![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Într-o dimineață, un băiat s-a dus la bunicul său și l-a întrebat:
- Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite? - E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre și ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga uni pom, în care din ele crezi că ar trage cu pușca? - Bineînțeles, bunicule că vânătorul și-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe șanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer. - Păi, vezi, băiatul meu ...! Tot așa sunt și oamenii, asemenea păsărilor. Ești muncitor și harnic când ești mereu preocupat să faci cât mai mult și mai bine. Atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneș și delăsător diavolul cu ușurință îl ispitește, iar el cade imediat în păcat. Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea și să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor și cu tragere de inimă, fiindcă doar asa va afla liniște și bucurie în viață. "Mâinile la muncă, mintea și inima la Dumnezeu!" ( Sfântul Teofan Zăvorâtul )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#2
|
|||
|
|||
|
http://cidadededeus.wordpress.com/20...i-1-noiembrie/
http://www.evanghelismos.ro/Display/...l-david-eubeea ""Micul David s-a născut în Gardinita ,în insula Eubeea, într-o casă binecuvantată cu credință. Fiind fiu de preot, era mereu dus la biserică, unde îl atrăgea nespus, icoana Sfântului Ioan Botezăorul. Întrebat ce-i plăcea în biserică, copilul de doi ani răspundea enigmatic: „Ochii Maicii Domnului, Tronul lui Iisus Hristos și Aripile Sfântului Ioan Botezatorul.” Într-o dimineață , familia lui David s-a speriat , negăsindu-și micuțul în pat. De marți până sâmbătă, tot ținutul a fost alertat, oamenii pornind în căutarea lui, dar spre disperarea tuturor, nimeni nu l-a descoperit pe micul David. Cu inima strânsa de grijă, preotul s-a hotărât în zorii zilei de sâmbătă, să meargă la biserică, pentru a sluji, ca de obicei, Sfânta Liturghie. Când a intrat , a avut senzația că i se dezvăluie o taină – micul David stătea în fața icoanei Sf. Ioan Botezătorul, căruia îi povestea ceva. Văzându-și tatăl, copilul l-a întâmpinat cu bucurie și i-a zis: „Sfântul Ioan Botezătorul m-a luat de mână și m-a adus aici, în casa lui. Mi-a spus să nu-mi fie frică , fiindcă sâmbătă vei veni și tu la biserică, de unde vom pleca împreună acasă. Eu îl iubesc pe Sfântul Ioan Botezătorul și el mă iubește pe mine.” Această întâmplare a fost un început, deoarece relația specială dintre micul David și Sf. Ioan Botezătorul a continuat în chip frumos, de-a lungul întregii sale vieți. ...... Ca o mărturie a evlaviei și purității sale, sărbatoarea de 1 noiembrie a Sfântului David, aduce bucurie în inimile credincioșilor,an de an."" Last edited by Adriana Cluj; 22.04.2012 at 01:01:56. |
|
#3
|
|||
|
|||
|
http://ro.netlog.com/PAISIEE/blog/blogid=1256599
http://www.evanghelismos.ro/Display/...an-papadopulos Sfaturi si povestiri duhovnicești Aveți credință în Dumnezeu. Cereți și vi se va da. Credința aceasta mă ajută și mă salvează de 70 de ani. Ceva rugăciune, copiii mei, nu e de prisos. Și pe mine rugăciunea m-a ținut atâțea ani. Todeauna rugăciunea sprijină. Să nu ne temem, să nu ne înfricoșăm. Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu poate fi împotriva noastră. În Biserica găsim sănătatea, consolarea, nădejdea și mântuirea sufletelor noastre. Dacă nu avem sufletele curate nu avem niciun folos de la Sfânta Euharistie. Tot ce iartă duhovnicul, iartă și Dumnezeu în cer, tot ce nu iartă rămâne neiertat. Am văzut, copiii mei, ca toată viața noastră, activitatea, cuvintele, gândurile sunt scrise, vom da pentru toate socoteală. Fratele meu! Cum zici că ești păcătos, toți oamenii sunt păcătoși, doar Dumnezeu (nu este păcătos), pentru aceasta vom face jertfe la Dumnezeu, credință, răbdare, smerenie, Sfinte Liturghii, pocăință, post, fapte bune, înfrînare de răutăți, să ne ierte de păcate. Nu desnădăjdui, Dumnezeu vede sufletul tău și te va ajuta. „Harul sfinților noștri există chiar și în lemnul Sfintelor Icoane. Aveam în patria noastră din Asia Mică un cioban turc care într-o zi cînd a muls oile a acoperit găleata cu lapte cu o bucată de scîndură mare și grea de la o icoană veche a Maicii Domnului. Chipul se ștersese cu timpul și icoana semăna acum cu un simplu lemn. S-a întîmplat deci următoarea minune: cînd turcul s-a dus dimineața la stîna lui a găsit laptele vărsat pe pămînt, iar găleata întoarsă cu gura în jos. Icoana era în picioare, rezemată de un copac. La început nu a putut să înțeleagă ce s-a petrecut. Dar găsind mereu laptele vărsat din găleată, și-a zis cu mînie: «Nu cumva lemnul acesta mi-1 varsă?». Turcul știa că lemnul era o icoană veche a creștinilor. A luat securea și a lovit în icoană să o despice și să o ardă. însă la prima lovitură securea s-a înțepenit în lemn și a început să curgă sînge din icoană. Sîngele a izvorît din tăietură și curgea pe lemn. Atunci turcul, înfricoșat și tremurînd, a încercat să scoată securea, dar era imposibil, pentru că se înțepenise bine. A luat așa icoana cu securea și punînd-o pe umăr a alergat în satul creștinilor. Sătenii au văzut minunea și au ascultat mărturisirea înspăimîntată a turcului. Au luat icoana și au cinstit-o pe Doamna Născătoare de Dumnezeu precum se cuvenea". Last edited by Adriana Cluj; 22.04.2012 at 01:02:51. |
|
#4
|
|||
|
|||
|
http://www.evanghelismos.ro/Display/...sif-aghioritul
http://ortodoxiesiviata.blogspot.com...ul-despre.html ""Facandu-mi eu odata voia si plantand pomi, toti s-au uscat. Cei pe care i-am plantat cu binecuvantarea parintelui Nichifor s-au prins, desi parintele Nichifor nu era dintre monahii rugatori. Nu trebuie sa tolerezi sa-l judece cineva pe duhovnicul tau. Sa te opui, sa te impotrivesti cand auzi ca se spune ceva impotriva duhovnicului tau. Asa e corect si asa trebuie sa faci. O intamplare asemanatoare cu cea in care acel monah a zis: „am duhovnic" si prin aceasta au disparut dracii, i s-a intamplat si tatalui parintelui Amfilohie. Parintele Amfilohie si-a adus tatal la Sfantul Munte, l-a facut monah si-l ingrijea. Ca sa vezi, copilul si-a facut tatal calugar!… Cand tatal lui tragea sa moara, parintele Amfilohie a intrat in camera muribundului si vazandu-l foarte tulburat il intreba: - De ce esti, tata, atata de tulburat? - Au venit diavolii si mi-au spus, inspaimantandu-ma, ca-mi vor lua sufletul. Iar parintele Amfilohie i-a spus: - Nu-ti fie frica pentru ca nu-ti pot face nimic, pentru ca esti sub ascultare. Daca mai vin la tine sa le zici: Ce aveti cu mine? Am duhovnic. Eu sunt ascultator". Au venit din nou demonii in ziua urmatoare cu mai mult zgomot, cu sabii, cu topoare, cu furci, speriindu-l ca-l vor lua. Cum le-a zis ca are duhovnic, demonii s-au fãcut nevãzuti. Numai diavolul stie ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul. A zis duhovnicul? Du-te! Urca-te pe luna, nu te teme! Orice vrea duhovnicul, sã fie fãcut. Nu te intereseaza. Nu intereseaza decat ascultarea. Ai facut ascultare, mergi in Rai, nu ai facut, mergi in Iad."" |
