Copilul trebuie sa participe la inmormantarea celor dragi

[Yasmina]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Mersul copiilor la înmormântări în familie, pe lângă că este o datorie faţă de cei dragi, cuprinde câteva avantaje educative. Astfel:
-ei văd cum moartea este o lege universală căreia nimeni nu i se poate sustrage.
-învaţă că "eu" nu este totuna cu "trupul meu", văzând un biet trup în coşciug încredinţat pământului.

Obiecţia că moartea este un şoc emoţional este de discutat. Durerea pe care o simţim când cineva drag moare este durerea despărţirii de acela pentru o perioadă de ani sau zeci de ani. O altă componentă a emoţiei este faptul că, în ceea ce priveşte traiul lui actualmente mai bun în împărăţia cerului, avem speranţă, dar nu siguranţă.

Acuma, să presupunem că cineva drag pleacă, să zicem, în Australia. Definitiv. Mai ştim că are acolo de dat un greu examen. Indiferent de rezultatul examenului, el va rămânea definitiv în Australia. Este de prevăzut că îl vom vedea abia peste câteva decenii, când vom merge noi înşine în Australia. Întrebare: este acesta un motiv să nu îl conducem cu copiii, la aeroport, fiindcă şocul emoţional e prea mare ?

Australia,Madagascar,Kenia,orice...
Exemplul cu calatoria pe viata nu este bun;persoana este in viata,perfect functioanala,vorbeste,rade,gesticuleaza,este fericita poate ca pleaca,isi incurajeaza rudele etc...insa ce este mai important,chiar si dupa plecare,inca trimite semne ca EXISTA:telefoane,scrisori,cadouri.
Toti isi doresc sa comunice cu cei morti,numai ca sunt lumi care nu se intersecteaza,nu mai exista nici o legatura.De aici,disperarea celor vii care raman aici,ei nu vor mai avea nici un semn,nici o veste ci doar speranta reunirii.

Care este tabloul standard de la o inmormantare?
Locul persoanei de alta data,este luat de un cadavru care uneori arata horror,depinde de imprejurarile mortii,depinde si de calitatea tesuturilor celui mort,sau repeziciunea proceselor de descompunere.
Nu mai gesticuleaza,nu se mai exprima,nu se mai trezeste.Asta ii inspaimanta pe copii,este ceva serios cu care nu s-au mai confruntat,si nu ar fi bine sa se confrunte daca nu sunt mai mari de 10 ani!!!

[AlinB]

În prealabil postat de Yasmina

Australia,Madagascar,Kenia,orice...
Exemplul cu calatoria pe viata nu este bun;persoana este in viata,perfect functioanala,vorbeste,rade,gesticuleaza,este fericita poate ca pleaca,isi incurajeaza rudele etc...insa ce este mai important,chiar si dupa plecare,inca trimite semne ca EXISTA:telefoane,scrisori,cadouri.
Toti isi doresc sa comunice cu cei morti,numai ca sunt lumi care nu se intersecteaza,nu mai exista nici o legatura.De aici,disperarea celor vii care raman aici,ei nu vor mai avea nici un semn,nici o veste ci doar speranta reunirii.

Care este tabloul standard de la o inmormantare?
Locul persoanei de alta data,este luat de un cadavru care uneori arata horror,depinde de imprejurarile mortii,depinde si de calitatea tesuturilor celui mort,sau repeziciunea proceselor de descompunere.
Nu mai gesticuleaza,nu se mai exprima,nu se mai trezeste.Asta ii inspaimanta pe copii,este ceva serios cu care nu s-au mai confruntat,si nu ar fi bine sa se confrunte daca nu sunt mai mari de 10 ani!!!

Perfect adevarat.
Imi spunea cineva ca prima data a fost la o inmormantare la varsta de 13 ani si a avut multi ani dupa cosmaruri teribile, desi era vorba de o bunica pe care o vedea relativ rar, cam o data pe an.

Spunea ca pur si simplu nu ar fi vrut sa o vada in ipoteza respectiva, ar fi preferat sa nu o vada nicioadata in ipostaza respectiva, chiar daca stia ca murit, s-ar fi multumit cu amintirile de cand era in viata, nu era cazul sa treaca prin tot evenimentul horor si mai ales sa fie tarat de maicasa mereu la sicriu ca deh, "s-o tina minte pe bunica" (probabil de fapt sa vada satenii nepotii iubitori bocind pe langa sicriu - mai mult de spaima decat de jale probabil, ca la noi bocetele sunt la mare pret, in ciuda celor "2000 ani" de crestinism.)

10 ani e o varsta aleasa arbitrar - o inmormatare este traumatizanta la orice varsta, cu atat mai mult cu cat e vorba de persoane dragi, si daca acel copil nu cere in mod expres sa fie acolo dupa ce i se explica despre ce e vorba, nu e cazul sa fie tarat in baza ideii "sa vada el cum e cu viata si moartea".
Iar daca da semne ca nu mai vrea sa fie acolo si a doua zi, e mai bine sa stea acasa nu tarat din considerente sociale mai mult sau mai putin constiente sub pretexte sprituale: "cum, sa nu fie rudele acolo?? ce zice lumea??".

