Pledoarie pentru nasterea naturala

[AlinB]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Yasmina, sa stii ca fix unele din problemele epuse de tine, le am si eu in minte...cum ar fi faptul ca la un moment dat observand oamenii de pe strada, chiar mi s-a parut oarecum comic faptul ca unele persoane acorda atat de mult timp sportului. Eu nu sunt impotriva sportului, ii apreciez chiar cumva pe cei care reusesc sa se tina de treaba....dar mi se pare ceva cam fara sens, ca si cum semneaza un contract cu sportul asta, pentru ca din ce stiu, orice persoana care are un fizic atletic datorita sportului, in momentul in care inceteaza sa il mai practice...isi schimba aspectul, ba chiar ii poate dauna.

Mai bine semnat un contract cu televizorul?
Oricat de paradoxal ar prea pentru unii, sportul cere mai putin timp decat vizionarea serialului preferat.
Ca sa nu mai vorbim ca pe langa serialul preferat mai sunt vreo 2 la care suntem curiosi ce se mai intampla, buletinul de stiri, vreo 2 talkshow -uri, etc.

Serios? Cum ii dauneaza?
Ii pica mai rau ca unul care pana atunci a fost sedentar?

[Yasmina]

Probabil ca userii care-mi citesc comentariile nu tocmai prietenoase adresate sportului isi inchipuie ca sunt vreo casnica sedentara...
Ca si la topicul despre fardat - daca nu esti pentru,oamenii te eticheteaza intr-o extrema:daca nu te intereseaza folosirea fardurilor,esti neaparat vreo aratare care sperie copiii mici si cardiacii: unsuroasa,nespalata,infasurata in carpe.
O alta extrema este aceasta:daca nu agreezi sportul de sala,atunci musai esti casnica sedentara de care vb mai sus sau vreo obeza cu sanatate subreda.

Personal,nu sunt IMPOTRIVA miscarii ca definitie,am bicicleta chiar daca paradoxal imi place marsul pe distante lungi ,iar la sfarsit de saptamana sunt mereu prin natura,fie ca merg cateva ore pe niste poteci desemnate sau ca bat mingea pe plaja.
Oricum ar fi,de miscat ma misc iar asta nu ma incadreaza nici la imbratisarea sedantarismului nici la obsesia pt perfectiunea fizica la care societatea ma impinge.
Sper ca am clarificat cat de cat diferentele!

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de AlinB

Mai bine semnat un contract cu televizorul?
Oricat de paradoxal ar prea pentru unii, sportul cere mai putin timp decat vizionarea serialului preferat.
Ca sa nu mai vorbim ca pe langa serialul preferat mai sunt vreo 2 la care suntem curiosi ce se mai intampla, buletinul de stiri, vreo 2 talkshow -uri, etc.

Serios? Cum ii dauneaza?
Ii pica mai rau ca unul care pana atunci a fost sedentar?

Asa privesc eu lucrurile, daca te apuci de sport si te alegi si cu o silueta care reflecta acest fapt, atunci semnezi un contract, trebuie sa alergi de sa-ti sara ochii constant, sau in fine...sa mergi la sala & Co., iar daca nu mai faci miscarea datorita careia te tii fit, poti arata la fel ca inainte...sau chiar sa te ingrasi.

Acest tip de sport nu ma prea incanta, in rest da...sa ma plimb imbracata cum vreau, nu cu echipament termo-izo-bla bla, sau sa fac miscare pur si simplu, nici prea, nici foarte foarte...intotdeauna. :)

[heaven]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Asa privesc eu lucrurile, daca te apuci de sport si te alegi si cu o silueta care reflecta acest fapt, atunci semnezi un contract, trebuie sa alergi de sa-ti sara ochii constant, sau in fine...sa mergi la sala & Co., iar daca nu mai faci miscarea datorita careia te tii fit, poti arata la fel ca inainte...sau chiar sa te ingrasi.