|
#5
|
|||
|
|||
|
http://www.familiaortodoxa.ro/2010/0...entru-hristos/
http://www.evanghelismos.ro/Display/...nisie-a-makris ""Într-o zi, Iannis nu s-a dus la lucru. D-l Apostolos, brutarul, s-a neliniștit. Niciodată nu lipsise, așa că a trimis pe cineva acasă la el. Înainte de a ajunge la casa lui, cel trimis l-a văzut cu o lopată, curățând canalizarea de pământ și necurății. - Bre, ai înnebunit de tot? i-a spus. Domnul Apostolos te așteaptă la brutărie și tu cureți canalizarea? Crezi că o să te angajeze la primărie? - De dimineață caut două sute de drahme, pe care le-am pierdut, însă nu-mi amintesc în care dintre cele cinci guri de canalizare au căzut, așa că le curăț pe toate. Și de vreme ce le-am deschis m-am gândit să scot și gunoaiele, a spus el zâmbind. Așa că mergi și spune-i d-lui Apostolos că o să lucrez mai mult mâine, ca să completez orele. Este vorba de două sute… Nu-i de glumă, a continuat el. Atunci brutarul s-a mâniat foarte tare. De îndată ce a auzit ce s-a întâmplat, a amenințat că o să-l alunge. După cinci ore, Iannis și-a terminat lucrarea și s-a întors mulțumit la casa sa. -Ai găsit cele două sute?, l-a întrebat ironic băcanul, care trecea pe acolo. Să treci pe la primar să ți le dea, pentru că i-ai curățat canalizarea, a continuat acela râzând. În după-amiaza aceleiași zile, cerul s-a întunecat. Au apărut nori negri, amenințători. Tuna și fulgera, și a început o ploaie torențială. Drumurile s-au transformat în râuri, luând tot ce găseau în calea lor, chiar și mașini. La primărie s-au semnalat multe distrugeri. Au fost inundate case, magazine, depozite. S-au pierdut averi întregi. Pompierii nu reușeau să evacueze apa. În ziua următoare, primarul a mers la fața locului, ca să vadă el însuși care sunt pagubele. Toți locuitorii au protestat pentru înfundarea canalizării. A mers și în cartierul lui Iannis. Acolo nu existau pagube. Băcanul, când l-a văzut, i-a zis: -Domnule primar, să mergi să-i mulțumești lui Iannis, care ieri dimineață a curățat canalele. Ne-a izbăvit nebunia lui, fiindcă a căutat două sute de drahme, pe care le pierduse. Brutarul a spus și el același lucru primarului: - Din fericire, domnule primar, nebunul a curățat canalele, pentru că altfel ne-ar fi înecat o asemenea ploaie. Nebunia lui ne-a scăpat de mari distrugeri. - Iată că este nevoie și de nebuni, a spus primarul zâmbind."" ""Bunul meu Anastasios, Când vei primi această scrisoare, eu o să fiu foarte departe. Nădăjduiesc să mă aflu în casa lui Hristos, pe Care L-am iubit mai mult decât orice în lume. Nădăjduiesc ca, prin milostivirea Sa, să mă învrednicească de un colțișor de Rai. Îngerul meu păzitor mi-a dat de știre că trebuie să plec, iar Maica Domnului m-a pregătit. Nu-ți ascund că mă tem înaintea scaunului de judecată. Mă tem de clipa când Domnul va da poruncă Îngerului meu păzitor să citească înaintea atâtor Sfinți cartea vieții mele. Mă roșesc numai la gândul că din copilărie am fost cufundat în noroiul fărădelegii și al păcatului. Dumnezeu să o odihnească pe fericita mea mamă, care m-a învățat să iubesc Biserica. Ianaki, îmi spunea, ca să vorbești cu Hristos trebuie să ai inimă curată. Să o rogi așadar pe preadulcea noastră Maică, cea care ne poartă de grijă, să nu uite, ca o Stăpână a Cerului, să șteargă din când în când inima ta, ca să fie curată. Să o rogi să alunge și demonii din cartierul nostru, pentru că strică legătura noastră cu Hristos. Era neînvățată, ca și mine, însă primise mare binecuvântare de la Hristos, Care îi împlinea toate cererile........ ................................"" Last edited by Adriana Cluj; 22.04.2012 at 01:52:11. |
