Inima

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Buna completare!

Multumesc. De asemnea preciez ca apreciez postarile dvs pe acest subiect.

În prealabil postat de ioan cezar

Acum ma intreb, la randul meu, daca nu cumva intelectul e insotit si de alte parti ale mintii. Intrucat as delimita, pentru a preciza termenii dintru inceput, componentele intelectului: gandire, limbaj, imaginatie, o parte a memoriei (exclusiv cea care stocheaza si reactualizeaza date percepute prin simturi, aceasta fiind o memorie senzoriala, nu intelectuala).
Alte parti ale mintii ar fi in primul rand simturile, apoi reprezentarile (imagini mintale stocate in memorie, care spre deosebire de perceptii au o generalitate mai mare, sunt schematice, de pilda schema-imagine a traseului unei excursii, care nu e totuna cu bogatia de perceptii pe care o dobandim in fiecare moment al excursiei).

Unde bat?
Toate datele procesate de mintea noastra (intelect plus simturi) se duc unde? Oare nu si in inima?...

Subscriu asertiunii de mai sus.
In acest sens doresc sa preciez ca intelectul uman, in cognitia realilatii existentei, proceseaza informatii cu privire la obiecte atat fizice (percepute senzorial) cat si obiecte matematice (percepute intelectual-mental, rational) cati si obecte duhovnicesti (percepute intelectual-contemplativ).

Putem vorbi astfel de o memorie a informatiilor, strict intelectual mentala (stiutata in minte, al carei organ fiziologic este creierul) cat si de o memorie a senzatiile, sentimentelor (al carei organ fiziologic este inima).

Astfel consider perinent sa afirmac ca toata experienta noastra existentiala intelectuala umana influenteaza atat intelectul cat si inima (sistemul de valori emotionale, duhovnicesti...)

În prealabil postat de ioan cezar

Ramane inima neatinsa de ceea ce vede ochiul si ce gandeste mintea?...
Asa incat presupunerea pe care o avansez este nu doar ca inima conditioneaza strategic (as spune) intelectul, dar si ca intelectul la randul lui intervine in viata inimii.

Conform asertiunii de mai sus, consider pertient sa afrimam ca intre intelect (minte) si inima exista o stransa legatura interdependenta. Acest lucru este evident atat in directia buna (omul induhovnicit are atat sentimente cat si gandire hristificata) cat si in directia rea (omul impatimit nu mai are sentimente adecvate si gandirea se pogoara din ce in ce mai mult in sminteala, "pierdera mintii", nebunie.)

În prealabil postat de ioan cezar

Sa dau un exemplu: desi in inima nu are un astfel de imbold viu, un copil se poate nimeri, printr-o imprejurare anume (si prin Pronia Domnului, mai intai), intr-o biserica. Sa zicem ca e prima data cand intra in lacasul de cult. Acolo in biserica (mi-ar fi placut sa spun "aici", in loc de acolo...:)) percepe o multime de stimuli: cantarile, impresiile olfactive aromatice, icoanele, stihurile rugaciunii ... si peste toate sau prin (inlauntrul) lor un anumit ton, o anumita emotie, un fel aparte de energie sa spunem cu un termen provizoriu - cea a evlaviei si dragostei de Dumnezeu.
Oare acestea raman fara urmare in inima lui?
Oare nu joaca si ele un rol in iconomia adinca a fiintei copilului?...

Exemplul invers ar fi, sa zicem, cand un tanar crestin patrunde intr-o lume cu totul departata de Biserica. Sa zicem ca locuieste si traieste in campusul universitar Grozavesti sau in Leu (ori Oxford, Standford, Cambridge, Sorbona, Trivale-Dacia, Ovidius etc.) unde numai evlavie nu este... Ce impresii il inconjoara? Ce oameni? Ce relatii? Ce situatii-stimul de viata? Poate el ramane, in inima lui, cu totul indiferent si fara vreo "atingere" a inimii, cata vreme traieste zilnic, ani in sir, intr-o lume net diferita de mediul din care provine (unul evlavios, cum spuneam in designul ipotezei)? Subliniez ca e un tanar, un adolescent, un crestin obisnuit ca sa zic asa... Iar nu vreun calugar bine pregatit pentru contactul cu lumea, nicidecum un batran imbunatatit... E un tanar crestin, un copil in fond...

