiesi din postarea urmatoare. Anume: o etapa inevitabila pe drumul sfinteniei... Propun sa citim mai intai extrasul din minunatul cuvant al Parintelui!

P.S. Din capul locului cred ca e foarte important, prin implicatii, in ce cadru abordam problema deznadejdii. Astfel, in cadrul de analiza folosit de Parintele Cleopa, fireste ca deznadejdea e acolo si este exact cum spune Parintele. Nu imi trece prin minte sa pun sub semnul intrebarii cuvantul Parintelui. Mai mult, am inteles deja de multa vreme, din experienta mea pacatoasa precum si din scrieri despre pacat (de pilda tratatul lui Larchet, opera exhaustiva, consider) ca lucrurile stau exact asa cum scrie Parintele. Nu ne invata asa toata Sfanta Traditie? Intrebarea e retorica. Sfintii Parinti spun in unanimitate acelasi lucru.

Sa vedem insa cum e cand incadram deznadejdea in succesiunea de etape ale insusirii harului! Si cred ca ne mentinem, prin aceasta, in zona temei topicului.

[anna21]

În prealabil postat de ioan cezar

Iata ce cred eu:

Deznadejdea e, ca sa spun asa, rezervata crestinilor seriosi... Deocamdata o cunosc din auzite/citite, eu nereusind sa ajung la asa incercare nobila. Imi doresc insa, cu frica, sa o experimentez daca Domnul va Voi si sa o traversez cu ajutorul lui Dumnezeu.


Complicatiile pot fi insa similare: nebunia si moartea. Vesnica, din pacate...

Am citit de mai multe ori postarile acestea despre deznadejde, crezand ca ceva imi scapa, nu inteleg sau inteleg exact pe dos!

Din nefericire citesc cu groaza ca cineva doreste incercarea deznadejdii pentru ca, il citez:
"Sa vedem insa cum e cand incadram deznadejdea in succesiunea de etape ale insusirii harului!"


De unde pana unde asa ceva?
Dupa cum a postat si Glykys, deznadejdea este un pacat mare, o rana de moarte adusa sufletului.

Pai cum ramane cu ceea ce a spus Iisus: "tine mintea in iad si NU DEZNADAJDUI"

Doamne fereste sa cazi in deznadejde.
Doamne fereste de asa ceva.


Cat despre etapele dobandirii Harului, se reduc la una: smerenia.

[anna21]

Ce relateaza Sfantul Siluan despre ispita deznadejdii:

"După o vreme m-a năpădit duhul deznădejdii: mi se părea că Dumnezeu m-a lepădat cu totul şi nu este mântu ire pentru mine, ci în suflet se vede limpede o pieire veş nică. Simţeam în suflet că Dumnezeu este nemilostiv şi neînduplecat. Această stare a durat un ceas sau ceva mai mult. Duhul acesta era atât de copleşitor şi chinuitor, că este înspăimântător şi numai să-mi aduc aminte de el. Sufletul n-are putere să-1 îndure multă vreme. în aceste minute poţi să pieri pentru vecie. Domnul Cel Milostiv a îngăduit ca duhul răului să ducă o astfel de luptă cu sufle tul meu."

A tinut un ceas, atat a ingaduit Dumnezeu!

Eu nu am sesizat alt episod de deznadejde.

În prealabil postat de anna21

Din nefericire citesc cu groaza

Din nefericire groaza e in tine.