|
#6
|
||||
|
||||
|
Pilda Sfântului Varlaam despre bogați și săraci
A fost un împărat mare și bogat și slăvit și i s-a întâmplat lui a călători într-o trăsură aurită și înconjurată de ostași, precum se cade împăraților. Deci, a întâlnit doi oameni îmbrăcați în haine rupte și proaste, trași la față și galbeni; însă, împăratul îi cunoștea pe ei, că prin obosire trupească și cu osteneala postului și cu sudoare, își cheltuiseră trupul. Și cum i-a văzut pe ei, a sărit îndată din trăsură și, căzând la pământ, s-a închinat lor. Apoi, sculându-se, îi îmbrățișa cu dragoste și-i săruta. Dar dregătorii lui nu se învoiau cu acestea și cârteau, că făcea ce nu se cade slavei împărătești. Însă ei, nepricepându-se, nici îndrăznind a-1 mustra în față, au spus fratelui împăratului să grăiască cu el, zicându-i: „Nu ți se cade a defăima slava coroanei împărătești”. Dar acesta, grăind fratelui său, împăratul i-a dat un răspuns pe care fratele său nu 1-a înțeles. Deci, avea obicei împăratul acela, când da cuiva un răspuns de moarte, trimitea la poarta lui un vestitor, ca prin trâmbiță de moarte să afle porunca cea împărătească, iar glasul trâmbiței îl cunoșteau toți, că vinovat se face acela de osândire la moarte. Și, făcându-se seara, a trimis împăratul o trâmbiță de moarte, ca să trâmbițeze la poarta casei fratelui său. Iar acesta cum a auzit trâmbița de moarte, nu mai înțelegea nimic și la aceasta s-a gândit toată noaptea. Iar a doua zi, îmbrăcându-se în haine de mâhnire și de plângere, împreună cu femeia și cu fiii săi, au mers la palatul împăratului și au stat înaintea ușilor, plângând și tânguindu-se. Deci, l-a chemat împăratul la sine și, dacă l-a văzut tânguindu-se, i-a zis: „O, nepriceputule, te-ai înfricoșat atâta de un vestitor al fratelui tău, celui asemenea născut ca tine și cinstit, față de care nu te știi vinovat nicidecum. Apoi, cum ai adus părere de ocară asupra mea, că am sărutat cu smerenie pe vestitorii Dumnezeului meu, care mi-au însemnat mie moartea, cu mai mare glas decât trâmbița? Și înfricoșătoare îmi este întâlnirea eu El, că eu îmi știu păcatele cele mari și multe, pe care le-am săvârșit. Deci, iată, am ales un chip ca acesta, ca să te înveți din însăși mustrarea ta. Asemenea, degrabă voi mustra, la arătare, și pe cei ce s-au întocmit cu tine la defăimarea cea asupra mea”. Astfel grăind, și pe fratele său învățându-1, i-a dat drumul să meargă la casa lui. După aeeea, a poruncit împăratul să se facă patru sicrie de lemn. Și a hotărât ca două dintr-însele să se învelească cu aur, dar să se pună în ele oase de morți; apoi, cu piroane de aur, le-a încuiat. Iar pe celelalte două le-a uns cu rășină și cu smoală și le-a umplut cu pietre scumpe și cu mărgăritare de mult preț și toate binemirositoare miresme și le-a înfășat pe ele cu niște țesături aspre de păr. Și a chemat pe dregătorii, cei ce se smintiseră de dânsul pentru întâmpinarea smerită a celor doi oameni, și a pus cele patru sipete înaintea lor, ca