Sa-l pomenim in rugaciunile noastre pe Parintele Arsenie Papacioc !

[cristiboss56]

D. V.: Asa pun multi problema: au gresit catolicii, am gresit si noi, hai sa cadem la pace!”
Pr. A.: Adica, sa-mpartim pomana, stii? Sa-mpartim colacii. Nu-i asa, pozitia demna. Si acuma, i-as intreba chiar pe ei, sa spuna ei, teologi si papi si ce sunt: „unde e adevarul?” Dar hai sa ne-mpacam, nu? La un pahar de bere… sunt foarte siguri ca, mai da un rand, nu?
D. V.: Dar ne acuza ca suntem traditionalisti, ca suntem fanatici.
Pr. A.: Este o pozitie revoltatoare, chiar. Asa. A inceput sa miroase greu si ei singuri nu mai pot sa suporte propriul lor miros. Dragii mei, vreti sa fiti fericiti? Muriti pentru adevar! Pentru ca nu se poate chiar asa… Eu, cand eram in inchisoare, m-a chemat un colonel, cu santinele, cu pusti, si ma ducea la el – la Aiud era. Eu eram langa Aiud, acolo. Si m-a intrebat, sa-i spun daca exista Dumnezeu. Si i-am spus: „Domnule colonel, asta e o intrebare de scoala pri*mara. Si nu marturisesc ochii mei si ochii dumneavoastra? Marturisesc ca exista! Inima, sentimentele, comparatie intre valori, intre culori, intre… Dar dumneavoastra, ce motiv aveti de spuneti ca nu exista?” Dar pentru asta trebuia un mare curaj, ca acolo erai otreapa, nu erai… Zice: „Pai ce, razboiul din Rusia, care s-a dat in numele Crucii…” „Ce, in numele crucii? Nebunul ala de Hitler voia sa cucereasca lumea! Ce, in numele crucii?” Si el a fost biruit si am spus: „Si de ce nu credeti?” Si mi-a spus asa – si-a dat seama ca era infrant: „Si acuma, care e ultimul cuvant?” „Sunt gata sa mor pentru tot ce spun! Dumneavoastra incercati sa muriti pentru ce spuneti?” „Luati-l de aici!” – asta a fost iesirea tiranului: „Luati-l de aici!” Eu am fost bucuros ca nu m-a impuscat pe loc, stii? Ca asta era situatia la Aiud. Asta era una din marile probleme care framanta: nu erai sigur ca traiesti pana maine. Marturiseam prin morse, prin perete, si le spuneam: „Daca muriti pana maine, e valabila dezlegarea mea.” Le dadeam dezlegarea prin perete, asa. „Dar daca nu muriti si dati de un preot, marturisiti-va pacatele, ca …” – nu era cu mana pe cap, nu era… Intelegeti? Stare de spirit… Vreau sa spun, in ce stare de spirit traiam. Asta era. Asa ca moartea era foarte binevenita.
Si acum, la fel. Apara adevarul. Moartea nu inseamna moarte, dragii mei. Ai trecut de la moarte la viata. Dar cel putin lucrurile se vad, pentru ca ai aparat adevarul. Ce ziceti? Vorbim de constiinta noastra, nu vorbim numaidecat de adevaruri istorice. Dar lumea nu sta de vorba cu constiinta proprie. Hai sa vedem de adevar. Ce-au hotarat Sfintii Parinti? Ce cauta filioque asta, cand s-a hotarat la doua sinoade – in primul si al doilea – (invatatura despre n.n.) Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Cat l-a costat pe Grigorie de Nazianz sa apere adevarul? Chiar la moarte a zis: „Ma duc la Treimea mea.”
D. V.: Pe cei care apara invatatura ortodoxa, ceilalti ii acuza ca sunt fundamentalisti: „Esti extremist, esti mandru!” Ii pun intr-o situatie delicata.
Pr. A.: Draga, asta nu e o mandrie. Dar daca e o mandrie à la Hristos, e binevenita. Apostolii au aparat adevarul, iar noi suntem mandri ca aparam adevarul. Poti sa-mi spui orisicum ai vrea! Dar nu noi ridicam problema. Ei o ridica. Ce aveti, dom’ne, ce v-a apucat? De la 1054, pana acuma? Mai ales noi, romanii, avem o dovada materiala de la 1700: ne-au pacalit, sa tinem administrativ de ei. Ei, uitati‑va acuma: sunt mai catolici decat… ma rog, catolicii! Greco-catolici…

[cristiboss56]

