Inima

În prealabil postat de Tartaruga

"Iar Domnul Dumnezeu a mirosit mireasmă bună şi a zis Domnul Dumnezeu în inima Sa: "Am socotit să nu mai blestem pământul pentru faptele omului, pentru că cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinereţile lui şi nu voi mai pierde toate vietăţile, cum am făcut."

Traducerea evreiasca:

"HASHEM smelled the pleasing aroma, and HASHEM said in His heart : "I will not continue to curse again the ground because of man, since the imagery of man's heart is evil from his youth; nor will I again continue to smite every living being, as I have done".

Si acum comentariul rabinic:

In His heart (In inima Lui) Cand Scriptura utilizeaza acest termen, inseamna ca Dumnezeu tine ascunsa hotararea Sa si nu o dezvaluie unui profet, profetul fiind Noe in acele timpuri. Cand i-a poruncit lui Moise sa scrie Torah, Dumnezeu i-a dezvaluit ca ofranda lui Noe fusese acceptata si ca, in consecinta, Dumnezeu a hotarat sa nu mai aduca un alt Potop peste intreaga umanitate.

Is evil from his youth Omul primeste inclinatia rea de la nastere inainte de a avea intelepciunea si maturitatea sa o combata [insemnand ca instinctele animalice ale omului sunt innascute, in timp ce intelectul si dorinta spirituala de a se ameliora/imbunatati trebuie sa ii fie invatate si dezvoltate pe masura avansarii in varsta si capatarii maturitatii]. Astfel in timp ce fiecare este responsabil de pacatele sale, umanitatea luata ca un intreg nu trebuie eliminata complet din cauza pacatului. Dumnezeu va pedepsi oamenii in alt mod mai putin drastic.

-----


Interesanta opozitie intre inima lui Dumnezeu si inima omului, intre cugetele ce le anima pe fiecare din ele: uul spre bine si celalalt spre rau.
Si nu in ultimul rand: Dumnezeu are inima! La figurat binenteles :)

Asociam mai degraba cu deosebirea (opozitia, lupta) dintre legea trupului si legea Duhului, din cuvantul Apostolului... Intrucat legea trupului poate "intepa"/infecta inima, navalind acolo ca un ac nesteril introdus, basca, de o mana nepriceputa (sau rau intentionata) intr-un organ vital...
Pe de alta parte, in intreg VT este o continua lupta a dragostei lui Dumnezeu pentru om si dragostea omului pentru jucariile trecatoare ale veacului. Omul pare dispus sa se prapadeasca pe sine, cu totul, in caruselul distractiilor. Ca un copil care adoarme jucindu-se. Ori, se pare ca Domnului nu ii place prea mult aceasta exagerare, aceasta conduita patimasa. Ca si cum Dumnezeu reaminteste mereu "Hei, copii, v-am trimis aici si pentru o treaba, nu doar pentru distractii!", iar omul trage mereu la joaca. Or, ceea ce intelegem este ca joaca asta nu-i deloc nevinovata, nu-i benigna, nu-i chiar joaca precum pare ci de-a dreptul cadere in moarte. In prizon cumplit, in orice caz. Bipolul placere-durere, pe care il abordeaza Sfantul Maxim Marturisitorul pare chiar jucaria de baza a ratacirii omului...
As avansa aici si tema libertatii. Se pare ca nu poate fi rupta, ontologic vorbind, dragostea de libertate. Or, aici e si buba. Omul concepe dragostea ca pe o joaca aparte, plina de delicii, in conditii de libertate totala, absoluta. Devenind prin asta prizonier, implicit strain de dragoste. Cum asa?
Cred ca cel mai bine as ilustra asta (sugerind un inteles anume) printr-un vis. Unul de neuitat, unul din "cele mari".
E simplu de descris:
Ma aflam intr-un fel de magazin, plin de oameni si inconjurat cu tot felul de bunatati, de articole. Parea ca se gaseste totul acolo (orice as fi poftit). Aveam insa si simtamantul fin ca ma aflu provizoriu in acel loc. Ma plimbam incantat printre rafturi, ma simteam extrem de agreabil, totul era perfect, practic nu-mi lipsea nimic. Doar ca... deodata... mi-a trecut prin minte sa ies, sa-mi vad de treaba mai departe... Si-n clipa aceea totul s-a schimbat! Camera a devenit deodata o celula in care eram prizonier. Cautam iesirea si n-o mai stiam... Oamenii mi se impotriveau, ma impiedicau in cautarea mea... Treptat aveam sa inteleg ca sunt prins intr-o cursa pe care nu o banuisem la intrare... M-a cuprins ingrijorarea, apoi frica, spaima... In momentul de groaza (si de furie, intrucat intelegeam ca am fost pacalit), am avut inspiratia sa ridic ochii in sus, de fapt mi-a atras atentia ceva si am ridicat instantaneu privirea... Astfel am devenit constient de un aspect nou: nu eram de fapt pe pamant, cum crezusem, ci ...dedesubt... in pamant, sub pamant... Si n-am mai avut vreme sa ma ingrozesc si mai tare: o prezenta oarecum omeneasca, asa ca un duh cu forma ghicita omeneasca, pasea agale, cu pas majestuos, deasupra capului meu, afara... A fost suficienta aceasta vedere si dintr-odata m-am trezit. Surprinzator, eram linistit... Desi visul fusese evident un cosmar ingrozitor. Linistea se instalase instantaneu.

Daca ar fi sa compar bucuria si placerea agreabila pe care o simteam acolo la inceputul visului, ea seamana clar cu toate bucuriile mele lumesti, e din aceeasi "pasta", textura emotionala, acelasi tip de satisfactii. Seamana cu "dragostele" mele. Iar starea de liniste si bucurie calma de la "evadare" seamana izbitor cu linistea pe care o experimentez uneori la slujbe... si nu numai...

Zic deci ca Dumnezeu ne vrea afara din cutiuta noastra cu miracole pamantesti. Iar asta se intampla doar in duh de credinta, deocamdata.