Istorii cu talc

[cristiboss56]

„Cu adevărat, nici fecioare, nici măritate, nici monah, nici mirean, ci hotărârea cea bună o caută Dumnezeu.”



Rugându-se Cuviosul Macarie cel Mare oarecând lui Dumnezeu, a auzit un glas zicându-i: „Macarie, încă n-ai ajuns la măsura celor doua femei, care vieţuiesc împreună în cetatea învecinată”. Deci, auzind aceasta bătrânul, şi-a luat toiagul şi a mers în cetatea aceea şi, aflând casa lor, a bătut la uşă şi îndată una dintre ele a ieşit cu mare bucurie şi 1-a primit. Apoi, chemându-le pe amândouă, a zis către dânsele aşa: „Iată, pentru voi am îndurat atâta osteneală, venind din pustia cea îndepărtată ca să înţeleg lucrările voastre, pe care să mi le spuneţi, netăinuindu-le” Şi au răspuns femeile către bătrânul: „Crede-ne, Sfinte Părinte, că nici în noaptea trecută n-am fost libere de patul bărbaţilor noştri, deci, ce fel de lucruri cauţi la noi?”. Însă bătrânul stăruia, rugându-le ca să-i arate rânduiala vieţii lor. Iar ele, fiind silite, au zis: „Noi nu aveam niciun fel de rudenie între noi, dar s-a întâmplat de s-au însoţit cu noi doi fraţi şi, petrecând cu dânşii în aceeaşi casă cincisprezece ani, n-am zis una către alta niciun cuvânt rău sau spurcat, nici nu ne-am sfădit cândva, ci amvieţuit în pace până acum. Şi ne-am sfătuit ca, lăsând pe soţii cei trupeşti, să mergem în ceata sfintelor fecioare, celor ce slujesc lui Dumnezeu, dar n-am putut să-i înduplecăm pe bărbaţii noştri ca să ne lase pe noi, cu toate că i-am rugat pe dânşii cu foarte multe lacrimi şi rugăminţi. Drept aceea, necâştigându-ne dorirea, am pus aşezământ între Dumnezeu şi între noi ca să nu zicem niciun fel de cuvânt nesocotit până la moartea noastră!”.
Acestea auzindu-le Sfântul Macarie, a zis: „Cu adevărat, nici fecioare, nici măritate, nici monah, nici mirean, ci hotărârea cea bună o caută Dumnezeu, primind-o pe ea ca pe însăşi fapta, și fiecăruia, după alegerea cea de bunăvoie, îi dă pe Duhul Sfânt, Cel ce îndreptează viaţa tuturor celor ce vor să se mântuiască”.

[cristiboss56]

Rugându-se ei, a chemat bătrânul pe mort, zicând: „Cutare, unde ai pus amanetul cel străin?”.

Spunea Avva Sisoe: Când eram în Schit cu Avva Macarie, ne-am dus să secerăm şi, împreună cu dânsul, alţi şapte oameni. Şi iată, o văduvă, adunând în urma noastră spice, nu înceta să plângă. Deci, a chemat bătrânul pe stăpânul ţarinei şi i-a zis lui: „Ce are bătrâna aceasta, că totdeauna plânge?” Şi i-a zis lui: „Bărbatul ei avea un amanet al cuiva şi a murit deodată, şi nu i-a spus ei unde 1-a pus. Şi stăpânul amanetului vrea acum să o ia pe dânsa şi pe fiii ei şi să-i vândă robi” I-a zis Bătrânul: „Spune-i să vină la noi, unde ne odihnim de arşiţă”. Şi, venind femeia, i-a zis ei Bătrânul: „De ce plângi aşa, mereu?” Şi i-a răspuns ea: „Bărbatul meu a murit, luând amanetul cuiva şi n-a spus, când a murit, unde 1-a pus”. Şi a zis Bătrânul către dânsa: „Vino, arată-mi unde l-ai îngropat”. Şi luând pe fraţi cu dânsul, a ieşit cu ea împreună. Şi venind la locul acela, i-a zis bătrânul: „Du-te la casa ta”. Astfel, rugându-se ei, a chemat bătrânul pe mort, zicând: „Cutare, unde ai pus amanetul cel străin?” Iar acela, răspunzând, i-a zis: „În casa mea este ascuns, sub picioarele patului”! Şi i-a zis lui bătrânul: „Dormi, iarăşi, până la ziua învierii”. Şi auzind fraţii, de frică, au căzut la picioarele lui. Şi le-a zis lor Bătrânul: „Nu pentru mine s-a făcut aceasta, că nimic nu sunt, ci pentru văduvă şi pentru copiii ei cei săraci a făcut Dumnezeu lucrul acesta”. Şi venind, a vestit văduvei tinde este pus amanetul. Iar ea, luându-l, l-a dat stăpânului ei şi şi-a izbăvit fiii săi. Şi toţi cei ce au auzit, au slăvit pe Dumnezeu.

