Dificultati de integrare in comunitatea ortodoxa

[glykys]

Hm... acesta este un topic care ma pune pe ganduri. Citeam ceva frumos, dar trist, la par. Paraian, ca greseala cea mare in asezarea noastra sufleteasca este ca traim social in biserica si nu traim religios in societate.


Dupa parerea mea, schimbarea religiei / confesiunii nu ar trebui sa tina seama de elementul social. Adica, daca respectivul care doreste sa se converteasca, renunta din cauza ca nu gaseste o comunitate mai primitoare, hiba e la el. Nici nu ar fi de preferat sa se converteasca, daca l-ar atrage numai asta. Asa cum se spune si mai sus, la ortodoxie nu vii pentru oameni, ci pentru Hristos. E adevarat ca si noi trebuie sa facem eforturi, din partea noastra.


Iata un post de-al meu mai vechi despre aceasta problema:

"prealabil postat de glykys Vezi mesajul

Ce frumos spus!
Asa este, comuniunea in Biserica se face in rugaciune, in felul in care fiecare din cei prezenti se impartaseste de harul Sfantului Duh! Nu asa, ca merg cu omul din biserica la o cafea sau la o actiune caritabila - adica sunt bune si aceste actiuni, dar nu in asta sta comuniunea.

Eu merg intr-o biserica unde peste 80 la suta, daca nu si mai mult, din credinciosi sunt persoanele trecute de varsta de 60 de ani. La inceput, mi se pareau asa certarete si nelalocul lor, le vedeam ca se imbulzeau peste tot, cantau peste dascal, faceau observatii tuturor, se trezeau vorbind in timpul slujbei, o baba din fundul bisericii chiar mai atipeste pe scaun si cand se trezeste, tipa, indiferent de momentul slujbei: "Amiiiin!", alta racneste cand o apuca, fiind bolnava... Nu intelegeam deloc de ce bunicii mele ii placea asa de mult aici, ca doar intraseram in biserici cu oameni mai civilizati.

Ei, si de la o vreme, nu mi se mai pareau aceste babute necivilizate. Nu-i vorba, ca ele nu s-au schimbat deloc, se imbulzesc in continuare si se iau la harta, dar s-a schimbat perceptia mea asupra lor. In timp, am invatat sa le accept, sa le privesc partile bune (spre exemplu, cele mai multe sunt foarte evlavioase, le trece repede supararea, cea bolnava care racneste este foarte rusinata dupa ce ii trece criza, cea care atipeste pe scaun, dupa ce da pomelnicul, ii imbratiseaza si isi cere iertare de la toti din biserica pe langa care trece, spunand ca este batrana si nu mai stie cat o mai duce - adica lucruri pe care eu nu le vedeam inainte, ce, eu auzeam numai "Amiiiin" in cele mai nepotrivite momente).

M-am invatat cu ele si le accept asa cum sunt, chiar le simt lipsa, cand sunt in alta biserica. M-am dus la un hram la o biserica din centru si inainte de predica, la momentul in care se impartaseau preotii, s-au cantat colinde. Ma intreaba o doamna din spate (foarte civilizata, nu se foise deloc, nu se miscase, nu ma imbrancise, nimic): "S-a terminat slujba? Ca acum sunt colinde..." Pai babutele mele nu ar fi putut sa intrebe niciodata asa ceva, ca sunt foarte vigilente la tot ce misca, se vede si se aude.

Imi zice de 1 ianuarie o babuta: "Eu te iubesc pe tine". Poftim, nu stie cum ma cheama, nu stie unde stau, nu stie nimic depsre mine, doar ca vin la biserica si ca m-am nimerit de cateva ori langa ea - tin minte ca intr-una din aceste dati m-a rugat sa ii scriu o rugaciune, cu litere mari, sa o invete si ea, ca nu stie carte. Atata tot.

Si nu e de mirare ca adesea ii simt pe acesti oameni - pe care nu ii vad decat vreo doua ore duminica in biserica, cei mai multi dintre ei cu care poate ca nu am schimbat niciodata nici un cuvant si despre care nu stiu nimic altceva decat ca vin la biserica la care ma duc eu - mult mai apropiati sufleteste decat prieteni, colegi, oameni cu care petrec destule ore si despre care stiu cate in luna si in stele. Dar, fireste, la inceput nu era asa.

