Dificultati de integrare in comunitatea ortodoxa

În prealabil postat de ioan cezar

Dar el se astepta sa gaseasca in Biserica mai multa apropiere sufleteasca, spera sa simta ca oamenii isi poarta unii altora poverile, ca se iubesc dechis, ca se sustin etc.
Se simte oarecum stingher in comunitatea euharistica.
Mi-a marturisit ca este trist...

Acesta este un neajuns care şi pe mine mă doare de multă vreme. Când m-am apropiat eu de Biserică am avut şansa să cunosc biserica Sf. Silvestru, unde slujea Părintele Galeriu, care era un om cu multă dragoste, cultivând implicarea credincioşilor în viaţa Bisericii şi comuniunea frăţească. N-am fost eu vrednic, însă, poticnindu-mă în ale vieţii şi neapropiindu-mă suficient de ceilalţi, iar după trecerea părintelui la Domnul am căutat în alte parohii această comuniune.

Totuşi, n-am avut suficientă deschidere şi implicare, deşi am întâlnit preoţi care doreau şi ei să existe o legătură mai strânsă între enoriaşi. Un astfel de preot este Visarion Alexa, de la parohia Sf. Nicolae Militari.

Cu siguranţă, sunt şi mulţi alţii, dar trebuie aflaţi, chiar dacă nu sunt în parohia de lângă casă. Îmi vin în minte câteva nume: Părintele Gordon (de la o biserică de lângă liceul Gh. Lazăr), părintele Vasile Gavrilă (Biserica Rusă), părintele Ioan de la Biserica Icoanei.

Cine cunoaşte parohii mai active, unde există legătură frăţească, cred că ar fi bine să ni le spună, pentru că o comunitate de acest fel nu e niciodată prea mare.

În plus, cred că ar trebui să cultivăm şi noi mai mult legătura frăţească ce începe între noi pe acest forum, continuând-o în viaţa reală. Au fost câteva încercări timide de a ne întâlni. Ar trebui să le înmulţim, să fie lunare, de exemplu. Iar prilejuri binecuvântate de întâlnire cred că am găsi destule.

Uitându-mă în urmă, cel mai uşor cred că m-am integrat în comunităţile din şcoală, iar apoi serviciu. Poate pentru că aici aveam obiective comune pe termen scurt, pentru care este necesar să colaborăm, plus că la serviciu petrecem foarte mult timp.

Integrarea în familie se pare că nu prea mi-a reuşit, având în vedere că tata îmi reproşează, încă, faptul că mi-am dorit să mă separ cumva de ei şi să duc un alt fel de viaţă...

Integrarea în comunitatea ortodoxă (a bisericii pe care o frecventez) a durat câţiva ani (vreo 4 chiar!) Când am început să particip la Sfânta Liturghie în această biserică, mi-am dorit foarte mult să-i cunosc şi să stau de vorbă cu ceilalţi enoriaşi. Dar ceva nu se lega...
Apoi am avut o perioadă (de depresie) în care eram foarte speriată şi concentrată cumva pe trăirile proprii - simţeam că ei nu mă puteau ajuta, aşa că nici atunci nu s-a creat vreo legătură (cel puţin nu vizibilă), cu excepţia legăturii dintre mine şi părintele duhovnic.
Abia mai târziu o fată cam de vârsta mea m-a invitat în oraş şi aşa, încet-încet, am intrat în vorbă şi ne-am cunoscut. Apoi s-au creat diverse relaţii de prietenie, mergem împreună în scurte excursii, ne vizităm, vorbim etc.

Cum spuneam şi pe alt topic, se mai creează legături şi între noi, cei de pe forum :-)

Aşa că să nu deznădăjduim!