filioque

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Adrianna

Domnule Mihnea Dragomir,

Va multumesc pentru linkul dat. Se afirma ca purcederea este folosita si cu sens de origine si se mai afirma ca aceasta origine este si din Tatal si din Fiul.

Nu inteleg cum aceste afirmatii pot fi compatibile cu cele enuntate de Papa Ioan Paul II care afirma ca nu trebuie contrazis faptul ca Tatal este singura origine a purcederii, care a zis ca Tatal singur este singura sursa (origine) a Duhului Sfant si ca deci Duhul Sfant isi ia originea doar de la Tatal.

Purcederea Sf Spirit este atât de la Tatăl, cât şi de la Fiul, spre deosebire de naştere, care este de la Tatăl. Dar toate câte le are Fiul de la Tatăl le are, datu-I-S-a Lui toată puterea, în Cer şi pe pământ. Prin urmare, însăşi capabilitatea de a conlucra la purcederea Sf Spirit, precum şi cooptarea Lui în opera aceasta de purcedere intra-treimică, le are de la Tatăl. De aceea, nu este greşit a se spune că Tatăl este cauza primă a purcederii. Sau, cum au spus adesea părinţii, că Sf Spirit purcede de la Tatăl prin Fiul.

Când un judecător, sau un complet mai larg de judecată, dă o hotărâre formală, face aceasta în numele şefului statului. Chiar aşa încep hotărârile: "Noi, Preşedintele României, hotărâm:...". Într-adevăr, judecătorul primeşte această abilitate de a hotărî ce e drept şi ce nu e drept, de a hotărî, de fapt, soarta oamenilor de la şeful statului. Acuma, apare o întrebare simplă: cine anume dă o hotărâre judecătorească ? Este corect să spunem "şeful statului, prin magistrat" sau "şeful statului şi magistratul au hotărât că..." ? Este. Această hotărâre este ea generată ca dintr-un singur principiu ? Este. Putem afirma că, de fapt, generatorul prim al hotărârii este şeful statului ? Putem, chiar asta scrie în primele rânduri ale hotărârii.

Acuma, s-a mai clarificat ? Cel puţin, aşa văd eu lucrurile. Şi aşa cred că le-a văzut şi Fer Ioan Paul al II-lea, precum şi papii dinaintea şi de după el. Dar, dacă nu le-a văzut aşa, înseamnă că greşesc, fiindcă a rejecta o afirmaţie a unui Papă în materie de credinţă sau de morală îmi este străin.