Istoria noastra

[xanixade]

În prealabil postat de FlaviusM

In acea vreme, cuvantul "barbar" nu avea intelesul foarte negativ de azi, ci insemna, in esenta, "ne-roman". Hunii, gotii, evreii, etc, toti erau din acest punct de vedere "barbari", indiferent de gradul lor de civilizatie.
Cine anume stie mai multe despre acele tablite? Cine nu da voie sa fie cercetate si ce dovezi ai ca astfel de cercetari sunt interzise?

Astea sunt dume. Ai citit, de exemplu, "Noi nu suntem urmasii Romei"?

Ce e asa de greu a admite macar posibilitatea ca si dacii au fost elevati ca societate, cultura, etc.

CIVILIZÁȚIE s.f. Nivel de dezvoltare la care se găsește viața socială, materială și spirituală a unei formații sociale sau a unui grup social; stare a vieții sociale, economice și culturale a unui popor, a unei epoci etc. ♦ Grad dezvoltat de cultură materială a unui popor, a unei societăți etc. [Gen. -iei, var. civilizațiune s.f. / cf. fr. civilisation].

Cultura in Dacia.

• – Arte –

Dacii au excelat in acest domeniu, asa cum ne dovedesc sapaturile arheologice. Podoabele lor erau de o rara frumusete, sculptura in lemn avea o veche traditie transmisa pana in timpurile noastre pe intreg teritoriul tarii, casele erau impodobite cu fel de fel de ornamente, pentru care foloseau scule fine, in genul toporaselor miniaturale etc. Tesatoria la razboi era cunoscuta inca din perioada culturii Cucuteni (2700-2000 i.e.n.). In sec. V-IV i.e.n., in tinuturile traco-getice se dezvolta asa numita arta traco-getica a aurului si argintului, din care va deriva direct arta clasica daco-getica. Pentru aceasta se folosea argintul si aurul extras din muntii Apuseni si cel rezultat din topirea monedelor. S-au stabilit in total 111 localitati in care s-au gasit piese de argint daco-getice ce fac parte din tezaure sau alcatuiesc descoperiri singulare. Asa cum s-a aratat si in articolele precedente, toate realizarile isi au izvorul in timpuri foarte indepartate. Cele mai vechi opere de arta dateaza din epipaleolitic (8000-7000 i.e.n.). Din eneolitic (3000 i.e.n.) ne-au ramas opere ca "Ganditorul" si "sotia" sa decoperite la Cernavoda etc. Frumusetea sculpturilor si ceramicii de atunci nu avea comparatie decat cu cea a produselor din bazinul Marii Egee. Asa apare "zeita fertilitatii" de la Cucuteni, realizata in perioada 3600-3400 i.e.n., altarul din teracota de la Trusesti-Botosani, modelele din teracota ale celor patru sanctuare de la Cascioarele - Ilfov, datate 3600-3400 i.e.n. si care prezinta un rafinament arhitectonic, pe care templele elene il vor atinge dupa mai bine de 2200 de ani, femeia care duce un vas pe cap de la Oltenita (de unde putem deduce ca purtatul vasului si a altor sarcini pe cap nu e un imprumut extern, ci un obicei autohton), minuscula vulpe de la Pietrele, a carei siretenie artistul a surpins-o magistral, precum si celelalte opere pline de originalitate si rafinament ale culturii Cucuteni (3600-3400 i.e.n.) si in special vestita si tipica ceramica pictata, arsa la temperaturi inalte si egala in rafinament cu aceea din Atica arhaica, ca si nu mai putin originalele opere descoperite la Habasesti (2700-1880 i.e.n.). Din epoca bronzului ne-au ramas cele 11 pumnale de aur de la Persinari, tiparele pentru turnarea topoarelor de la Sarata-Monteoru (1700-1300 i.e.n.). Tot aici s-au pastrat inele de bucla din aur, echivalente cu cele de la Troia si margele de faianta asemenea celor din Egipt. Si aceasta epoca este la fel de bogata ca si cea anterioara, neolotica, de la Cucuteni, sau cea urmatoare - Wiettemberg (1700-1300 i.e.n.) - care formeaza trecerea spre epoca fierului si din care cea mai semnificativa amintire este depozitul de bronzuri de la Uioara de Sus, compus din 5800 obiecte in cantitate de 1100 kg (sabii, pumnale, seceri, fibule, pandative, vase, zabale). Este perioada ce corespunde civilizatiei submiceniene din Grecia etc....

