Istoria noastra

În acest sens, Xenofon sublinia rolul dansului la traci în initierea si perpetuarea traditiilor de luptã, depunând mãrturie cã i-a vãzut pe acestia dansând "înarmati, în sunete de flaut. Ei fãceau sãrituri mici, cu agilitate si, totodatã, se foloseau de cutite". Dând primul exemplu de pricepere în meseria armelor, cu ocazia unui banchet la care a asistat regele Odris "Seuthes însusi se ridicã, scoate un strigãt de rãzboi si sãri cu multã agilitate ca si cum s-ar fi ferit de o sãgeatã". De altfel, conducãtorii supremi ai poporului si, implicit ai ostirii ca popor armat erau desemnati, în cadrul familiei "domnitoare" si mentinuti pe criteriul priceperii militare, avându-se în vedere rolul decisiv pe care aveau sã si-l asume în organizarea rãzboiului de apãrare. Sunt elocvente din acest punct de vedere mãrturiile privind virtutile de strateg si diplomat a lui Dromichaites, de organizator si conducãtor a lui Burebista, renuntarea la tron în favoarea lui Decebal de cãtre Duras care i-a cedat "domnia dacã, în credinta si convingerea cã este mai demn de ele", si îndeosebi portretul fãcut de Cassius Dio ultimului mare rege al dacilor: "Duras, care avea domnia mai înainte, o oferi de bunã voie lui Decebal, regele dacilor, pentru cã era priceput în ale rãzboiului si iscusit la faptã, stiind când sã nãvãleascã si când sã se retragã la timp, mester a întinde curse, viteaz în luptã stiind a se folosi cu dibãcie de o victorie si a scãpa cu bine dintr-o înfrângere".

Un portret elogios care sintetizeazã, o datã cu trãsãturile comandantului militar ideal, principalele caracteristici ale gândirii si artei militare geto-dace! Capacitatea comandamentului, forta si complexitatea organismului militar, principiul ridicãrii generale la luptã a poporului înarmat, au fãcut posibilã rezistenta cu succes a geto-dacilor în fata celor mai impetuoase valuri migratoare sau ostiri ale marilor puteri ale antichitãtii si înscrierea lor în istorie ca un "neam" puternic care s-a ridicat împotriva romanilor si i-au umilit pânã la plãtirea tributului".

Geto-dacii, se stie, aveau steaguri, in jurul carora se aduna armata in caz de razboi. Aceste steaguri erau de doua feluri:sub forma de drapel (prapuri)si sub forma de stindard (dracones).

Stindardul era un balaur cu cap de lup, cu gura deschisa, fixat cu gitul intr-o prajina, facut din bronz sau argint iar coada din stofa .Printr-un ingenios sistem interior, stindardul dac facea sa se auda, sub actiunea curentilor de aer, un suierat puternic ce avea ca efect imbarbatarea ostenilor proprii si panicarea celor inamici si in plus inducea o stare de nervozitate cailor care nu il mai auzisera.Intreaga simbolistica daca orbiteaza in jurul simbolului LUP, ce a intruchipat fidel o straveche constiinta de neam stravechi si razboinic.LUPUL a inmanunchiat in simbolistica lui insasi obirsia totemica a neamului dac, aflat sub protectia unui zeu propriu, zeu al cerului si al nemuririi si, dacii, potrivit unor reguli magice, au adus pe invinsul zeului lor, ZAMOLXE, pe balaurul zburator alaturi de ei, i-au infipt capul intr-o sulita si pentru a-si infricosa dusmanii cu imaginea lui terifiannta si suieratul nepamintean cit si pentru a arata si inamicilor cum sfirsesc dusmanii lor, il purtau cu ei in razboaie. Dacii, conform cu marturiile antice, dispuneau de o armata puternica, condusa autoritar, disciplinata si temeinic organizata, formata din unitati de pedestrasi si din unitati de cavalerie.Ca razboinici, dacii au fost mai ales apreciati datorita iscusintei cu care minuiau SICA, arma specifica, cu care au intrat in nemurire.Steagul cu balaur—dragonul—alaturi de cavalerii gemeni purtatori de dragon(draco)reprezinta un simbol vexicologic caracteristic intregului neam tracic.Dragonul alaturi de sica sintetizeaza imaginea alegorica a acestui neam care s-a nascut si s-a afirmat sub semnul lupului.

Acest steag, la fel de vechi ca si neamul trac, i-a insotit permanent in lupta pe ostenii daci si a produs o impresie deosebit de puternica asupra tuturor celor cu care slujitorii lui ZAMOLXE au venit in contact. Este cert ca acest semn heraldic a fost preluat oficial de romani dupa desfiintarea statului dac si a dislocarii unei parti de populatie dacica in imperiu.Romanii l-au cunoscut mai intii intre trofeele pe care le-au adus din Dacia, cei ce s-au intors.Dragonul, sinteza dintre sarpe si lup, avind ca atribute orgoliul si forta, le-a impus teama si respect. Imaginea pe care dacii au lasat-o romanilor, in care dragonul desfasurat, insotea trupele dace pedestre sau sarjele cavaleriei catafractare a fost incrustata in piatra si a dainuit pina la noi, spre vesnica aducere aminte despre cei ce au avut curajul sa infrunte cea mai puternica forta a timpului.