Asertiunea este pertinenta. Subscriu.

În prealabil postat de ioan cezar

Vad asadar o intreaga relatie reciproca intre intelect (minte) si inima.

Sunt de acord cu aceasta afrimatie. Este si ceea ce am inteles pana in prezent atat din studiul (si putina traire personala) filocalic precum si studiul si experienta stiintifica.

În prealabil postat de ioan cezar

Tocmai de aceea gasesc ca isihia (si in general DESPATIMIREA) nu se face in lume, sub noianul de impresii si judecati ale lumii acesteia, ci departe de lume...

Nu sunt de acord cu afirmatia de mai sus. In sprijinul afirmatiei mele precizez invatatura filocalica conform careia asceza (lupta cu patimile, pacatele si duhurile necurate) nu este exclusiv pentru monahi ci este pentru fiecare crestin ortodox.
Intr-adevar tintele sunt diferite caci una este despatimirea pentru monahi (spre exemplu din punct de vedere sexual tinta este eliminarea oricarei dorinte sexuale trupesti firesti) si alta este despatimirea pentru cei casatoriti (unde din punct de vedere sexual tinta nu este eliminarea dorintei sexuale firesti, ci mentinerea activitatii sexuale in cadrul familiei, conform firescului: nici abuz nici refuz); insa tinta este nepatimirea in ambele cazuri.

Orice crestin ortodox (fie monah fie casatorit) poate atinge nepatimirea si este dator sa o doreasca. In mod firesc linistirea pentur cei casatoriti ar trebui sa fie mai usor de realizat intrucat echilibrul sufletesc si trupesc din familie ar trebuie sa conduca la acest lucru (mai ales intrucat pofta trupeasca fireasca isi gaseste normalitatea biecuvatata fiind in Taina Sfintei Cununii)... din nefericire observam ca sunt mai multi monahi care ajung la starea de nepatimire desi "tinta" lor este mult mai dificil de atins.

Sunt multi sfinti care nu au fost monahi, sunt multi sfinti care nu au fost nici macar clerici. Dumnezeu nu da harul Duhului Sfant cu masura. De aceea este bine ca omul sa se cunoasca pe sine insusi sa site ce cale de hristificare este mai potirvita pentru el.
Tinta monahismului este indumnezeirea prin har si evident lupta sa este mult mai anevoioasa in acest sens... cei casatoriti trebuie sa se ocupe si cu activitatile specifice de familie, cu responsabilitatile sociale etc.

În prealabil postat de ioan cezar

Dar sa nu deviez cumva spre alta problema... Ma reintorc si spun, ca o concluzie:
Inima ne traseaza jaloanele sufletului si comportamentului, precum si invers, mintea rascoleste inima, in bine sau in rau.

Sunt de acord cu afirmatia dvs.
Inima fixeaza "comoara": Hirstos sau patimi, pacate, colaborare mai mult sau mai putin constienta cu duhurile demonice.
Mintea poate influenta inima in sensul ca intelectul asigura discernamantul binelui si al raului... si degeba inima pofteste pe Hristos daca este este "pacalita", inselata de patimi, pacate, duhuri demonice.

În prealabil postat de ioan cezar

Oare am abordat bine relatia aceasta? Oare e realist ce spun?
Daca nu, rog sa fiu iertat si astept indreptare, cu toata buna-vointa si cu recunostinta, de pe acum.
Domnul sa ne lumineze cu harul Sau! AMIN+

Consider ca abordarea este pertinenta atat din punct de vedere filocalic cat si stiintific.
Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

De acord cu obiectia fata de selectia din text. Ati vazut insa ca imediat am precizat ca s-ar putea interpreta in sensul pe care tocmai l-ati precizat. Si am trecut la concluzie.

