Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 30.05.2012, 23:49:37
MihaiG MihaiG is offline
Banned
 
Data înregistrării: 24.04.2012
Locație: Timișoara
Religia: Catolic
Mesaje: 1.242
Implicit Si un bnn raspuns al domnului Dragomir

Nu pot să nu admir, încă o dată, modul exemplar în care Roma a știut să își păstreze cuvântul dat, chiar peste secole. Și astăzi, ca și atunci, Biserica mea are "țărămoniile, sărbătorile, posturile" ei, de nimeni "clătite", ca și "călindarul ei". Iar cinstitul vlădică Atanasie a murit, după 15 ani de la semnarea documentului de unire, în scaunul său, binemeritând de la Biserica lui Dumnezeu. În acest întâistătător al Bisericii Române Unite, ca și în urmașii săi Inocențiu Micu Klein și în toți până la Preafericitul Lucian, noi vedem călăuzele noastre luminate, care ne conduc sufletele spre Domnul. Tuturor episcopilor noștri, dintre care atâția au murit din ură față de Cristos și de Biserica Sa, și celor care nu mai sunt printre noi, și celor în scaun, le mulțumim, le suntem recunoscători și am vrea să fim asemenea lor.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 30.05.2012, 23:54:46
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Citat:
În prealabil postat de MihaiG Vezi mesajul

Si un si mai bun raspuns :

"Asta este opinia dumneavoastră, ca de obicei schismatică și eretică, și contrafactuală, și împotriva adevărului istoric. Iar când mai îndrăzniți să afirmați că ortodocșii nu erau nici atunci și nu ar fi nici acum uniți cu Hristos nu doar că huliți împotriva adevărului și a lui Hristos, dar huliți inclusiv împotriva cardinalului Ratzinger care a declarat Bisericile Ortodoxe biserici adevărate particulare ale Bisericii Universale. Cu alte cuvinte, cu o mândrie inimaginabilă huliți nu doar pe Hristos, ci și pe Benedict-Ratzinger, adică vă ridicați și huliți orice tip de autoritate vă stă în cale. Cred că este normal în ceea ce îi privește pe niște simpatizanți ai schismaticilor lefevrieni (SSPX-iști, așa ziși tradiționaliști catolici) care se pretind greco-catolici. Unii au pur și simplu în sânge acest duh al schismei pe care, deși acest duh schismatic este o lepră spirituală, nu vor să îl lepede cu nici un chip și să primească izbăvirea de boală.

Țin încă o dată să reamintesc că nu Biserica Ortodoxă din Transilvania a făcut falsa unire cu Roma (apropo catolicii din ziua de astăzi au acceptat foarte clar că uniatismul, din punctul lor de vedere, nu mai constituie un model prin care să se facă adevărata unire, dacă aceasta va avea loc vreodată) (apropo, încă o dată vă ridicați împotriva propriilor dumneavoastră autorități) ci schismaticul Atanasie și cei împreună cu dânsul. Ieșind afară din Biserica Ortodocă, unindu-se în chip mincinos, în urma uneltirilor diavolești și în urma silniciilor istorice la care au fost supuși românii ortodocși atât de către catolici cât și de protetsanți, atât de unguri cât șio de austrieci, cu schismaticii și ereticii latini s-au separat de Sfânta Biserică Ortodoxă. Biserica Ortodoxă din Transilvania, în ciuda tuturor prigonirilor la care a fost supusă, a continuat să merargă mai departe, în ciuda durerii imense pe care i-a provocat-o căderea în schismă a lui Atanasie (Dumnezeu să îl ierte, dacă se mai poate), a celor împreună cu dânsul și a acelei părți din popor care nu știa adevărata stare a lucrurilor, mulți dintre ei neștiind măcar că au fost trecuți prin minciună la altă religie. Deci, una este Biserica Ortodoxă din Transilvania și alta este schisma falșilor uniți. Cele două fenomene nu se identifică. În clipa în care Atanasie & co. s-au lepădat de Biserica Ortodoxă, în acea clipă el și cei împreună cu dânsul au căzut din Biserica Ortodoxă iar mișcarea lor nu are nici cea mai mică reprezentativitate pentru Biserica Ortodoxă din Transilvania; este vorba doar despre schisma falșilor uniți însetați și ei, săracii, de secole de-a rândul de silnicire de
privileghiomurile popilor catolici. Mai mult decât atât falșii uniți au "trecut la unire" cu condiția respectării Legii lor, care nu se reducea la ritual, calendar, sărbători, ci includea și doctrina de credință, adică aceea a Bisericii Ortodoxe; mai apoi documentele absolut dubioase ale falsei uniri au fost contrafăcute de schismaticii iezuiți traducerea opțiunii falșilor uniți din română în latină fiind falsificată și dându-se falsa impresie că greco-catolicii ar fi acceptat vreodată învățătura de credință a schismaticilor catolici."
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 30.05.2012, 23:56:17
MihaiG MihaiG is offline
Banned
 
