Sa ramanem ORTODOCSI pana la capat !

[catalin2]

În prealabil postat de MihaiG

Aiurea. Cultul, adică persoana juridică, primeşte patrimoniul, nu credincioşii, chiar în condiţiile legii din 1948.
Am mai arătat aici pe forum, cu articole relevante din Statutul BOR, cât de flagrantă este minciuna propagandistică pe care o flutură BOR despre "biserica este o comunităţii".

Haideti sa vedem unde e minciuna si adevarul. Spre deosebire de datile trecute o sa dau si documentul, adica Legea cultelor valabila pana la adoptarea noii legi in 2007.
Decretul nr. 177, art. 37
"Daca cel putin 10% din numarul credinciosilor comunitatii locale a unui cult trec la alt cult, comunitatea locala religioasa a cultului parasit, pierde de drept o parte din patrimoniul sau, proportionala cu numarul credinciosilor care au parasit-o si aceasta parte proportionala se stramuta tot de drept in patrimoniul comunitatii locale a cultului adoptat de noii credinciosi. Daca cei care parasesc comunitatea locala alcatuiesc majoritatea, biserica (locasul de inchinaciune, casa de rugaciuni), cum si edificiile anexe, apartin de drept comunitatii locale a cultului nou adoptat, cealalta avere cuvenindu-se celor doua comunitati locale in proportia aratata la alineatul precedent. Daca cei trecuti de la un cult la altul reprezinta cel putin 75% din numarul credinciosilor comunitatii locale a cultului parasit, intreaga avere se stramuta de drept in patrimoniul comunitatii locale a cultului adoptat, cu drept de despagubire pentru comunitatea locala parasita, proportional cu numarul celor ramasi fara a se socoti biserica (locasul de inchinaciune, casa de rugaciuni) si edificiile anexe; aceasta despagubire va fi platita in termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei. Cazurile prevazute in acest articol vor fi constatate si solutionate de judecatoria populara a locului. "

Acesta lege nu aducea nimic nou, exact la fel s-a facut dintotdeauna in istorie, fara neaparat o lege scrisa. La fel a facut Buckow si altii, nici macar nu i-a trecut cuiva vreodata prin cap altcumva, ar fi facut o nedreptate. Acesta lege era chiar mai exacta, stabilea exact procentele ca sa nu fie certuri inutile.
In legatura cu Statulul BOR, am spus si data trecuta, acele dispozitii se referea la desfiintarea unei parohii, nu in cazul convertirii, pentru ca in acest caz era legea respectiva. Asadar daca o parohie se desfiinta din diverse cauze (de exemplu intr-o comuna sunt doua parohii, locuitorii pleaca majoritatea la munca in strainatate, se face o singura parohie si una se desfiinteaza), sau in cazurile din strainatate cand membrii poate migreaza si trebuie desfiintata parohia, biserica si patrimoniul normal ca nu va fi data altui cult care nu are nicio treaba. In cazul convertirii este un caz special, exceptional si exista acea lege.
Acum se vede unde era adevarul si ca se aduceau acuze doar din cauza infierbantarii sangelui si resentimentelor. BOR a avut bunavointa, a dialogat, toate localitatile unde erau 51% greco-catolici si-au luat bisericile inapoi. Ce lege se aplica atunci cand se judecau parohiile unde erau cu mult mai putin de 50% greco-catolici pana in 2007? Cum am si spus, pe adevaruri doar pe jumatate, era parohia dar se omitea sa se mentioneze faptul ca membrii majoritari erau cei convertiti care detineau biserica.

În prealabil postat de MihaiG

Nu se cheamă furt, ci complicitate morală la furt. Dacă mâine Statul hotăreşte prin lege că numitul Cătălin2 nu mai are dreptul să fie cetăţean român, pentru că e ortodox, ci va fi expulzat din ţară, iar bunurile sale sunt date lui MihaiG, ce săvârşeşte MihaiG dacă le primeşte ?