D. V.: Sunt mai agresivi in manifestari.
Pr. A.: O maica m-a intrebat care drac e mai (rau – n.n)… Toti dracii sunt ai dracului, aia e!
D. V.: Ce sa facem cu lipsa de dorinta de a cunoaste invatatura Sfintilor Parinti? Se practica o Ortodoxie care nu are baze dogmatice. Unii vor sa traiasca virtutea, fara sa cunoasca…
Pr. A.: Asta sa ii spuneti patriarhului, nu mie.
I. L.: Adica, si-n facultatile de teologie, la ce se invata acolo…Stiti? Asta e problema.
Pr. A.: Eu o sa va spun, dupa 60 de ani de preotie: sunt si calugar, sunt si crestin. Sunt si puscarias. Sunt si pustnic. Am dreptul sa apar adevarul. Dar chiar daca as fi oaie, cu glas as apara adevarul. Zic oaie, pentru ca am vazut, cand eram mic, o oaie care a dat cu piciorul si s-a culcat. Si n-a fost pentru mine o intrebare s-o intreb pe mama, ca am vazut alta oaie ca a facut asa. Zic: „Mamica, de ce a facut asa?” „Se inchina, mama, se inchina!” A, zic eu, daca oaia aia ma invata pe mine, aia e facuta de Dumnezeu pentru Dumnezeu. Si oricine e creatia lui Dumnezeu. E prea frumoasa Ortodoxia sa nu fie gratuita! Asta e…
D. V.: Ati spus ca sunt calugar, puscarias,… Dar ce ne facem, ca mor batranii, care au trecut prin inchisori. Mor cei care L-au marturisit pe Hristos fara frica…
Pr. A.: Pomeniti-i la morti! Ce sa facem? Pai, e lucrarea lui Dumnezeu. O zi, cat mai avem de trait, o saptamana, un an, o mie de ani – sa sustinem adevarul! Puteti sa mancati orice, sa beti orice, dar sa fiti in adevar.
D. V.: Parinte, dar exista o ruptura a acestei continuitati duhovnic – ucenic, ucenic – ucenic si tot asa. S-a rupt, pur si simplu, linia marturisitoare. Parintele Cleopa a trecut la Domnul, n-a lasat un ucenic pe masura. Ce ne facem? Pentru ca generatia de azi e in criza. Are nevoie de modele si …
Pr. A.: Intrebarea matale inseamna ca esti ucenicul ala. Recunosti, zici: „Ce ne facem?” Ceea ce inseamna ca simti raul pe spinare.
I.L.: Cum?
Pr. A: Din momentul in care intrebi lucrul asta, iti dai seama ca e o neregula. Pune-te la punct. Raspunsul la astfel de intrebari este asta: „intai sa te pui la punct tu”. Tu, care vezi lucrurile astea, stai asa. Si propovaduieste adevarul mai departe. Dar pune-te la punct, ca nu te ajuta harul lui Dumnezeu daca marturisesti adevarul si nu crezi in el. (Asta –n.n.) e mai grozav decat ateismul, sa-L recunosti pe Dumnezeu si sa nu-L asculti. Sa-L recunosti (aparent – n.n.) in sinea ta si in realitate sa nu-L recunosti.
D. V.: In fapte, nu. E foarte important ce ziceti, pentru ca, pe de o parte, sunt unii care tin de valorile morale, dar se indeparteaza de invatatura dogmatica, si altii, in extrema cealalta, tin de invatatura dogmatica, dar nu traiesc cum trebuie ortodoxia.
Pr. A.: Se repeta lucrurile. Fiecare ins este obligat sa se puna la punct, si daca a facut un mare efort, a devenit o mare forta. Si acolo e biserica, la ala care e pus la punct. Unde eAdevarul, acolo e Biserica. Si daca un ins o sustine acolo, nu e un singur ins acolo, e Biserica intreaga acolo, in el. Pune-te la punct tu, pentru ca esti un microcosmos in care se oglindeste un macrocosmos.
D. V.: Care sunt primii pasi pentru a se pune cineva la punct? A inteles cum stau lucrurile, a inteles care e adevarul. Cum sa se puna la punct?
Pr. A.: Isi face o cruce ortodoxa in fata lor. „Dom’ne, eu sunt ortodox” – dar sa faci cruce! Nu cu toata mana (ca si catolicii – n.n.). Si chiar crucea in sine. Cand s-a facut aceasta cruce, s-a facut tot de catre Duhul Sfant (Tatal, Sfantul Duh – toata inaltimea, Tatal, Sfantul Duh – toata adancimea; Fiul – toata latimea, Sfantul Duh – invocarea Sfintei Treimi). De aceea si fuge dracul, asta e marturia cea mai buna ca e sfantul adevar, ca fuge dracul de cruce. Nu fuge numai de semn, fuge si de invocarea semnului.

[cristiboss56]