Data înregistrării: 24.04.2012
Locație: Timișoara
Religia: Catolic
Mesaje: 1.242
Implicit Un raspuns foarte bun, care puncteaza esenta problemei

Nu pot să nu admir, încă o dată, modul exemplar în care Roma a știut să își păstreze cuvântul dat, chiar peste secole. Și astăzi, ca și atunci, Biserica mea are "țărămoniile, sărbătorile, posturile" ei, de nimeni "clătite", ca și "călindarul ei". Iar cinstitul vlădică Atanasie a murit, după 15 ani de la semnarea documentului de unire, în scaunul său, binemeritând de la Biserica lui Dumnezeu. În acest întâistătător al Bisericii Române Unite, ca și în urmașii săi Inocențiu Micu Klein și în toți până la Preafericitul Lucian, noi vedem călăuzele noastre luminate, care ne conduc sufletele spre Domnul. Tuturor episcopilor noștri, dintre care atâția au murit din ură față de Cristos și de Biserica Sa, și celor care nu mai sunt printre noi, și celor în scaun, le mulțumim, le suntem recunoscători și am vrea să fim asemenea lor.

(Postat de domnul Mihnea Dragomir)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 30.05.2012, 23:57:28
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Citat:
În prealabil postat de MihaiG Vezi mesajul
Nu pot să nu admir, încă o dată, modul exemplar în care Roma a știut să își păstreze cuvântul dat, chiar peste secole. Și astăzi, ca și atunci, Biserica mea are "țărămoniile, sărbătorile, posturile" ei, de nimeni "clătite", ca și "călindarul ei". Iar cinstitul vlădică Atanasie a murit, după 15 ani de la semnarea documentului de unire, în scaunul său, binemeritând de la Biserica lui Dumnezeu. În acest întâistătător al Bisericii Române Unite, ca și în urmașii săi Inocențiu Micu Klein și în toți până la Preafericitul Lucian, noi vedem călăuzele noastre luminate, care ne conduc sufletele spre Domnul. Tuturor episcopilor noștri, dintre care atâția au murit din ură față de Cristos și de Biserica Sa, și celor care nu mai sunt printre noi, și celor în scaun, le mulțumim, le suntem recunoscători și am vrea să fim asemenea lor.

(Postat de domnul Mihnea Dragomir)
"

"Asta este opinia dumneavoastră, ca de obicei schismatică și eretică, și contrafactuală, și împotriva adevărului istoric. Iar când mai îndrăzniți să afirmați că ortodocșii nu erau nici atunci și nu ar fi nici acum uniți cu Hristos nu doar că huliți împotriva adevărului și a lui Hristos, dar huliți inclusiv împotriva cardinalului Ratzinger care a declarat Bisericile Ortodoxe biserici adevărate particulare ale Bisericii Universale. Cu alte cuvinte, cu o mândrie inimaginabilă huliți nu doar pe Hristos, ci și pe Benedict-Ratzinger, adică vă ridicați și huliți orice tip de autoritate vă stă în cale. Cred că este normal în ceea ce îi privește pe niște simpatizanți ai schismaticilor lefevrieni (SSPX-iști, așa ziși tradiționaliști catolici) care se pretind greco-catolici. Unii au pur și simplu în sânge acest duh al schismei pe care, deși acest duh schismatic este o lepră spirituală, nu vor să îl lepede cu nici un chip și să primească izbăvirea de boală.