Acest tip de sport nu ma prea incanta, in rest da...sa ma plimb imbracata cum vreau, nu cu echipament termo-izo-bla bla, sau sa fac miscare pur si simplu, nici prea, nici foarte foarte...intotdeauna. :)

Andrusco,mama,ai facut suficient sport si apoi a fost nevoie sa alergi de "sa iti sara ochii" ?Te-ai ingrasat?Si daca da,cu cate kg?Ce alimentatie urmai in acea perioada?Adica vreau sa inteleg daca discutam pe niste lucruri traite personal sau pe niste convingeri bazate pe diverse mituri?
Discutam aici nu de sport de performanta,ci de miscare fizica pentru intretinere si sanatate,e total altceva.Cred ca trei ore pe saptamana oricine isi poate face timp,indiferent ce sport alege sa practice.
Chiar si Yasmina a admis ca ea,de fapt,face miscare fizica,nu este o persoana sedentara,cred ca singura problema este ca nu agreaza ideea de sala sau de a pune exagerat de mult accentul pe latura fizica.
Apropo de ce spuneai,eu fiind in plina lucrare de licenta,sesiune etc,nu am avut cum sa imi mai urmez prea mult programul de aerobic.Insa in tot cazul nu m-am ingrasat,ci,dupa cum au spus ceilalti am slabit destul de mult.In realitate nu e vorba de a slabi,ci tonusul muscular s-a mai diminuat,ceea ce este si normal si este ceva ce pot recupera usor,pentru ca pauza nu a fost chiar atat de mare.Asta este toata "nenorocirea" care s-a intamplat.
Cred ca Alin a pus punctul pe "i" cand a spus ca decat sa ai contract cu televizorul,calculatorul si o viata sedentara,mai bine sa ai semnezi un contract cu sportul.
Trei ore pe saptamana,repet...in principiu are cam oricine.Nici eu nu practic mai mult de patru ore,imi este suficient si nici nu am timp pentru mai mult!
Problema nu cred ca se refera,insa, la timp,ci la mentalitate,la obisnuinta...si asta intr-adevar este putin mai greu de lucrat,insa daca ne ferim sa gandim lucrurile in extreme,vom reusi sa ne situam pe acea linie de mijloc in care sa intelegem importanta de a practica sportul intr-o maniera moderata,pentru a fi sanatosi si a ne simti bine in pielea noastra,fara a cadea in patima exagerarilor.

PS:Vad ca subiectul acesta naste multe postari,mai bine l-am transfera la generalitati,pentru ca aici suntem cam offtopic... :)

[AlinB]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Asa privesc eu lucrurile, daca te apuci de sport si te alegi si cu o silueta care reflecta acest fapt, atunci semnezi un contract, trebuie sa alergi de sa-ti sara ochii constant, sau in fine...sa mergi la sala & Co., iar daca nu mai faci miscarea datorita careia te tii fit, poti arata la fel ca inainte...sau chiar sa te ingrasi.

Acest tip de sport nu ma prea incanta, in rest da...sa ma plimb imbracata cum vreau, nu cu echipament termo-izo-bla bla, sau sa fac miscare pur si simplu, nici prea, nici foarte foarte...intotdeauna. :)

Adica sa inteleg ca daca faci sport si arati bine, ai facutu n pact cu diavolul.

Efortul fizic aduce beneficii daca este facut in mod constant si cu perseverenta, nu iti ies ochii 2 luni ca sa slabesti 8kg si pe urma stai ca leguma la televizor pana la pui la loc.

De altfel, asa cum am zis sunt alte lucruri care le facem din rutina, constant si nu aduc beneficii similare - televizorul cum ziceam.

Iar aia cu echipament termo-izo..daca isi inchipuie unii ca slabesc (real) transpirand, trebuie sa fie tare naivi.

Povestea venirii pe lume a celui de-al optulea copil din familia Capsali, nașterea întâmplându-se acasă

Venirea pe lume a unui copil este pregătită cu cea mai mare grijă de viitorii părinţi: vor să beneficieze de aparatura cea mai performantă, de spitalul cel mai renumit şi, desigur, de medicul cel mai bun. De aceea, pentru mulţi poate părea curată nebunie să hotărăşti ca naşterea să aibă loc acasă, sub asistenţa unei moaşe - şi asta în zilele noastre, în plin centru al Capitalei, în casa unui cunoscut jurnalist: lulian Capsali. Însă cele întâmplate au fost mai insolite de-atât: Cleopatra a născut acasă moşită de soţul ei! Dumnezeu le-a purtat de grijă şi astfel au mai dobândit un prunc, frumos şi sănătos, al optulea în familia lor: Miriam.