• – medicina –
  

Nu s-a pastrat nici o planta medicinala din limba latina, dacii fiind cei mai mari specialisti ai antichitatii in cunoasterea, cultivarea si folosirea plantelor medicinale si neavand ce imprumuta de la romani. La Sarmizegetusa Dacica, s-a gasit o trusa medicala ( o cutie de lemn ferecata in alama si cu maner de fier, ce continea: un scapel, o penseta, pulbere de piatra ponce si vase miniaturale pentru poduse farmaceutice), dovada a nivelului ridicat al practicii medicale in timpul lui Decebalus. Tot atat de importanta este si metoda lor de a trata si sufletul odata cu trupul.

• – agricultura –

Dacia a avut cea mai veche agricultura din Europa, fiind cotatat printre cele mai vechi din lume (neolitic). Ei au folosit brazdarul de fier inca din prima jumatate a secolului IV i.e.n., acesta fiind gasit in mormantul tracic de la Kalacanovo (Bulgaria). In nordul Dunarii, brazdarul de fier este prezent in aproape toate asezarile mari cercetate, incepand cu sec. II i.e.n.: Ocnita-Valcea, Cetatenii din Vale, Comalau, Costesti, Craciunesti, Cristesti, Gradistea-Muncelului, Pecica, Strambu, Mosneni, Poiana, Tinosu, Capaina, Piatra Neamt, Odorhei.

• – port –

Este stiut ca taranii nostri mai poarta si azi, in multe zone ale tarii, aceeasi imbracaminte ca dacii de pe columna lui Traian (itari, camasa lucrata cu flori pe poale si maneci, cojocele lucrate cu flori, caciula - pe care romanii nu le aveau) si ca femeile dace erau net superioare celor romane ca stil si arta in toalete (camase cu decolteu, ie, fusta cu clos, fote, bazma etc, pe care - de asemenea - femeile romane nu le cunosteau). De asemenea, insusi cuvantul imbracaminte este de origine dacica, fiind grefat pe cuvantul dac braca "pantaloni", cuvant care a evoluat in limba româna sub forma de bracinari "itari" si bracinar "curea, sfoara, cingatoare pentru strans pantalonii". Primul care foloseste brava este Ovidius, apoi Tacitus. Amandoi se refera la estul Europei: Ovidius descriind pe geti, Tacitus folosind litere elene. Deci cuvantul braca nu este celtic, ci dac. Dimpotriva, romanii, veniti in Dacia au adoptat portul dac, astfel cum ne informeaza D. Protase. Pana in prezent nu s-a gasit nici un monument in care sa fie reprezentat un dac in toga romana. In fapt, colonistii erau obligati sa adopte portul dac pentru a nu "crapa" iarna de frig, asa cum ne demonstreaza monumentul sculptural de la Casei (Jud. Cluj) al lui Iulius Crescens imbracat intr-un cojoc mitos, ca si cel de la Apulon. Ca element de permanenta a elementelor de port de-a lungul mileniilor, in afara closului si decolteului, avem originala caciula dacica pe care o mai poarta inca taranii nostri, ca mostenire din timpurile imemoriale ale pelsagilor dunareni si carpatici si ale lui "Mithras genitor luminis" reprezentat ca un tanar imbracat in costum traditional dac: camasa lunga, cingatoare peste mijloc, mantie ce-i ajunge pana mai jos de genunchi si caciula traditionala daca pe cap. E o costumatie identica cu cea a dacilor sculptati pe columna lui Traian. Imaginea taurului este simbolul unei bogatii a dacilor stravechi: cresterea vitelor si agricultura. Aceeasi reprezentare o intalnim, ca element de traditie, la Corbea din colectia Teodorescu.

• – administratie –

Bruma de administratie adusa de romani in scopul spolierii dacilor de fabuloasele lor bogatii a cazut odata cu parasirea Daciei de catre Aurelianus la 271 e.n. Reorganizarea statala dupa navalirea tatarilor (1241) nu a folosit nimic din sistemul roman, pornind de la baze cu totul noi. Singura realizare pozitiva a romanilor de care a beneficiat intr-o oarecare masura posteritatea, este sistematizarea normelor juridice cunoscute azi sub denumirea data in epoca moderna de dreptul roman, cu precizarea ca el nu a fost adoptat in epoca romana, codificarea facandu-se sub Napoleon. In toate tinuturile locuite de români, inclusiv Polonia, s-a folosit acel drept consuetudinar, numit obiceiu al pamantului sau dreptul valah, pana prin sec. XVI-XVII.

• – armata –

Romanii au imprumutat de la daci vestitul stindard reprezentand lupul si sarpele, unic in lumea antica si care va fi insusit de toate legiunile romane. Insasi organizarea de lupta a fost la inceput de origine traco-macedoneana sub forma bine cunoscutei falange. Dacii invinsi nu au mai avut ce prelua, deoarece armata lor a fost desfiintata. In schimb romanii nu au reusit sa invete niciodata sa lupte calare folosind totodata arcul, ceea ce explica rapida lor capitulare in fata partilor, a carpilor si a popoarelor migratoare.