Teoria greco-catolica se bazeaza pe omiterea unei parti din adevar. Nu se mentioneaza ca fosti membrii nu s-au evaporat, nu au fost macelariti toti de comunisti si nici nu si-au facut seppuku, ci au devenit ortodocsi. Tot ei au mers in fiecare duminica in aceeasi biserica, nu s-a dat biserica altora. Si teoria de genul asta e si ilogica, cer bisericile acuzand ca de ce au fost luate de BOR in loc sa fie demolate de comunisti. Bisericile nu au fost luate de rusi, ci tot de credinciosii fost greco-catolici, care devenisera ortodocsi.
Pentru ca pana la urma comunistii au actionat cel putin aparent legal. Sinodul tinut a votat trecerea la ortodoxie, aproape toate protopopiatele greco-catolice semnand convertirea. S-au impotrivit episcopii si cativa preoti si credinciosi, dar in rest toti s-au dus la ortodoxie. Acum de ce sunt doua masuri, in 1700 toti ortodocsii au vrut sa treaca la catolcism, de unde stim ca nimeni n-a vrut sa treaca la ortodoxie in 1948? In timp ce in 1700 avem dovada ca au fost multe impotriviri si jertfe, si pana la urma doar o cincime au ales sa fie greco-catolici la recensamantul lui Buckow, in cazul 1948, dupa 1990 mai putin de o zecime au ales sa ramana greco-catolici. Nu ar fi trecut toti inapoi impreuna cu urmasii daca 40 de ani au fost constransi impotriva vointei?

Asadar din toate punctele de vedere greco-catolicii nu au dreptate si au prezentat distorsionat situatia ca apoi SUA (unde cel mai mare procent de credinciosi sunt catolici) sa se tot inflameze in aceasta privinta.
In primul rand din punct de vedere istoric, in toate epocile ca cineva sa ia toate bisericile era considerata o mare nedreptate. Buckow daca dadea toate bisericile ortodocsilor nu era bine, daca le dadea pe toate greco-catolicilor era si mai amre nedreptatea. A facut ce faceau toti si cum a fost dintotdeauna, in functie de procentul celor convertiti/ramasi (cu un plus partizan pentru greco-catolici, bineinteles).
Dar nici din punct de vedere legal am aratat ca nu aveau dreptate, legea spunea exact ce am scris.
Unii spun ca de fapt intentia BRU ar fi de reconvertire prin presiune a fostilor greco-catolici, actuali ortodocsi. Daca nu au vrut de bunavoie sa revina la BRU, atunci prin luarea bisericilor sa fie obligati sa mearga la slujba la greco-catolici, in cazul in care nu au alt lacas. La fel ca in 1700, cand s-au facut tot felul de abuzuri, ca pana la urma romanii paraseau satele si fugeau in Tarile Romane ca sa nu se converteasca la greco-catolicism (am dat documentul in alte mesaje).
Cred ca e totul clar, inclusiv pt Theodor.

[MihaiG]

În prealabil postat de catalin2

Haideti sa vedem unde e minciuna si adevarul. Spre deosebire de datile trecute o sa dau si documentul, adica Legea cultelor valabila pana la adoptarea noii legi in 2007.
Decretul nr. 177, art. 37

Omiteţi să spuneţi trei chestiuni:
1. Că disp. art. 37 din Decretul 177 erau, de drept, aplicabile în situaţia în care dreptul de proprietate al cultului respectiv ar fi fost dobândit în mod legitim, ceea ce nu era cazul cu dreptul de proprietate al BOR asupra lăcaşurior de cult furate de le greco-catolici; acest aşa zis drept de proprietate a fost dobândit în aplicarea unor acte normative recunoscute în 1990 drept samavolnice şi desfiinţate ca atare;

2. Că Decretul 177 nu mai este în vigoare de la adoptarea noii legi a cultelor (care, nota bene, nu mai conţine dispoziţii în sensul vechiului art. 37), iar atitudinea BOR nu s-a schimbat ca urmare a acestui fapt.