D. V.: Numai ca oamenii sunt dezinformati. Li se spune, de exemplu, ca parintele Staniloae a fost ecumenist, cand parintele Staniloae, inainte de a muri, a spus intr-un interviu: „Ecumenismul este erezia vremurilor noastre. Eu, unul, il socotesc produsul masoneriei…” Interviul exista, e si pe internet, poate fi ascultat. Dar ecumenistii zic: „Nu, parintele Staniloae a fost ecumenist.”
Pr. A.: Pai, daca vrei sa interpretezi ca Tatal nu e Tatal si Fiul nu e Fiul, Sfantul Duh nu e Sfantul Duh, – esti liber! Insa, raspund: nu putea un Staniloae sa fie ecumenist. Eu am stat de vorba cu el, si chiar ne intalneam, si cu el, si cu parintele Cleopa, nu mai vorbesc! Am trait impreuna in pustii.
D. V.: Si de Parintele Cleopa se zice ca a fost ecumenist. E chiar un articol pe tema asta – Parintele Cleopa, model de ecumenism.
Pr. A.: Draga, daca se hotaraste asa, si Sfantul Nicolae este ecumenist.
I.L.: Parintele Staniloae a spus ca „ecumenismul e produ*sul masoneriei. Si a avut dreptate Parintele Iustin Po*po*vici, cand a spus ca e pan-erezia vremurilor noastre”. Si unii au spus ca i s-a luat un interviu fortat (interviul Parin*te*lui Staniloae este inregistrat). Ca, domne’, i-au luat un in*ter*viu fortat si l-au obligat sa zica treaba aceasta. Si nu este ceea ce credea Parintele Staniloae. Asta este problema.
Pr. A.: Nu putea (fi ecumenist – n.n.)! Era un mare traitor. Eu nu va pot spune niste lucruri si slabiciuni ale parintelui Staniloae… Dar nu denatura adevarul. Am fost intr-un proces, cu Rugul Aprins, in sfarsit; pe mine m-a condamnat la 40 de ani; Parintele Staniloae – sase ani, cinci ani. Voiculescu, Mironescu, astia toti, cate cinci-sase ani. Mie atunci mi-a dat 40 de ani. M-a miscat intr-o forma vesela, cand am auzit, dar m-a costat, acolo te trata ca pe un puscarias, ca pe o fiara mare. 40 de ani! Si chiar s-a intamplat, la Jilava, cand ma dezbraca si ma tundea acolo, m-a intrebat un capitan, care comanda operatia asta: „Ce ai facut, ma?” Eu, de colo, zic: „N-am facut nimic, ma!” zice: „Ma, daca nu faceai nimic, iti dadea 10-15 ani! Nu-ti dadea 40!” Si s-a dat de gol, stiti? Si el singur vedea, el conducea, cum ar zice, mascarada asta. Am spus, in camera acolo era si (parintele – n.n) Staniloae, si Voiculescu, si Mironescu, si (parintele – n.n) Benedict (Ghius)…
D. V.: Oamenii se tem ca, daca apara Ortodoxia, au necazuri: sunt dati afara de la serviciu, sunt vazuti ca niste ciudati – le e frica ca pierd, pur si simplu, locul pe care-l au. Ce sa faca oamenii? Cum sa biruie aceasta teama?
Pr. A.: Draga, eu v-am spus: pentru adevar trebuie sa si mori, nu numai sa-ti pierzi serviciul. Dar, daca nu e vorba de adevar, si este vorba de o interventie oarecare, de un examen oarecare, atunci apara-te pentru locul ala. Dar daca nu se poate, in final, sa te astepti… si cu nici un chip… pentru ca te asteapta o vesnicie neagra, o vesnicie, ingrozitor, vorba lui Cosbuc: „Nu de moarte ma cutremur, ci de vesnicia ei.” Pentru ca ai avut ocazia sa fii in fruntea unei vesnicii albe, si ai renuntat. Nu ne jucam! Viata nu e asta, decat arvunim pe cealalta cu asta, adica cu viata de pe pamant. Si repet ce-a spus Mantuitorul: „si veti trece de la moarte la viata”. Viata atunci incepe. Va dati dumneavoastra seama? Nu cunoasteti bucuria care te cuprinde atunci cand aperi ade*varul – fata de alte bucurii: ca ti-a mers bine la serviciu, sau ti-a marit leafa. Asta e o bucurie care te renaste… Si pentru ce (sa ne fie teama – n.n.)? Dragii mei, teama de moarte este o mare greseala. Teama de moartea fizica, murim in cateva clipe. A murit cutare, a murit pe scaun. Ti s-a oprit rasuflarea, in niste secunde, si ai terminat. Dar ce urmeaza? Ce ganditi, ca moartea vine sa-i faci o cafea? Vine sa te ia, nu-i chiar gluma! Dar cum te ia? Cum te duce?
D. V.: Totusi, oamenii nu-si dau seama ca pretul compro*misului e riscul de a-ti asuma iadul. Adica, nu-si dau seama ca pot ajunge in iad.
Pr. A.: Pai, nu prelungim discutia. Sigur ca da, ce mai! Intrebarea se pune: „care este adevarul?” Sa stie (oamenii – n.n.) adevarul tot: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Cine n-a aparat adevarul? Sa-i cu*noasca (oamenii – n.n.) pe Parintii lor. Lumea nu cunoaste frumusetea Ortodoxiei, de aia tot discuta atat de mult, si o compara. Nu cunoaste frumusetea si adancurile ei. Nu au o credinta traitoare. E o credinta mazgalita. (Ei – n.n.) asteapta Pastele cu fripturi si cozonaci. Nu il asteapta cu frumusetea Invierii.