• – cultura spirituala –

In timpul stapanirii romane, in toata Dacia ocupata, n-a fost creat macar un centru de cultura. De altfel romanii nu aveau nici un interes sa ridice nivelul cultural al acestui popor pe care il dusmaneau si-i invidiau atat de mult. Asa se explica faptul ca dacii nu si-au insusit alfabetul latin deoarece era al lor (Paul Lazar Tonciulescu - De la Tartaria la Tara Luanei). Putinele inscriptii latine gasite pe teritoriul dac se refera in primul rand la problemele de administratie ale ocupantilor romani sau care impodobeau mormintele acestora si ale unui numar foarte mic din componenta aristrocratiei locale, interesate ca in toate situatiile similare din lume in pastrarea unor privilegii (a zis cineva ca toti dacii au fost "curati"???-viitorii boieri,politcieni). Astfel de inscriptii s-au gasit in numar mult mai mare in restul lumii romane, dar n-au contribuit cu nimic la romanizarea egiptenilor, evreilor, fenicienilor, caldeoasirienilor, elenilor, populatiei din Asia Mica, a persilor, maltezilor etc. Dacii nu au scris, ca si etruscii, dar au folosit foarte mult alfabete proprii, diferentiate pe regiuni si avand un fond comun, pentru insciptii, alfabete din care a fost selectat alfabetul zis chirilic (ibidem). Dacii cunosteau si foloseau un calendar original solar, care poate fi considerat cel mai precis din antichitate. Eroarea acestui calendar era de 1,78 zile la 34 de ani, adica 1h15'3" pe an de unde rezulta o eroare diurna de 12" 34/100, ceea ce constituie o precizie de-a dreptul uimitoare pentru acele timpuri. (Paul Lazar Tonciulescu - Impactul Romei asupra Dacilor). Romanii au avut, initial, un calendar in care anul era de 10 luni totalizand 304 zile. Numa Pompilius (717-763) mai adauga 2 luni a 30 de zile, ajungand astfel la 366 zile si 12h. Deci eroarea acestui calendar era de 1 zi si 12 ore pe an, adica 4'55" si 62/100 pe zi (ibidem), cu mult mai mare decat a celui dacic. De aceea, sub Caius Iulius Caesar, a trebuit corectat din nou anul 46, ajungandu-se la 365 zile, cu o eroare de 6h 48' si 46", deci eroarea diurna atingea 1'7" 2/100. Rezulta o precizie a calendarului dacic fata de cel roman-iulian de aproximativ 5,6 ori mai mare, ceea ce este de asemenea fantastic, avand in vedere ca cel iulian este de o data mult mai recenta decat cel dacic si, dat fiind pretinsa inalta cultura romana, acesta din urma ar fi trebuit- logic- sa atinga o perfectiune superioara celui dac. De altfel, calendarul Iulian nu era o creatie romana, fiind imprumutat de la astronomul elen Sosigenes din Alexandria. Superioritatea gandirii si culturii dacice o putem aprecia mult mai bine amintind ca eroarea diurna era compensata prin corectii efectuate la 104 ani, 520 ani si 8840 ani, dupa care anul dacic cuprindea 365,242197 zile, fata de 365,242198 la care a ajuns astronomia moderna. Aceasta precizie se pare ca "frizeaza perfectiunea", nu?
Ca element de originalitate, se poate mentiona cifra 6 pe care o foloseau dacii in calculul calendarului si pe care o intalnim si in alte ocazii. Spre exemplu:
- pe basorelieful de la Ostia sub forma numaraului de altare ce se afla deasupra pesterii;
- pe basorelieful de la Sarmizegetus, unde 6 altare inconjoara capul lui Mithras;
- pe sculptura de la Alba Iulia, asemanatoare basoreliefului precedent;
- numarul de martori folositi in dreptul consuetudinar vechi românesc in toate tinuturile locuite de români, chiar si in Polonia;
- confederatia etrusca (2x6=12) si numaratoarea sumeriana sexazecimala), explicabile prin plecarea sumerienilor si etruscilor din zona muntilor apuseni (Paul Lazar Tonciulescu - De la Tartaria la Tara Luanei);
- duzina, in general, ca numar;
- folosirea cifrei 6 in sens de atentionare.