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Yasmina

Exemplul cu calatoria pe viata nu este bun;persoana este in viata,perfect functioanala,vorbeste,rade,gesticuleaza,este fericita poate ca pleaca,isi incurajeaza rudele etc...

Eu nu văd diferenţa. Sufletele morţilor nu sunt ele "perfect funcţionale", având aceleaşi facultăţi pe care le aveau în timpul vieţii, dar cu capabilităţi noi ? Nu vorbesc, nu râd, nu comunică, vreţi să spuneţi că nu se mai recunosc oamenii unii pe alţii ? Nu sunt acolo speranţe de fericire, cu ce ar fi mai mare fericirea din Australia ?

insa ce este mai important,chiar si dupa plecare,inca trimite semne ca EXISTA:telefoane,scrisori,cadouri.

Şi cam de ce semne aţi avea nevoie că EXISTĂ ? Nu ajung cele pe care le avem, în scrieri, în tradiţie, în liturgică ? Vreţi telegramă de dincolo "pe aici e OK, am o casă mai faină decât aveam, iar în plus nu am grijă că se strică acoperişul, copiii nu îmi sparg geamuri la fotbal, etc"?

Care este tabloul standard de la o inmormantare?
Locul persoanei de alta data,este luat de un cadavru care uneori arata horror,depinde de imprejurarile mortii,depinde si de calitatea tesuturilor celui mort,sau repeziciunea proceselor de descompunere.
Nu mai gesticuleaza,nu se mai exprima,nu se mai trezeste.Asta ii inspaimanta pe copii,este ceva serios cu care nu s-au mai confruntat,si nu ar fi bine sa se confrunte daca nu sunt mai mari de 10 ani!!!

Îmi face impresia că dv confundaţi persoanele cu materia din care sunt alcătuite trupurile lor. Jalnică la plecare, aşa cum a fost jalnică la venire. Ne naştem între fecale şi urină. În cazul unor asemenea confuzii, de acord, ar fi bine să nu asistaţi la înmormântări. Nici la naşteri.

Aminteşte-ţi, omule, că din ţărână eşti făcut şi că în ţărână te vei întoarce !

[Yasmina]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu nu văd diferenţa. Sufletele morţilor nu sunt ele "perfect funcţionale", având aceleaşi facultăţi pe care le aveau în timpul vieţii, dar cu capabilităţi noi ? Nu vorbesc, nu râd, nu comunică, vreţi să spuneţi că nu se mai recunosc oamenii unii pe alţii ? Nu sunt acolo speranţe de fericire, cu ce ar fi mai mare fericirea din Australia ?

Ma bucur ca dvs. ati avut ocazia sa observati functionalitatea sufletelor celor morti.Noi nu inca.



Şi cam de ce semne aţi avea nevoie că EXISTĂ ? Nu ajung cele pe care le avem, în scrieri, în tradiţie, în liturgică ? Vreţi telegramă de dincolo "pe aici e OK, am o casă mai faină decât aveam, iar în plus nu am grijă că se strică acoperişul, copiii nu îmi sparg geamuri la fotbal, etc"?

Faceti confuzii grave intre o biata calatorie si intre dezintegrarea fiintei umane.



Îmi face impresia că dv confundaţi persoanele cu materia din care sunt alcătuite trupurile lor. Jalnică la plecare, aşa cum a fost jalnică la venire. Ne naştem între fecale şi urină. În cazul unor asemenea confuzii, de acord, ar fi bine să nu asistaţi la înmormântări. Nici la naşteri.

Nu confund persoanele cu materia,pur si simplu nu-mi face o deosebita placere nici sa vad bebelusii insangerati cand vin si nici cadravele dezintegrate cand pleaca.Din aceste considerente nu am urmat medicina,desi ma pregatisem pe perioada liceului.
Daca pt un matur,acele imagini sunt greu de procesat,cum vor fi pt un biet copilas?

Aminteşte-ţi, omule, că din ţărână eşti făcut şi că în ţărână te vei întoarce !

Nu-i problema,fiecare inmormantare imi aduce aminte de asta...

[Mihnea Dragomir]

Faceti confuzii grave intre o biata calatorie si intre dezintegrarea fiintei umane.

Diferenţa dintre optica dv şi optica mea ţine de premize. Mie nu mi se pare de loc că moartea înseamnă "dezintegrarea fiinţei umane". Ar putea fi eliberarea de condiţionarea trupului, dar asta e altceva.

Când unui căţel îi arunci coteţul îmbătrânit în care obişnuieşte să stea legat, oare el percepe asta ca "dezintegrarea fiinţei canine" ? Se poate să-i pară rău, câteva clipe, după coteţul lui. La rândul nostru, ne obişnuisem să asociem căţelul nostru cu coteţul "lui". Dar ce contează asta, dacă îl ştim mai OK, decât înainte, chiar dacă tot ce ne rămâne în faţa ochilor este un nenorocit de coteţ gol şi fără căţel ?