Structura cromatica a draconesului a fost reliefata de autorii antici ca fiind existenta si un argument in acest sens este si faptul ca cetatea Aquincum(Buda Veche)avea in stema sa culorile rosu, galben si albastru pe care J.F. Neigebaur le considera "o mostenire a Daciei", fapt plauzibil daca luam in consideratie numarul unitatilor dace din Pannonia. Din aceste timpuri s-a pastrat in sud-estul Angliei—balaurul zburator al dacilor, ca semn de razboi al populatiei din Tara Galilor, semn considerat de cercetatori ca o "relicva a dominatiei romane".Este deci neindoielnic ca dragonul a fost folosit in Britania si dupa retragerea romana.Acest lucru este perfect explicabil intru-cit populatia locala, atit bastinasii cit si cei ce nu au urmat administratia si armata in retragerea sa, au adoptat armele si tehnicile, defensive si ofensive de la romani. Folosind infanteria disciplinata, armura si armele de aruncat la distanta si cavaleria din epoca tirzie a tehnicii romane de lupta combinate cu tactici celtice, britanicii au reusit sa-i respinga o vreme pe anglo-saxoni.Legendarul rege celt ARTHUR a reusit astfel sa obtina dupa mai multe lupte cu saxonii, o victorie asupra acestora in apropierea muntelui BADON Celtii prezenti la locul bataliei au folosit ca stindard , balaurul zburator.Regele Arthur a fost imortalizat ridicind un astfel de dragon in onoarea tatalui sau, UTHER PENDRAGON.Numele de DRAGON(DRACO) a fost intilnit si in trupele de daci stationate in imperiu(Aurel Iulio Draco—cohors I Ulpia Dacorum)! Dragonul purtat de celti era confectionat din tesatura usoara, cu gura deschisa si pe care cea mai mica adiere de vint il determina sa i-a forma de balaur zburator si sa scoata un suierat ascutit.Redat pe un document de epoca(Withney Smith) dragonul devenit acum celtic era structurat cromatic in culorile rosu, galben si albastru! Celebra tapiserie de la Bayeux, care infatiseaza cucerirea Angliei de catre normanzi(1066)ne arata ca trupele engleze, comandate de HARALD aveau ca stindard dragonul considerat un "antic semn de razboi al saxonilor"!

Imparatul Marcus Aurelius(161—180) a purtat mai multe razboaie cu sarmatii-iazigi aliati cu dacii liberi si intr-unul din aceste razboaie(171) infringindu-i le-a luat, printre trofee, si numerosi "balauri"cu care armata romana a defilat la Roma.Acest eveniment probeaza ca si la aproape un secol de la cucerirea unei parti din Dacia, ce ramasi inafara controlului imperial foloseau ca stindard, acelasi dracon zburator. Un alt argument care probeaza faptul ca stindardul dac—dracon—era tricolor este si faptul ca steagurile care au insotit pe celti in lupta impotriva saxonilor erau stindarde dacice.Prezenta elementului dac pe teritoriul britanic este confirmata de unitatile armatei romane cantonate aici si formate din luptatori daci. Astfel gasim cantonata aici COHORS I AELIA DACORUM formata din 1000 de soldati daci (millitaria) si care a stationat in Britania 200 de ani.Acesti daci erau constienti de originea lor ;avem nume ca :DADA;DACIBALUS;GETA IRELSAURNES sau CLAUDIU MENANDER. Politica Romei era ca aceste trupe sa pastreze armamentul traditional si tacticile de lupta proprii.Ba mai mult acesti militari "romani "se si instruiau in limba lor natala.Avem marturia lui ARIAN, numit pe vremea lui Hadrian, guvernator al Cappadociei.Acesta i-a cunoscut desigur pe militarii daci si a ramas impresionat de modul in care se instruiau, de dirzenia cu care minuiau armele si de disciplina de care dadeau dovada.In acest sens Arian afirma ca:'"ostasii invata strigatele de lupta stramosesti ale fiecarui neam, strigatele celtice pentru celti, strigatele getice pentru geti si cele retice pentru reti"(Arian, Arta tacticii in Fontes ad Historiam Daco-Romaniae Pertinentes) .Un alt exemplu al pastrarii armamentului traditional este si cazul comandantului CLAUDIUS MENANDER care a pus sa fie sculpatata pe piatra pusa de el un cutit incovoiat, o sica.Prezenta dragonului in Britania e logica din moment ce Roma admitea oficial in panteonul sau vexicologic ideile totemice ale trupelor straine ce serveau in armate romana.Este neindoielnic ca urmasii acestor daci au luptat alaturi de celtii locali(britoni, gaeli, belgi) impotriva triburilor germanice ale saxonilor, anglilor si iutilor.