Pe plan educational, influentele romane au fost net negative. De la un popor educat in cultul cotropirii si jafului, dacii n-aveau ce invata si nici nu au preluat nimic. Poporul român a ramas caracterizat de acelasi spirit pasnic, ospitalier si bland ca si stramosii lui traco-daci. Ei si-au continuat traditiile lor spirituale, mult mai bogate decat se credea, situatie pe care arheologicii nostri au demonstrat-o convingator si in repetate randuri dupa cel de-al doilea razboi mondial. Poate ca tocmai in aceasta rezida si unele cauze care i-au favorizat pe romani: productia redusa de arme si, in general, lipsa spiritului de agresivitate si a dorintei de a se infrupta din bunurile materiale ale vecinilor, transmisa de-a lungul secolelor pana in timpurile noastre.

Exista inca astazi autori la care problema incursiunilor dacilor in zonele ocupate de romani este trata confuz. Paul Mackendrick, de exemplu, pe de o parte insista permanent asupra bogatiilor fabuloase ale dacilor, releva spiritul lor pacifist pentru ca exact o pagina mai departe sa afirme ca "Dacii ... au intreprins incursiuni in teritoriul roman, de unde isi procurau mijloacele de cumparare". Acel incursiuni aveau rol militar de informare si distrugere a lucrarilor de pregatirea ale romanilor impotriva Daciei din perioada celor 200 de ani anteriori lui Traian, iar dupa aceea pentru eliberarea teritoriului ocupat de romani.
Dacii erau pacifisti dar nu lasi. Educatia lor ii facea nemuritori, asa cum de altfel au ramas in istorie!

Poporul dac nu a fost constituit numai din acei barbati viteji care au uimit antichitatea cu credinta si curajul lor, ci si din cealalta jumatate, cea feminina pe a caror rabdare si putere de munca si-au bazat cei plecati in nesfirsite razboaie, succesele.

Daca pentru acei barbati viteji istoriografia antica a fost zgircita apoi pentru femeile dacilor aceiasi istoriografie a fost vitrega de-a dreptul neraminindu-ne decit arareori vre-un nume. Astfel este cazul unei monede descoperite in Transilvania pe care este inscriptionat numele ZINA (Doamna?), nume ce se pare ca a apartinut unei regine probabil, tinind cont de datarea monedei, aceasta regina ar putea fi sotia lui BUREBISTA.

Cu toate acestea in societatea geto-daca, rolul femeii trebuie sa fi fost cu totul deosebit dupa cum se vede si din chipurile de femei dace sculptate pe Columna inaltata de romani dupa razboaiele dacice. Ani in sir Traian a sarbatorit marea sa victorie prin serbari si lucrari edilitare ori prin ridicarea unor monumente de arta si desigur sculptorii, artisti fiind nu au fost impresionati doar de calitatile barbatilor ci si de trasaturile femeilor dace.

Columna ne infatiseaza femeia daca in mai multe ipostaze, ipostaze in care acestea apar zvelte dar cu expresii aspre si mindre, cu o finete incontestabila a trasaturilor,cu fata ovala, frunte inalta, ochi expresivi, nas drept, buze frumos conturate, par lung pieptanat cu carare pe mijloc, acoperind timplele si lasind libere urechile, par strins legat intr-un coc bogat la ceafa si acoperit cu o naframa. Daca dupa doua milenii gratia si eleganta lor s-a pastrat in piatra nu e greu sa ne imaginam cit de frumoase erau modelele (si prin extensie toate femeile dacilor!) din care s-au inspirat artistii antici.
Imbracamintea era compusa din camasi incretite la git, asemanatoare iilor de azi, cu mineci lungi si largi sau cu mineci scurte si cu fusta pina la pamint, peste care, uneori poarta o manta amplu drapata. In picioare poarta opinci de piele vara si de blana iarna.

Obiectele de podoaba sint variate si denota gust si eleganta. Coliere torsionate din argint sau bronz sau lanturi impletite cu deosebita maiestrie le impodobesc frumoasele grumazuri. Miinile au bratari din fire groase de argint rasucite sau lanturi impletite, avind extremitatile in forma cap de sarpe stilizat, iar degetele sint pline de inele spiralate sau de simple verigi. Agrafele au forme diverse, tipice fiind cele cu nodozitati pe arc in forma de lingurita sau scut. Cerceii gasiti sint in forma de veriga subtire, avind atasat la partea inferioara un pandativ fin.Toate aceste podoabe sint atestate de arheologie si impreuna cu un numar mare de margele de sticla, viu colorate , arata gradul de cochetarie al femeilor dace.

Viata acestor femei poate fi descifrata in parte, judecind dupa scenele de pe columna si din reprezentarile de pe monumentul de la Adamclisi, unde femeia daca este infatisata fie ducind in brate un sugar si de mina copii mai mari, fie purtind copilul intr-o copaie pe cap. In toate ipostazele insa ele sint mame duioase pline de afectiune pentru copii lor.