[cristiboss56]

Şi luând diavolii mantia celui înşelat au pierit nevăzuţi. Şi se vedea mantia înălţându-se în văzduh până ce nu s-a mai văzut, iar după multă vreme a căzut jos, pe pământ.

Un oarecare călugăr, temător de Dumnezeu, anume Grigorie, ne spunea: „Mi-a venit mie un gând să mă duc la Ierusalim, ca să mă închin la biserica Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos şi la toate Sfintele Locuri, care sunt acolo. Şi când am ajuns la un anume loc, am aflat un mal mare și înalt şi într-însul o peşteră şi sub malul acela era o mănăstire. Şi-mi spuneau mie călugării din mănăstirea aceea că, mai înainte de această vreme, un frate dintre ei avea dorirea ca să locuiască în peştera care era mai sus şi-l ruga pentru aceasta pe egumen. Iar acesta, fiind cu dreaptă socoteală, i-a zis lui: «Fiule, cum vei petrece singur în peşteră, fiindcă n-ai biruit nicidecum încă patimile gândurilor trupeşti şi sufleteşti? Pentru că celui ce voieşte să se liniştească, i se cade să fie lângă învăţători, iar nu singur să se chivernisească. Iar tu nicidecum n-ai ajuns la o măsură ca aceasta şi ceri de la mine ca să-ţi dau învoire să petreci singur în peşteră. Eu socotesc că tu încă n-ai cunoscut cursele cele de multe feluri ale diavolului. Şi mult mai de folos îţi este să slujeşti părinţilor şi, cu rugăciunile acestora, să primeşti ajutor de la Dumnezeu și împreună cu dânşii, în vremurile cele orânduite, să slăveşti şi să lauzi pe Stăpânul tuturor, decât să te lupţi singur cu gândurile cele necurate. Oare n-ai auzit pe grăitorul de Dumnezeu, Părintele Ioan Sinaitul, scriitorul Scării, grăind: Vai de cel ce petrece singur, că de va cădea în lene, nu este cine să-1 ridice pe el. Iar Domnul zice: Unde sunt doi sau trei adunaţi în nunele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18, 20)».
Acestea grăind egumenul către dânsul, n-a putut să-l întoarcă pe el de la nişte gânduri ca acelea, stricătoare de suflet. Deci, vâzându-i dorirea lui cea neschimbată, cu care se ruga ca să petreacă el în peşteră, i-a dat voie. Iar după ce a intrat în peşteră cu rugăciunea egumenului, la vremea de prânz îi ducea lui mâncare un frate, iar el, având o coșniță legată cu frânghie, o lăsa în jos și lua mâncarea. Deci, a fost el câtăva vreme în peşteră. Iar diavolul, cel ce de-a pururea se luptă cu cei ce voiesc a vieţui după dumnezeiasca rânduială, nu înceta a-l tulbura pe acesta, ziua şi noaptea, cu gânduri rele. Apoi, după puţine zile, închipuindu-se în îngerul luminii, diavolul i s-a arătat, zicându-i: «Să ştii că, pentru curăţia ta şi pentru viaţa ta cea cu bune obiceiuri, m-a trimis Domnul ca să slujesc sfinţiei tale». Iar călugărul i-a răspuns: «Dar ce bine am făcut eu ca să-mi slujească mie îngerii?». Iar el a zis: «Toate câte le-ai făcut sunt mari și înalte. Că toate cele frumoase le-ai lăsat şi te-ai făcut călugăr. Apoi, cu postul, cu rugăciunea și cu privegherea te osteneşti. Ba, mai mult, lăsând şi mănăstirea, te-ai sălăşluit aici. Apoi, cum să nu-ţi slujească sfinţiei tale îngerii?» Cu aceste bârfeli l-a îngâmfat pe el şarpele cel pierzător de suflete și l-a adus la mândrie și totdeauna i se arăta lui.
Însă într-o zi, un om fiind bătut de tâlhari a ajuns la acest călugăr. Şi necuratul diavol, care în chip de înger i se arăta lui, i-a zis: «Acest om a fost prădat de tâlhari, iar cele furate de la el sunt în cutare loc ascunse, deci spune-i lui ca, mergând acolo, să şi le ia». Şi, venind omul la peşteră, s-a mchinat, iar călugărul, de sus, i-a zis lui: «Bine ai venit, frate. Ştiu că ai un necaz și că tâlharii au venit şi ţi-au furat cutare și cutare lucru. Nu te necăji peste măsură, că sunt toate puse în cutare loc, iar tu, mergând acolo, le vei afla pe toate și te roagă şi pentru mine».
Deci, omul auzind aceasta, s-a mirat și ducându-se şi-a aflat cele furate și l-a proslăvit pe el în toată ziua aceea zicând: «Călugărul ce a intrat în peşteră este prooroc». Şi se aduna la el mulţime de oameni și-l ascultau pe dânsul şi se minunau de diavoleasca lui învăţătură. Că îi spunea fiecăruia cele ce vor fi şi se împlineau întocmai. Şi aşa s-a înşelat acel ticălos călugăr câtăva vreme.