O alta argumentatie este ca legiunile a XIII – GEMINA si a V-a MACEDONICA au pe insigne o succesiune coloristica neobisnuita:rosu, galben si albastru!(Mihail Zahariade, Insemnul tricolor in Dacia Romana).Este stiut ca aceste doua legiuni au participat la razboaiele dacice si dupa 118 e.n. sint singurele ramase in Dacia.
In anul 535 imparatul Iustinian a infiintat provincia Iustiniana Prima, in cuprinsul careia a intrat si Dacia Ripensis si dacia Mediteranea.este important de mentionat ca stema acestor provincii, locuita tot de neamul dacilor, avea in cromatica sa tot cele trei culori dispuse de la dreapta la stinga :rosu, galben si albastru.urcarea celor trei culori in stema celor doua provincii, reprezinta o continuitate de simboluri, preluate de la daci si semnifica refacerea tuturor tinuturilor locuite de catre acestia si apoi de catre dacoromini. Steagul cu balaur a revenit pe pamintul Daciei simbolizind unitatea neamului dac.Dacii mari, dacii liberi, carpodacii si costobocii s-au intors adesea, uneori patrunzind adinc in imperiu, mereu sub semnul lupului si mereu avindu-l ca stidard.Ei au jucat un rol insemnat in marea rascoala din 117 si apoi frecvent au atacat imperiul ajungind ca 238, impreuna cu gotii sa deschida seria atacurilor care au culminat cu retragerea armatei din Dacia si ulterior cu dezintegrarea imperiului roman.Este de subliniat ca dacii liberi au regindit refacerea Daciei sub protectia lui ZAMOLXE, arcuita in curcubeu deasupra Tarii.Privind acest curcubeu, din care se evidentiaza culorile rosu, galben si albastru, dacii si-au intarit credinta in nemurire si credinta in aceasta nemurire le-a dat dacilor curajul, sa infrunte cerul aruncind cu sageti in nori spre ai determina sa se retraga din fata marelui zeu.Aparitia lui ZAMOLXE sub forma unor sageti de lumina si apoi a curcubeului dupa ploaie, marea increderea dacilor in vremea buna ce urma sa vina si ne demonstreaza ca dacii se considerau fii luminii, prin respingerea intunecimilor de peste zi, zi ale carei culori le-au dat stindardelor lor.Astfel cele trei culori semnificau ziua in intregul ei ROSU—era DIMINEATA; GALBENUL era culoarea AMIEZII si ALBASTRUL semnifica AMURGUL.

Prin dracones, pe care dacii l-au purtat in lupta impotriva scitilor, persanilor, macedonenilor , romanilor si a valurilor de neamuri ce s-au abatut asupra Daciei , mitul poporului dac a ajuns in tot spatiul ocupat de imperiul roman, din Siria pina in Spania si din Britania pina in insasi inima Romei si si-a extins spectrul asupra statelor ce i-au urmat acestui imperiu

FACTORUL DEMOGRAFIC Pamintul rominesc apartine unei mari zone de antropogeneza ce coincide cu inceputul cuaternarului, in fond cu virsta de formare a elementului uman. Oamenii acelor vremi traiau, desigur in hoarde sau cete, duceau o viata primitiva dar facusera progrese in ce priveste uneltele si armele. Din paleolitic si neolitic populatia s-a constituit in ginti si triburi dind nastere unei mari mase etno - lingvistice si culturale. S-a conturat astfel, in epoca bronzului, blocul tracic, foarte numeros dupa afirmatiile deloc neintemeiate ale lui Herodot.

Ramura nordica a acestui neam tracic, geto-dacii constituiau inca din Hallstat, cea mai importanta componenta a acestui bloc etnic. Din cele peste 150 de formatiuni tribale si gentilice ale tracilor, cele ale daco-getilor sint cele mai mari si mai puternice. Definirea ariei etnice a daco-getilor si fruntariile habitatului sau trebuiesc cautatea din centrul Europei si pina in Caucaz, din nordul Carpatilor padurosi si pina in Balcani dar geografia istorica si istoriografia antica au fixat hotarele poporului geto-dac in largul spatiu carpato-danubiano-pontic.

Identitatea dintre geti si daci este reliefata de o serie de aprecieri atit antice cit si moderne: "getii vorbeau aceiasi limba ca dacii si aveau aceleasi obiceiuri. Grecii dadeau, atit getilor din Bulgaria cit si dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania si Ungaria acelasi nume si crede-au ca si getii si dacii provin de la traci" ( L.A.Gebhardi,Geschichte des Reichs Hungarn und der damit Verbudenen Stateen,I, Theil, Leipzig,1778,p.43—44.)
"In cele mai vechi timpuri cunoscute, in Transilvania si in tarile invecinate locuiau dacii, care mai erau denumiti si geti, si de la ei a primit actuala Transilvanie impreuna cu Moldova, Muntenia si regiunile invecinate din Ungaria numele de Dacia" (Martin Hochmeister,Siebenburgische Provinziaalblatter,vol.III,fasc. 3,Sibiu ,1808,p.126)
"Dacii sint primii stramosi ai rominilor de azi. Din punct de vedere etnografic dacii par sa se confunde cu getii. Aceiasi origine ,aceiasi limba. Asupra acestui punct toate marturiile din vechime concorda" (Abdolonyme Ubicini,Les origines de l'historie roumaine, Ernest Laroux, Paris,1866, p.6)

