Fratii mei, rugati-va si pentru mine, pacatosul!

În prealabil postat de Antonela

intrebarea mea este daca se cade sa facem singuri mataniile fara sa fim sub indrumarea parintelui?
si ca mataniile nu se fac sambata si dumnica..am citit pe un forum crestin Ortodocs.
este pacat daca facem matanii fara indrumarea parinteleui?
este pacat sa facem matanii daca suntem in biserica si ne vad alti crestini...si aici ma refer nu in timpul Sfintelor slujbe...ci sa ne ducem singuri la biserica si sa facem matanii in afara Sfintelor Slujbe si daca sunt de fata si alti crestini si iutandu te la tine..sa nu se mire?
Iertati ma... nu stiu din acest motiv va intreb!
nu vreau sa supar pe nimeni cu intrebarea mea!

Convingerea mea este ca, indiferent ce recomanda duhovnicul sau ce pareri or avea vecinii pe timpul slujbei, rugaciunea si mataniile pot si trebuie facute (macar atunci si mai ales atunci!) cand din suflet tasneste dorinta vie de a le face. Harul nu lucreaza in noi dupa programul nostru, dupa asteptarile noastre disciplinate, desi o anumita disciplina de fond e limpede ca nu poate lipsi.
Daca supralicitam rolul duhovnicului, in sensul ascultarii OBEDIENTE, mai ales noi mirenii cu preoti mireni, ma tem ca ajungem in starea aceea maladiva cand abuzam pur si simplu de ascultare, ca sa zic asa... Am auzit in sensul asta chiar lucruri caraghioase... Comice de-a dreptul. Si, gasesc eu, pasibile de a fi de-a dreptul pacat, in sensul ca Dumnezeu ne-a poruncit, printre altele, sa alegem liber (cat mai in cunostinta de cauza, cu discernamant, iar nu doar dupa pofte), precum El este Liber. Zic liber, iar nu libertin. A fi in comuniune vie cu Dumnezeu Cel Viu nu inseamna a nu gandi, a nu framanta nimic in minte, a fi practic desfiintat ca om. Ci doar a purta, in inima indragostita de Domnul, Evanghelia Lui si constiinta propriei pacatosenii. Asta numesc deja libertate sau conditia cea mai propice a libertatii personale in relatia cu Persoanele Sfintei Treimi, cu Biserica.

Dragostea de Dumnezeu si constiinta vie a propriilor faradelegi: nu sunt oare teren prielnic pentru a tasni o metanie-doua, ca act de pocainta, ca semn de nevointa?

Fratele Zaharia spune ca este traditionalist. Bun lucru, gasesc eu, poate chiar cel mai bun lucru sa fii traditionalist in Ortodoxie. Paza buna trece primejdia rea. Frica pazeste pepenii. De acord. Pana la niste limite...
Iar eu as vrea sa reamintesc ca tot Sfanta Traditie a cultivat intotdeauna libertatea personala in a da curs miscarilor sufletesti neindoielnice, printre care se numara ravna intru rugaciune si mataniile, plansul caintei etc. Doar n-o sa cer binecuvantare de la duhovnic pentru cainta si lacrimi (de pilda)!
Oare cum concepem rolul duhovnicului in viata noastra? (asta mi-ar placea tare mult sa o vad ca pe un studiu serios, o cercetare de teren... multe surprize cred ca am avea fiecare, tinind cont de marea varietate a reprezentarilor duhovnicului in cultura bisericeasca a fiecarei zone, regiuni, comunitati, familii, suflet omenesc ori perioade diferite din viata fiecarui om)
Desigur, daca apar indoieli sau diverse probleme, apelam fara rezerve la duhovnic.
Opinia mea aceasta este. Sa fiu iertat daca am spus bazaconii fara voie.

In concluzie, este pacat sa facem matanii fara indrumarea duhovnicului exact in masura in care e pacat sa facem semnul Sfintei Cruci fara indrumarea duhovnicului, sau sa ne rugam fara indrumare, sa suspinam fara indrumare, sa miluim un sarman fara indrumare, sa iubim fara indrumare, sa fim sanatosi si creatori de valori bineplacute Domnului fara indrumare, sa credem in Dumnezeu fara indrumare. Sa respiram fara indrumare. Sa dormim fara indrumare. Sa ne trezim fara indrumare.
Pana unde poate merge indrumarea asta, oare?... Aici nu sunt oare unele limite, unele nuante? Tot ce nu e cu indrumare e pacat?...
Daca acestea toate sunt pacat, atunci si mataniile fara indrumare sunt pacat. Ziceam si eu, un pic iritat, un pic rebel, ma iertati...

Toata lumea se inghesuie la sfaturi, ba sa dea ba sa ceara. Ne tinem de peretii sfaturilor ca betivii de garduri.
Nu mai risca nimeni nimic? Nu mai ravneste nimeni la surprize bune? Nu mai e nici un copil liber pe aici? Ne taraim in carje, oare?
De unde oare atata frica, atata timorare la un crestin iubitor si iubit de Dumnezeu?
Detest obedienta, mai ales in Ortodoxie! Hristos ne vrea liberi si indragostiti de El, nu fricosi si caldicei. Altminteri nu ar fi murit nimeni pentru mantuirea intru Hristos. Si nici nu ar mai trai.