Spunind eu ca despatimirea se face in afara lumii si lumescului, m-am referit desigur in primul rand la retragerea pe care o practica monahii si evident pustnicii.
Insa in al doilea rand, iar acum ajung la noi mirenii si locuitorii oraselor noastre, despatimirea e retragere din anumite locuri, situatii, activitati si moduri de a gandi si resimti lucrurile. In acest sens scriam. Ca altfel, desigur pot sta in chilie si sa imi imaginez sali de dans monden si altele inca mai dihai... Nu locul unde imi sta corpul face diferenta, ci ceea ce se intampla in mintea si in inima mea poarta despatimirea sau o impiedica.

M-am exprimat acolo vag, imprecis si sugerind o directie gresita (sa fiu iertat) si a fost cu atat mai oportuna/binevenita precizarea fratiei voastre. Multumesc frumos. Doamne ajuta!

Inima contine nu numai sentimente, ci si idei, intelepciune, ratiune... Voi selecta din materialele unde am dat link, in cursul zilei de azi, pentru a arata aceasta...

Si lucru probabil surprinzator, frate Eugen, daca veti citi o carte de specialitate pe problema naturii/continutului sentimentelor, veti gasi acolo ca sentimentele, spre desosebire de trairi emotionale primare precum afectele, precum si spre deosebire de emotiile curente, pasagere, sentimentele asadar sunt complexe/pachete/sisteme de: emotii, idei, reprezentari, asteptari si dorinte/motive/interese.

Iata doua exemple, unul mai la indemana si unul mai inalt, cel mai inalt:
a) sentimentul de dragoste pentru matematica (alegeti orice alt domeniu)
b) sentimentul de dragoste pentru Dumnezeu ...:), sau, bunaoara "frica de Dumnezeu" (pe care unii o confunda cu spaima, cu un afect primar, intalnit si la nevertebrate...of... dar e de fapt un sentiment complex)

Asadar sentimentul este o mixtura psihologica, cu radacini adinci si cu ramuri in cerebratiile cele mai fine si intelectualizate... chiar speculative uneori...

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Si lucru probabil surprinzator, frate Eugen, daca veti citi o carte de specialitate pe problema naturii/continutului sentimentelor, veti gasi acolo ca sentimentele, spre desosebire de trairi emotionale primare precum afectele, precum si spre deosebire de emotiile curente, pasagere, sentimentele asadar sunt complexe/pachete/sisteme de: emotii, idei, reprezentari, asteptari si dorinte/motive/interese.

Iata doua exemple, unul mai la indemana si unul mai inalt, cel mai inalt:
a) sentimentul de dragoste pentru matematica (alegeti orice alt domeniu)
b) sentimentul de dragoste pentru Dumnezeu ...:), sau, bunaoara "frica de Dumnezeu" (pe care unii o confunda cu spaima, cu un afect primar, intalnit si la nevertebrate...of... dar e de fapt un sentiment complex)

Asadar sentimentul este o mixtura psihologica, cu radacini adinci si cu ramuri in cerebratiile cele mai fine si intelectualizate... chiar speculative uneori...

Subscriu asertiunii pertinete (atat din punct de vedere filocalic cat si stiintfic) frate Ioan Cezar.
Mutlumesc. Doamne ajuta.

Scrie Sfantul Grigorie Palama (in textul propus aici: http://www.crestinortodox.ro/diverse...lui-69523.html)

"Astfel se frange inima, se dezbina
si de multe ori traim noi insine sau ii vedem pe altii in aceasta sfasiere:
vointa se intoarce spre Dumnezeu, dar nu iese mintea din necredinta;
se intoarce mintea catre Dumnezeu, dar nu poate vointa, fiind robita de patimi...."