Ocupatiile zilnice,rolul lor in economia societatii geto-dacice pot fi reconstituite. Fara indoiala ca lor le reveneau o mare parte din muncile agricole sau din munca de crestere a animalelor domestice. Pe linga acestea lor le sint rezervate mestesugurile casnice - tors,tesut,croit,cusut --,si intr-o oarecare masura olaritul.

Obiectele de ceramica reprezinta cele mai numeroase vestigii. Fara indoiala ca se practica si olaritul la roata, dar marea majoritate a vaselor sint lucrate cu mina de catre femei, in forme traditionale specifice, pentru uzul casnic. Inclinatia femeilor spre frumos face ca si acestea sa fie bogat ornamentate cu briuri alveolare, cu linii oncizate si crestaturi ori cu butoni aplicati. Deosebita lor grija pentru copii le face sa plamadeasca din lut, odata cu vasele necesare gospodariei si vase miniaturale cit si unele papusi pentru joaca.

Coroborind descoperirile arheologice cu cercetarile lingvistice si etnografice,cu studiile antropologice, se reliefeaza rolul femeii in familia daca, rol clar conturat. Ea e stapina casei,pe care o conduce cu abnegatie si fermitate adesea in lipsa barbatului. Morala e pazita cu strasnicie, tot femeile ocupindu-se cu educatia copiilor. Femeile dace erau gospodine desavirsite. Se pricepeau sa gateasca fierturi din zarzavaturi si radacini aromate si hranitoare, ca si din carnea de vinat si din peste. Faceau turte de mei si griu macinat. Puneau chiar muraturi. Traco-getii sint inventatorii multor alimente fermentate, brinzeturile si borsul le apartin si mai nou s-a descoperit ca si braga, considerata orientala, este de fapt o bautura tracica. Berea si vinul erau preparate in gospodariile dacilor cu mult inainte ca Europa sa le poata savura. Inventarul gospodariilor din Dacia este foarte complex demonstrind imaginatia constructiva a dacilor, totusi, stiindu-se ca civilizatia dacica este o civilizatie a lemnului si deci cele mai multe dovezi ale acesteia s-au pierdut, ne putem face o imagine a unui astfel de inventar !

Bucataria geto-daca era pe cit de simpla si de sobra pe atit de bine armonizata nutritiv. Femeile dacilor nu prajeau grasimi, nu foloseau carnea in mod exagerat si nici sarea in mod excesiv. Preferau sa fiarba alimentele sau sa le serveasca la masa in stare cruda. Sint descrise ospete, in literatuta antica, din care se poate afla ca baza alimentatiei o constituie zarzavaturile, radacinoasele, fructele, lactatele. Pastrarea peste iarna a vegetalelor in stare proaspata nu era un secret pentru femeile dace si nici stuparitul, albinele autohtone fiind o specie foarte bine adaptata la clima temperata si in consecinta foarte productiva . Toate acestea arata rolul femeii in viata de zi cu zi .

Cadrul in care isi desfasoara femeia activitatea este familia,caminul. Locuintele au o forma patrulatera, ovala, rotunda sau poligonala. Unele au fundament de piatra, fie din piatra fasonata fie din piatra de riu sau bucati de stinca. Peretii sint de barne de lemn acoperiti cu lipitura de lut si spoiti in diverse culori, sau din pari batuti in pamint uniti printr-o impletitura de nuiele lipita cu lut si tencuita. La intrare, pragul si usa de lemn,batuta deseori, cu tinte de fier, avind floarea frumos ornamentata cu motive geometrice sau cu motive vegetale stilizate. Casele, dintre care unele cu etaj, aveau una sau mai multe incaperi si un pridvor. Acoperisurile, in doua ape, erau de tigla, sindrila sau paie. In jurul locuintelor erau gropi pentru pastrarea proviziilor, cu pereti arsi, si exista certitudinea ca aveau si hambare de lemn la suprafata. Proviziile le pastrau in chiupuri mari de lut ingropate in pamint.

Acesta este universul casnic al femeilor dace si este neindoielnic faptul ca ele ajutau la construirea lui, uneori in mod decisiv dar intotdeauna individualizindu-l.

Intreaga istorie a dacilor atesta vitejia, demnitatea, patriotismul si bunul simt al acestora si este, fara tagada, ca aceste nobile virtuti se datoreaza grijii si educatiei materne, care educatie este responsabila si de supravietuirea si chiar dominanta elementului dac dupa cucerirea romana si trecerea a nenumarate turme de migratori. Aceste femei, mame, surori si fiice au dus mai departe elementele de cultura si civilizatie dacice atunci cind armele barbatilor nu au mai putut opri puhoaiele de nemincati, razbunindu-i pe cei ce au cazut aparind SARMIZEGETUSA .

