Cel mai josnic pacat si cea mai mare virtute

[fallen]

Din pacate unele mame si tati cred ca fac un lucru bun ca nu aduc pe lume un copil care sa se chinuie si chiar considera ca e un sacrificiu necesar pentru supravietuirea si bunastarea celorlalti copii pe care-i mai au.
Sunt multi parinti de fete (dar si de baieti) care le indeamna sa faca avort daca raman insarcinate prea devreme si mai ales necasatorite, pentru ca nu-si pot asuma responsabilitatea cresterii inca unui copil.
Vizavi de asta am si eu o curiozitate : lumea in popor spune ca e mai mare pacat sa avortezi primul copil pe care-l zamislesti, decat pe urmatorii (adica dupa ce ai nascut unul sau mai multi); oare de ce? Sau e doar o presupunere bazata partial pe considerente medicale si partial pe considerente morale? Adevarul e ca suferinta si vinovatia e mult mai mare in cazul femeilor care nu au copii decat al celor care au deja; ba chiar sunt femei care sustin ca mustrarile de constiinta au scazut invers proportional cu inmultirea pacatelor. Dar poate asta e valabil pentru orice pacat...

În prealabil postat de fallen

Din pacate unele mame si tati cred ca fac un lucru bun ca nu aduc pe lume un copil care sa se chinuie si chiar considera ca e un sacrificiu necesar pentru supravietuirea si bunastarea celorlalti copii pe care-i mai au.
Sunt multi parinti de fete (dar si de baieti) care le indeamna sa faca avort daca raman insarcinate prea devreme si mai ales necasatorite, pentru ca nu-si pot asuma responsabilitatea cresterii inca unui copil.
Vizavi de asta am si eu o curiozitate : lumea in popor spune ca e mai mare pacat sa avortezi primul copil pe care-l zamislesti, decat pe urmatorii (adica dupa ce ai nascut unul sau mai multi); oare de ce? Sau e doar o presupunere bazata partial pe considerente medicale si partial pe considerente morale? Adevarul e ca suferinta si vinovatia e mult mai mare in cazul femeilor care nu au copii decat al celor care au deja; ba chiar sunt femei care sustin ca mustrarile de constiinta au scazut invers proportional cu inmultirea pacatelor. Dar poate asta e valabil pentru orice pacat...

Asa mi-a zis si mama. Oricum, din cate am inteles eu, daca faci avort de la prima sarcina sunt sanse foarte mari sa nu mai poti face copii dupa. Asa ca se pastreaza primul copil, ca nu cumva sa ramana fara. Oricum in general de la avort ai sanse foarte mari sa devii sterila.

[fallen]

Ce valoare are smerenia sau iertarea (scuza) daca nu e sincera?
Imi foloseste la ceva, mie sau celuilalt, daca imi cer iertare de ochii lumii dar eu in sinea mea nu-l iert? Dumnezeu nu vede ce e de fapt in inima mea? ??

[maria32]

din punctul meu de vedere cel mai mare pacat pe care-l poate savarsi un om este crima, luarea vietii unui alt om iar cea mai mare virtute este sacrificiul pentru ceilalti, renuntarea la sine pentru binele celorlalti.

În prealabil postat de maria32

din punctul meu de vedere cel mai mare pacat pe care-l poate savarsi un om este crima, luarea vietii unui alt om iar cea mai mare virtute este sacrificiul pentru ceilalti, renuntarea la sine pentru binele celorlalti.

Oare unde scrie sa ne sacrificam pentru ceilalti? Trebuie sa ne iubim aproapele ca pe noi insine, dar oare in ce masura trebuie/ este bine sa ne sacrificam pentru ceilalti?

Ok, in familie, ne "sacrificam" pentru copii - dar poate aici termenul este gresit folosit... Normal ca trebuie sa-i crestem, daca i-am facut... Si sa-i iubim!

De fapt problema mea ref la aceasta virtute este ca poti sa dai peste o persoana mai nesimtita care sa iti ceara sa te sacrifici pentru ea, profitand de tine.... In acest caz care ar fi virtutea? Doar nu trebuie sa fim prosti...

Iar daca ne "sacrificam" de buna voie... cred ca ar trebui dezvoltata putin ideea... este vorba de sacrificiu intr-o situatie limita sau in viata de zi cu zi? Sa nu cadem intr-o capcana...

[maria32]

În prealabil postat de Annyta

Oare unde scrie sa ne sacrificam pentru ceilalti? Trebuie sa ne iubim aproapele ca pe noi insine, dar oare in ce masura trebuie/ este bine sa ne sacrificam pentru ceilalti?

Ok, in familie, ne "sacrificam" pentru copii - dar poate aici termenul este gresit folosit... Normal ca trebuie sa-i crestem, daca i-am facut... Si sa-i iubim!

De fapt problema mea ref la aceasta virtute este ca poti sa dai peste o persoana mai nesimtita care sa iti ceara sa te sacrifici pentru ea, profitand de tine.... In acest caz care ar fi virtutea? Doar nu trebuie sa fim prosti...

Iar daca ne "sacrificam" de buna voie... cred ca ar trebui dezvoltata putin ideea... este vorba de sacrificiu intr-o situatie limita sau in viata de zi cu zi? Sa nu cadem intr-o capcana...

oare mantuitorul Iisus nu s-a sacrificat pentru noi?
Vrei un exemplu concret de sacrificiu pe care eu il consider virtute?
Ingrijirea pe termen foarte lung a unui bolnav paralizat spre exemplu in loc de a-l interna intr-un spital; a-ti lua doua job-uri in acelasi timp pentru a-ti putea creste copiii in conditii civilizate; renuntarea la achizitia de bunuri nefolositoare pentru a face mai multa milostenie celor nevoiasi, sacrificarea timpului liber pentru a-l petrece cu copiii de la un camin de copii orfani sau cu batranii de la un azil. La acest gen de sacrificii ma refeream. Din viatza de zi cu zi nu vorbeam de situatii limita.