Noi sintem in fond geti si getii reprezinta unul din cele mai vechi popoare autohtone ale Europei,contemporane cu celtii, cu grupurile italice anterioare imperiului roman. Acest imperiu roman gasea aici un stat vechi, se lupta cu el si il rapunea cu greu" (G.Calinescu, Istoria literaturii Romine, Compendiu, Bucuresti, 1968, p.13)

Suma acestor adevaruri ingaduie judecata de valoare potrivit careia poporul dac, si prin extensie poporul roman, este unul din cele mai vechi popoare europene, singurul popor din sud-estul continentului care nu a venit de nicaieri si printre putinele popoare care nu si-a schimbat vatra de bastina avind stramosi ce pot fi urmariti arheologic pina in mileniul II ien. Referitor la hotarele acestui popor, antichitatea ne-a lasat informatii suficiente sub forma ariei etnice, cit si sub cea a elementelor geografice. In perioada de maxima intindere a statalitatii geto-dace acest spatiu este clar delimitat la sud de muntii Balcani, bazinul Bugului la est, Carpatii Padurosi la nord, Dunarea de mijloc la vest,cu multe enclave incluse in masa neamurilor vecine. Ptolemeu definea astfel frontierele etnice ale neamului get: "se marginesc la miaza-noapte cu acea parte a Sarmatiei europene ce se intinde de la muntele Carpatos pina la cotitura pomenita a fluviului Tyras,care se afla la gradele 53'— 48'30min ., la apus cu Iazigii Metanasti,de pe linga riul Tibiscos, iar la miaza-zi cu acea parte a fluviului Dunarea care merge de la varsarea riului Tibiscos pina la Axiopolis,de unde ,pina la Pont ,si la gurile sale ,Danubios se numeste Istros" (Ptolemeu, Indreptar Geografic, in Izvoare privind istoria Rominiei, vol.I, Bucuresti, 1964,p.541)

Este neindoielnic ca dacii erau un popor numeros,numai astfel putind sa locuiasca si sa apere un spatiu atit de intins,si aceasta densitate explica continuitatea lor in tinutul central carpato-danubian. Luind in consideratie hotarele statului dac sub Burebista, care avea o suprafata de cca. 500000 de km patrati si considerind ca populatia autohtona avea o densitate de 5 locuitori/km patrat (cam 2 milioane si jumatate de locuitori), cifra de 200000de oameni cit putea ridica in caz de razboi regatul dac burebistan nu pare deloc exagerata ba dimpotriva pare numarul minim de recrutare. Potentialul militar ridicat reiese si din posibilitatea imperiului roman de a stramuta in sudul Dunarii 50000 de geti in timpul lui Augustus iar apoi in timpul lui Nero alti 100000 trecuti in Tracia.

Se impune cu prisosinta schimbarea unor paradigme preluate si acceptate de totii romanii, datorita neconcordantei lor cu realitatea obiectiva. Cu totii am invatat la scoala, iar copii nostrii o fac si acum, ca poporul roman este rezultatul "contopirii dacilor cu romanii", iar limba romana este o limba ce a derivat latina vulgara (latina vulgaris) in urma cuceririi romane a Daciei, Devenite ca leit motiv al istoriei noastre predate in scoli si licee, aceste doua "invataminte adanci" socheaza, la o analiza mai atenta, prin lipsa lor de realism istoric. Dar sa analizam aceste aspecte, insistand in special pe cel legat de limba romana.
In primul rand trebuie sa analizam momentul cuceririi Daciei de catre Imperiul Roman (de fapt doar a 14% din teritoriu), in ansamblul istoriei acestuia si mai ales in analogie cu celelalte cuceriri romane. Tabelul urmator indica provinciile cucerite de romani, anul cuceririi, anul evacuarii si anii de stapanire romana in respectiva regiune.



Din cate se poate observa din tabelul de mai sus, Dacia a fost singura provincie din intreg Imperiul care a avut mai putin de 200 de ani de stapanire romana. In Britannia romanii au stat 500 de ani, iar englezii nu sunt deloc latini. Pamanturile Transilvaniei au fost sub ocupatie maghiara mai bine de 1000 de ani, si totusi romanii ardeleni nu si-au uitat limba si obiceiurile si nici n-au invatat maghiara in proportie de masa. La toate aceste se adauga faptul ca romanii nici nu visau sa dispuna de mijloacele si metodele Imperiului Austro-Ungar (religie, accesul la functiile administrative ingradit pentru cetatenii de etnie romana, ceea ce i-ar fi "cointeresat" pe unii sa renunte la limba, nume, obiceiuri si religie). De asemenea, romanii, turcii, bulgarii nu au reusit sa schimbe nici limba macedonenilor, aromanilor, cuto-vlahilor de la sud de Dunare, care sunt intelesi doar de romani. De asemenea, in Malta, stapanirea romana a fost de peste 800 de ani, iar maltezii nici acum nu vorbesc o limba de origine latina. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca italiana (deci la ei acasa!) este alaturi de franceza, limba "de origine latina" care se a seamana cel mai putin cu LATINA! Toate aceste ne demonstreaza ca istoria mai trebuie studiata, iar paradigmele acceptate candva in istoria noastra tumultoasa (oarecum explicabil in acele momente) trebuie indepartate pentru instaurarea adevarului istoric pe baze pur stiintifice si nu din dorinta de afirmare sau dominare asupra altor popoare.