Începând din 2007, legislaţia în vigoare nu mai prevede vreo formă de trecere, ope legis, a bunurilor imobile din patrimoniul unui cult în patrimoniul altui cult, raportat la numărul de credincioşi; BOR continuă însă să se agaţe de acest argument, ca şi cum ar mai avea vreo greutate juridică.

3. Că art. 37, departe de a fi "normal", aşa cum insinuaţi dumneavoastră, a fost introdus în lege cu dedicatie speciala pentru greco catolici. Ştiau ei ce ştiau, în 1948 : că urmează să se întâmple, foarte curând, o convertire miraculoasă a tuturor greco-catolicilor la ortodoxie......

În vederea acestui eveniment, s-au pregătit din timp: legislaţia care să justifice trecerea patrimoniului la BOR, celulele pentru episcopi, etc.

În prealabil postat de catalin2

In legatura cu Statulul BOR, am spus si data trecuta, acele dispozitii se referea la desfiintarea unei parohii, nu in cazul convertirii, pentru ca in acest caz era legea respectiva.

1. Acum nu "mai este" legea respectivă, şi, chiar şi când "era", era în flagrantă contradicţie cu art. 170 din Statutul BOR, care prevedea că bunurile sacre (unde se includ şi lăcaşurile de cult) sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.

2. Interpretarea dumneavoastră asupra situaţiilor de fapt şi de drept care ar putea fi circumscrise art. 172 din statut rămâne doar atât, o interpretare personală, şi pe deasupra şi greşită şi aflată în flagrantă încălcare a celor mai elementare norme de interpretare legislativă: ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Desfiinţarea unei parohii, în orice situaţie şi pentru orice motiv, inclusiv trecerea credincioşilor la alt cult, are ca efect trecerea bisericii în proprietatea eparhei, şi nicidecum nu va rămâne credincioşilor.
Dacă înainte de abrogarea Decretului 177 mai putea exista vreo urmă de îndoială, începând cu 2007 aceasta este concluzia la care ar putea ajunge şi un student de anul I la Drept.

În prealabil postat de catalin2

In cazul convertirii este un caz special, exceptional si exista acea lege.

Nu mai există acea lege, am explicat mai sus.

În prealabil postat de catalin2

BOR a avut bunavointa, a dialogat, toate localitatile unde erau 51% greco-catolici si-au luat bisericile inapoi. Ce lege se aplica atunci cand se judecau parohiile unde erau cu mult mai putin de 50% greco-catolici pana in 2007?

Se aplica Codul Civil, care spune în ce situaţii un subiect de drept poate fi deposedat de proprietatea sa: una singură, se numeşte expropriere.

În prealabil postat de catalin2

Pentru ca pana la urma comunistii au actionat cel putin aparent legal.

Cât adevăr aţi spus aici.

În prealabil postat de catalin2

Sinodul tinut a votat trecerea la ortodoxie, aproape toate protopopiatele greco-catolice semnand convertirea. S-au impotrivit episcopii si cativa preoti si credinciosi, dar in rest toti s-au dus la ortodoxie.

Spuneţi-mi, ce valoare canonică are un sinod fără niciun episcop, în BOR ?

În prealabil postat de catalin2

Asadar din toate punctele de vedere greco-catolicii nu au dreptate si au prezentat distorsionat situatia ca apoi SUA (unde cel mai mare procent de credinciosi sunt catolici) sa se tot inflameze in aceasta privinta.

Mergeţi să spuneţi asta şi instanţelor de judecată care, încet încet, încep să aplice legea şi să constate cine este proprietarul de drept al bisericilor greco-catolice.

La loc comanda!

S-a deviat mult de la subiect!

Acest thread se numeste: sa ramanem ortodocsi pana la capat.

Va invit sa reveniti la subiect, iar cei care au ceva impotriva dorintei noastre de a ramane in aceasta credinta, ii invitam politicos dar ferm, cu toata bunavointa, sa-si vada de si sa ramana in a lor .

[MihaiG]

Da, aveţi dreptate. Îl rog pe domnul Cătălin să mute discuţia pe unul dintre threadurile despre Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Cuvantul IPS Bartolomeu:http://www.crestinortodox.ro/predici...doxia-660.html

Va invit sa-l ascultati.