Iar a doua zi, din săptămâna a doua după înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, i s-a arătat lui spurcatul diavol şi i-a zis: «Să ştii, părinte, că pentru viaţa ta cea fără de prihană și asemenea îngerilor, vor veni la tine și alţi îngeri și așa, cu trup cu tot, te vor lua la ceruri și vei vedea negrăită frumuseţea Stăpânului, împreună cu toţi îngerii». Acestea zicându-le, diavolul s-a făcut nevăzut. Iar iubitorul de oameni şi milostivul Dumnezeu, Cel ce nu voieşte să piară cineva, a pus în inima lui gând ca să-l vestească şi pe egumen. Deci, venind după obicei fratele care îi aducea lui hrană, arătându-se el de sus, i-a zis: «Frate, mergi de spune egumenului ca să vină aici». Iar fratele, ducându-se, a spus egumenului şi acesta, sculându-se degrabă, a venit şi cu o scară s-a suit la dânsul şi i-a zis: «Pentru ce, fiule, mi-ai poruncit să vin aici?» Iar fratele i-a răspuns: «Cum îti voi răsplăti, părinte sfinte, pentru toate câte ai făcut nevredniciei mele?» Iar egumenul i-a zis: «Ce bine ţi-am făcut tie? ». «Părinte, a zis el, prin tine de multe şi mari bunătăţi m-am învrednicit. Că prin tine m-am învrednicit a mă îmbrăca în chipul îngeresc şi prin tine, văd îngerii și cu dânşii a vorbi m-am învrednicit şi prin tine, darul proorociei am luat». Iar egumenul, auzind acestea, s-a mirat şi a zis: «Ticălosule, vezi tu pe îngeri? Sau te-ai învrednicit tu de darul proorociei? Vai de tine, lipsitule de minte. Nu ți-am spus eu ţie să nu mergi în peşteră, ca să nu te înşeli de diavoli?». Şi acestea grăindu-le egumenul, i-a zis fratele: «Să nu spui aceasta, cinstite părinte, că eu pentru sfintele tale rugăciuni văd îngeri. Iar mâine dimineaţa am să fiu înălţat de îngeri la ceruri cu trupul şi să ştii, sfinţia ta, că după ce mă voi sui eu, vreau să cer de la Donmul Dumnezeul nostru, ca şi pe tine să te ia îngerii și împreună cu mine să fii în slava aceea».
Deci, acestea auzindu-le, egumenul l-a lovit peste obraz şi i-a zis: «Te-ai îndrăcit, ticălosule. Dar de vreme ce ai venit aici, nu mă voi duce, ci voi şedea până ce voi vedea ce se va întâmpla ţie. Că îngerii, spurcaţii aceia diavoli de care vorbeşti, eu nu-i voi vedea, dar tu de-i vei vedea venind, îndată să-mi spui mie». După aceea a poruncit să ia scara și a rămas în peşteră, postind eu cel înşelat și cântând Psaltirea neîncetat. Şi după ce a venit ceasul întru care nădăjduia cel înşelat că se va înalța la cenruri, a văzut pe diavolii cei ce veniseră și i-a spus: «Au venit, părinte». Atunci egumenul, cuprinzându-l pe el, a strigat, zicând: «Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută robului tău acesta, ce s-a înşelat, şi nu-1 lăsa pe el să fie stăpânit de diavolii cei necuraţi». Acestea zicându-le el, diavolii trăgeau de cel înşelat, vrând să-1 răpească de la stareţ, iar acesta îi certa pe dânşii. Şi luând diavolii mantia celui înşelat au pierit nevăzuţi. Şi se vedea mantia înălţându-se în văzduh până ce nu s-a mai văzut, iar după multă vreme a căzut jos, pe pământ. Atunci stareţul a zis celui înşelat: «Oare vezi, lipsitule de minte, ce au făcut diavolii mantiei tale? Aşa urma să-ţi facă şi ţie. Că precum pe Simon vrăjitorul, aşa şi pe tine te-ar fi înălţat în văzduh și, dându-ţi drumul, te-ai fi sfărâmat şi ţi-ai fi dat ticălosul tău suflet.»
Atunci a strigat egumenul pe fraţi şi le-a poruncit să aducă scara şi a coborât pe cel înşelat. Şi i-a poruncit lui să slujească la bucătărie, la pitărie şi la celelalte slujbe ale fraţilor, ca să-şi smerească gândurile. Şi aşa s-a izbăvit fratele acela.
Deci, să luăm aminte la noi înşine şi cu toată grija să ne păzim inima şi să nu primim gândurile pe care diavolii ni le aduc. Ci, mai mult, să ne gândim la moarte şi la veşnicele chinuri, iar gândurile să le omorâm cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea, cerând lui Dumnezeu, cu inimă smerită, ca să ne păzească de toate cursele vrăjmaşilor celor ce ne vânează pe noi”. Dumnezeului nostru, slavă!