Dar sa continuam! Se pune totusi intrebarea, de ce limba noastra romana se aseamana atat de bine cu latina. De ce 70% din masa vocabularului (totalitatea cuvintelor uzuale folosite si cunoscute de toti vorbitorii unei limbi) "provine" din latina? Unul din marii nostri istorici, Nicolae Densusianu, ne ofera un posibil raspuns, in lucrarea sa "Dacia preistorica": "latina vulgara" pomenita de istorici, era limba marelui neam al tracilor, iar latina era o "traca literara". De asemenea, el ne spune, dupa cum de altfel se vade si in reprezentarea soliei dacilor de pe Columna lui Traian, ca "romanii la Sarmizegetusa n-au avut nevoie de talmaci" (Nicolae Densusianu - Dacia preistorica, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1989)

Cum se poate explica altfel faptul ca dispunand de mijloace reduse de comunicare, neexistand un invatamant de masa, taranii acestor locuri (vechii daci) au reusit sa invete limba latina atat de bine, creand o limba unitara pe un teritoriu atat de vast, limba pe care istoria nu a creat-o nici macar in Italia unde si in zilele noastre dialectele din nord (Toscan si Lombard) si cele din sud (Calabrian si Sardinian) fac oamenii sa nu se inteleaga intre ei. Acelasi fenomen il intalnim si in Franta unde un provensal nu se intelege cu un normand, vorbind limbi atat de diferite. O multitudine de dialecte exista si in tara noastra, dar diferentele dintre acestea nu sunt o piedica in fata comunicarii dintre oameni. Un maramuresean si un oltean se inteleg fara probleme, iar exemplele ar putea continua la infinit, pentru ca situatia din Romania este unica aproape in Europa, unde oamenii sunt capabili sa comunice intre ei prin limba insusita de mic copil acasa, si nu doar prin limba literara studiata in scoli, asa cum se intampla in Franta, Italia, Anglia, etc. Si atunci cum se poate sa credem ca, vechii tarani daci au invatat atat de bine limba latina de la soldatii din legiunile romane, recrutati din toate provinciile imperiului, si care - culmea! - nu stiau nici ei prea bine latina? Daca privim o harta, vom vedea ca sub stapanirea romana a intrat aproximativ 14% din teritoriul vechii Dacii. Presupunand prin absurd ca romanii ar fi infaptuit in Dacia Felix o opera extraordinara de romanizare, reusind sa impuna limba latina unei intregi populatii dace, in doar 165 de ani); ce i-a facut totusi pe restul dacilor liberi (carpii, costobocii, dacii mari, etc) sa se "romanizeze" de buna voie, in exact aceeasi perioada??? Pentru ca limba romana este o limba unitara, vorbita pe intreg teritoriul Romaniei Mari si nu doar in regiunile stapanite odinioara de romani. Adeptii teoriei romanizarii poporului dac, vin cu argumentul urmator: intotdeauna la ciocnirea a doua civilizatii, civilizatia mai slaba (in speta cea a dacilor) este influentata si "subjugata" de cea mai puternica (in acest caz cea romana). Dar aceasta teorie se datoreaza in principal necunoasterii adevaratei civilizatii a dacilor, a realizarilor lor exceptionale in domeniile artei, stiintei… si chiar teoriei socio-politice (un lucru mai putin cunoscut este acela ca dacii nu cunosteau sclavagismul in societatea lor). In acest site, s-a incercat, printre altele, tocmai subinarea acestei teorii a romanizarii poporului dac prin revelarea elementelor principale ale civilizatiei stramosilor nostrii.

Revenind la problema noastra, convingerea specialistilor istorici care au avut curajul sa iasa din sabloanele impuse, a fost aceea ca dacii, getii, apartinand marelui neam al tracilor erau urmasii aryenilor, acei proto-europeni, din care s-au desprins toate popoarele indo-europene. Singura explicatie logica este aceea ca mai bine de jumatate din lexicul de baza al limbii romane provine direct din vechea limba a pelasgilor, a acelor proto-europeni de care am vorbit. Latinii nu au fost si ei decat un neam din arborele traci. Acest lucru o spun poetii si istoricii romani. Vergilius (70 - 19 i.d.H.), in a sa epopee "Eneida" imortalizeaza faptele eroului principal Eneea, trac de origine, supravietuitor al razboiului troian. Conform legendei, acesta a migrat in peninsula Italica, fiind considerat intemeietorul poporului roman.