D.V.: Ce sa faca un calugar care e amenintat ca va fi dat afara din manastire daca apara Ortodoxia?
Pr. A.: Ei, ferice de el! Dar el e ca un ortodox acolo, nu s-a dus ca un catolic. Si aia care-l dau afara, ii asteapta si pe ei o raspundere, nu-i chiar gluma. Un singur cuvant… Cum zice Sfantul Grigorie de Nazianz: „De orice cuvant in plus vom da raspuns.” Cu atat mai mult si de orice cuvant rusinos. Si, zic eu, si cu atat mai mult de orice cuvant ucigator. Pai, a nu apara adevarul e groaznic! E o suferinta teribila! N-ati vazut cei patruzeci de mucenici? Unul care a iesit (din ceata lor – n.n.), s-a topit. Iar altul, care a vazut cununile – dar se pune intrebarea daca a vazut cununile! – s-a dus el in iezerul ala. Cati nu vad cununile! Cine indrazneste sa spuna, la judecata cea din urma, ca n-a stiut? N-ai stiut? Ce n-ai stiut? N-ai stiut de ce bat clopotele? N-ai stiut care e adevarul? De ce n-ai intrebat? Ce voiai sa mai fi spus Hristos? N-a spus tot? Eu sunt Cel Ce sunt. Tatal, Fiul, Sfantul Duh. Si Nu stii ca Tatal e intru Mine si Eu intru Tatal? Ce mai venim cu argumente, cu Evanghelia lui Iuda, cu nu stiu ce… nu vedeti ce lupta se da in respectivul moment istoric, pentru uciderea (adevarului –n.n.)… Pentru ca diavolul, in lupta lui finala, dorinta lui apriga este sa nu recunoastem ca suntem facuti dupa asemanare cu Dumnezeu. Nu‑i convine dracului ca noi suntem asemanarea lui Dumnezeu. Si suntem: chip si asemanare. Fiinta umana este dincolo de inchipuiri. Zice Sfantul Grigorie de Nyssa, fratele Sfantului Vasile (cel Mare – n.n.) ca Dumnezeu are inca multe taine ascunse despre fiinta umana, necunoscute nici de ingeri, de nimeni. Pentru ca (omul – n.n.) e facut chip si asemanare. Nu l-a facut dintr-un cuvant, cum a facut scaune, domnii, incepatorii, arhangheli, ingeri, nu! L-a cioplit, l-a facut dupa chip si asemanare. De ce nu dam mai multa atentie acestui cuvant scripturistic? Creatia lui Dumnezeu… chip si asemanare. Si atunci nu-i convine satanei sa fim noi chip si asemanare, sa avem asemanare cu Dumnezeu, pentru ca el si-a pierdut toate aceste drepturi. El n-a fost creat dupa chip si asemanare. A fost creat ca o creatie ascultatoare, si gata!
D. V.: Bun, calugarul sa marturiseasca!
Pr. A.: Orice crestin (sa marturiseasca – n.n.)…
D. V.: Dar daca exista preoti care sunt amenintati ca daca apara credinta ortodoxa in fata ereziilor contemporane, vor caterisiti. Ce sa faca preotul care e amenintat cu caterisirea? „Daca nu taci si daca mai vorbesti despre catolici sau despre ecumenism, vei fi caterisit!” Ce sa faca?
Pr. A.: Nu va suparati: cine, ce sa faca?
D. V.: Preotul care e amenintat cu caterisirea: „Daca nu taci, vei fi caterisit”. Ce atitudine sa aiba?
Pr. A.: V-am spus: sa stii sa mori, ca sigur vei invia in fiecare zi. Ca viata inseamna moarte continua, aparand adevarul. Nu aparam un cozonac frumos de Paste. Aparam adevarul, care reprezinta Biserica si vesnicia, Creatorul! Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Aparam adevarul. Pentru un cuvant, daca l-ai spus, ori anatemizat, ori… ce, ne jucam? Sa fim gata de jertfa! Care ostas se duce pe front si nu se gandeste: „Mai, poate ma loveste vreun glont!” Uite, eu am fost intepat cu baioneta la un centimetru de burta. Dar a scapat ala pusca din mana, eu am scos baioneta care era infipta in mine, cu pusca cu tot, si ala a cazut in sant. Puteam sa-l omor. I-am spus: „Prostule, ce faceai?” Il condamna ca l-am dezarmat. Va intreb: cine a biruit, ala ca a bagat baioneta in mine, sau eu, ca am suportat? Mi-a fost un frate impuscat. Si am ajuns pe urma eu in situatia de puteam sa-l omor pe acela (pe ucigas – n.n.) in piata, in fata tuturor, ca fratele nu era orice persoana, era insemnat, dar am zis asa: daca-l omor, sunt dator la fratele meu si la Dumnezeu. Daca nu-l omor, ei sunt datori la mine. Mai bine sa fie ei datori la mine. Si nu l-am omorat. I-am trimis vorba sa stea linistit, ca nu i se face nimic – ii pun si paza, daca vrea. A murit el la doi ani, de tortura… Dar va intreb: cine a biruit, ei sau fratele meu, care e mort? Si dupa aia si noi, ca sa urmam ce lege se cuvine.