[cristiboss56]

„M-am minunat de dânşii, cunoscând cu ochii sufletului frumuseţea şi cinstea lor sufletească şi i-am socotit mai buni decât coroanele, mai buni şi mai cinstiţi decât împărăteştile mese”.
A fost un împărat mare și bogat și slăvit și i s-a întâmplat lui a călători într-o trăsură aurită și înconjurată de ostaşi, precum se cade împăraţilor. Deci, a întâlnit doi oameni îmbrăcaţi în haine rupte și proaste, traşi la față și galbeni; însă, împăratul îi cunoştea pe ei, că prin obosire trupească și cu osteneala postului şi cu sudoare, îşi cheltuiseră trupul. Şi cum i-a văzut pe ei, a sărit îndată din trăsură şi, căzând la pământ, s-a închinat lor. Apoi, sculându-se, îi îmbrăţişa cu dragoste şi-i săruta. Dar dregătorii lui nu se învoiau cu acestea şi cârteau, că făcea ce nu se cade slavei împărăteşti. Însă ei, nepricepându-se, nici îndrăznind a-1 mustra în faţă, au spus fratelui împăratului să grăiască cu el, zicându-i: „Nu ți se cade a defăima slava coroanei împărăteşti”. Dar acesta, grăind fratelui său, împăratul i-a dat un răspuns pe care fratele său nu 1-a înţeles.
Deci, avea obicei împăratul acela, când da cuiva un răspuns de moarte, trimitea la poarta lui un vestitor, ca prin trâmbiţă de moarte să afle porunca cea împărătească, iar glasul trâmbiţei îl cunoşteau toţi, că vinovat se face acela de osândire la moarte. Şi, făcându-se seara, a trimis împăratul o trâmbiţă de moarte, ca să trâmbiţeze la poarta casei fratelui său. Iar acesta cum a auzit trâmbiţa de moarte, nu mai înţelegea nimic și la aceasta s-a gândit toată noaptea. Iar a doua zi, îmbrăcându-se în haine de mâhnire şi de plângere, împreună cu femeia și cu fiii săi, au mers la palatul împăratului şi au stat înaintea uşilor, plângând și tânguindu-se. Deci, l-a chemat împăratul la sine şi, dacă l-a văzut tânguindu-se, i-a zis: „O, nepriceputule, te-ai înfricoşat atâta de un vestitor al fratelui tău, celui asemenea născut ca tine şi cinstit, faţă de care nu te ştii vinovat nicidecum. Apoi, cum ai adus părere de ocară asupra mea, că am sărutat cu smerenie pe vestitorii Dumnezeului meu, care mi-au însemnat mie moartea, cu mai mare glas decât trâmbiţa? Şi înfricoşătoare îmi este întâlnirea eu El, că eu îmi ştiu păcatele cele mari şi multe, pe care le-am săvârşit. Deci, iată, am ales un chip ca acesta, ca să te înveţi din însăşi mustrarea ta. Asemenea, degrabă voi mustra, la arătare, şi pe cei ce s-au întocmit cu tine la defăimarea cea asupra mea”. Astfel grăind, și pe fratele său învăţându-1, i-a dat drumul să meargă la casa lui.
