foarte zapacita

[laurastifter]

În prealabil postat de patricia2006

bun gasit........nu stiu ce sa fac,incotro sa ma indrept,nu stiu ce e cu mine,,nu imi sufar propriul copil si il cert mereu din orice,nu am rabdare,nu gandesc lucid,nu pot sa citesc un acatist,parca ma retine ceva,aproape ca nu mai cred in nimic...vreau doar sa fiu sg .....dar tot nu e de ajuns,,,,,,ca sa fac?ce ma sfatuiti?mai e putin si merg sa imi fac CT si analizele si imi e foarte frica de ceea ce imi va iesi................nu stiu ce sa fac,,va rog sa imi iertati exprimarea dar am mintea foarte zapacita.............

Doamne ajută!
Dragă Patricia, mi-ar fi imposibil să-ţi dau sfaturi în această privinţă, fiindcă n-am trecut prin experienţe asemănătoare cu a ta.
Totuşi, simt nevoia să-ţi scriu câteva gânduri. :)
Suflet drag, Hristos te iubeşte! Tocmai de aceea te-ai făcut bine acum câţiva ani de boala ta (aşa cum scriai pe un alt topic), tocmai pentru că Domnul nostru vrea să fii sănătoasă şi fericită, să fiii alături de copilaşul tău şi să vă bucuraţi unul de celălalt. El te va apăra în continuare! Şi El vrea ca tu să ai încredere totală în El, să I te destăinui cu toată sinceritatea, cu tot sufletul tău, să-I spui chiar şi gândurile de necredinţă pe care le ai (fiindcă El oricum ţi le ştie şi nu Se supără pe tine pentru acestea). Mântuitorul Hristos S-a sacrificat pe cruce din dragoste faţă de tine! Te iubeşte în mod infinit şi necondiţionat şi, de aceea, orice frământare sufletească ai avea, I-o poţi spune Lui în rugăciune.
Nu te nelinişti că nu poţi citi acatiste lungi, să nu te temi nici pentru gândurile de necredinţă pe care le ai (toţi avem astfel de ispite), pentru că, aşa cum frumos spunea Sfântul Marcu Ascetul, "dragostea pentru Hristos se probează prin cele potrivnice". Vorbeşte-I cu acele cuvinte care-ţi vin în minte, spune-I orice simţi, cu totală încredere şi roagă-L să-ţi întărească sănătatea, pentru că El este atotputernic.
Scuză-mi incoerenţa... Ţi-am scris din suflet, nu din cărţi... ci ţi-am împărtăşit gândurile pe care le-am avut în minte.
Şi, uite, îţi mai spun ce fac eu în clipele de tristeţe şi descurajare (căci toţi avem astfel de momente...). Ştii ce fac? Citesc câteva capitole din Sfânta Scriptură (2-3 capitole, cât pot) şi, de foarte multe ori, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ajung să citesc (aparent, din întâmplare) exact textele în care găsesc răspunsul frământării mele sufleteşti din acel moment. Este o experienţă minunată! :) Încearcă şi tu. :) Îţi sugerez să-ncepi cu Noul Testament.
În rest, dacă ai un părinte duhovnic pe care-l simţi apropiat şi în faţa căruia îţi poţi deschide inima cu încredere, cred că ar fi foarte bine să-i vorbeşti despre neliniştea ta sufletească. Părintele tău duhovnicesc îţi va spune, cu siguranţă, să participi la Sfânta Liturghie cu dragoste de Hristos, să te spovedeşti şi împărtăşeşti, să participi şi la Taina Sfântului Maslu (această slujbă este destinată chiar însănătoşirii celor bolnavi).
Domnul nostru Iisus Hristos, pentru rugăciunile Maicii Sale şi ale tuturor Sfinţilor Săi, să fie întotdeauna cu tine şi să-ţi umple sufletul de bucurie autentică!

P. S. Mama mea mi-a relatat mai multe cazuri de persoane care au suferit de cancer în tinereţe şi, după ce au suferit mai multe operaţii, s-au vindecat şi au murit la bătrâneţe de... de inimă, de bătrâneţe, în orice caz nu de cancer. Dumnezeu este atotputernic şi iubitor, Patricia, draga mea!

Te îmbrăţişez cu mult drag!