Anul acesta, la predica de Sf. Dumitru, Patriarhul a spus, printre multe altele, un cuvant care mie mi s-a parut extraordinar si pe care l-am tinut minte: fiind impresionat de multimea pelerinilor, in ciuda conditiilor nefavorabile, dar si de daruirea acestora, de faptul ca, in mijlocul acelor cozi uriase, se infiripau prietenii, ca oamenii se incurajau si se alinau unii pe altii, PF a spus ca aceasta este lucrarea sfintilor, ca ei sunt cei care fac din oameni necunoscuti prieteni.


Dar iata cum mi-au luat degetele pe tastatura pe dinafara, cand, de fapt, tot ceea ce doream era sa va impartasesc un articol despre comuniunea in biserica:
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...nii-69020.html "

În prealabil postat de glykys

Hm... acesta este un topic care ma pune pe ganduri. Citeam ceva frumos, dar trist, la par. Paraian, ca greseala cea mare in asezarea noastra sufleteasca este ca traim social in biserica si nu traim religios in societate.


Dupa parerea mea, schimbarea religiei / confesiunii nu ar trebui sa tina seama de elementul social. Adica, daca respectivul care doreste sa se converteasca, renunta din cauza ca nu gaseste o comunitate mai primitoare, hiba e la el. Nici nu ar fi de preferat sa se converteasca, daca l-ar atrage numai asta. Asa cum se spune si mai sus, la ortodoxie nu vii pentru oameni, ci pentru Hristos. E adevarat ca si noi trebuie sa facem eforturi, din partea noastra.

Asa este, comuniunea in Biserica se face in rugaciune, in felul in care fiecare din cei prezenti se impartaseste de harul Sfantului Duh! Nu asa, ca merg cu omul din biserica la o cafea sau la o actiune caritabila - adica sunt bune si aceste actiuni, dar nu in asta sta comuniunea.

Si nu e de mirare ca adesea ii simt pe acesti oameni - pe care nu ii vad decat vreo doua ore duminica in biserica, cei mai multi dintre ei cu care poate ca nu am schimbat niciodata nici un cuvant si despre care nu stiu nimic altceva decat ca vin la biserica la care ma duc eu - mult mai apropiati sufleteste decat prieteni, colegi, oameni cu care petrec destule ore si despre care stiu cate in luna si in stele.

Să luăm aminte!
(am selectat din mesajul lui glykys ceea ce am simţit şi eu că este adevărat)

Este adevărat că prin comuniune se înţelege mai mult decât socializare, comunicare şi ea se face prin intermediul Viţei ale cărei mlădiţe suntem.

Eu nu sunt o persoană extraordinar de sociabilă, aşa că uneori mă simt vinovată când alţii doresc să petreacă timp cu mine, iar eu nu vreau. Totuşi nu cred că strică să avem legături sociale cu oamenii din biserică, atât timp cât nu uităm pentru ce mergem la Sfânta Liturghie.

[glykys]

Ioan Cezar, iti aduci aminte ce scriai pe forum acum cateva luni, imediat dupa intalnirea noastra, a catorva forumisti, in casa ta?

[gheorghie]

În prealabil postat de glykys

Eu merg intr-o biserica unde peste 80 la suta, daca nu si mai mult, din credinciosi sunt persoanele trecute de varsta de 60 de ani. La inceput, mi se pareau asa certarete si nelalocul lor, le vedeam ca se imbulzeau peste tot, cantau peste dascal, faceau observatii tuturor, se trezeau vorbind in timpul slujbei, o baba din fundul bisericii chiar mai atipeste pe scaun si cand se trezeste, tipa, indiferent de momentul slujbei: "Amiiiin!", alta racneste cand o apuca, fiind bolnava... Nu intelegeam deloc de ce bunicii mele ii placea asa de mult aici, ca doar intraseram in biserici cu oameni mai civilizati.