După aeeea, a poruncit împăratul să se facă patru sicrie de lemn. Şi a hotărât ca două dintr-însele să se învelească cu aur, dar să se pună în ele oase de morţi; apoi, cu piroane de aur, le-a încuiat. Iar pe celelalte două le-a uns cu răşină şi cu smoală şi le-a umplut cu pietre scumpe şi cu mărgăritare de mult preţ şi toate binemirositoare miresme şi le-a înfăşat pe ele cu nişte ţesături aspre de păr. Şi a chemat pe dregătorii, cei ce se smintiseră de dânsul pentru întâmpinarea smerită a celor doi oameni, şi a pus cele patru sipete înaintea lor, ca să socotească de cât preţ sunt vrednice cele aurite şi de cât preţ cele unse cu răşină. Iar ei, pe cele aurite le-au preţuit, zicând că de mult preţ sunt vrednice, că le socoteau pline de împărăteşti coroane și brâie. Iar cele unse cu smoală şi cu răşină, ziceau că sunt de un preţ mic şi prost. Deci, le-a zis lor împăratul: „Am ştiut eu că aşa se cuvine a vă grăi vouă, că ochi trupeşti şi trupesc chip aveţi, dar aici nu se cade a socoti aşa, ci a vedea și cu ochii sufletului, pe cele ce sunt înlăuntru, fie cinste, fie necinste”. Şi a poruncit împăratul să deschidă sipetele cele aurite şi, deschizându-le, rău miros a ieşit dintr-însele şi, aşa, s-a văzut că sunt nevrednice de preţuire. Şi le-a zis lor împăratul: „Acesta este chipul celor ce sunt îmbrăcaţi în haine luminoase şi slăvite, mândrindu-se cu multă putere şi slavă, iar înlăuntru sunt pline de oase moarte şi de lucruri rele". După aceea, a poruncit să deschidă pe cele unse cu răşină şi cu smoală. Şi, deschizându-le pe acestea, i-a veselit pe cei ce erau acolo cu strălucirile ce se aflau într-însele şi cu buna mireasmă ce ieşea din ele. Deci, le-a zis împăratul: „Oare, ştiţi cu cine se aseamănă sipetele acestea? Ele sunt asemenea cu acei oameni smeriţi, ce erau îmbrăcaţi în haine simple, al căror chip din afară văzându-l voi, aţi socotit defăimare a coroanei împărăteşti, plecăciunea mea până la pământ înaintea lor. Dar eu m-am minunat de dânşii, cunoscând cu ochii sufletului frumuseţea şi cinstea lor sufletească şi i-am socotit mai buni decât coroanele, mai buni şi mai cinstiţi decât împărăteştile mese”. Şi aşa, împăratul a înfruntat pe dregătorii săi şi i-a învăţat a nu se sminti de cele văzute cu ochii trupului, ci să ia aminte, cu ochii sufletului, la cele dinlăuntru.
Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

