Citat:
În prealabil postat de sophia
Vroiam sa-ti raspund tie in cateva cuvinte, in mod special, pentru ca nu este primul mesaj (undeva am mai citit un alt mesaj in care spui ca Dumnezeu cere sa ne calcam noi insine in picoare,sau ma rog, ceva asemanator si socant) care are formulari socante si nu le inteleg.
Nu reusesc sa inteleg de unde vii cu asemenea exprimari, sau mai precis cred ca nu inteleg ce vrei sa spui. Ar fi bine sa explici putin.
De pilda in prima fraza a mesajului tau de aici: de unde ai auzit/citit asa ceva? Asa intelegi tu scripturile? Sau poate nu inteleg eu ce vrei sa spui.
Eu nu cred ca ne cere sa nu mai fim noi, sa ne facem praf, sa murim pentru el si altele. Sau poate ne explici cum vezi tu realizabil ceea ce scrii.
Daca este ceea ce am inteles eu, atunci poate numai sfintii si monahi au putut/pot face ceva de genul asta.
|
Toti suntem chemati la sfintenie, monahi sau mireni. Oricare din noi putem, dar nu singuri, ci cu Domnul alaturi.
Nu te faci tu praf, ci te schimba El, te cerceteaza si vindeca…doar cere-I, exprima-ti vointa de a urma Lui, spune-I ce te doare si de restul se ocupa El. El preia neputintele noastre, tamaduieste ranile, sterge lacrima de pe obraji.
Daca pornind de la durerea dusa la pana la disperare, durerea cea pierzatoare, ii ceri ajutorul Domnului sa faca ceva cu tine, El te va cerceta si chiar de nu-ti daruieste ceea ce pentru care tu te consumi atata, El ceva tot va schimba la tine astfel inca sa nu te mai doara asa. In drumul tau de la omul vechi, cu dorintele lui, cu planurile lui de viata neimplinite, spre omul cel nou, El iti va fi alaturi dandu-ti mana spre sprijin, oferindu-ti mangaiere atunci cand vei simti suferinta apasatoare tare, si pana la momentul in care nu te va mai durea asa cum te durea mai inainte.
Mai jos iti voi reda cateva randuri din Sfanta Scriptura, partea mea preferata (pentru a-mi aminti uneori ca nu sunt singura in valurile vietii):
Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă și de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți! Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut și, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat și a zis: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? (Matei, cap14)
Citat:
În prealabil postat de sophia
Tu, sau Laura (de la al carui fir am ajuns sa scriu aici), sau altii, va puteti pune in situatia acestor oameni?
|
Daca nu strig, nu inseamna neaparat ca nu doare. Dar stii ce: durerea mea n-o port singura, ci cu El alaturi! Si a devenit…un soi de durere dulce, din mila Lui.
De ce sa ne purtam crucea oricum cand jugul lui este usor?
Stie El de ce nu da: fie ca nu-i momentul, fie ca are un alt plan maret cu tine, diferit de voia ta…