[cristiboss56]




Biserica Ortodoxă se va afla mâine, 3 iunie 2012, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh, sau a Rusaliilor. Faptele Apostolilor (2, 1-4) mărturisesc despre acest eveniment foarte important din viaţa Bisericii, când Sfântul Duh s-a pogorât în chipul limbilor de foc peste Apostoli. Sărbătoarea cade totdeauna la 10 zile după înălţare sau Ia 50 de zile după Paşti, când a avut loc evenimentul sărbătorit. Ε totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii Creştine, căci în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism circa 3000 de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim (Fapte 2,41), nucleul Bisericii de mai târziu.

După cum aflăm din Liturgica Generală a Părintelui Prof. Dr. Ene Braniște, sărbătoarea Rusaliilor este cea mai veche sărbătoare creștină împreună cu cea a Paștilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinților Apostoli. Despre ea amintesc și Sfântul Apostol Pavel (1 Cor. 16, 8) și Sfântul Luca (Fapte 20, 16). Este numărată și în Constituțiile Apostolice, printre sărbătorile în care sclavii se cuvine să fie eliberați de muncile obișnuite. Despre ea mai amintesc: Sf. Irineu (+202), Tertulian, Origen, Canonul 43 al Sinodului din Elvira, Canonul 20 al Sinodului I Ecumenic (care oprește îngenuncherea în ziua Rusaliilor), ș.a. Până către sfârșitul sec. IV și începutul sec. V, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălțării Domnului și a Pogorârii Sfântului Duh, așa cum o descrie, de altfel, încă din prima jumătate a sec. IV, Eusebiu al Cezareei. După aceea, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost fixată în ziua a 40-a după Paști, Cincizecimea rămânând numai ca sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.

Într-un articol publicat în ziarul „Lumina de Duminică“, intitulat Cincizecimea - „metropolă a sărbătorilor“, aflăm că ziua Cincizecimii reprezintă pentru umanitate un veritabil început, iar ceea ce începe să se împlinească în istoria omenirii este tocmai ceea ce a fost prezis de prooroci: ”În zilele din urmă voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri, şi fiicele voastre vor prooroci…”. Duhul S-a pogorât peste oameni şi transformă lumea, dacă este primit prin credinţă.

[cristiboss56]

Cincizecimea sau Pogorârea Duhului Sfânt este bucuria împlinirii făgăduinţei pe care Domnul Hristos le-a împărtăşit-o Apostolilor: ”Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte” (In.14,16-17).

Înălţarea lui Hristos - temeiul teologic şi duhovnicesc al Pogorârii Duhului Sfânt

Apostolii, după Înălţarea Domnului, cu trupul Său îndumnezeit, plin de slavă, pnevmatizat şi în stare de jertfă, se statorniceau în adevărul făgăduinţei că Duhul Sfânt va veni peste ei 'nu mult după aceste zile' (Fap. 1, 5). Despărţirea de Hristos nu a provocat în sufletele lor întristare, ci 'bucurie mare' (Lc. 24, 52). În acest punct identificăm un paradox. De obicei, orice despărţire implică o stare de tristeţe, de răvăşire, că ceva lipseşte din ecuaţia vieţii tale. Rămâne un gol în tine, am spune într-o exprimare mai concisă şi lapidară.

De ce Apostolii nu trăiesc aceeaşi stare de tristeţe la despărţirea de Dascălul lor cel iubit? Răspunsul îl căpătăm dacă facem un recurs la un alt eveniment biblic: arătarea lui Hristos celor doi ucenici care se îndreptau spre Emaus. Pe tot parcursul acestei drumeţii unice, Hristos rămâne, pentru Luca şi Cleopa, un străin, un absent de la toate faptele petrecute în Ierusalim. După truda unei zile pustiite de orice nădejde, Luca şi Cleopa Îl recunosc pe Domnul doar atunci când frânge pâinea şi Se face nevăzut. Ce taină uimitoare ne învaţă Hristos prin această experienţă a celor doi ucenici: când este nevăzut, poate fi cunoscut. E ca şi cum ai spune că doar nevăzutul îţi procură adevărata şi autentica cunoaştere ca prezenţă.