Marele neam al tracilor numara un numar impresionant de triburi. Dupa Mircea Eliade, numarul ramurilor giganticului arbore uman al Tracilor se ridica la cca. 200 ("Dictionar al religiilor", pag.265), iar prof. Dumitru Balasa a alcatuit un tabel al acestora, numarand nu mai putin de 150 de ramuri tracice ("Tara Soarelui" sau "Istoria daco-Romaniei", ed. Kogaion, 1997).Triburile esentiale fiind cele ale Dacilor, Getilor, Ramanilor (întemeietorii Troiei), Bessilor (metalurgisti), Latinilor etc. Herodot (425 BC) considera: "Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, Tracii au multe nume, dupa regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleasi la toti" (Fontes, I, 65).( Dr. Napoleon Savescu, "NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI", cap I subcap. 10, pag 85)

In 1786 W. Jones a intuit si afirmat provenienta sanskritei, elinei si latinei dintr-o "limba matca". De atunci numerosi cercetatori s-au straduit sa reconstruiasca aceasta limba "matca", generând doua teorii care sustin doua origini: limba indo-europeana, pe de o parte si limba aryana pe de alta parte ( localizata in Europa preistorica).

Marja Gimbutas ( http://www.webcom.com/gimbutas/welcome.html ), renumita profesoara la Universitatea din Los Angeles, California, spune: " România este vatra a ceea ce numim "vechea Europa", o entitate culturala cuprinsa între 6500-3500 î.d.H., axata pe o societate matriarhala, teocratica , pasnica, iubitoare si creatoare de arta, care a precedat societatile indo-europene patriarhale, de luptatori, din epocile Bronzului si Fierului. A devenit de asemenea evident ca aceasta straveche civilizatie Europeana precede cu câteva milenii pe cea Sumeriana, facând imposibila ipoteza conform carea civilizatia razboinica si violenta a sumerienilor ar fi fost cea mai timpurie de pe glob" (Dr. Napoleon Savescu, "NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI ", cap I subcap. 2, pag.26).

Conform unui studiu publicat de curand, privind evolutia speciei umane, in functie de vechimea cromozomiala, s-a ajuns la concluzia ca "prima femeie" a aparut în sud-estul Africii. Urmatorul pas urias a fost în nordul Egiptului, iar de aici spre Peninsula Balcanica si spatiul Carpato-Danubian (Dr. Napoleon Savescu, "ORIGINEA RASEI UMANE: CEI ZECE ADAMI SI CELE OPTSPREZECE EVE"). Profesorii Leon E. Stover si Bruce Kraig în cartea " The Indo-european heritage", aparuta la Nelson-Hall Inc.,Publishers, 325 West Jackson Boulevard, Chicago, Illinois 60606, vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europa, a mileniului 5 î.d.H., care-si avea locul în centrul României de azi. Studiile de arheologie moderna a Universitatilor americane ne îndreptatesc sa ne situam pe primul plan în Europa ca vechime. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie folosind PCR (polimerase chain reaction ), pot determina originea materna a unor mumii vechi de sute si mii de ani. Astfel, de la Nicholas Wade, "Science Time", New York Time, din 2 mai 2000, aflam ca oamenii de stiinta, studiind ADN-ul matern, mostenit din generatie în generatie, au putut urmari traseul cromozomial al speciei umane, mergând pana la originea ei, ajungând, pur si simplu, la acea pereche primordiala, la "Adam" si "Eva".

Americanii îsi redescopera istoria, studiile recente cromozomiale aratând migratia omului preistoric spre America, nu din Africa, ci din Asia. Dr. Wallace descopera ca aproape toti indienii americani au o mitocondrie care apartine ramurilor, pe care el le numeste: A, B, C si D. Aceasta migrare s-a produs din Asia acum 35.000 de ani, cu o singura exceptie, a unei "Eve" (ramura feminina X) venita din Europa, de undeva din nordul spatiului Carpato-Dunarean. (Dr. Napoleon Savescu, "ORIGINEA RASEI UMANE: CEI ZECE ADAMI SI CELE OPTSPREZECE EVE").

Iata ce spune dl. N. Savescu in "Noi nu suntem urmasii Romei" la pag.113:
"În anul 2000 B.C. triburi de origine europeana, autonumindu-se Arieni (în sanscrita Arya=nobil), invadeaza partea nord vestica a Indiei. Originea acestor triburi europene este înca discutata: unii îi considera de origine greaca, germana, celta, dar cei mai multi cred ca erau de origine "latina"- datorita înrudirii multor cuvinte sanskrite cu cele "latine". << Cercetari fara repros au stabilit, dupa îndelungate cautari, ca singurul SPATIU care raspunde conditiilor din vechea literatura vedica, este cel Carpatic, în care învatatii de la Universitatea din Cambridge plaseaza sub titulatura "Ancient India" faza primara a Culturii Vedice. (E.J.Rapson "The Cambridge History of India -pag. 65 - 76). În 1993 la editura Barnes & Noble Books apare lucrarea lui V.Gordon Childe "The History of Civilization - The ARYANS". Autorul expune în aceasta carte la pagina 176-177 o harta a distributiei Aryenilor în timpul primei lor aparitii din care reiese clar amplasarea acestora în spatiul Carpato- Dunarean, între Carpati si Nistru precum si între Carpati si Peninsula Balcanica. Acesti invadatori arieni aveau o organizare tribala, având în fruntea fiecarui trib un Rege - Rajah a carui functie era ereditara.

