filioque

[delia31]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Noi nu găsim contradicţie între cele două formule. Singura situaţie în care ar exista contradicţie este exact situaţia în care vă aflaţi dv, de a considera că Fiul purcede numai de la Tatăl, un lucru pe care niciun Sfânt Părinte ortodox (adică din vremea Bisericii Nedespărţite) nu l-a afirmat nicicând.
Propoziţiile "P provine de la A" şi "P provine de la A şi de la B" sunt noncontradictorii. Dimpotrivă, propoziţiile "P provine numai de la A" şi "P provine de la A şi de la B" sunt, evident, contradictorii. În acest caz, motivul este credinţa heterodocşilor care îşi spun "ortodocşi" că Fiul ar proveni numai de la Tatăl, credinţă care deviază de la ceea ce au crezut cei dinaintea noastră.

Acuma, ca să răspund întrebării dv: după ce criteriu folosim o formulă sau alta? Atunci când există pericolul confuziei, în care vedem că au căzut ortodocşii, folosim formula cu Filioque. Dimpotrivă, când nu există asemenea pericol, folosim cu precădere formula fără Filioque, folosită primul Conciliu Ecumenic al Bisericii Catolice de la Niceea.

Prin urmare, în România, unde acest pericol este mai accentuat din cauza derivei ortodoxe foarte prezente, folosim cu precădere formula cu Filioque. Dimpotrivă, în Statele Unite şi Canada, catolicii bizantini nu simt nevoia să folosească cu precădere această formulă.

Da’ stiu ca sunteti un rafinat mânuitor din condei! Cred ca vi s-a mai spus ca ati face cariera ca diplomat ! Pacat ca vedeti negru acolo unde e alb.

Ortodocsii rostesc Crezul exact asa cum s-a stabilit la Sinodul Niceo- Constantinopolitan: „to ek tou Patros ekporevomenon” si inteleg prin asta ceea ce a zis si Ioan Evanghelistul in Ioan 15, 26.

Termenul „ekporevsis” se refera simultan la doua realitati:
1. purcederea ipostasului Sf.Duh din ipostasul Tatalui, si
2. faptul ca Sf. Duh se impartaseste de fiinta divina comuna atat Tatalui, cat si Fiului.

Problema, imho, e una ce tine mai degraba de nuantele pe care le poate exprima greaca comparativ cu latina.
Diferenta dintre termenul latin si cel grecesc, e ca, spre deosebire de grecescul ekporevsis, latinescul processio nu reuseste sa comprime lingvistic simultan doua sensuri foarte nuantate.
De aceea, latinii simt mereu nevoia unui adagio pentru a contracara confuzia dintre fire si ipostas.

Realitatile dumnezeiesti oricum nu pot fi incapsulate lingvistic in vreo limba umana. Cuvintele oricarei limbi vor fi mereu neincapatoare pentru a-L incapea pe Cel Necuprins.
Unele limbi, pot in schimb, sa exprime mult mai nuantat decat altele, si mai ales, sa nu lase loc de confuzii intre fire si ipostas.

Ekporevsis-ul grecesc, dupa cum incerc sa va zic, semnifica simultan atat originea Duhului Sfant din Tatal, ca Ipostas din alt Ipostas, cat si faptul ca Fiul participa la ekporevsis-ul Duhului din Tatal, in sensul ca are aceeasi Fiinta cu Tatal, de care se impartaseste si Duhul Sfant.
Va simtiti cumva periclitati de aceasta pozitie a noastra?

Latinescul processio nu il poate echivala convingator pe ekporevsis. De aceea are nevoie de adagiul filioque.

Nici un ortodox practicant din comunitatea euharistica internationala a Bisericii de Rasarit nu va afirma ca fiinta Duhului nu e comuna atat Tatalui, cat si Fiului, asa cum, tendentios insinueaza subtilul dvs. innuendo.

Sensul acestui cuvant –ekporevsis- chiar si la ortodocsii rusi/bulgari/japonezi, whatever, care habar n-au cum se zice „purcedere” in greaca – sensul de taina deci, se dezvaluie, nu in litera, ci in duhul fiecarei biserici ortodoxe indiferent de limba mai mult sau mai putin bogata semantic a membrilor ei, si include deodata aceste doua realitati.