Ei, si de la o vreme, nu mi se mai pareau aceste babute necivilizate. Nu-i vorba, ca ele nu s-au schimbat deloc, se imbulzesc in continuare si se iau la harta, dar s-a schimbat perceptia mea asupra lor. In timp, am invatat sa le accept, sa le privesc partile bune (spre exemplu, cele mai multe sunt foarte evlavioase, le trece repede supararea, cea bolnava care racneste este foarte rusinata dupa ce ii trece criza, cea care atipeste pe scaun, dupa ce da pomelnicul, ii imbratiseaza si isi cere iertare de la toti din biserica pe langa care trece, spunand ca este batrana si nu mai stie cat o mai duce - adica lucruri pe care eu nu le vedeam inainte, ce, eu auzeam numai "Amiiiin" in cele mai nepotrivite momente).

M-am invatat cu ele si le accept asa cum sunt, chiar le simt lipsa, cand sunt in alta biserica. M-am dus la un hram la o biserica din centru si inainte de predica, la momentul in care se impartaseau preotii, s-au cantat colinde. Ma intreaba o doamna din spate (foarte civilizata, nu se foise deloc, nu se miscase, nu ma imbrancise, nimic): "S-a terminat slujba? Ca acum sunt colinde..." Pai babutele mele nu ar fi putut sa intrebe niciodata asa ceva, ca sunt foarte vigilente la tot ce misca, se vede si se aude.

Imi zice de 1 ianuarie o babuta: "Eu te iubesc pe tine". Poftim, nu stie cum ma cheama, nu stie unde stau, nu stie nimic depsre mine, doar ca vin la biserica si ca m-am nimerit de cateva ori langa ea - tin minte ca intr-una din aceste dati m-a rugat sa ii scriu o rugaciune, cu litere mari, sa o invete si ea, ca nu stie carte. Atata tot.

Si nu e de mirare ca adesea ii simt pe acesti oameni - pe care nu ii vad decat vreo doua ore duminica in biserica, cei mai multi dintre ei cu care poate ca nu am schimbat niciodata nici un cuvant si despre care nu stiu nimic altceva decat ca vin la biserica la care ma duc eu - mult mai apropiati sufleteste decat prieteni, colegi, oameni cu care petrec destule ore si despre care stiu cate in luna si in stele. Dar, fireste, la inceput nu era asa.

Anul acesta, la predica de Sf. Dumitru, Patriarhul a spus, printre multe altele, un cuvant care mie mi s-a parut extraordinar si pe care l-am tinut minte: fiind impresionat de multimea pelerinilor, in ciuda conditiilor nefavorabile, dar si de daruirea acestora, de faptul ca, in mijlocul acelor cozi uriase, se infiripau prietenii, ca oamenii se incurajau si se alinau unii pe altii, PF a spus ca aceasta este lucrarea sfintilor, ca ei sunt cei care fac din oameni necunoscuti prieteni.
l[/url] "

superb! m-am regasit prin povestea asta a ta...

În prealabil postat de ioan cezar

Fratilor si surorilor,
am deschis acest topic deoarece un bun prieten al meu, poate si al vostru, nazuieste sa se converteasca la Ortodoxie (daca ma exprim corect) si intampina mari dificultati in relatiile cu ceilalti credinciosi.
Asa cum il cunosc, prietenul meu e un om cu adevarat dornic sa fie un bun crestin. Sunt sigur ca Il iubeste sincer pe Domnul, ca iubeste frumusetea slujbelor noastre, ca a gasit in Sfintii Parinti si in preotii nostri indrumatorii adevarati pentru o viata in Hristos, pentru mantuire si desavarsire.
Dar el se astepta sa gaseasca in Biserica mai multa apropiere sufleteasca, spera sa simta ca oamenii isi poarta unii altora poverile, ca se iubesc dechis, ca se sustin etc.
Se simte oarecum stingher in comunitatea euharistica.
Mi-a marturisit ca este trist...