EXEMPLIFICARI

• BRATARI - Foarte des intilnite, numeric si tipologic, in tezaure si in sapaturi arheologice (piese izolate, intregi sau fragmentate). Prezenta masiva atesta faptul ca erau podoabe foarte apreciate de femei si barbati deopotriva si lucru deosebit, descoperirea unor exemplare miniaturale obliga sa admitem ca erau destinate si copiilor. De regula confectionate din sirma groasa de argint, mai rar de aur, cu diametrul firului de 10-13 mm dar si din mai multe fire impletite a caror sectiune nu depaseste 5 mm. Extremitatile sint lasate adesea libere si modelate in forme de capete de serpi fara ca imaginea animalului sa fie redata natural ci trecuta prin filtrul unei stilizari extreme ce in multe cazuri frizeaza schematismul geometrizant. Din material mai gros s-au gasit un numar restrins de bratari simple unispiralice sau impresionante bratari plurispiralice, aplicabile pe brat sau peste mineca hainei, piese care inmagazineaza material de pina la 300 g. La bratarile compuse din mai multe spirale o portiune de cca 10-15 cm de la ambele capete este aplatizata si pe acele portiuni sint aplicate prin stantare motive decorative in forma de palmete (frunze)
  
  
  COLIERE - Compun un lot reprezentativ de descoperiri de piese ornamentale ce erau purtate la git. Se confectionau din bare metalice, cu sectiuni variabile dar s-au gasit exemplare alcatuite din mai multe sirme impletite. Barele metalice destinate colierelor aveau o profilactura speciala constind din cresterea grosimii in zona centrala - cea mai expusa privirilor - a piesei finisate pentru ca, spre extremitati rar sa depaseasca 5mm grosime. Decorul colierelor consta cu predilectie din torsionarea materialului profilat in jurul axului longitudinal al piesei, in asa fel incit muchiile barei sa formeze o spirala. Acest tip de ornament acopera fie intregul colier fie numai parti ale acestuia.Inchiderea in jurul gitului se realiza prin mai multe procedee, cel mai frecvent fiind sistemul indoirii extremitatilor in forma de cirlige iar pentru mai multa siguranta in fixare indoiturile cirligelor se termina prin cite un buton de format conic.
  
  
  INELE - Apar des in componenta tezaurelor si se divid in doua categorii distincte
  
  
  • a)inelele purtabile pe degete formate dintr-o singura spira,dar exista si unele plurispiralice;
    b)inelele - verigi provenite din ansambluri compuse avind exemplare unispiralice, avind extremitatile infasurate pe bara spirei cu diametre mai mari decit ale degetelor si mai mici decit ale bratarilor.

Organizarea si modul de lupta al armatei geto-dace au fot determinate de cadrul geografic, demografic si spiritual al poporului dac. Conditionarea evolutiei organismului militar, bazat pe acesti factori, constituie o legitate universala si valabila in toate timpurile.

Spatiul Carpato-Danubiano-Pontic se caracterizeaza printr-o armonie si simetrie rara cit si printr-o unitate unica, toate astea regasindu-se in spiritul armatei daco-gete. Caracateristicile fizico-geografice au avut o insemnatate aparte pentru organizarea militara si modul de ducere a razboaielor, toate actiunile de lupta, din antichitatea si pina azi. Dacii fiind mai aproape de natura, au recurs la natura pentru a le da mijloacele de a-si mari puterile si de a micsora pe cele ale inamicului.

CADRUL NATURAL

Cimpul de actiuni al armatei geto-dace ,aria geografica locuita de ei,este identica cu zona lor de etnogeneza,zona in care s-a dezvoltat societatea autohtona, de la triburile comunei primitive si pina la statul dac centralizat si mai departe pina la noi, vadeste o permanenta legatura cu cu pamintul devenit vatra stramoseasca. Astfel toate bataliile lumii geto-daco-rominesti sint definite cu aceleasi repere: Carpatii, Dunarea, Marea Neagra. Faptul ca oastea daca nu a luptat intr-un spatiu "neutru" sau strain, ci pe solul genezei sale, fiindu-i permanent aliat in lungile si grele confruntari cu armate straine, de regula mai numeroase si mai dotate, a avut o insemnatate cardinala in balanta raportului de forte si in deznodamintul bataliilor. Vatra de locuire a geto-dacilor a cunoscut un continuu proces de pregatire in vederea apararii, prin perpetuarea unui sistem defensiv existent, prin completarea si aducerea lui in stare functionala ceruta de necesitatea rezistentei in fata primejdiilor externe. Primele celule ale acestui sitem au aparut atunci cind fiecare familie si mai tirziu fiecare trib au pus bazele asezarilor intarite si au creat fortificatii de refugiu.