Aceeaşi experienţă au trăit-o şi Apostolii pe Muntele Măslinilor atunci când Hristos, Dumnezeu-Omul S-a înălţat la ceruri: Hristos cel nevăzut a devenit 'văzut' în inimile lor, fapt care le-a pricinuit o bucurie nemărginită.

Înălţarea lui Hristos la ceruri este temeiul teologic şi duhovnicesc al Pogorârii Duhului Sfânt: 'Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc Eu. Că dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi' (In. 16, 7). Sfântul Ioan Gură de Aur descrie foarte plastic şi sugestiv raportul dintre Înălţare şi Rusalii: 'Hristos a luat pârga firii noastre şi ne-a dat în schimb harul Domnului. Şi după cum când se termină lupta şi se face pace, după un răgaz îndelungat, vrăjmaşii de mai înainte dau unii altora garanţii şi zăloage, tot aşa s-a întâmplat şi între Dumnezeu şi firea omenească. Hristos a trimis lui Dumnezeu garanţie şi zălog pârga pe care a adus-o în cer, iar El ne-a trimis în schimb nouă garanţie şi zălog pe Duhul cel Sfânt. Că avem garanţii şi zăloage se vede de acolo că garanţiile şi zăloagele trebuie să fie de neam împărătesc. De aceea ne-a şi fost trimis Duhul Sfânt, pentru că este de fiinţa cea mai împărătească, la fel şi Cel ce-a fost urcat de la noi era de neam împărătesc, căci era din sămânţa lui David'.

Astfel, într-un anume fel, Înălţarea poate fi considerată preambulul tainic şi virtual al sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt.

Foişorul Apostolilor - ”colimvitră a Duhului”

La cincizeci de zile după Paşti, ne relatează cartea Faptele Apostolilor, ucenicii lui Hristos erau adunaţi 'toţi în acelaşi loc'. Nu este un amănunt lipsit de importanţă faptul că Evanghelistul Luca ţine să precizeze comuniunea Apostolilor. Duhul Sfânt vine doar acolo unde este unitate, comuniune şi aşezare lăuntrică. În această ambianţă de isihie, Apostolii devin martorii unei experienţe, care le va transfigura radical existenţa: Duhul Sfânt

S-a sălăşluit în ei.

Această sălăşluire, pogorâre a Duhului Sfânt a fost precedată de un vuiet din cer, care s-a făcut auzit ca o 'suflare de vânt ce vine repede' (Fap. 2, 2). În vorbirea curentă avem încetăţenită sintagma 'vuieşte peste tot'. Vuietul este un simbol al ubicuităţii şi poate fi perceput cu simţul auzului. Mai mult, are un rol catalizator, aşa cum reiese din relatarea Sfântului Evanghelist Luca: 'Iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea' (Fap. 2, 6). Am putea spune, fără a face asocieri prea îndrăzneţe, că acel 'Carele pretutindeni eşti', din rugăciunea 'Împărate ceresc', se propteşte pe simbolul vuietului, care are calitatea ubicuităţii şi de a fi catalizator.

Experienţa auditivă a Duhului Sfânt de către Apostoli a fost acompaniată şi de una vizuală: 'Li s-au arătat împărţite limbi ca de foc şi au văzut pe fiecare dintre ei' (Faptele Apostolilor 2, 3).

Observăm cum evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt pune în valoare cele mai importante simţuri ale omului: auzul şi văzul.