Oare caruia dintre noi nu i se intampla astazi, aceasta?.....



Iar parintele sintetizeaza, in duh filocalic:
"Omul este un intreg, un tot unitar si in inima lui se afla ratiune, sentimente, vointa.
PENTRU NICI UN MOTIV nu trebuie sa se imparta, sa se dezbine intru sine.

SCOPUL este ca toate functiunile inimii sa se gaseasca in unitate neintrerupta,
ca INIMA SA FIE UNA, iar FINALITATEA TUTUROR FUNCTIILOR INIMII, UNA: DUMNEZEU"

Am primit urmatoarea stire (oferita prin bunavointa lui Eugen) cu neincredere, apoi cu uimire, iar acum incerc sa inteleg cum vine treaba...
Iata stirea:

Craig Lewis, primul om care traieste fara inima.

http://ziarero.antena3.ro/article/view/id/22983

Mai putem sustine ca exista o legatura intre inima de carne (cordul) si inima duhovniceasca? Intreb aceasta pentru ca inca se mai gandeste si sustine, de catre unii oameni, ca inima ca organ anatomic este si sediul vietii duhovnicesti.
Iar eu nu sunt in masura sa sustin ca nu exista nici o legatura intre "cele doua inimi"...


Iata insa cum este prezentata invatatura Parintilor filocalici, in articolul semnat de parintele Panaghiotis:

Deoarece inima duhovniceasca a omului nu este una materiala, Sfintii Parinti o considera ca un loc al omului care exista "deasupra si inauntrul inimii de came, in orice caz, intr-un spatiu tainic cu neputinta de cunoscut sau de inteles cu mintea noastra. Noi primim aceasta invatatura a Parintilor prin credinta, precum primim si celelalte taine ale credintei noastre. Aceasta (inima duhovniceasca) este deci suflarea lui Dumnezeu in inima trupeasca".


Experienta "localizarii" inimii duhovnicesti este capatata la rugaciune. Apoi, eu inteleg ca locul inimii duhovnicesti nu se identifica cu organul cardiac in totalitate (ceea ce lamureste posibilitatea vietii sufletesti chiar si in cazul americanului lipsit de cord). Iar in selectia urmatoare ni se dau repere "topografice" inca mai detaliate:
"Puterea cuvantatoare a sufletului se afla la barbati deasupra inimii, cu doua degete orizontale deasupra sanului stang si tine pana la furca pieptului. Puterea manioasa-irascibila se gaseste in mijlocul inimii. Puterea poftitoare, se afla in mijlocul inimii si tine pana la ombilic."

P.S. O ipoteza la care ma gandesc acum se refera la distributia inervatiei si vascularizatiei la nivelul inimii, apoi toracal si abdominal. La plexuri ma gandesc, de asemenea... Topografia inimii duhovnicesti pare a insoti pe cea a formatiunilor anatomice, dupa cum suna descrierea. (Poate ne ajuta un medic de pe forum...)

Parintele Panaghiotis precizeaza, in duhul filocalic al Bisericii:

"In inima isi are sediu sufletul nostru si aici se cuibaresc patimile care, in ultima analiza sunt insisi gandurile care se repeta si isi primesc puterea prin deprindere.

Se poate sustine ca omul este condus aproape intotdeauna de patimile lui. Iar Sfintii Parinti spun ca patimile au fata lor rea si fata lor buna.

Toate patimile sufletului se impart in iutime si pofta. Din starea lor lucreaza ratiunea noastra.

De aceea Sfintii Parinti recomanda ca iutimii sa-i dam sa lucreze dragostea crestina. Puterii poftitoare-infranarea, iar ratiunii-contemplatii duhovnicesti, pentru ca ele sa nu functioneze cu viciile corespunzatoare: ura, neinfranare si ganduri rele."