Situatia prietenului dornic de a se converti la Ortodoxie este aproape la fel cu aceea a unui botezat ortodox care a ajuns sa manance ,,roscovele'' porcilor. Fiecare pacat mare este in masura sa ne aduca pe oricare dintre noi intr-o asemenea stare. Este o stare de tristete, fireste, pe care am cunoscut-o si eu. Este o stare in care ne simtim fii risipitori. Nu adunam cu Hristos, nu ne asemanam cu El si nu ne putem bucura cu El.

Necuratului nu-i place drumul pe care l-am ales si atunci apar ispite care sunt de fapt adevarate examene duhovnicesti din care putem iesi invingatori sau invinsi. Astfel, se poate sa intelegem gresit sfaturile duhovnicului, se poate sa nu gasim de la inceput duhovnicul de care avem nevoie, se poate sa ne simtim umiliti pentru necunoasterea modului cum trebuie sa ne comportam in biserica si in relatiile cu ceilalti crestini.

Mi-a trebuit mult timp pana sa invat sa ma uit in jos in timpul Sfintei Liturghii si sa ma rog pentru iertarea pacatelor mele printre cantari. A fost nevoie sa-mi spuna preotul asa, de la obraz, sa fiu ,,una cu pamantul'', adica sa nu ma uit nici la preot, nici la alti credinciosi si credincioase in timpul Sfintei Liturghii. Dupa Sfanta Liturghie, Dumnezeu oranduia cele de folos si gaseam surori duhovnicesti si ne invatam unele pe altele aspecte practice ale vietuirii crestine. Eu le spuneam cele citite in carti, iar unele dintre ele imi spuneau din experienta lor. Apoi, dupa un timp, nu ma simteam singura nici atunci cand chiar eram singura.

Apoi pot interveni ispite si intre crestini, asa cum apar si intre calugari. De aceea, nu se cuvine sa ne punem nadejdea in om mai mult decat in Dumnezeu. Un grup fie el si de crestini ne poate influenta pozitiv sau negativ. Trebuie sa ne oprim uneori si sa evaluam care este castigul si care este paguba duhovniceasca daca suntem foarte apreciati intr-un anumit grup. In ce masura suntem pe placul lui Dumnezeu?


Citirea Vietilor Sfintilor sau a unor cuvinte de folos scrise sau spuse de ei cred ca ii este de mare ajutor oricui vrea sa se integreze in comunitatea ortodoxa. Iata un exemplu:
http://acvila30.wordpress.com/2012/0...vva-arsenie-2/

Scopul vietuirii crestine ortodoxe, asa cum spunea Sfantul Serafim de Sarov, este dobandirea Duhului Sfant. De aceea, pocainta din inima este extrem de importanta. O pocainta precum aceea a marilor talhari deveniti sfinti trebuie sa avem mereu in fata drept pilda. Urmeaza apoi lupta cu pacatele si dobandirea virtutilor, urmand exemplul unor oameni incercati duhovniceste pe care Dumnezeu ne ajuta sa-i gasim, in urma rugaciunilor. Dumnezeu sa ne ajute.

[tabitha]

În prealabil postat de ioan cezar

Dar el se astepta sa gaseasca in Biserica mai multa apropiere sufleteasca, spera sa simta ca oamenii isi poarta unii altora poverile, ca se iubesc dechis, ca se sustin etc.
Se simte oarecum stingher in comunitatea euharistica.
Mi-a marturisit ca este trist...

Sperăm să nu se smintească mai tare dacă citește cumva topicul ăsta !
Partea bună este că, comunitatea euharistică există totuși în Biserică, mai puțin pe internet. În fine, sper să-i treacă tristețea !!

[Yasmina]

În prealabil postat de mirela.t

Sperăm să nu se smintească mai tare dacă citește cumva topicul ăsta !
Partea bună este că, comunitatea euharistică există totuși în Biserică, mai puțin pe internet. În fine, sper să-i treacă tristețea !!

Nu stiu de ce,imi vine imi minte titlul acelui topic"ortodoxia de internet"!
Daca intelegeti ce vreau sa spun...