- Cum aţi ajuns să luaţi decizia aceasta, ca nasterea să aibă loc la voi acasă, asistați doar de o moașă?

Iulian Capsali: N-a fost o decizie pe care s-o fi luat de la bun început. Trebuia să naștem la Polizu, dar maternitatea a fost închisă pentru o perioadă... Şi, din pas în pas, am ajuns aici. Întâi am vorbit cu o moasă, de altfel foarte cunoscută, care a fost însă reticentă - ne-a spus că ea nu asistă o naștere acasă. Dumnezeu a vrut să aflu apoi de o moașă, despre care mi-a vorbit o prietenă. Am sunat-o şi ea a fost foarte deschisă. O cheamă Irina Popescu, e o tănără extraordinară, care a făcut o facultate de moașe (există așa ceva, nu ştiam iniţial). Imediat cum am sunat-o a venit să ne cunoască, să stăm de vorbă, să vadă condiţiile din casă. ..

Cleopatra Capsali: A fost foarte drăgută, ne~a vorbit despre ce înseamnă să naști acasă cu moaşă. Iniţial, eu nu eram chiar atât de liniştită, pentru că aveam impresia că „moașa” este acea asistentă din spital care stă pe lângă medicul ginecolog atunci când naști. Or, nu prea aveam încredere în așa ceva; dar, după ce-am vorbit cu Irina, mi-am dat seama că moașa este mult mai mult decât o simplă asistentă. Din faptul că făcuse această facultate de trei ani, din felul în care aborda problema, mi-am dat seama că este foarte competentă, că stie ce are de făcut. În plus, urma ideile unui ginecolog francez, Michel Odent, care vedea nașterea ca pe ceva normal. De fapt, chiar deviza ei este: „Naște cum simți”.

Ascultând-o, mi-am dat seama că-mi plac toate lucrurile astea: să naști acasă, în condiţii obişnuite, fără stres, fără nici un fel de intervenţie, să te porţi firesc, să poţi face ce vrei, când vrei. Mi-a mai spus că nașterea nu este o boală, ci un lucru normal. Stai la tine acasă și, când îţi vine să naști, naști! Naşterea nu trebuie să devină un factor de stres. Pe mine, faptul că trebuia să mă duc la spital mă stresa groaznic. În primul rând nu știam dacă voi ajunge la timp, din cauza traficului, și nu ştiam nici dacă voi găsi înţelegere acolo unde mă voi duce - pentru cã, atunci când nu ai medicul tău, eşti plimbat de la unul la altul, te controleaza toţi rezidenţii şi, până la urmă, nu se uită nimeni la tine dacă nu bagi în buzunare în stânga şi în dreapta N-ai nici un fel de statut. Nu mai vorbesc de mizeria din spitale, de faptul că nu poţi să te duci la o toaletă, de bagajul pe care trebuia să-l fac - care, în fiecare zi, devenea din ce în ce mai mare, pentru cît în spital nu erau de nici unele. Mă mai îngrijora şi că lăsam acasă o grămadă de copii, iar soţul meu urma să bată toată ziua drumurile până la spital. Ajunsesem din ce în ce mai stresată - dar nu de naşterea în sine, ci de „ambalajul” ăsta al spitalului. . .

Apoi, stând de vorba cu moasa, după tot ce mi-a povestit, începând cu teoria „Naşte cum simţi” - dintr-odată am simţit că am scăpat de tot stresul! Am avut incredere în ea. Mai era şi experienţa mea, cu atâtea naşteri dinainte...

„Naşte cum simţi!"

- Teoria aceasta de care aminteați: „Naşte cum simţi” este o teorie nouă?

Iulian Capsali: Este, de fapt, oredescoperire a tradiţiei şi a naturalului - nu e nimic special. Deosebit este faptul că acel medic de excepţie, Michel Odent, a adus argumente ştiinţifice în favoarea naşterii naturale, a dovedit că este mai sănătoasă pentru mamă si pentru copil. Pe vremuri, bunicile noastre năşteau acasă fără probleme. Bunica mea a născut la rândul ei şase copii, evident că acasă. Acum, şi daca mergi la o clinică privata unde plăteşti foarte mult, sistemul excesiv de medicalizare a naşterii rămâne acelaşi, fără nici o participare afectivă din partea personalului. Ei participă la un act medical, nu la o naştere - şi se comporta ca atare şi cu mama, dar mai ales cu copilul.