[cristiboss56]

D. V.: Parintele Iulian de la Prodromu, duhovnicul schitului Prodromu, zicea asa, ca in vremurile de astazi, e nevoie ca mirenii sa aiba curajul sa marturiseasca Ortodoxia, chiar daca vor fi amenintati cu afurisirea; preotii sa aiba curajul de a marturisi Ortodoxia, chiar daca vor fi caterisiti. Ca daca va fi caterisit azi un preot, maine un preot, pana la urma, un episcop o sa aiba si el curajul de a spune adevarul despre ecumenism.
Pr. A.: Ei, nu mergem pe sirul… sa facem un lant prea mare, cu zale multe, stiti? Domne’, aperi adevarul. Nnu stiu ce va fi, dar adevarul trebuie aparat cu orice chip. Pentru ca tu, aparandu-l, toate cerurile stiu, toata Imparatia de sus stie ca tu ai aparat adevarul, si nu te lasa. Da, Dumnezeu da harul, dar nu le da la milogi, le da la eroi. Pastreaza-ti mai departe pozitia, ca nu mai conteaza viata. Nu vezi cum se pune problema? „Domne’, ori te omor, ori te dau afara…” Da-ma afara! Ca tu ai iesit ca un prost din ordinea cereasca, nu eu! Ce mai conteaza viata? Pe vremea Sfantului Constantin cel Mare erau atatia mucenici. La anul 300 erau atatia mucenici. Si intreb: cine a biruit? A biruit Arie, care a barfit adevarul? Cine a biruit? Turcii sau Stefan cel Mare, cine a biruit?
D. V.: Da, dar ca sa aperi adevarul, trebuie sa-l cunosti. Insa, in ziua de azi in care se merge chiar si spre o cenzurare a cartilor bisericesti.
Pr. A.: Draga, il cunoaste! Cine nu e ortodox? Pot sa spun: eu sunt catolic? Uite, eram la Pascani… si am auzit nitica galagie in spatele garii. Si m-am dus acolo. Era un grup foarte mare de oameni, cu un predicator oarecare. Eu, cu chipul meu, cand m-am apropiat, nu i-a convenit aluia. Dar eu i-am spus: „Cine sunteti, domnule? Ce e aici?” Si am facut cruce, stiti? „Lume buna, zic, puneti-l sa-si faca cruce -mi-am dat seama ce e! (sectant, adica – n.n.) – sa-si faca cruce daca predica”. Ca nu stie multe romanul, dar stie sa faca cruce. Asta a fost si motivul la catolici, cand au intrat la 1700: n-au putut sa-si faca crucea altfel. Si atunci au zis: „faceti crucea cum fac grecii, si tineti administrativ de noi”. Iar ala, cand a auzit, a fugit, si-a dat seama. Dar eu i-am spus: „Dumneata ia, cauta in Testament, in locul cutare, unde spune de cruce, ca e nebunie pentru altii, iar pentru noi este salvare”. Dar el zice: „Cauta in Evanghelia matale!” – ca el stia ca noi (ortodocsii – n.n.) nu le avem (la noi – n.n.). Eu aveam Noul Testament printr-o intamplare. Cand a vazut ca scot Noul Testament, a fugit, si-a dat seama ca sunt „de meserie”! Adica, un fel de „uite, nu e”! Asa.
D. V.: Dar din Molitvelnic s-a scos slujba de primire a catolicilor in Biserica Ortodoxa. Ce sa facem cu aceasta lipsa reala?
Pr. A.: Dom’ne, sa te pui la punct tu, intai. Asta sa faci. Si mai departe, spui care-i adevarul. Cum ma intrebi mata pe mine, intrebi mata si pe altii, sau te intreaba pe mata altii, si tot asa. Apara adevarul! Ce poti sa faci acum? „Lume buna, eu sunt ortodox, si asta e foarte mare lucru”…