Viata de familie era dominata de: TATA (Pitar în sanskrita - nu va suna acest cuvant familiar? ... cel care aduce "PITA" în casa) care in germana este VATER, iar în latina PATER. MAMA (MATAR în sanskrita, MUTTER în germana, MATER în latina si MITIR în greaca) se bucura de o oarecare libertate, având autoritate asupra copiilor si servitorilor.

Aceasta populatie Aryana - alba, se suprapune populatiei locale negroide, fara însa a se amesteca cu aceasta, divizând societatea indiana-hindusa in 4 clase sociale numite CASTE:
1.Casta Preotilor - Brahmanii, Aryenii
2.Casta Domnitorilor si Razboinicilor - Ksatriya
3.Casta Negustorilor si taranilor - Vaisyas
4.Casta Servitorilor - Sudras care "asudau" muncind pentru primii.
Casta cea mai importanta era cea a Brahmanilor, a celor "nascuti de doua ori", a doua nastere fiind considerata initierea în stiinta Arienilor, în stiinta Vedica. Literatura sacra se împarte în doua mari grupuri:
1) auzita, stiuta - shruti (se pronunta "asruti" - traducerea fonetica este foarte asemanatoare: "stiuti"..."sruti".)
2) scrisa - smrti - în sanskrita.
Textele din literatura "Shruti" se bucura de cea mai mare autoritate, ele fiind considerate ca transmise oamenilor de catre ZEI. Din aceasta grupare fac parte: RIG VEDA, SAMA VEDA, ATHARUA VEDA, BRAHMANAS, ARANYAKAS si UPANISADELE. Cuvantul "vede" or "vid" în sanskrita , înseamna "a cunoaste", "a vedea" (cu ce limba din lume seamana... va las pe dumneavoastra, românilor sa descoperiti!). Primele 4 colectii contin imne dedicate unor zeitati, în timp ce UPANISADELE, contin gândiri speculative, filozofice, în cautarea permanenta a realitatii absolute. Competitive cu scrierile oricarui mare filozof prezent contemporan, ele contin instructiuni rituale, ceremonii, reguli de comportament. Sunt în numar de 108, dar mai cunoscute sunt numai 10 din ele. Spre curiozitatea dumneavoastra, sa vedem cum începe fiecare, chiar traduse în engleza. O alegem pe prima (din cartea "the UppanisHads" ce se poate cumpara la Barnes & Noble Books):
"OM (KATHA)...
May Brahman protect us,
May He guide us,
"OM- PEACE, PEACE, PEACE..."

Singurul cuvânt care nu a putut fi "tradus" din sanskrita în engleza, a fost "OM" -cuvânt "de neanteles" în "toata lumea"... Sa fie chiar asa?! Iar în prefata lucrarii autorul ni-l explica: "OM" – symbol of Brahman or God - is to hindus Divine ... and has a solemn resonance, indefinitely prolonged." Cuvântul OM simbolizeaza legatura dintre fiinta suprema si materie, este cuvântul pronuntat în templele hinduse cu respect, cei ce-l rostesc stând în picioare.

Atunci sa nu te revolti si sa te întrebi : " de ce institute de specialitate ale Academiei Române au ramas pasive la descoperirea si descifrarea acestui document istoric, scris in limba daco-româna, latina dunareana" într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?

Faptul ca NOI suntem stramosii tuturor popoarelor latine si nici decum o ruda marginala, abia acceptata, ar trebui sa ne faca sa ne mândrim si nu sa cautam contra argumente. Istoricii si lingvistii nostrii ne spun: "Romanizarea Daciei nu a însemnat nimicirea localnicilor, ci asimilarea lor." Dimpotriva, noi am asimilat tot ce a trecut peste noi. Ovidiu, acest "paene poeta getes," în una din ale sale "Epistoles ex Ponto" (IV, II, 21, 22) scrie: "Si quis in hac lipsum posuisset Homerum, esset, crede mihi, factus et ille Getes!" Sau în traducerea libera a lui Camilar: "Homer, adus în locu-mi, el, marele poet, / Cu timpul ca si mine ar fi ajuns un get." Crede mihi! zice Ovidiu, el care i-a cunoscut bine si care a si scris elegii în limba lor, desi la început nu-i placeau acesti "barbari pletosi." Sunt atâtea dovezi, istorice, arheologice, si lingvistice, încât numai cine nu vrea nu le vede. >> (pagina lui Gerula: http://www.geocities.com/dacgerula/index.html - Limba romana, o limba prelatina)

Iata ce spune dl. Mihai VINEREANU(City University, New York), în articolul "CU SERIOZITATE DESPRE ORIGINEA LIMBII ROMÂNE" publicat pe internet pe serverul "Institutului de civilizatie dacica" din R. Moldova la adresa: http://www.iatp.md/dava/Vinereanu/vinereanu.html
"O analiza atenta a limbii Române indica înca de la început o serie de neclaritati. În lexicul nostru se constata ca exista multe etimologii necunoscute sau trimise la diferite surse. Acest fapt denota multa usurinta si graba în stabilirea etimologiei unui cuvânt. Lingvistica comparativ-istorica s-a facut la noi în mod destul de superficial. Etimologiile s-au stabilit pe baza unor asemanari fara sa se tina cont deloc sau aproape deloc de principiile de evolutie fonologica specifice limbii Române. Astfel s-a ajuns ca o multime de cuvinte care au fost împrumutate de limbile învecinate din româna sa fie considerate împrumuturi ale românei din aceste limbi. Cercetarea atenta a mai multor limbi Indo-Europene antice si moderne precum Sanskrita, Hitita, Lituaniana, Letona si mai ales Albaneza dezvaluie cercetatorului multe surprize.