Țin încă o dată să reamintesc că nu Biserica Ortodoxă din Transilvania a făcut falsa unire cu Roma (apropo catolicii din ziua de astăzi au acceptat foarte clar că uniatismul, din punctul lor de vedere, nu mai constituie un model prin care să se facă adevărata unire, dacă aceasta va avea loc vreodată) (apropo, încă o dată vă ridicați împotriva propriilor dumneavoastră autorități) ci schismaticul Atanasie și cei împreună cu dânsul. Ieșind afară din Biserica Ortodocă, unindu-se în chip mincinos, în urma uneltirilor diavolești și în urma silniciilor istorice la care au fost supuși românii ortodocși atât de către catolici cât și de protetsanți, atât de unguri cât șio de austrieci, cu schismaticii și ereticii latini s-au separat de Sfânta Biserică Ortodoxă. Biserica Ortodoxă din Transilvania, în ciuda tuturor prigonirilor la care a fost supusă, a continuat să merargă mai departe, în ciuda durerii imense pe care i-a provocat-o căderea în schismă a lui Atanasie (Dumnezeu să îl ierte, dacă se mai poate), a celor împreună cu dânsul și a acelei părți din popor care nu știa adevărata stare a lucrurilor, mulți dintre ei neștiind măcar că au fost trecuți prin minciună la altă religie. Deci, una este Biserica Ortodoxă din Transilvania și alta este schisma falșilor uniți. Cele două fenomene nu se identifică. În clipa în care Atanasie & co. s-au lepădat de Biserica Ortodoxă, în acea clipă el și cei împreună cu dânsul au căzut din Biserica Ortodoxă iar mișcarea lor nu are nici cea mai mică reprezentativitate pentru Biserica Ortodoxă din Transilvania; este vorba doar despre schisma falșilor uniți însetați și ei, săracii, de secole de-a rândul de silnicire de
privileghiomurile popilor catolici. Mai mult decât atât falșii uniți au "trecut la unire" cu condiția respectării Legii lor, care nu se reducea la ritual, calendar, sărbători, ci includea și doctrina de credință, adică aceea a Bisericii Ortodoxe; mai apoi documentele absolut dubioase ale falsei uniri au fost contrafăcute de schismaticii iezuiți traducerea opțiunii falșilor uniți din română în latină fiind falsificată și dându-se falsa impresie că greco-catolicii ar fi acceptat vreodată învățătura de credință a schismaticilor catolici."
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 30.05.2012, 23:59:47
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Mihailc

Structura ”bine definită” și rigiditatea legalistă a catolicismului sunt seducătoare doar pentru persoanele care au o teamă, posibil patologică, de maturizare și pericolele exercitării depline a libertății. E mult mai comodă cautarea în exterior a unor repere formale pentru unificarea propriei ființe, în reguli imuabile ce ignoră realitatea ipostatică a fiecărei persoane, decât cultivarea ascetică a propriului discernământ, pus permanent în situația de deosebi binele de rău și expus pericolului alegerilor greșite, care, paradoxal, dacă sunt depășite în direcția lui Hristos, zidesc ființa și o apropie cu încă un pas de propria înviere
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 31.05.2012, 00:04:10
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Mihailc

Demetrius, una e să-ți asumi o cruce pe măsura ta și alta să-ți pună cineva o cruce standardizată în spate obligatoriu, ca o condiție sine qua non pentru aprofundarea unei vocații. Rigiditățiile catolicismului în ceea ce privește castitatea forțată, îl va conduce fie la o regândire în duh patristic a problemei slujirii ecleziale, fie la schismă ”în rate” și o decredibilizare masivă a mesajului său pastoral.
Desăvârșirea creștină se măsoară în libertate ontologică a persoanei, asumată liber în comuniune cu Biserica, adică lepădare de sine într-un mod foarte realist. Cu alte cuvinte: spune-mi cât poți să renunți la pretențiile ego-ului tău (implicit a celor considerate ca necesare) ca să-ți spun cât de creștin ești. În vârful scării adevăratelor virtuți ne așteaptă libertatea cea mai apropiată de absolut, proba supremă a credinței: mucenicia, renunțarea la tot, din dragoste pentru Hristos. Mucenicii sunt cei care agonisesc fulgerător sfințenia printr-o alegere cu miză uriașă, între viața întru moarte și moartea dătătoare de Viață. Pentru păgânii din toate timpurile, asta e cea mare nebunie, să dai pasărea din mână pe aia de pe gard, dar pentru Dumnezeu înseamnă izbânda desăvârșită a învierii lui Hristos, libertatea față de consecința ultimă a păcatului, moartea.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 31.05.2012, 00:07:42
MihaiG MihaiG is offline
Banned
 
Data înregistrării: 24.04.2012
Locație: Timișoara
Religia: Catolic
Mesaje: 1.242
Implicit O buna definitie a ortodoxiei

Desigur. Eu mă consider ortodox. Cred în tot ceea ce credeau Sfinții Părinți. Dar nu sunt în părtășie cu episcopii care au adoptat denumirea de "ortodox". Pentru mine, unitatea creștină s-a realizat deja: sunt, în același timp, ortodox și catolic, adică am dreapta credință pe care Sf Vasile, Sf Ioan și ceilalți cu ei au avut-o și mă împărtășesc cu Papa, văzând în el urmașul lui Petru.

(Mihnea Dragomir)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare

Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
POSTARE agapius Generalitati 1 04.08.2025 22:27:02
Cum poate cineva sa isi stearga propria lui postare ? mbarboi Reguli generale de utilizare a forumului 11 13.02.2013 19:30:35
buna costan bianca Umanitare 21 10.12.2010 17:27:25
Buna Liliane Generalitati 22 31.08.2010 19:56:23
Buna llaurentiu Stiri, actualitati, anunturi 2 14.10.2008 23:09:55