Citat:
În prealabil postat de ovidiu b.
Asta e tot ce ți-am scris? 
|
Nu , tot este asta:
Citat:
"Nouă, toate necazurile vieții ne vin de la greșeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie, și spală cu ele vinovățiile noastre. Noi însă tare greu pricepem, că ispășirea prin necazuri dovedește, nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui.
Înclinarea sufletului face interferență cu înclinarea trupului în care a fost trimis. Dacă sufletul unui copil a fost trimis într-un trup beteag, slăbit (greșeala, păcatele părinților) ce vină are Dumnezeu? Noi, părinții pământești, suntem vinovați de ceea ce se întâmplă (în cazul de față copii născuți cu diferite deficiențe). Plata acestor greșeli lovește și în urmași.
Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia. În codul genetic, arhiva vieții noastre, în care sunt și resturi de arhivă de la înaintașii noștri de milenii chiar, avem scrise și înscriindu-se în flux continuu tot ce gândim, vorbim și facem ca pachete de energie virtuală, informația genetică, în genele cromozomilor noștri - factorii eredității noastre spre viitor. Compotamentul, purtarea omului, se consemnează și se înscrie ca informație în codul genetic. Transcrierea e în flux continuu: a binelui sub Har și a răului sub Judecată sau recesivitate. De aici și explicația urmașilor nenorociți: orbi, șchiopi etc...
"
|
Din tot ce ai scris mai sus nu pot vedea unde explici tu DE CE ingaduie Dumnezeu asta. Tot ce faci este sa reiterezi ipoteza.
Eu te intreb de ce ar trebui sa suporte un copil pacatele parintilor iar tu imi explici asa "Noi, părinții pământești, suntem vinovați de ceea ce se întâmplă ". Te intreb de ce ciresele sunt rosii si tu imi raspunzi "pai pentru ca sunt rosii, ce nu intelegi?".
Oricum, partea asta
Citat:
Dacă sufletul unui copil a fost trimis într-un trup beteag, slăbit (greșeala, păcatele părinților) ce vină are Dumnezeu?
|
este mind blowing. Conform teoriei (tale, ca banuiesc ca nu asa crede Biserica) Dumnezeu este neputincios? Adica Dumnezeu nu poate face nimic? Pana la urma nu EL trimite sufletul ala? Si cu toate astea nu poate face nimic.... Foarte ciudat cum vezi tu pe Dumnezeu, atotputernic si , cu toate astea, sunt cazuri in are are mainile legate, nu poate face nimic...