[cristina27]

În prealabil postat de ioan cezar

Fratilor si surorilor,
am deschis acest topic deoarece un bun prieten al meu, poate si al vostru, nazuieste sa se converteasca la Ortodoxie (daca ma exprim corect) si intampina mari dificultati in relatiile cu ceilalti credinciosi.
Asa cum il cunosc, prietenul meu e un om cu adevarat dornic sa fie un bun crestin. Sunt sigur ca Il iubeste sincer pe Domnul, ca iubeste frumusetea slujbelor noastre, ca a gasit in Sfintii Parinti si in preotii nostri indrumatorii adevarati pentru o viata in Hristos, pentru mantuire si desavarsire.
Dar el se astepta sa gaseasca in Biserica mai multa apropiere sufleteasca, spera sa simta ca oamenii isi poarta unii altora poverile, ca se iubesc dechis, ca se sustin etc.
Se simte oarecum stingher in comunitatea euharistica.
Mi-a marturisit ca este trist...

Ma tem foarte pentru el! Deoarece a cunoscut si alte comunitati din alte confesiuni, ma tem sa nu devina prada unor nostalgii si sa se sminteasca.
Pana acum eu i-am impartasit dificultatile mele, uneori asemanatoare cu ale lui si l-am sfatuit sa aiba rabdare, deoarece procesul acomodarii se realizeaza treptat, nu spontan. Sa isi caute duhovnicul potrivit si sa nu forteze (firea lui e cu totul potrivnica spiritului de massa, conformismului tampit si habotniciei).
Cred ca acest om este intr-adevar un sincer cautator al lui Dumnezeu si as voi sa il ajutam sa se simta Acasa in comunitatea noastra.
Oare cum il putem ajuta?
Dumnezeu sa ne ajute!

P.S. Ma adresez in special userilor convertiti la Ortodoxie (de pilda lui N.Priceputu), poate ne vor impartasi din experienta si solutiile lor in impreuna-lucrarea cu Duhul Bisericii lui Hristos.

Mesajul pe care l-am scris a fost pentru prietenul tau .Si sper sa ii dea putin curaj si o idee ca nu numai lui ii e greu , dar ca sunt si foarte multe avantaje.
Ca intotdeauna,se gasesc lupi moralisti care sa puna intrebari sau sa faca diverse comentarii.
Eu stiu ce am de facut . Am un preot duhovnic cu care ma sfatuiesc si de care ascult ,caruia ma spovedesc, stiu si ce gresesc si nu voi intra in discutii inutile u nimeni care se pricepe mai bine ca orice sa judece si sa ii ia la intrebari pe cei care posteaza. Nu este usor sa vorbesti despre anumite experiente sau sentimente cu persoane pe care nu le cunosti , si ar fi de apreciat sa fie respectate. Am descris realitatea exact cum o vad aici . Si nu am crititcat sau judecat pe nimeni si nici nu o voi face . Am vazut ca sunt diversi alti forumisti care sunt de alte religii , si m ar bucura sa invete si sa inteleaga ceva din site-ul crestinortodox, nu numai sa fie pusi pe scandal si contrazici .
Doamne ajuta! Sa ne mai tii la curent cu postari . Numai bine!

[tabitha]

În prealabil postat de cristina27

nu voi intra in discutii inutile cu nimeni care se pricepe mai bine ca orice sa judece si sa ii ia la intrebari pe cei care posteaza.

Că tot vorbeam de dificultăți de integrare... suntem pe subiect !

Yasmina, you are brilliant my dear.. Mihai, îți multumesc oricum pentru umorul balcanic. :) Data viitoare să nu uiți emoticoanele și vezi că în English Grammar adjectivul se pune înaintea substantivului pe care îl determină..

[Mihailc]

În prealabil postat de mirela.t

. Mihai, îți multumesc oricum pentru umorul balcanic.

Să crești mare și cuminte!

Data viitoare să nu uiți emoticoanele și vezi că în English Grammar adjectivul se pune înaintea substantivului pe care îl determină..

În romgleză merge și așa. English Grammar bănuiesc că nu are precripții pentru ghiveciul bilingv și fraza transculturală, așa că până devine aberația regulă ne folosim de babilonia asta cum vrem noi!