Copilul este luat imediat de lângă mamă şi i se taie cordonul ombilical, lucru care am înţeles că nu este firesc. Copilul este bine să mai stea puţin legat de cordonul ombilical, prin care îşi trage nu
numai sânge, dar şi anumite substanţe care îi sunt propice. E bine să mai stea legat vreo zece minute, pentru că sunt nişte celule speciale care trebuie să ajungă la el - şi atunci copilul trebuie pus pe pieptul mamei, cu cordonul ombilical netăiat, să simtă căldura ei şi să stea în aşa-numiţii „germeni materni”. El îşi extrage, prin mamă, posibilitatea de a supraviețui, cu o mai mare putere decât un copil care imediat este luat, i se taie cordonul şi e dus într-o cameră cu alţi zeci de copii!

Sistemul actual de naşteri şi maternităţile de acum sunt făcute după un concept tributar dorinţei Statului de a controla naşterea - cu specificitatea comunistă, unde totul era sub un control absolut. Din păcate, medicii ginecologi care au crescut şi-au învăţat în acea perioadă au rămas cu acest tip de raportare, de control asupra naşterii. Niciodată, în mod normal, la naştere mama nu stă culcată pe spate, aşa cum stă pe o masă de control ginecologie! Mama se ajută de gravitatie, stă în general pe vine - asta ar fi poziţia naturală a naşterii – iar lucrul acesta nu se întâmplă în nici un spital!

Cleopatra Capsali: Asta pentru că mamele sunt privite ca fiind ceva ,,secundar”; în maternităţi, doctorul este „actorul principal”, împreună cu asistentele. Mamele nu sunt decât un ,,număr de ordine”, intră pe „bandă rulantă” - şi... gata! Nu contează ce se întâmplă acolo, nu contează dacă una naşte uşor, iar alta chiar are probleme. Toate sunt anesteziate, e ca o fabrică...

- Aceastã naștere ați văzut-o ca pe o experiență ieșită din comun?

Iulian Capsali: Faptul că am asistat la naştere nu mi-a creat impresia că am făcut un act cu totul şi cu totul deosebit. A fost voia lui Dumnezeu. Pentru mine, asta a fost limpede de la Început; am realizat ulterior că Dumnezeu ma pregătise pentru asta... De exemplu, moașa, Irina, Îi povestea soţiei mele că se pot întâmpla lucruri care sunt gestionabile, cum ar fi cordonul ombilical în jurul gâtului copilului. Eu eram lângă ele, dar cu altă treabă (scriam ceva) - şi, cu toate astea, am fost atent la ce vorbeau. Iar lucrul acesta m-a ajutat în momentul naşterii, pentru ca Miriam s-a născut cu cordonul ombilical in jurul gâtului si am ştiut sa fac faţă situaţiei!
Dacă nu ascultam ce spunea Irina, n-aş fi stiut ce-i de făcut, iar copilul ar fi fost în pericol... De asta spun că n-am făcut noi un act de eroism, ci pur si simplu Dumnezeu a vrut să ni se întâmple asta şi să ne dăm seama că, de fapt, să naști acasă este normalitatea. Să naști la spital, da, desigur – în cazuri speciale, când mama are diabet, hipertensiune sau altă boală gravă, dar lucrurile astea se ştiu deja dinaintea naşterii... Şi, după ce am anunţat pe net cum a născut soţia mea, am primit foarte multe mesaje de felicitare de la cunoscuți, printre care şi nişte prieteni din afara ţării, care ne-au spus că acolo naşterea acasă, cu moașa este ceva absolut normal. Un prieten din Suedia mi-a spus că soţia lui a născut acasă cu două tinere moașe, iar o prietenă din Statele Unite mi-a scris că toate femeile din parohia ei nasc acasă, cu moașa. Au fost insă şi opinii contra, mult mai puţine decât mă aşteptam, mai ales din partea celor care idolatrizează ştiinţa., care şi-au făcut din ea un fetiş.

"Ne-am rugat la Maica Domnului şi la toţi Sfinţii..."

- Ce a însemnat legătura cu Dumnezeu în aceastã experienţă?