Limbile indo-europene se împart în doua grupuri numite conventional kentum si satem (dupa forma substantivului "SUTA" – ex. In fr. Cent => franceza este o limba kentum). Una din deosebirile caracteristice dintre ele consta în faptul ca palatalelor din limbile de tip kentum le corespund, în limbile satem spirante, aceasta înseamna ca numeroase elemente lexicale care contin consoanele k si g(h) în limbile din primul grup cuprind consoanele s si z în limbile din al doilea grup. Exemplu s-a dat cuvântul 100 (suta) : kentum în latina (se scria centum) si satem în persana veche. Din grupul kentum faceau parte limbi ca latina, greaca, celta, vechea germana, etc., iar din grupul satem sanskrita, scita, persana, idiomurile balto-slave si altele. S-a putut stabili ca limba traco-dacica face parte din grupul satem , fiind înrudita cu sanskrita, cu cele balto-slavice, dar mai ales cu ilira vorbita în partea de apus a Peninsulei Balcanice si în tinuturile Calabriei si Apuliei din Italia sud-estica. Foarte multe cuvinte românesti se aseamana mai mult cu sanskrita decât cu latina, sau altele catalogate de DEX ca împrumutate din slavona, bulgara, sau etimologie necunoscuta, le gasim în sanskrita. (vezi tebelul de mai jos in attach).

[Mihnea Dragomir]

Cred că este bine să aderăm la o istorie bazată pe dovezi. Iar teoriile istorice insuficient probate, aşa cum sunt teoriile protocroniste de tip "Dacii: buricul lumii" trebuie luate sub titlu de inventar.

Spre exemplu:

În prealabil postat de Laura19

[b][font=Verdana] Pamanturile Transilvaniei au fost sub ocupatie maghiara mai bine de 1000 de ani, si totusi romanii ardeleni nu si-au uitat limba si obiceiurile si nici n-au invatat maghiara in proportie de masa.

Afirmaţia că Transilvania s-ar fi aflat timp de "mai bine de 1000 de ani" sub ocupaţie maghiară este o elucubraţie, eventual susţinută de istoriografia maghiară, care e la fel de prietenă cu adevărul istoric ca şi cea română. În realitate, cei mai bine de 1000 de ani se întind de la 1856-57, când, în urma revoluţiei câştigătoare a lui Kossuth (spre deosebire de cea perdantă a lui Avram Iancu), ungurii câştigă statut de putere co-imperială alături de austrieci şi până la 1918, când sunt învinşi în Primul Război Mondial. Înainte de Kossuth, maghiarii erau la fel de vasali ramurii estice a Sfântului Imperiu (Osterreich) ca şi românii, singura deosebire fiind că vorbim de un Regat în cazul Ungariei şi doar de un Principat în cazul Transilvaniei. Ca să nu mai amintesc că acest Regat Ungar dispare de pe hartă timp de mai bine de 100 de ani în urma dezastrului de la Mohacs, când turcii îşi croiesc drum spre Viena. Şi unguri, şi români, ca şi nemţi, sârbi, ţipferi, etc, au coexistat pe teritoriul transilvan, şeful statului fiind mereu craiul de la Viana. În cadrul acestui conglomerat de seminţii care a existat în partea aceasta a Imperiului, românii, ca şi ungurii, au avut istoria lor, plină de fapte notabile, pe alocuri măreţe, ca şi de fapte josnice cu care mai puţin avem a ne mândri. Figuri ilustre, ca Matei Corvin sau Iancu de Hunedoara au accedat la cele mai înalte funcţii şi trepte din cadrul Imperiului. Luptători hotărâţi, precum Pavel Chinezul, au accedat la funcţia de generalissim al armatelor imperiale. Savanţi ca Nicolae Olahus erau în protipendada ştiinţifică a unei lumi cu adevărat europene şi creştine, faţă de care "UE" de astăzi este o pastişă ce şi-a uitat sorgintea şi emană un aer artificial şi destructurat: o Europă organic dezvoltată faţă de execuţia unui proiect de birou realizat de arhitecţi ai popoarelor de competenţă îndoielnică.

[Raoul]

Stiu ca dl. Dragomir mai spunea de Vlad Tepes ca a fost catolic. Chiar astazi la manastirea Lainici,in timp ce mai aruncam o privire prin librarie,am gasit o carte despre istoria romanilor. Am vazut ca era si Vlad Tepes mentionat,si am rasfoit repede la acea pagina. Scria foarte clar ca a ctitorit manastirile Targusor si Comana,dar mai ales ca a ajutat foarte mult Sf. Munte Athos.

Cand au dat vreodata catolicii bani la Athos? Sau au facut biserici ortodoxe?? Sa fim seriosi!