[DragosP]

În prealabil postat de Annyta

cred ca ar trebui dezvoltata putin ideea... este vorba de sacrificiu intr-o situatie limita sau in viata de zi cu zi? Sa nu cadem intr-o capcana...

Nu sunt oare cuvintele Domnului nostru: "Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie"? Ce-ar mai fi de dezvoltat?
Iar de scris, scrie asta în Marcu 8, 34.

[Mihailc]

În prealabil postat de Annyta

Oare unde scrie sa ne sacrificam pentru ceilalti? Trebuie sa ne iubim aproapele ca pe noi insine, dar oare in ce masura trebuie/ este bine sa ne sacrificam pentru ceilalti?

Ok, in familie, ne "sacrificam" pentru copii - dar poate aici termenul este gresit folosit... Normal ca trebuie sa-i crestem, daca i-am facut... Si sa-i iubim!

De fapt problema mea ref la aceasta virtute este ca poti sa dai peste o persoana mai nesimtita care sa iti ceara sa te sacrifici pentru ea, profitand de tine.... In acest caz care ar fi virtutea? Doar nu trebuie sa fim prosti...

Iar daca ne "sacrificam" de buna voie... cred ca ar trebui dezvoltata putin ideea... este vorba de sacrificiu intr-o situatie limita sau in viata de zi cu zi? Sa nu cadem intr-o capcana...

Desăvârșirea creștină, printre multe altele, înseamnă integrarea virtuțiilor în firescul vieții și eliminarea voinței din acest proces formativ, asta însemnând o transformare adâncă, ireversibilă a ființei și începutul învierii fiecăruia.
Deși vorbesc acuma de lucruri foarte greu de realizat, cred merită totuși să marcăm aceste diferențe pentru a nu confunda binele pe care-l facem chinuindu-ne și împotrivindu-ne naturii noastre păcătoase și egoiste, cu binele săvârșit spontan și firesc, izvorât dintr-o inimă modelată definitiv de metanoia. Și mai simplu spus, în momentul în care cineva reușește să facă binele fără să conștientizeze faptul că face ceva deosebit, abia atunci vorbim despre sacrificiu și posibilitatea lui concretă.
Sacrificiul nu poate fi dezlipit de iubire, fiind de fapt rodul celei din urmă. Are destule ipostaze nevăzute dar dramatice (de exemplu, îngrijirea, pe termen lung, a unei persoane suferinde din familie, ”răstignirea” ambițiilor profesionale pentru binele altora, rezistența într-un iad matrimonial și multe altele).
De reținut este faptul că sacrificiul reprezintă cea mai înaltă formă de lepădare de sine, deci este însăși modul nostru de asumare a Crucii.
Atunci când apare ca o reacție firească a inimii, vorbim despre dobândirea unei arvune a desăvârșirii, iubirea lui Hristos. În cele din urmă, este fapta care probează în cel mai înalt grad iubirea autentică, restul sunt palavre și grăire în deșert.

[ioanna]

, m-am gândit că ar fi interesant să răspundem aici la următoarea întrebare: nouă, în mod subiectiv, ce păcat ne pare a fi cel mai grav, cel mai josnic, cel mai înfricoşător?

Pentru mine cel mai josnic pacat e cel pe care-l constientizezi si totusi il comiti, ajungand sa te inspaimante propria ta persoana, care intelege gravitatea pacatului si totusi il repeta. Cea mai mare virtute a omului e cea folositoare aproapelui sau.

[fallen]

În prealabil postat de Mihailc

Desăvârșirea creștină, printre multe altele, înseamnă integrarea virtuțiilor în firescul vieții și eliminarea voinței din acest proces formativ, asta însemnând o transformare adâncă, ireversibilă a ființei și începutul învierii fiecăruia.
Deși vorbesc acuma de lucruri foarte greu de realizat, cred merită totuși să marcăm aceste diferențe pentru a nu confunda binele pe care-l facem chinuindu-ne și împotrivindu-ne naturii noastre păcătoase și egoiste, cu binele săvârșit spontan și firesc, izvorât dintr-o inimă modelată definitiv de metanoia. Și mai simplu spus, în momentul în care cineva reușește să facă binele fără să conștientizeze faptul că face ceva deosebit, abia atunci vorbim despre sacrificiu și posibilitatea lui concretă.
Sacrificiul nu poate fi dezlipit de iubire, fiind de fapt rodul celei din urmă. Are destule ipostaze nevăzute dar dramatice (de exemplu, îngrijirea, pe termen lung, a unei persoane suferinde din familie, ”răstignirea” ambițiilor profesionale pentru binele altora, rezistența într-un iad matrimonial și multe altele).
De reținut este faptul că sacrificiul reprezintă cea mai înaltă formă de lepădare de sine, deci este însăși modul nostru de asumare a Crucii.
Atunci când apare ca o reacție firească a inimii, vorbim despre dobândirea unei arvune a desăvârșirii, iubirea lui Hristos. În cele din urmă, este fapta care probează în cel mai înalt grad iubirea autentică, restul sunt palavre și grăire în deșert.

Deci sa inteleg ca sacrificiul de sine trebuie sa vina din inima ta, nu sa te fortezi sa-l faci, sau sa ti se impuna?