![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
În prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, vor avea loc sâmbătă, 11 august 2012, la Târgoviște, ceremoniile legate de sărbătorirea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești,. La Catedrala Arhiepiscopală și Mitropolitană, unde se află moaștele Sfântului Ierarh, va fi oficiată Sfânta Liturghie Arhierească.
Adevărat reper spiritual, moral și cultural, Sf. Ier. Nifon este primul sfânt canonizat pe teritoriul patriei noastre, dar și cel care a inaugurat o amplă schimbare în viața noastră duhovnicească și socială, deoarece a reorganizat din temelii viața bisericească și morală, punând bazele deosebitei înfloriri religioase de mai târziu. Lui i se datorează, în mare parte, dezvoltarea vieții spirituale, culturale și social-politice din secolele următoare, precum și debutul tiparului la strămoșii noștri, căci el a îndemnat la tipărirea de carte, pentru optima și fidela promovare a Evangheliei lui Hristos. Astfel, prin neobosita muncă a Ieromonahului Macarie, au fost dăruite istoriei noastre naționale: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) și Tetraevangheliarul (1512), afirmându-se, în același timp, rolul cultural proeminent al Bisericii noastre strămoșești. Cel mai cunoscut ucenic al său a fost Sf. Voievod Neagoe Basarab, personalitate spirituală și culturală marcantă a vechii Cetăți de Scaun a Țării Românești. Și anul acesta sărbătorirea Sf. Ier. Nifon va fi deschisă de Pelerinajul Tinerilor din Municipiul Târgoviște, care va avea loc în ajunul praznicului, în ziua de vineri, 10 august. Acest moment spiritual va debuta în fața Catedralei Mitropolitane, la ora 18.00 și se va încheia, tot în fața Catedralei, cu oficierea “Acatistului Sf. Ier. Nifon” și închinarea la racla cu sfintele moaște, după cum ne informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dălhăuți a fost dusă în procesiune, prin mai multe localități afectate de secetă din județele Vrancea și Buzău. Ea a fost purtată de credincioșii care au participat la slujbele pentru ploaie, a declarat pentru Radio TRINITAS purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Părintele Adrian Ionescu. Ultima dată, icoana a fost scoasă în procesiune pentru aducerea ploii acum mai bine de un deceniu. Și în bisericile din tot județul se fac în aceste zile rugăciuni pentru aducerea ploii. În Vrancea nu a mai plouat de peste 40 de zile, iar seceta a pârjolit toate culturile.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#3
|
||||
|
||||
Ca în fiecare an, în perioada premergătoare sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea Nicula se pregătește să își întâmpine pelerinii, aici desfășurându-se, în perioada 12-15 august, poate cel mai mare pelerinaj din țară, la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. După cum aflăm de pe site-ul mitropolia-clujului.ro, programul liturgic din această perioadă va fi următorul: Duminică, 12 august 08:30 Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos Ceasurile III, VI Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur 18:00 Ceasul IX și Vecernia, Utrenia și Ceasul I Luni, 13 august 07:00 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului Ceasurile III și VI Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur 15:00 Taina Sfântului Maslu 18:00 Ceasul IX, Vecernia și Acatistul Adormirii Maicii Domnului 21:00 Miezonoptica, Utrenia și Ceasul I Marți, 14 august 7:00 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului Ceasurile III, VI 10:00 Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur Predică 12:00 Taina Sfântului Maslu 14:00 Pelerinaj de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla spre Mănăstirea Nicula, condus de IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. 15:00 Taina Sfântului Maslu 18:00 Vecernia cu Litie. Cuvântul de învățătură va fi rostit de PS Ignatie Mureșanul, Episcop vicar al Spaniei 21:30 Scoaterea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului 22:30 Utrenia și Prohodul Maicii Domnului Înconjurarea bisericii cu Icoana (în jurul orei 02:00) Cuvântul de învățătură va fi rostit de către PS Siluan, Episcopul Ortodox Româna al Ungariei Miercuri15 august – „Adormirea Maicii Domnului” 05:00 Sfânta Liturghie în biserică 08:00 Acatistul Adormirii Maicii Domnului 09:00 Sfânta Liturghie arhierească în sobor de arhierei, preoți și diaconi Cuvântul de învățătură va fi rostit de IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț Din soborul slujitor mai fac parte: PS Episcop Siluan al românilor ortodocși din Ungaria, PS Ignatie Mureseanul, Arhiereu vicar al Spaniei si Portugaliei Mănăstirea Nicula este unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale nu doar din spațiul transilvănean, ci din întreg spațiul românesc. Începuturile unei așezări monahale aici se leagă de viețuirea unui pustnic (1326), Nicolae, care a dat numele atât mănăstirii, cât și satului în care se găsește. Prima mărturie istorică ce atestă existența mănăstirii face trimitere la o biserică din lemn datată 1552, cu hramul „Sfânta Treime”, locaș ce a fost renovat între anii 1712-1714, dar a fost mistuit după aproximativ un secol și jumătate într-un incendiu. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Pictată în anul 1681, de preotul Luca din Iclod, Icoana Maicii Domnului face ca, din 1699, Nicula să devină un sat consacrat în toată lumea, Preasfânta Fecioară lăcrimând timp de 26 de zile, plângerea Fecioarei având să prevestească tristele evenimente din anul 1700. Icoana a ajuns aici prin mâna nobilului român Ioan Cupșa, care a cumpărat-o de la preotul Luca, donând-o mănăstirii. Din momentul plângerii, Maica Domnului și-a arătat milostivirea față de mulțime de credincioși care veneau, se închinau și erau izbăviți de bolile și nevoile lor. Există până astăzi foarte multe mărturii venite de la oameni tămăduiți de boli declarate de medici incurabile, venind la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Câteva dintre acestea au fost cuprinse într-o carte apărută în acest an sub îngrijirea starețului Mănăstirii Nicula, pr. arhim. Andrei Coroian, intitulată Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Nicula și minunile ei. Datorită pericolului străin, între anii 1714-1782, icoana a fost îngropată în pământ, fiind ascunsă din nou între 1948-1962, fiind găsită de starețul de atunci, arhimandritul Serafim Măciucă. A fost zidită în geamul casei lui Vasile Chezan, tatăl unuia dintre călugării uniți. După găsire, a stat în mănăstire doar câteva ore, fiind dusă ulterior de organele comuniste la Cluj, la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe. Aici a rămas până în 24 martie 1992, când a fost readusă la mănăstire, printr-o procesiune impresionantă. De atunci a părăsit mănăstirea de puține ori și numai la evenimente deosebite din viața Bisericii noastre. Icoana este adăpostită în prezent de biserica din zid, unde se slujesc și sfintele slujbe. Ridicarea bisericii din zid Biserica din zid a fost construită în perioada 1875-1879, procesul continuând în 1905, la inițiativa profesorului de teologie Mihai Ivașco. Ridicarea acestui locaș s-a impus datorită numărului mare de credincioși ce frecventau mănăstirea, dincolo de piedicile ivite în decursul istoriei. După moartea profesorului Ivașco, a fost realizat iconostasul aurit, care a fost înlocuit, în anul 1938, cu unul realizat din lemn de tei, acesta având în centru un gol care descoperă Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Pictura bisericii a fost executată în tehnica tempera, în 1961. Biserica a funcționat fără cele două turle timp de 30 de ani, acestea fiind ridicate în 1905. Atunci când nu se oficiază slujbe, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului este coborâtă în fața altarului spre închinarea credincioșilor. O dată pe an, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, icoana este scoasă din biserică, în timpul slujbei Prohodului Maicii Domnului și se face înconjurul bisericii cu această icoană. Școala de la Nicula Alături de așezămintele monahale din Transilvania, ca de altfel de pe întreg teritoriul țării noastre, într-o anumită perioadă a funcționat o școală și la Mănăstirea Nicula. Așa se face că în jurul anului 1659, Nicula era nu doar chinovie monahală, ci și școală „împărătească”, unde învățau copiii din satele învecinate, avându-i dascăli pe câțiva călugări. Tinerii care au studiat aici au deprins nu doar învățăturile de carte, ci și pictarea icoanelor, ceea ce a făcut ca vreme de aproape două veacuri Nicula să dea Ardealului mulțime de icoane. Desființată în anul 1859, școala bisericească și-a continuat activitatea în spațiul liturgic, prin propovăduirea Sfintei Evanghelii și arta pictării icoanelor. Valorificarea obiectelor vechi În timpul stăreției arhimandritului Cleopa Nanu, după incendiul din 1973, a început colecționarea unor obiecte de cult, constituindu-se astfel muzeul mănăstirii, care oferă astăzi o perspectivă autentică asupra artei populare. Deschis în 1997, în vremea protosinghelului Visarion Pașca, muzeul include cărți vechi, icoane pe sticlă și lemn, precum