Cleo: În primul trimestru de sarcină am avut mari probleme şi am fost nevoită să stau în pat. Atunci, părintele duhovnic mi-a spus că am ocazia să mă rog cât pot de mult - pentru că eu nu prea aveam timp pentru rugăciune, în timpul zilei, mai ales. Acatiste şi paraclise, ce vreau, să citesc – însă permanent să spun Rugăciunea inimii. Mi-a spus să iau cea mai lungă metanie din casă şi să spun tot timpul Rugăciunea, cât de mult pot. Am simţit că mi-a folosit mult mai ales că o făceam cu mâna pe burtică: mângâiam copilul, pe care-l simţeam. . .

Iulian: Relaţia cu Dumnezeu nu trebuie să fie numai în momentul nașterii. Mama trebuie să fie pregătită prin spovedanie, prin împărtăşanie... S-au rugat foarte mulţi prieteni pentru noi, preoţi, s-a rugat şi comunitatea...Ne-am simţit permanent în mijlocul acestor rugăciuni - şi lucrul acesta a contat enorm. Am avut şi un moment foarte delicat, când placenta nu mai ieşea, iar cei de la Salvare au zis că neapărat trebuie s-o ducă pe Cleo la spital. Noi chemasem Salvarea ca să-i taie cordonul ombilical, iar ei voiau să ia mama de-acasă şi s-o ducă la spital! Atunci am zis: ,,Gata, rolul vostru s-a încheiat aici, vă mulţumescl”.

Cleo: Evident că ei spun: „Acasă n-ai născut într-un mediu steril”, şi copilul este dus la spital şi injectat cu antibiotice - ceea ce mi se pare absolut stupid, pentru că dacă intervii cu antibiotice asupra unui copil atât de mic îi slăbeşti sistemul imunitar. În plus, se ştie că sunt foarte multe spitale şi maternităţi închise tocmai din cauza streptococilor. Toate lucrurile acestea duc la tratarea naşterii ca pe-un proces patologic...

Iulian: Eu nu vreau acum să fac o pledoarie pentru ca naşterea să fie neasistată, mai ales că am prieteni medici şi am un mare respect pentru cei care au acest mare dar de la Dumnezeu. Nu sunt împotriva actului medical atunci când este cazul - dar, repet, naşterea nu este o boală, este un act fiziologic, care trebuie să se întâmple în condiţii normale, fără intervenţie. În spitale, de exemplu, pentru a se grăbi procesul, se introduc hormoni artificiali. Tot felul de proceduri care nu-şi au nici un rost într-o naştere normală. Nu ştiu de ce hormonii naturali ai mamei trebuie să fie înlocuiţi cu oxitocina sinteticñ!?... Mie mi se pare un lucru care nu poate fi explicat decât prin faptul că naşterile trebuie să fie rapide. Totul e gândit în termeni de eficientizare, fără să ştim exact care este efectul acestor intervenţii asupra mamei şi a copilului.

Imaginaţi-vă că Irina, moaşa, a dormit pe canapea cu Cleo cu două seri înainte, când a avut mai multe contractii şi a crezut că naşte. Ne-a spus că ea nu crede că o să se întâmple în seara aceea, dar a stat cu Cleo ca să se simtă in siguranţă. Aşa ceva ar fi de neimaginat într-un spital!

- Şi placenta, cum a ieșit până la urmă?

Iulian: Am pus mâna pe un mir de la Sfântul Munte, am însemnat-o pe burtica cu Sfanta Cruce şi i-am rugat pe Maica Domnului şi pe toţi Sfinţii ca placenta să iasă - şi placenta a ieşit foarte bine! În spital, în acest moment, medicul nu ar mai fi avut răbdare şi ar fi intervenit mecanic ca sa scoată placenta. Este o intervenţie dezagreabilă, în cel mai bun caz. . .

De fapt, în aproape toate naşterile normale, medicii intervin şi prin faptul că foarte mulţi taie zona perineală din start, chiar dacă nu e necesar, pentru că aşa-i mai simplu pentru ei (copilul iese mai uşor), dar pentru mamă este mai dificil, pentru că tăietura trebuie cusuta, iar zona e sensibilă.... Ulterior am citit că, şi dacă se rupe puţin la naştere zona perineală, acele rupturi se vindecă mai uşor şi zona se poate reface fară nici un fel de probleme, fară intervenţia medicului.