Solutia este moarte continua, moarte continua. Cand Mantuitorul s-a apropiat de Nazaret, a zis ca „Mergem pe tarmul celalalt”, si S-a culcat in corabie, stiti. In timpul asta, valuri acopereau corabia, si ceilalti: „Doamne, Doamne, scoala, ca pierim!” „Va si vedeati in fundul marii, cu Mine cu tot! N-am spus Eu ca e bine s-o luam pe aici, n-am spus?”… Dar vreti fara valuri, vreti fara apa? Vreti fara nitel rece pe spinarea ta calda? Nu se poate fara jertfa. Toata frumusetea Invierii. Grozava! Ca nu-i vorba ca… dar toata creatia a trait momentul Invierii. N‑ar fi fost asa de frumoasa Invierea, daca n-ar fi fost crucea mai intai. Sa stii sa mori si sa inviezi in fiecare zi… Amin!
I. L.: O intrebare, Sfintia voastra, in legatura cu cartea Singur Ortodoxia. Au spus unii ca v-au fost luate interviurile fortat.. Un mic cuvant despre acest lucru.
Pr. A.: Draga, in momentul in care am semnat, inseamna ca am stiut ce am spus. Ca au spus ca n-ar inceput si sfarsit – dar are continut. Ia uite! Sa judecam de forma lucrurile, nu fondul lucrurilor?… Si cine zice lucrul asta? Cine e impotriva si cine vrea sa-si piarda scaunul. Stii? Nu e… Asa e pe toate partile. Si lasa-te in voia lui Dumnezeu. Pentru ca, va repet: bucuria ca aperi adevarul n-o cunoasteti, cat de grozav e de odihnitoare si cat e de… Si ai un nume, o identitate, nu mergi pe inertie. Cum am fost ieri, mergem si astazi. Aoleu, sa nu ma lovesti… Stiti cum e? Se poate intampla sa nu patesti lucru mare. Dar pe un iepure il gonea ogarul, il urmarea vanatorul, si s-a bagat in maracini si statea linistit acolo, ferit. Dar o furnica nu-l lasa deloc. El nu putea sa se miste, dar ea il tot pisca: „pisca-ma, nemernico, ca numai tu lipseai acum…” In felul acesta, stii, cate o furnica din asta te deranjeaza. Asigurati-va viata voi intai! Lasa furnica, te zgandareste acolo, dar nu mori! Iar daca mori, e fericirea ta, ai trecut de la moarte la viata ca un marturisitor, nu ca un puturos sau ca un las. Pentru ca, va spun: ati vazut ce a patit ala care a renuntat la cei 40 de mucenici? S-a topit! „Caldura ai vrut, caldura iti dau!” Nu ne jucam cu asta. Pentru adevar, in esenta, trebuie sa stii sa mori. Nu conteaza deloc ca .Mai stii momentul istoric cand Dumnezeu iti da tie, intr-o forma vizibila, castig de cauza? Dar e foarte mult la Imparatia Cerurilor (sa duci lupta – pana la biruinta – n.n.), te lasa pe tine, dar te ajuta nevazut. Puterile astea ascunse de noi nu se cunosc de oameni, nici de noi insine, dar va repet, iar va repet: bucuria aceasta e atat de insemnata, de odihnitoare, de cereasca, de vesnica… Dragii mei, e putin lucru? Mori pentru adevar. Nu e un adevar sustinut de doi, il sustine Biserica intreaga, Ortodoxia, chiar numele ei. De ce s-a dat asa? Ortodoxia? Dreapta credinta! Dar ii roade ceva (pe heterodocsi – n.n.)… ganduri de cucerire. Daca a venit papa la noi, in Romania, n-a venit sa vada ca bisericile sunt pline, si ca e credinta si e credinta, si ca e un popor traitor. A facut demonstrativ o Liturghie, sa vada. Lasa, ca au gresit pe toate fetele lucrurilor… pentru ca e obisnuit, romanul nostru e un fel de sancta simplicitas, stiti? Sunt oameni simpli, dar ia uite cum se-nchina. Ia uite, aia n-o face” „Ia uite, aia n-o face!” „La cununie; va declar sot si sotie.” Si-atata tot!