și obiecte sau cărți de cult, între care Biblia de la 1795 a lui Ioan Bob, Evanghelia lui Constantin Voievod, un Liturghier de la Mănăstirea Hurez din anul 1711, alături de care se găsesc icoane din secolele XVI-XVIII. Evoluție în duhovnicie, artă și știință Anul 2001 a marchat istoric Mânăstirea Nicula, prin intervenția vrednicului de pomenire Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, care a rectitorit așezământul monahal, reorganizându-l urbanistic și, împreună cu obștea călugărească, demarând construcția de noi edificii: biserică, o casă de creație, centrul de studii patristice, un corp administrativ, Arhondaric și Clopotniță. S-a reușit, până în prezent, edificarea Casei de creație, ce cuprinde reședința arhiepiscopului, biblioteca și atelierul de pictură.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#4
|
||||
|
||||
Pe 15 august, Biserica noastră dreptslăvitoare serbează unul dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, Adormirea Maicii Domnului. În Mitropolia Olteniei, una dintre cele mai însemnate mănăstiri care poartă hramul Adormirii Maicii Domnului este așezământul de la Tismana, ctitorit de către Cuviosul Nicodim. Obștea mănăstirii a făcut pregătirile necesare pentru a întâmpina miile de credincioși care se vor perinda în zilele de 14 și 15 august într-un pelerinaj al credinței și al închinării în duh și adevăr. Sărbătoarea duhovnicească va începe de marți, 14 august, prin săvârșirea Slujbei Privegherii de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, după cum ne informează episcopiaseverinului.ro. Miercuri, în ziua marelui praznic, credincioșii sunt invitați la un popas liturgic, ceremonia religioasă fiind oficiată la altarul de vară al mănăstirii de către ierarhul mehedințean. Cântarea religioasă ce însoțește cultul divin va fi asigurată de către Grupul Psaltic „Sfântul Nicodim de la Tismana” de la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin. Mănăstirea Tismana, bogat tezaur de istorie artă și sfințenie, a apărut pe teritoriul țării noastre cam în același timp cu întemeierea Principatelor Române. Ea este ctitorie a primilor domnitori români Basarabi, după îndemnul și străduința Cuviosului Nicodim. Dându-și seama de pericolul prozelitismului catolic și a mahomedalismului, ei au hotărât întărirea granițelor prin înființarea de mănăstiri, ca centre cultural-ortodoxe, unde flacăra răzvrătirii împotriva asupritorilor să fie menținută permanent. Cuviosul Nicodim, cu călugării săi și ajutorul material al domnitorului Radu Negru Vodă (1377-1383) a ridicat biserica mare a Mănăstirii Tismana, care va fi sfințită la 15 august 1377,cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” Mănăstirea Tismana este cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească, având un rol primordial în menținerea credinței ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani. Ea reprezintă un monument de reculegere și închinăciune, de cinstire a credinței noastre strămoșești, un edificiu de prea frumoasă artă străveche, dar și de apărare a Olteniei, de înalt patriotism.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#5
|
||||
|
||||
|
Duminică, 12 august, începând cu ora 8:00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea 'Sfântul Ioan Casian', informează Biroul de comunicare al eparhiei. Mănăstirea 'Sfântul Ioan Casian' s-a ridicat în anul 2001, fiind situată la 11 kilometri de localitatea Mihail Kogălniceanu. Biserica cu hramurile 'Sfântul Ioan Casian' și 'Sfinții Mucenici Brâncoveni' este construită din piatră albă, calcaroasă, specifică zonei. Alături de biserică, complexul monahal mai deține și două corpuri administrative. Așezământul monahal este situat în apropierea peșterii în care au sihăstrit, în secolul al IV-lea, Sfântul Ioan Casian și Sfântul Gherman, peșteră care mai păstrează urmele trecerii a nenumărați monahi care s-au rugat între stâncile Dobrogei.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#6
|
||||
|
||||
|
Vrednicul de pomenire mitropolit Visarion Puiu a fost omagiat ieri, cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la Catedrala arhiepiscopală din Roman și la Biserica 'Sfântul Vasile cel Mare' din Roman, informează „Ziarul Lumina”. Rugăciuni pentru odihna veșnică a ierarhului Visarion au fost înălțate și la Schitul Vovidenia din județul Neamț.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#7
|
||||
|
||||
|
Credincioșii din Oltenia sunt așteptați în număr mare la hramul Mănăstirii Polovragi din județul Gorj, miercuri, 15 august, de praznicul „Adormirii Maicii Domnului”.