Cleo: Şi mai e ceva: copilul luat de la mamă este hrănit artificial, ceea ce este o aberaţie! Copilul nostru, de data asta, a fost ţinut pe burtica mea şi el s-a dus singur, printr-un reflex natural, şi a supt din sân la mai puţin de o jumătate de oră de la naştere - lucru pe care n-o să-l vadă nimeni, niciodată, într-un spital de stat, ci doar in acele clinici unde există acest concept de „naştere cu blandețe”.

Iulian: Soţia mea era cu copilul în braţe dupã foarte puţin timp de la naştere şi se plimba prin casă, vorbea la telefon... Totul era normal.

- Dar cum a descirs naşterea, efectiv?

Cleo: S-a intamplat totul foarte repede, pentru că la prima oră a dimineţii s-a rupt apa, în somn, şi aproape instantaneu au început contractiile acelea uriaşe de naştere, din două în două minute. Nu mă mai puteam mişca. In primă fază, nu ne-am dat seama ce trebuie să facem: moaşa nu era, şi-am chemat Salvarea — ne-am zis: „Dacă nu este moaşa, aşa a fost să fie, o să mergem la spital. Dar, în panica aceea de alteva minute, pină am vorbit cu moaşa la telefon, mi-am dat seama nu mai pot să mă mişc și nu voi reuşi să mă urc în Salvare.
Apoi moaşa ne-a liniştit și ne-a zis să ne apucăm de treabă! După ce m-am linistit, am acţionat. Şi moaşă a fost, pană 1a urmă, Iulian

- Cum a fost?

Iulian: Păi, te întăreşte Dumnezeu în momentele alea, nu ai incotro! A fost bine, din punctul meu de vedere a fost o naştere perfectă! Maica Dornnului a fost cu noi... Copilul, când a ieşit, cu căpşorul într-o parte, aproape că îmi arăta cordonul ombilical din jurul gâtului - şi l-am tras peste cap. Iar copilul a putut să iasă, un pic ajutat și de mine; am ţinut putin, ca să nu fie o expubie foarte rapidă. Asta o auzisem tot în discuţiile dintre Irina şi Cleo.

Cleo: Multa lume m-a întrebat dacă am avut copiii acasă în acel moment, şi dacă nu s-au şocat să asiste la naştere! Am avut doi dintre copii acasă, gemenii de 14 ani, și nu, nu s-au şocat. Probabil întrebarea asta vine din faptul că lumea se gândește la ceea ce se intamplă în spital — urlete, ge-mete — dar n-a fost aşa: copiii ne-au fost chiar de ajutor. E adevărat că nu i-am lăsat să intre atunci în cameră. Soţul meu i-a trimis afară şi a inchis uşa, dar din când in când le striga: „Adu-mi un prosop, adu-mi un mop!". Fata era pregătită, stă-tea lângă uşă şi ne aducea absolut tot ce trebuia, dar nu s-a şocat câtuşi de puţin! Băiatul a fost 1a nişte cumpărături, în apropiere... Știau că nasc şi că nu aveau de ce să le fie teamă. Au participat şi ne-au ajutat cât de mult s-a putut.

Material reafizat de Raluca Tănăseanu. Fotografii de Ana Capsali.
(Revista Familia Ortodoxă – numărul 11 (46) / 2012, paginile 32 - 36)

DITTA DEPNER: De ce am ales să nasc acasă

Ditta Depner, membră-fondatoare a Asociaţiei Mame pentru Mame, a hotărât să facă public modul în care şi-a adus fiul pe lume: la domiciliu, asistată de un medic obstetrician de mare calibru profesional şi o moaşă experimentată. Naşterea a avut loc la domiciliul Dittei din Braşov chiar în ziua de Crăciun.
Media nu a întârziat să preia subiectul:

NAŞTERE CA ÎN SECOLUL XIX Braşoveanca Ditta Depner a născut sub autohipnoză

O braşoveancă a ales să-şi aducă pe lume băiatul în propriul cămin

O femeie a nascut primul ei copil acasa, pe canapea, prin autohipnoza

Material prezentat la Stirile Kanal D

Ditta a ales să vorbească direct despre motivele pentru care a ales să nască acasă prin situl Asociatiei:

După acuzaţii de genul: "ca-n evul mediu" şi "inconştientă şi iresponsabilă", care doar m-au făcut să zâmbesc, aş vrea să vă împărtăşesc anumite lucruri absolut fantastice legate de naşterea băieţelului nostru acasă, în decembrie 2010, da anul trecut, în Brasov şi nu în vreun sat părăsit de Dumnezeu....
Şi da, a fost o naştere acasă asistată de un medic redutatbil din Braşov, un om extraordinar cu un Suflet deschis şi mare, şi de o moaşă simpatică şi plină de curaj să participe cu know-how-ul ei specific la prima naştere asistată în ţara asta. Îmi doresc din toată inima, ca femeile care îşi vor dori o astfel de experienţă unică şi de neuitat, să poată beneficia cât de curând de o astfel de facilitate extraordinară. Eu am avut parte de acest lux şi mă consider o norocoasă să fii cunoscut astfel de oameni care să-mi fie alături în aceste clipe minunate.

Cei care nu suportă că există şi alte păreri decât cele clasice, le recomand să-şi vadă în continuare de treaba lor, că nu impune nimeni aici niciun trend sau vreo modă, ci din contră: fiecare este absolut responsabil de acţiunile sale din viaţa personală, şi este alegerea fiecăruia cum îşi aduce pe lume copii. Iar cei care fac afirmaţii defaimatoare la adresa mămicilor deschise la minte, care aleg o astfel de naştere, ar trebui să se întrebe singuri dacă nu cumva ei sunt cei demodaţi sau înapoiaţi?

În primul rând: aş mai face-o şi data viitoare şi ori de câte ori aş mai naşte în viaţa asta! Deşi n-a fost o naştere tocmai uşoară, aşa cum mă aşteptam eu la vreo 3-4 ore, ci cu un travaliu lung de 3 zile şi 3 nopţi (ca şi nunta lui Făt Frumos din poveste), a fost experienţa împlinitoare pe care mi-am dorit-o. Să ştii că ţi-ai născut copilaşul cu propriile puteri, fără anestezii oferite gratis pe tavă ca într-un meniu la un restaurant de lux, este o adevărată “performanţă” în ziua de astăzi, când cezarienele curg ca pe bandă. Femeile gravide chiar şi tinere sunt de-a dreptul “asaltate” de la prima vizită la ginecolog de propunerea nefondată medical de a naşte prin cezariană, că doar aşa e elegant, nu? Din păcate prea puţine dintre ele se întreabă cât de sănătos sau cât de bine este pentru copilaş să te supui unei astfel de operaţii pentru a aduce un bebeluş pe această lume... dar asta este o altă temă de discuţii...

Revenind la subiect, în al doilea rând n-am vrut sub nicio formă o naştere medicalizată inutil aşa cum este practica la orice spital de stat sau privat. Deşi asociaţia noastră “Mame pentru Mame” a reuşit să promoveze şi să şi implementeze în anumite clinici planul de naştere, tocmai pentru a evita abuzurile în privinţa derulării fireşti a naşterii, sunt absolut convinsă că în cazul meu soarta mea ar fi fost cu totul alta dacă năşteam într-un spital.

Din cauza travaliului meu nespus de lung, deşi în primele 2 zile am roboţit prin casă, iar nopţile mi le petreceam să mai pregătesc ceea ce credeam eu că nu e gata - ca de exemplu baia, care trebuia să aibe neapărat lumânări, etc...- am fost destul de obosită atunci când trebuia să fiu “fresh”, adică în momentul apropierii expulziei. Nu mă aşteptam să dureze atât de mult, în fiecare zi spuneam că astăzi nasc... dar lucurile aveau să se întâmple un pic mai altfel decât credeam eu. Am stat în cadă, m-am plimbat, n-am simţit nevoia să stau culcată, am râs, am povestit, am respirat pe contracţii, m-am relaxat şi am fost foarte glumeaţă şi bine dispusă, doar un pic obosită spre sfârşit.

Doctorul care a acceptat cu mare interes propunerea mea curajoasă de a mă asista la naşterea mea acasă, venea şi pleca văzând că lucrurile merg în acest ritm, lăsându-mă în voia mea, aşa cum mi-am şi dorit, ca totul să fie cât mai natural. Era atât de prezent şi totuşi aveam intimitate deplină, iar tot ce se întâmpla se desfăşura natural şi firesc. Între timp, trecuse şi ajunul Crăciunului, mai născuse cineva la clinica unde lucra doctorul meu, iar eu înaintam încet dar sigur spre marele eveniment. Ce Crăciun unic, cu un brad verde şi neîmpodobit, clipe frumoase, pline de speranţă, linişte şi încredere că totul va fii bine, le-am petrecut împreună în cel mai frumos mod posibil.