să socotească de cât preț sunt vrednice cele aurite și de cât preț cele unse cu rășină. Iar ei, pe cele aurite le-au prețuit, zicând că de mult preț sunt vrednice, că le socoteau pline de împărătești coroane și brâie. Iar cele unse cu smoală și cu rășină, ziceau că sunt de un preț mic și prost. Deci, le-a zis lor împăratul: „Am știut eu că așa se cuvine a vă grăi vouă, că ochi trupești și trupesc chip aveți, dar aici nu se cade a socoti așa, ci a vedea și cu ochii sufletului, pe cele ce sunt înlăuntru, fie cinste, fie necinste”. Și a poruncit împăratul să deschidă sipetele cele aurite și, deschizându-le, rău miros a ieșit dintr-însele și, așa, s-a văzut că sunt nevrednice de prețuire. Și le-a zis lor împăratul: „Acesta este chipul celor ce sunt îmbrăcați în haine luminoase și slăvite, mândrindu-se cu multă putere și slavă, iar înlăuntru sunt pline de oase moarte și de lucruri rele". După aceea, a poruncit să deschidă pe cele unse cu rășină și cu smoală. Și, deschizându-le pe acestea, i-a veselit pe cei ce erau acolo cu strălucirile ce se aflau într-însele și cu buna mireasmă ce ieșea din ele. Deci, le-a zis împăratul: „Oare, știți cu cine se aseamănă sipetele acestea? Ele sunt asemenea cu acei oameni smeriți, ce erau îmbrăcați în haine simple, al căror chip din afară văzându-l voi, ați socotit defăimare a coroanei împărătești, plecăciunea mea până la pământ înaintea lor. Dar eu m-am minunat de dânșii, cunoscând cu ochii sufletului frumusețea și cinstea lor sufletească și i-am socotit mai buni decât coroanele, mai buni și mai cinstiți decât împărăteștile mese”. Și așa, împăratul a înfruntat pe dregătorii săi și i-a învățat a nu se sminti de cele văzute cu ochii trupului, ci să ia aminte, cu ochii sufletului, la cele dinlăuntru. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#7
|
||||
|
||||
|
Un calugar cu numele Nicolae, locuia in lavra lui avva Petre care se afla alturi de sfantul rau Iordan. Acesta ne povestea zicand:
Pe cand locuiam odinioara in Rait, am fost trimisi trei frati spre slujba in Tebaida. Ajungand in pustie am ratacit drumul si ne invarteam in pustie. Am ispravit apa si, pentru ca nu am gasit apa timp de cateva zile, a inceput sa ni se faca rau din pricina setei si-a arsitei. Nemaiputand merge, ne-am asezat fiecare la umbra unui tamarisc, pe care l-am gasit in aceasta pustie si asteptam sa murim din pricina setei. Pe cand stateam eu intins la pamant, vad ca in vis un vas plin cu atata apa incat se varsa pe de laturi, iar doi oameni stateau pe marginea colimvitrei si scoteau apa cu o cana de lemn. Si am inceput sa rog pe unul din ei zicand-i: - Ai mila, frate, si da-mi putina apa ca ma sfarsesc de sete ! Dar n-a vrut sa-mi dea. - Da-i putina apa, i-a spus celalalt. - Sa nu-i dam, i-a raspuns, ca-i un lenes si nu se ingrijeste de mantuirea sufletului lui ! - Da, intradevar, a spus celalalt, este lenes! Da, este lenes, dar sa-i dam pentru ca e printre straini. Si astfel mi-a dat. - Da si celor ce sunt cu tine, mi-a spus el. Si am baut si am mers trei zile fara sa bem ceva. Apoi am ajuns la locuinte omenesti.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Povesti cu talc | silverstar | Generalitati | 500 | 22.03.2015 20:01:38 |
| Despre rugaciunea continua ( o povestioara cu tâlc ) | cristiboss56 | Rugaciuni | 10 | 26.10.2010 00:21:27 |
| Violonistul - o poveste cu talc | costel | Generalitati | 2 | 25.09.2009 16:35:42 |
|
|