[cristiboss56]

În anul 1905 părintele Siluan (sfântul Siluan, n.n.) a petrecut câteva luni în Rusia, vizitând mai multe mănăstiri. În una din călătoriile sale cu trenul, a stat în fața unui negustor care, la un moment dat, cu un gest foarte prietenesc, și-a deschis tabachera de argint oferindu-i părintelui Siluan o țigară. Părintele Siluan a mulțumit dar a refuzat să ia. Negustorul îl întrebă atunci: „Părinte, refuzi să iei fiindcă crezi că fumatul e un păcat? Dar fumatul e, uneori, de ajutor în clipe grele. Fumatul te relaxează și-ți oferă o pauză de câteva minute. Fumatul te ajută uneori să-ți termini treaba mai ușor, e un pretext pentru o convorbire și, în general...” Și așa mai departe, tot încercând să-l convingă pe părintele Siluan să ia o țigară. În cele din urmă, părintele Siluan se hotărî să-i răspundă: „Înainte să-ți aprinzi țigara, roagă-te și spune o dată «Tatăl nostru»”. Auzind acest îndemn, negustorul răspunse: „Să rostesc o rugăciune înainte de a aprinde o țigară... mi se pare, cumva, că nu e potrivit”. La care Siluan replică imediat: „Cel mai bine e să nu faci nimic din cele ce nu pot fi precedate de o rugăciune”.

Cristi pot sa pun si eu o poveste cu talc aici? Am gasit-o aici: http://deveghepatriei.wordpress.com/...acov-tsalikis/

Povestiri ale Staretului Iacov Tsalikis

Mare şi minunată era experienţa Stareţului adu*nată din atîţia ani de mărturisire. Să amintim cîteva: „A venit o bătrînă, spunea Stareţul, şi mi-a spus că s-a dus să aprindă candelele la una din bisericile din afara satului. Era tocmai în Vinerea Mare. Din curiozitate femeiască a băgat capul pe uşa diaconească şi a privit în Sfîntul Altar. A văzut atunci că pe Sfînta Masă stătea un tînăr ca de 30 de ani şi care avea răni în palme, în picioare, iar în coastă o rană din care curgea sînge.

Înspăimîntată, bătrîna i-a zis:

- Cine eşti tu şi cum îndrăzneşti să te aşezi pe Sfînta Masă?

Atunci tînărul i-a răspuns:

- Eu întotdeauna aici stau, pentru că aici este locul Meu.

Atunci bătrîna i-a zis:

- Cine te-a rănit aşa? Tînărul i-a răspuns:

- Tu M-ai rănit, cu păcatele tale.

S-a învrednicit bătrîna şi L-a văzut pe Domnul, pentru că ea era în pocăinţă”.