[cristiboss56]

D. V.: Legat de rugaciune… Sunt unii care zic: „hai sa practicam rugaciunea lui Iisus, si asa, prin rugaciunea lui Iisus ne vom infrati: ortodocsii cu catolicii cu protestantii, ca ne uneste mistica, ne uneste trairea lui Dumnezeu”. Poate sa-i uneasca rugaciunea lui Iisus pe ortodocsi si pe catolici?
Pr. A.: „Nu te supara…”, nu poti sa stai, sa te rogi, ei se roaga in limba lor… Ei se roaga demonstrativ… Ne rugam sa ne ajute Dumnezeu sa rascolim cerul? Sa-L punem in situatia, cum se zice: „Doamne, scoala-te si nu ma lasa! Nu dormi, Doamne!”
D. V.: Ca-n Psaltire!
Pr. A.: Cat traiti, nu se potriveste. Dar mai e un lucru, domne’! De ce nu ne desteptam si noi? Ei demonstrativ vor sa facem lucrul asta. Au un scop. Avem o marturie: la 1700. Uite, dom’ne, de ce a facut-o. Pentru ca sunt o singura biserica, zic ei. A gresit enorm papa asta, si a dat in cap tocmai ecumenismului. „A, sunteti o singura biserica? Dar noi ce suntem? De ce ma numesti sora? Si pana acuma, ce suntem? Si la 1054, cand ai trecut prin toate sinoadele ecumenice, pana la 787. Chiar la Sinodul VI, in problema monotelita, a fost ca mucenic papa Martin. Deci am trait aceste lucruri pana la 1054. Cine v-a format? Sinoadele ecumenice, nu putem trece peste ele cu nici un chip. Cand s-a hotarat la Sinodul II ecumenic, Simbolul credintei… si munca si stradania Sfantului Grigorie (de Nazianz – n.n.) … si s-a discutat si la Sinodul III, cu „Theotokos”, si la Sinodul IV, s-a discutat ca Sfantul Duh purcede de la Tatal… Si nu e in nici un chip altceva decat o singura putere in trei fete. O singura putere, nu Tatal cel mai tare, Fiul mai tare si Duhul mai mic. Nu exista! Cand ai zis Sfantul Duh, ai cuprins toata Sfanta Treime. Ca daca ti-a scos (cineva – n.n.) un ochi, sufera si celalalt, sufera tot. Asa ca nu permitem, chiar la sfarsitul veacurilor, la malul lucrurilor, cum am zice, sa ne pierdem Ortodoxia, sa ne pierdem credinta. Rusine mare-mare lasitatea asta, sa o faci (pierderea credintei – n.n.) de frica! Dragii mei, ce „frumoasa e moartea cuviosilor Lui!” De la Psalmi… Ei, daca puteti sa nu muriti, nu ziceti nimic. Dar (tacand – n.n.), moartea neadevarului (intra – n.n.) in tine… Ai aparat adevarul… N-ai aparat draga vreun porc mistret, n-ai aparat vreo caprioara ca era in bataia vanatorilor. Ai aparat cerurile cerurilor. Pe Stapanul cerurilor cerurilor. Nu stiati tot ce am vorbiti? Stiam… dar eu mi-am dat drumul (la cuvant – n.n.) ca stiam ca sunteti ortodocsi. Nu se poate fara jertfa, sa stiti. Cine fuge de cruce, fuge de Dumnezeu. Nu se poate fara cruce, dragii mei. Dar e corect vorbit: moartea inseamna viata. Moartea continua inseamna viata. Cruce. Si mai inseamna cruce sa duci ce nu-ti convine. Dar te stapaneste credinta, invatatura credintei. Credeti dumneavoastra ca te intreaba moartea cate diplome ai? Te intreaba cui ai slujit, sfinte sau prostule. Eu, peste cativa ani implinesc o suta. Ce-ar fi sa ma vand ca un prost, acuma, de frica unei sabii? Nu, domne’! Nu! Doamne, primeste-ma si pe mine in imparatia Ta! Doamne, am murit pentru Tine, daca suntem credinciosi… Va dati seama? Ce zice Hristos? Ca am aparat adevarul! O farama de adevar, macar! Ca dracul asta si vrea. Zice: „da-mi un deget”. Hot! Ca daca stapaneste un deget, stapaneste tot! Ce cauta in casa ta putoarea asta? Daca bagi acolo o farama de hoit, iti impute toata casa. Si asta vrea dracul. Si pe urma se serveste de fire. Ca daca firea ta nu … Pai, nu ne-a facut Dumnezeu, ne-a facut liberi? Ne-a dat inger pazitor. Nu i-am spus noi inger pazitor. Dumnezeu i-a spus inger pazitor. Pazitor: nu doarme in post. E pazitor! Si spune cum sa nu mori, daca Nu-i chiar gluma, dragii mei! Va rog sa tineti adevarul. Daca am reusit sa va intind aripile, sunt bucuros. Iar bucuria e mai mare, cand stii ca e si altul bucuros ca tine.

[cristiboss56]




Marii duhovnici au atras întotdeauna credincioşii dornici să îşi ostoiască setea duhovnicească, chiliile lor având mereu uşile deschise pentru toţi cei care caută poveţe şi binecuvântări. După mutarea lor la cele veşnice, mormintele lor devin loc de pelerinaj, de meditaţie şi rugăciune, credincioşii cu inimă curată venind încontinuu să ceară de la cei care le-au fost duhovnici mijlocire înaintea lui Dumnezeu. Acelaşi lucru se întâmplă şi la mormântul părintelui Arsenie Papacioc, de la a cărui plecare la Domnul s-a împlinit zilele acestea un an.

Chipul său blând şi luminos mângâie din priviri şi acum pe cei care calcă pragul Mănăstirii 'Sfânta Maria' din Techirghiol. Din fotografiile aşezate de maici la chilia şi la mormântul său surâde frumos, ca un sfânt, binecuvântând parcă pe cei care vin în continuare să îl viziteze.

Mormântul îi este un adevărat sanctuar de flori a căror mireasmă se împrăştie peste întreaga mănăstire, la fel cum, odinioară, şi cuvintele sale de învăţătură şi binecuvântările lui porneau de aici spre credincioşi din întreaga ţară.

Lumânările şi candelele ard necontenit, iar foştii săi ucenici, şi nu numai ei, vin întruna şi se închină la crucea ce străjuieşte căpătâiul marelui duhovnic.

A fost un mare duhovnic în viaţă ce a povăţuit cu dragoste pe toţi cei care au cerut de la el cuvânt de învăţătură şi continuă să povăţuiască prin cărţile sale şi prin ucenicii săi.

Acum, la un an de la mutarea sa la Domnul, a venit şi mai multă lume decât de obicei la Techirghiol, curtea mănăstirii fiind arhiplină de cei care au dorit să cinstească împlinirea a un an de la intrarea în veşnicie a părintelui, informează Ziarul Lumina. I-au adus flori, ca de obicei. Şi au aprins candele şi lumânări ca prin aprinderea lor să se lumineze şi ei, aşa cum îi lumina şi părintele cu cuvintele de învăţătură.

Tot pentru părintele Arsenie a venit sâmbăta aceasta şi Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârşit Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru marele duhovnic, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.