Sfinţii Părinţi s-au întrebat de ce Duhul Sfânt S-a revelat la Cincizecime în chip de limbi ca de foc, şi nu într-o altă manieră. Sfântul Grigorie Palama lămureşte în chip minunat această dilemă: ”Tocmai ca să se arate că este de aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu-Cuvântul, căci nimic nu este mai înrudit cu cuvântul decât limba. Dar în acelaşi timp şi pentru a arăta harul învăţăturii; şi, în sfârşit, pentru că învăţătorul care Îl urmează pe Hristos are nevoie de o limbă plină de har. Dar pentru ce limbi ca de foc? Nu numai pentru a arăta deofiinţimea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt (căci foc este Dumnezeul nostru şi foc care arde viclenia), ci şi pentru îndoita lucrare a propovăduirii apostolice: căci în acelaşi timp are puterea facerii de bine, dar, şi de a osândi, şi aşa cum stă în firea focului a lumina şi a arde la fel cuvântul învăţăturii lui Hristos îi luminează pe cei care Îl ascultă şi i se supun, iar pe cei necredincioşi până la sfârşit îi dă focului şi osândei veşnice”.

Biserica - Cincizecimea perpetuă prin Sfintele Taine

Odată cu Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli, viaţa acestora capătă o altă consistenţă, virează înspre o altă direcţie: devin martorii experienţei sălăşluirii lui Hristos cel înviat în interiorul sufletelor lor. Duhul Sfânt este cel care îl face actual pe Hristos în inimile lor. Hristos cel înviat, trupul Său cel îndumnezeit şi plin de slavă, constituie temelia Bisericii sau este însăşi Biserica. 'Biserica, ne spune părintele Stăniloae, este Hristos extins cu trupul Lui îndumnezeit în umanitate sau umanitatea aceasta unită cu Hristos şi având imprimat în ea pe Hristos cu trupul Lui îndumnezeit.'

Actualizarea lui Hristos cel înviat în şi prin Duhul Sfânt constituie naşterea Bisericii văzute. Predica Sfântului Apostol Petru are drept ax central credinţa în Hristos cel înviat. Revărsarea de trăire în Duhul Sfânt a lui Hristos cel înviat este cea care i-a determinat pe cei prezenţi la Cincizecimea iudeilor să primească botezul în numele lui Iisus. De aceea, Biserica este prin excelenţă 'laboratorul Învierii'.

Prin urmare, orice membru al Bisericii are imprimat în chip inerent vocaţia înspre pascalitate. Botezul în Duhul Sfânt este cel care ni-L aşază în chip tainic, dar real pe Hristos cel înviat şi înălţat cu trupul plin de slavă, pnevmatizat la ceruri.

Omul capătă identitatea de fiinţă eclesială, mădular viu şi activ al Trupului cel înviat al lui Hristos, prin Sfintele Taine, care formează dimensiunea harică a Bisericii. Îndumnezeirea ca act de hristomorfizare şi pnevmatizare a creştinului devine posibilă numai prin înfruptarea covârşitoare din Sfintele Taine. Viaţa Bisericii se hrăneşte din darurile Sfântului Duh, actualizate în Taine. În acest sens, Biserica este comunitatea de îndumnezeire a oamenilor.

Sfântul Nicolae Cabasila surprinde, cu asupră de măsură, dimensiunea misteriologică a Bisericii ca topos de manifestare perpetuu al Cincizecimii: 'Sfintele Taine sunt Trupul şi Sângele Domnului, dar totodată hrana şi băutura cea adevărată a Bisericii lui Hristos; iar prin împărtăşire, nu Biserica le preface pe ele în trup omenesc ca pe orice hrană, ci Biserica se preface în ele, deoarece cele mai tari biruiesc, precum şi fierul vârât în foc se preface şi el în foc, nu focul în fier, şi după cum fierul înroşit în foc ni se arată aievea ca foc, iar nu ca fier, deoarece însuşirile fierului sunt absorbite cu totul de cele ale focului, tot aşa şi cu Biserica lui Hristos: dacă ar putea cineva să o cuprindă cu privirea, n-ar vedea decât însuşi Trupul Domnului, prin aceea că e unită cu El şi că se împărtăşeşte din Trupul Lui'.