[cristiboss56]

[quote=Adriana Cluj;440457]Cristi pot sa pun si eu o poveste cu talc aici?

Cate doresti , caci spatiu avem din plin , si bucuria este cu atat mai mare !

[cristiboss56]

Duhul Sfant: Roata credintei

Intr-o zi, un om credincios fu intrebat de un prieten al sau:
- Spune-mi, frate, cand omul se intoarce din nou la Dumnezeu, ce daruri incep sa lucreze mai intai in viata lui: credinta, cainta, frica de iad, nadejdea?
Credinciosul i-a raspuns:
- Spune-mi, prietene, cand o roata incepe sa se invarta, care-i spita care porneste mai intai?
- Pornesc toate deodata, raspunse prietenul.
- Vezi, zise credinciosul, asa e si cand, sub bataia vantului Duhului Sfant, sufletul nostru porneste la drum nou. Toate darurile ceresti si sufletesti se pornesc deodata, spre o rodnica lucrare, intocmai ca spitele rotii.


Dumnezeu: Copilul intelept
Un gospodar, fiind incercat de nevoi, fu silit sa-si mute familia intr-o casa mai mica.
Nevasta lui, auzind vestea aceasta, plangea. Unul dintre copii o intreba:
- De ce plangi, mama?
Ea se jelui, zicand:
- De-acu' vom sta intr-o casa mica, urata, si vom fi saraci.
Copilul o intreba din nou:
- Mama, in casa aceea mica si urata n-are sa mai fie Dumnezeu?
Rusinata de vorbele copilului, mama isi sterse lacrimile si nu se mai jelui.


Recolta buna si Dumnezeu
Doi sateni stateau de vorba.
Unul zise:
- Sunt foarte multumit de recolta mea si-ti multumesc si dumitale pentru ajutorul pe care mi l-ai dat la carat.
Celalalt raspunse:
- Si eu iti multumesc ca mi-ai dat o mana de ajutor cand am secerat.
Un copil al unuia din ei, care se afla de fata, ii zise tatalui sau:
- Tata, dar lui Dumnezeu nu-i multumesti ca ti-a dat recolta buna?
Cei doi sateni, rusinati, se privira si-si zisera in sinea lor: "Copilul are dreptate. Noi am uitat de Dumnezeu".


Iertarea: Chiar de nu esti vinovat, cere iertare!
Un satean era certat cu altul. Diavolul ii puse in minte gandul sa ucida pe cel cu care se dusmanea.
Celalalt, care era un om credincios, cand se duse la spovedit, ii spuse parintelui despre aceasta vrajmasie.
Preotul ii spuse ca se va putea impartasi numai daca se impaca cu dusmanul sau.
Omul merse atunci la cel cu care era certat si-i zise:
- Iata, prietene, am venit sa-ti cer iertare si sa ma impac cu tine, ca vin Sfintele Pasti si as vrea sa ma impartasesc...
Celalalt ii raspunse:
- Bine-ai facut c-ai venit, pentru ca, uite, trebuie sa-ti spun ca de trei ori te-am pandit la loc dosnic sa te omor. Multumesc lui Dumnezeu c-ai venit si m-ai ferit astfel de mare pacat.
Cu sufletul plin de dragoste, cei doi sateni isi dadura mana si de-atunci ramasera prieteni buni.


"N-a stiut ce face..."
Sfantul Eusebiu, mergand intr-un oras unde se aflau multi necredinciosi, fu lovit greu si pe negandite de o piatra aruncata de unul dintre ei.
Cazu la pamant si intra in agonie.
Inainte de a muri, fu adus in fata lui cel care aruncase piatra.
Norodul voia sa-l ucida.
Sfantul Eusebiu ii opri pe oameni si-i ruga:
- Crutati-l, ca n-a stiut ce face... Eu il iert.
Si peste cateva clipe muri.
Paganii, vazand atata bunatate si iertare, crezura si ei in Iisus Hristos si se botezara.