S-a rugat pentru el şi l-a pomenit, iar în cuvântul ţinut a vorbit despre exemplul de trăire duhovnicească, povestind despre sfaturile pe care i le-a dat părintele, valurile de lacrimi ale credincioşilor fiind de nestăpânit.

'Părintele Arsenie a sădit în fiecare zi o sămânţă a cuvântului lui Dumnezeu în sufletele celor care Îl căutau şi cereau învăţătură şi alinare pentru sufletele lor. Părintele Arsenie a ars ca o lumânare în toată viaţa sa, pentru că nu şi-a îngăduit niciodată să se odihnească mai mult decât îi era de trebuinţă trupului său neputincios. Dar de cele mai multe ori, după câteva ore de somn îşi aprindea lumânarea, continua să se roage şi să pomenească miile de nume care erau puse de credincioşi să fie pomenite, iar chilia sa era cu adevărat un loc al sfinţeniei, un loc al rugăciunii şi dragostei', a arătat Înalt Preasfinţitul Teodosie.

În continuare, Arhiepiscopul Tomisului a povestit credincioşilor prezenţi despre câteva dintre sfaturile pe care le-a dat părintele Arsenie, făcând referire la răbdarea pe care toţi trebuie să o avem până la sfârşitul vieţii.

'Veneam la părintele Arsenie măcar o dată pe lună să mă împrospătez din bogăţia şi tinereţea sa sufletească. Plecam întotdeauna atât de uşurat, atât de întărit în credinţă, în dorinţa de slujire şi de mărturisire. Şi mi-a atras atenţia: 'Dacă slujeşti, nu o să fii scutit de necazuri. Şi să nu te înspăimânţi de acestea. Pentru că necazurile sunt cunună de mărgăritar. Pentru că răbdarea este virtutea care leagă toate virtuţile. Şi dacă nu ne însoţeşte până la ultima suflare, nu mai e răbdare. Răbdarea nu se măsoară nici cu timpul, nici cu intensitatea. Răbdarea trebuie să fie cu adevărat cununa virtuţilor, căci fără răbdare nimeni nu se încununează'', a mai arătat, între altele, Înalt Preasfinţitul Teodosie.

După slujbele săvârşite pe scena din curtea mănăstirii, IPS Teodosie, preoţii şi diaconii slujitori şi pelerinii au mers la mormântul părintelui Arsenie, unde s-au rugat pentru sufletul lui şi pentru veşnica lui pomenire, la final toţi credincioşii prezenţi fiind poftiţi la agapa pregătită de maicile din obştea mănăstirii pentru sufletul marelui duhovnic al românilor.

Memoria sa rămâne vie în sufletele tuturor, chipul său blând privind, parcă, de undeva de sus pe toţi cei care vieţuiesc sau vin şi se roagă în mănăstirea în care a trăit şi s-a rugat vreme de 35 de ani.

'Pentru lume şi pentru vieţuitorii mănăstirii, părintele Arsenie este cunoscut ca 'Duhovnicul'. El a fost bucuria şi liniştea multor credincioşi care veneau la tratament aici, la mănăstire, şi multora dintre cei care veneau pe litoral vara şi treceau şi pe la mănăstire. Dar după ce plecau de aici, ei rămâneau legaţi sufleteşte de părintele Arsenie', mărturiseşte arhimandritul Clement Haralam, duhovnicul Mănăstirii 'Sfânta Maria' de la Techirghiol.

[glykys]

Dumnezeu sa il ierte si sa il aseze cu sfintii sai!
Dintre toti duhovnicii romani despre care am citit, pe el l-am descoperit cel mai tarziu, dar mi-e tare drag. A avut talantul curajului, al marturisirii in temnitele comuniste, a avut talantul dragostei de Dumnezeu, a fost pustnic, duhovnic minunat si ar fi putut fi un om de exceptie si in lume.
Mai apare si acum la Trinitas, in reclame, spunand ca cea mai mare greseala a omului este ca fuge de cruce.

Va recomand un articol despre Sfanta Taina a Cununiei scris de par. Papacioc - http://www.crestinortodox.ro/intervi...iei-70490.html



si altul din care selectez numai atat:

– Cu alte cuvinte, Preacuvioase Părinte, cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu?!

Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc: – Toţi Sfinţii Părinţi spun lucrul acesta. Aşa că nu ignoraţi, nu refuzaţi suferinţa. Nu căutaţi Crucea, dar dacă vine, ţineţi-o! Mântuitorul Iisus Hristos n-a vrut Crucea, dar când I S-a dat n-a mai lepădat-o. N-a cedat deloc. L-au jupuit, dar n-a cedat. N-a zis deloc precum vroiau duşmanii Lui. Aşa că numai şi numai prin Cruce putem ajunge la înviere, În concluzie, trebuie să ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi. Pentru că viaţă înseamnă moarte continuă.
Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc: – Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare de absenţă, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de steag, toată creaţia suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despărţim de marea unitate, suntem pe poziţie de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziţie de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă. Eu ca duhovnic ce toată ziua stau de vorbă cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevoinţe. Recomand o stare de prezenţă permanentă, care înseamnă recunoaşterea forţelor de bine din tine.
Restul aici -http://radubusila.md/?p=2859