În al treilea rând, şi pot spune cu mâna pe inimă că acesta a fost motivul principal, am vrut să nasc acasă mai ales pentru beneficiile imense pe care le va avea copilaşul, care nu va vedea pereţii reci ai unui spital, luminile şi agitaţia de acolo, tratamentul ca pe bandă a nou-născuţilor, ci se va delecta în braţele părinţilor săi, va simţi căldura şi iubirea celor doi, va auzi glasul liniştitor al mamei, va beneficia de mângâiere până se va linişti şi va adormi fericit că este în siguranţă în lumea asta nouă, necunoscută.

Dau crezare studiilor care arată că prima oră, imediat după naştere, este cea mai importantă, din punct de vedere atât fiziologic cât şi psihologic, pentru că atunci bebe îşi formează puncte de reper, care îl vor marca pentru tot restul vieţii.

Atunci el se va simţi pentru prima oară în viaţă dacă este bine primit sau dimpotrivă abandonat în mâini străine, reci care vor să-l măsoare, să-l testeze, să-l cântărească, să-l atingă fără milă cu rutina unor ani petrecuţi făcând aceleaşi mişcări stereotipe etc, în loc să-l mângâie, să-i ţină de cald, să-l liniştească şi să-i vorbească în şoaptă cuvinte dulci.

Atunci îşi va forma puncte de reper cu care va compara stările lui pentru tot restul vieţii. Atunci el va simţi pentru prima oară sau nu frica de schimbare (dintr-un mediu în care a fost în siguranţă timp de 9 luni, într-un mediu nou, cu aer care îi inundă plămânii fragili, cu stări de foame, de frig şi de frică de mişcări prea bruşte care-i ating pielea sensibilă).

Atunci va ştii sau nu că totul este bine, chiar dacă mediul din care a venit nu este deloc asemănător cu cel în care trăieşte acum.

Toate aceste lucruri nu ţi se spun nicăieri într-o consultaţie medicală, nu ţi se va spune nici de anestezia de orice fel făcută mamei, care îi face rău copilului, îl va anestezia şi pe el deopotrivă, de va avea simţurile amorţite când va păşi în această lume ciudat de egoistă, nu?

Iar în al patru-lea rând am ales să nasc acasă natural, tocmai pentru faptul că naşterea este un act fiziologic normal - atâta timp cât totul se desfăşoară normal-, şi nu o boală care trebuie rezolvată de vreun doctor priceput. Orice femeie este astfel construită încât să poată naşte perfect normal, iar corpul ei va ştii exact ce trebuie să facă, aşa cum tot corpul femeii a ştiut să menţină sarcina, să-l hrănească pe făt şi să-i ofere condiţiile optime ca acesta să se dezvolte timp de 40 de săptămâni în pântecul ei.

Naşterea este un eveniment în familie, care aparţine familiei şi nu spitalului sau doctorilor. Naşterea, precum şi întreaga sarcină, rămân două minuni ale trupului chiar şi acum în secolul 21. De ce nu putem accepta aceste minuni ca fiind fireşti, aşa cum sunt ele de fapt?


Video despre al doilea bebe nascut acasa: http://www.dailymotion.com/video/xvc...om=embediframe
site-ul ei: http://bbmic.ro/index.php

(ps. deși se menționează cuvântul „hypnobirthing” subliniez că nu este vorba și nu are nicio legătura cu hipnoza :) nu știu de ce se folosește acest termen. Este vorba numai de faptul că mamele, în momentul nașterii, trebuie să se relaxeze profund, să aibă încredere în faptul că trupul lor a fost creat pentru a da naștere unei noi ființe și nu are ce rău să se întâmple. De altfel, frica, nu numai că sporește durerea, dar și inhibă procesul în sine al nașterii, ducând la diverse complicații. )

[Yasmina]

Ce faci ,iar ai scris pe topicuri despre copii si nasteri?
Vezi ca se supara iar Sophia,ca nu ai voie!