Sărbătoarea de prăznuire va fi precedată de slujba de resfințire a Bisericii sfântului așezământ monahal, care va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de arhierei, preoți și diaconi. Resfințirea este prilejuită de finalizarea lucrărilor de restaurare și consolidare a bisericii mănăstirii, care au început în anul 2004. Slujbele religioase dedicate evenimentului vor debuta marți seara, începând cu ora 19,00, când va fi oficiată slujba Vecerniei unită cu Privegherea, după care se va cânta Prohodul Maicii Domnului. Miercuri, în ziua praznicului, se va săvârși Acatistul Maicii Domnului, rânduiala de resfințire a sfântului locaș de închinare și slujba Sfintei Liturghii arhierești, după cum ne informează Gheorghe Cioiu. La final, cei prezenți sunt invitați să participe la tradiționala agapă frățească. Mănăstirea Polovragi este situată la nord – est de Târgu Jiu, la poalele muntelui Piatra Polovragilor, fiind ridicată în anul jurul anului 1505. Până în secolul XX, așezământul Polovragi a fost mănăstire de călugări. Odată cu instalarea regimului comunist, în urma Decretului care urmărea desființarea tuturor mănăstirilor, călugării de aici au fost evacuați și mănăstirea închisă cultului. Sfântul locaș monahal și-a reînceput activitatea, ca obște de maici, la începutul anilor 1950, în timpul Mitropolitului Firmilian al Olteniei. În prezent, mănăstirea numără 32 de maici.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#8
|
|||
|
|||
|
Mănăstirea Nicula
"Datorită pericolului străin, între anii 1714-1782, icoana a fost îngropată în pământ, fiind ascunsă din nou între 1948-1962, fiind găsită de starețul de atunci, arhimandritul Serafim Măciucă. A fost zidită în geamul casei lui Vasile Chezan, tatăl unuia dintre călugării uniți. După găsire, a stat în mănăstire doar câteva ore, fiind dusă ulterior de organele comuniste la Cluj, la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe. SA inteleg ca intre 1948-1962 s-a aflat in casa lui Vasile Chezan si a fost gasita de staretul Serafim ? Alte surse arata ca a fost descoperita la 30 ian. 1964 !!! iar altele ca icoana a stat ingropata langa biserica manastirii fiind descoperita cu acozia unor lucrari la manastire... Cine are dreptate? Unde gasim o sursa de incredere? care este acea sursa si unde se mantioneaza adevarul evenimentelor? Astept un semn si un raspuns coerent.... |
|
#9
|
||||
|
||||
|
Sanctitatea Sa, Abuna Pavlos, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Etiopiene, a trecut la Domnul la vârsta de 76 de ani. El a murit în noaptea de 15 august, la Spitalul Municipal Balcha din capitala Etiopiei Addis Abeba.
Patriarhul etiopian a fost o mare personalitate a creștinătății mondiale. El a condus Biserica ortodoxă Etiopiană Tewahedo, care este o biserică necalcedoniană, însă cu legături strânse cu ortodoxia. Ea numără peste 40 de milioane de membri. Printre altele, Patriarhul Abuna Pavlos a fost un teolog prodigios și un mare lider creștin. El a fost și președinte al Consiliului Mondial al Bisericilor (WCC) și un promotor al luptei împotriva SIDA în Africa, pentru care a înființat instituții și programe de tratament și prevenire a temutei boli. El a fost medaliat de Națiunile Unite cu Medalia Nansen pentru Africa, pentru contribuția sa la pacea mondială.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#10
|
||||
|
||||
|
O persoană înarmată a deschis focul la centrul conservator creștin Consiliul de Cercetare al Familei de la Washington, Statele Unite. Se pare că atacatorul apraține comunității gay din Washington și a țintit unul dintre gardieni.
Consiliul este una dintre forurile care susține căsătoria tradițională, tradițiile creștine, luptă împotriva avortului, eutanasiei, divorțului și altor boli ale familiei. După ce a deschis focul, atacatorul a fost prins chiar de cel care a fost împușcat în braț de către el. Suspectul este Floyd Corkins din Herndon și este acum în custodia FBI. Aceasta a fost voluntar la centrul homosexualilor din capitala Statelor Unite. Gardianul rănit, Leo Johnson, a fost dus la spital. „Paznicul este un erou, asta e sigur” a spus șeful Departamentului de Poliție Metropolitană, Cathy Lanier. Zeci de oameni ar fi putut fi uciși sau răniți dacă atacatorul ar fi intrat în clădire. Consiliul de Cercetarea a Familiei a fost înființat în 1983 de James Dobson și are ca scop studierea aprofundată a societății și promovarea tradiției creștine sociale, opunându-se avortului, căsătoriilor homosexuale și altor anomalii. Sursa: http://www.hollywoodreporter.com
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 23:11:54 |
| Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 10:25:35 |
| Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 18:59:31 |
| Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 14:54:01 |
| Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 22:43:39 |
|
|