SISTEMUL NATURAL DE FORTIFICATIIMUNTII –rolului sistemului muntos in istoria daco-rominilor i s-a consacrat o intreaga literatura,ale carei aprecieri sintetizeaza adevarul istoric potrivit caruia istoria noastra este strins legata de munti, de Carpati, care au rolul de coloana vertebrala. Muntii sint simburele geografic al spatiului daco-get si fac temelia, sprijinul, apararea, adapostul, frumusetea, mindria dacilor si din ei si-a tras neamul rominesc legendele, vigoarea si poezia. Posadele dacice sau salba de batalii date in cetatea carpatina reprezinta cele mai de impresionante pagini de epopee istorica.

DUNAREA—De cind se pomenesc ei dacii,si noi rominii, Dunarea a fost "riul parinte" care a vazut pe ambele sale maluri, din valea panonica si pina la delta sa, unul si acelasi neam. Acest curs de apa denumit fie Donaris, fieDanubiu, fie Istru sau mai tirziu Dunarea, a facut parte organica din viata geto-dacilor constituind un briu protector, un aliniament greu de depasit si usor de aparat. Dunarea a avut permanent o mare insemnatate militara strategica fiind granita si bariera de aparare sau cale de penetrare pe vaile ei, a numeroase expeditii militare, tarmurile ei, nu odata, constituind teatru unor razboaie crincene. In organizarea apararii geto-dacii au apelat permanent la briul de ape ce a incins Dacia.

PADURILE—Reprezentind cam 80% din suprafata Daciei, padurile au constituit un factor important in stabilirea formelor de organizare militara cit si in ducerea operatiunilor de lupta. Existenta masiva a padurilor a impus constituirea unor formatiuni suple si manevrabile,usor fractionare si lesne de reintrunit in raport cu evolutia situatiei strategice si tactice. Natura si extinderea padurilor au compartimentat directiile strategice de patrundere si pe cele de interzis de catre armata geto-daca,usurind in mod deosebit gruparea fortelor si mijloacelor proprii. Ele au servit ca zone favorabile dispunerii rezervelor in lupta, ca spatiu de manevra discret si baze de riposta ofensiva executate prin surprindere in flancurile si spatele inamicului,precum si locuri favorabile organizarii ambuscadelor. Facilitata de paduri, hartuirea a capatat un statut de permanenta in practica militara locala,limitind spatiul de manevra al armatelor invadatoare. Padurea favoriza lupta de aparare si permitea atacul brusc si nu in ultimul rind asigura, in caz de necesitate retragerea. Majoritatea bataliilor dacilor s-au dat la adapostul padurii si cu ajutorul ei.

MAREA NEAGRA---Existenta iesirii la Marea Neagra a determinat manifestarea unor preocupari ce vizau construirea si utilizarea unor mijloace adecvate, care sa permita controlul si apararea litoralului maritim.

Arheologia este în masura astazi sa atace existenta principalelor etape ale procesului evolutiv al umanitatii si în spatiul etnogenetic românesc de la începuturile, databile cu cca 2 200 000 de ani în urma, pe baza resturilor fosile si a uneltelor-arme descoperite în Valea lui Grauceanu-Bugiulesti (comuna Tetoiu, jud. Vâlcea) român la sfârsitul vechii epoci a pietrei cioplite (cca 10. 000 î. e. n. ) prin: resturi umane si animale, unelte-arme apartinând "culturii de prund" descoperite pe vaile Dârjovului, Dâmbovnicului, Argesului, la Ciuperceni (Turnu Magurele), etc.; marturii ale "civilizatiei" musteriene, furnizate de pesterile de la Ohaba-Ponor; Cioclovina, Baia de Fier, Ripiceni-Izvor, Cheia, Nandru, etc.; urme ale locuirii permanente ale teraselor râurilor si, ca emotionante marturii ale unor înclinatii artistice legate de principala ocupatie - vânatoarea, picturile rupestre din pesterile de la Baia de Fier, Vaidei (jud. Gorj), Pescari (jud. Caras-Severin), Limanu (jud. Constanta), Cuciulat (jud. Sibiu) sau din defileele Polovragi si Sohodol. Confruntarea permanenta a oamenilor cu lumea animalelor care le furniza cea mai mare parte a hranei si care reprezenta totodata principalul pericol, le-a stimulat continuu imaginatia în directia perfectionarii uneltelor-arme (pentru împuns, lovit, taiat si razuit), din piatra, lemn, os sau corn si a perfectionarii, prin repetare rituala, a unor tehnici si metode de vânatoare care, în epocile urmatoare, vor pune treptat bazele "artei militare" a oamenilor neolitici si a purtatorilor civilizatiei bronzului si fierului. Mostenite din practica vânatoarei, utilizarea terenului, îndeosebi muntos si împadurit, arta deplasarii în ascuns, a mascarii, urmaririi, încercuirii, atragerii în ambuscada si a atacului prin surprindere, transmise din generatie în generatie, se vor preface în timp, ca o dovada în plus a continuitatii oamenilor locului, în procedee si principii tactice de lupta.