Fără Duhul nu este cunoaştere a adevărului

Sfântul este, prin excelenţă, lăcaş al energiilor divine dumnezeieşti şi îndumnezeitoare. Este paradigma omului care a depăşit tensiunile şi fărâmiţările lăuntrice, marile rupturi ale fiinţei. Duhul Sfânt este cel care ne dezvăluie adevărul despre noi înşine. Este unica şi autentica epifanie a fiinţei umane. Numai în Duhul îţi poţi scana propriul egoism, propriile inconsecvenţe, propriul hău al păcatelor: 'Vino, lumină adevărată. Vino, viaţă veşnică. Vino, taină ascunsă. Vino, comoară fără nume. Vino, fericire nesfârşită. Vino, lumină neînserată. Vino, alinare a tuturor celor ce aşteaptă mântuirea. Vino, Tu, pe care l-a dorit şi îl doreşte sufletu-mi întinat. Vino, Tu, Cela ce Însuţi ai devenit dorire întru mine, care m-ai făcut să Te doresc pe Tine, Cel cu totul neajuns. Vino, suflarea mea şi viaţa mea. Vino, mângâiere a amărâtului meu suflet. Vino, bucuria mea, slava mea, desfătarea mea cea fără de sfârşit'. (Sfântul Simeon Noul Teolog)
* Sursa :
Liturgica Generală a Părintelui Prof. Dr. Ene Braniște

„Lumina de Duminică“, intitulat Cincizecimea - „metropolă a sărbătorilor“,

[catalin2]

În prealabil postat de MihaiG

Da, aveţi dreptate. Îl rog pe domnul Cătălin să mute discuţia pe unul dintre threadurile despre Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Am raspuns aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...103#post450103

[cristiboss56]

http://hristosesteortodox.wordpress....-si-pe-moarte/

Citat:
În prealabil postat de Adriana Cluj
Pentru ca am citit diverse postari despre migrarea ortodocsilor .......
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=112

Nu l-am intalnit pe parintele, dar pentru ca am promis ca revin cu amanunte cand le aflu, postez mai jos cateva cuvinte ale unei colege de forum care mi-a scris pe mp si care il cunoaste pe parintele David:

""E vorba de Father David Hudson, fost misionar evanghelic convertit la ortodoxie, in prezent preot ortodox in Atlanta, Georgia.

Cand pastorul baptist, misionarul convertit de dinaintea lui, l-a intampinat, i-a spus ceva de genul: „tu ai venit in Romania crezand ca o sa faci ceva pentru Dumnezeu. Eu cred ca ai venit in Romania pentru ca Dumnezeu vrea sa faca ceva pentru tine”. Si asa a si fost, pt. ca a marturisit ulterior ca intalnirea cu ortodoxia l-a marcat ca o „tornada de Kansas”.

Cam in aceeasi perioada cand Father David Hudson a venit ca misionar protestant in Cluj, un alt protestant american, Craig Goodwin, cu familia sa, a venit sa le propovaduiasca ortodocsilor evanghelia, intrucat in mediul lor protestant care arata doar partea urata de la suprafata, romanii ortodocsi erau considerati necrestini, un fel de pagani superstitiosi.

Numai ca, la intalnirea cu ortodoxia si cu ortodocsii adevarati, smeriti si necunoscuti, despre care nu vorbeste nimeni niciodata, a fost realmente coplesit de simtirea harului si a simtit ca in Biserica Ortodoxa isi poate gasi omul firescul, drept care s-a convertit, generand intre cunoscutii si rudele lui o serie de convertiri in lant.

Dupa convertire, au mai ramas inca multi ani in Cluj si foarte apropiati ai mitropolitului Bartolomeu si ai PS Vasile Somesanul, dar de data asta ca misionari ai OCMC (Orthodox Christian Mission Center, Florida), implicandu-se in activitatile social-filantropice din Mitropolia Clujului (Prison Fellowship, Policlinica fara plata Sf. Pantelimon, Scoala Christiana, un Centru pt. tineri din Bistrita, Centrul pt. bebelusi abandonati, aflat in cartierul Iris, Centrul Sf. Dimitrie pentru recuperarea alcoolicilor condus de un specialist american in dezalcolizare, Frantz Floyd, convertit si el si stabilit in Romania etc.)""

Restul amanuntelor pe care mi le-a dat, avand caracter personal nu le postez.