Fericirea...

[Marinescu]

În prealabil postat de PetruD

Cugetand acum cateva zile la cele sfinte si la om, am ajuns sa imi pun o intrebare: Este un pacat sa fii fericit (in sensul de vesel, spontan, saltaret, ca fel de a fi) ?

Eu de felul meu sunt o fire sociabila dar trista, ganditoare si foarte multi oameni imi zic mereu ”De ce esti mereu posomorat?”, ”Ce ai de esti suparat tot timpul?” ... exista oameni care au mereu un zambet pe buze si sunt mai mereu veseli ... este un pacat? Eu stau mai mereu posomorat pt ca socotesc ca nu prea am motive pt care sa fiu fericit ... la cate prostii am facut la viata mea, si daca uit pt o clipa de prostiile mele, imi aduc aminte de nefericitele gafe ale altor oameni din jurul meu, mai ales oameni dragi, si ma intristez iar pentru ei ... si apoi ma gandesc ... oare monahii care se roaga fara intrerupere sunt fericiti? Cel putin in viata asta nu par ... Cat despre mine eu aproape mi-am insusit tristetea asta ca parte din personalitatea mea... insa nu stiu daca e bine ...

Va cer asadar sfatul. Va multumesc dinainte.

Omul a fost creat sa fie fericit. Insa, pacatul, si alte probleme il fac nefericit. Caci pacatul te desparte de izvorul fericirii - Dumnezeu.
Lumea ofera o alternativa, o alta fericire, si, de cele mai multe ori aceasta e trecatoare si egoista.
Ca sa te bucuri cu adevarat de fericire trebuie sa te imprietenesti cu Dumnezeu, asa cum se spune si in Sfanta Scriptura in Iov, cap.22:

21 Împacã-te cu Dumnezeu si cazi la pace. Atunci bine va fi de tine (vei fi fericit).