Tranzitia spre epoca pietrei slefuite (10. 000 - 5. 500 î. e. n. ), marcând începutul procesului de sedentarizare a comunitatilor umane prin trecerea de la stadiul de vânator si culegator ocazional la acela de recoltator, pescar "specializat" si crescator de animale a generat, o data cu aparitia unui surplus de produse, de unelte-arme diversificate, tipologic incluzând ca noutate propulsorul si arcul cu sageti si de obiecte de podoaba, de cult sau de marcare a importantei indivizilor (susceptibile de a fi însusite), ca noua forma de activitate umana, conflictele armate. Arheologic, pot fi sugerate primele ciocniri intercomunitare, în diferite zone ale spatiului românesc si, cu certitudine identificat, "razboiul" local de la Schela Cladovei (Drobeta-Turnu Severin) unde un grup pradalnic a fost surprins în ambuscada si nimicit de arcasii localnici cu aproape 6. 000 de ani î. e. n. "Revolutia neolitica" (5. 500-2. 500/2. 200 î. e. n. ) înfaptuita în cadrul marilor culturi Cris-Starcevo, Turdas-Vinca, Dudesti, Boian, Hamangia, Cucuteni, Gumelnita, etc., atesta deja existenta, ca îndepartati înaintasi ai nostri în spatiul etnogenetic românesc, a unor oameni harnici si priceputi care, în timp, învatasera sa prefaca stepele sau câmpurile mlastinoase si codrii seculari în ogoare, sa dea suflet lemnului, lutului si pietrei, sa supuna vietatile pamântului si forta apei, sa smulga muntelui metalele din care încep sa-si faureasca uneltele, podoabele si armele.

Perfectionarea uneltelor si armelor a atras dupa sine saltul demografic, extinderea terenurilor locuite si cultivate, o prima mare diviziune a muncii în secolele de trecere spre epoca metalelor (împartirea pe comunitati de agricultori si pastori, în functie de activitatea productiva dominanta), aparitia unor specializari în mestesugurile torsului si tesutului, olaritului, fauraritului si constructiilor, a cultului organizat si a diferentierii sociale, în conditiile pastrarii proprietatii colective asupra mijloacelor de productie, prin cresterea importantei categoriilor sacerdotale si razboinice, însarcinate de comunitatile care le întretineau cu organizarea muncii, a relatiilor cu lumea divinitatilor protectoare si a apararii. Asezarilor ridicate înca din epoca precedenta în locuri întarite natural (promontorii, insule, etc. ) încep sa li se adauge elemente de fortificatie, santuri adânci de 6-8 metri, late de român la 12 metri, valuri de pamânt cu palisade ca la Magurele (Bucuresti), Radovanu (jud. Calarasi), Vidra (jud. Giurgiu); în paralel apar si incinte fortificate de refugiu, ca aceea de la Magurele - "Movila Filipescu", prefatând viitoarele acropole. Cu patru milenii în urma prin cimentarea tuturor trasaturilor populatiei pe care preistoria le-a vazut zamislindu-se în spatiul carpato-balcano-pontic, odata cu trecerea la epoca bronzului (2200/2000 - 1200/1150 î. e. n. ), a marilor culturi cu inventar complex de unelte si arme din metal (Glina, Monteoru, Wietenberg, Otomani, Gârla Mare, Noua, etc. ), s-a afirmat, ca purtator al unei civilizatii unitare, marele grup etnic al primilor nostri stramosi directi pe care istoria scrisa i-a consemnat sub numele de traci. Ei sunt aceia care, prin cele peste 100 de neamuri atestate de poemele homerice, de literatura greaca sau de "parintele istoriei", Herodot, ne confera dreptul sa afirmam ca în acest pamânt, scaldat de valurile Dunarii si ale Marii Negre, vegheat de "coroana" Muntilor Carpati, avem - potrivit expresiei lui Nicolae Iorga - cel putin "radacini de patru ori milenare; aceasta este mândria si aceasta este puterea noastra!".

Sunt cuvinte care ilustreaza o realitate subliniata de numerosi oameni de stiinta ai veacului nostru - aceea ca "poporul român este cel mai frumos exemplu istoric de continuitate a neamului; într-adevar acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa /"/ fie ca este vorba de traci /"/, de geti sau de daci, locuitorii pamântului românesc au ramas aceiasi din epoca neolitica - era pietrei slefuite - pâna în zilele noastre, sustinând astfel, printr-un exemplu poate unic în istoria lumii, continuitatea unui neam".