Iata o precizare lamuritoare: gandurile, asadar, gandurile... Lupta cu gandurile...
Care ganduri? Orice gand? Nu, gandurile ascunse, adinc cuibarite in inima...
Ganduri despre care uneori noi nu stim nimic toata viata si negam ca le avem in inima.
Suntem orbi fata de gandurile noastre patimase.
Fiecare are zonele lui de orbire si e mirat cand i se spune despre sine, de catre altul, ca are un gand urat sau o intentie ascunsa (uneori i se spune cu dreptate, adica in mod corect, alteori insa i se spune in duh fals, fie si neintentionat dar fals, totusi).

Cine isi cunoaste gandurile ascunse ale inimii?... E careva pe-aici? (nu ma astept sa primesc un raspuns, am intrebat oarecum retoric, mai degraba pentru a aminti importanta cercetarii de sine, necrutator, cu strunire si incordare a vigilentei, iar nu cu autoindreptatire si marire de sine)

Poate ca e locul sa punctez un lucru care risca sa deranjeze pe multi de pe forum. Si imi cer iertare de suparare, insa nu fac precizarea decat intr-un singur scop: de a arata ca nu e de gluma cu aventura cunoasterii de sine.
Iata ce sustin: in analiza de sine, pe care o avem in primul rand prin indreptarul de spovedanie si cu ajutorul preotului duhovnic, putem rata anumite constientizari (nu recunoastem, practic, ca am savarsit un pacat sau altul, folosind mecanismul psihologic al negarii, sau minimalizarea, sau interpretarea sucita etc.). Iesim curati ca lacrima... Iesim in orice caz mai curati decat suntem... De ce? Pentru ca suntem victima, printre altele, a mecanismelor pe care le-am enumerat in paranteza de mai sus - negare, rationalizare, deplasare, minimalizare etc. Toate pentru a ne conserva o imagine mirifica despre sine, in orice caz pentru a nu risca sa ne formam o imagine de sine prea negativa (credem noi).
Insa, e dovedit fie si in relatiile terapeutice pe care le cunosc ca psiholog, ca fara o antrenare constanta a "muschiului auto-analitic" nu putem realiza cunoasterea realista a propriei fiinte. Mai mult, e important sa depistam pacalelile personale prin care ne autoinselam vigilenta si constiinta. Insa acest lucru se face in echipa, mai ales la incepator, intrucat pot aparea exagerari, auto-victimizari, atitudini pietiste, tente depresive, pretentii/exigente fata de sine care duc la ruminare si depresie, in final la deznadejde. Este musai, asadar, sa existe un insotitor cu discernamant, care sa ne ajute sa nu fugim de pe calea cea stramta si pline de pericole a intalnirii constiintei proprii cu ascunzisurile inimii.
Nu orice analiza psihologica de sine vizeaza insa inima! Ci mai des se intampla sa vizeze ce ne inchipuim noi ca ne este inima sau ce pune metoda de cunoastere respectiva ca grile si repere de cercetare. E un excurs plin de capcane, aceasta calatorie pe marea interioara...
De aceea, cel ce doreste sa cunoasca adincurile inimii proprii spre a se indrepta si imbunatati inaintea lui Dumnezeu, are nevoie mereu de un povatuitor incercat, cu mult discernamant. Altminteri, mai bine nu pleaca la drum...
Dar cu ce fel de minte cercetam adincurile inimii? Cu o minte trufasa, robita duhului lumesc? Cu o minte bolnava de patimi? Cu o minte sugestionabila de viclenia demonilor?...
Gandurile adinci ale inimii trebuie cercetate cu gandurile insuflate de Duhul Sfant. Cine nu are aceasta gandire insuflata de Duhul, mai bine nu cerceteaza... De aceea, iata, trebuie musai ascultare si indrumare duhovniceasca in cercetarea de sine, de la un duhovnic priceput. Adica de la un barbat sfant, om imbunatatit.

Fericit omul care, cu ravna curata, incepe drumul dureros al descoperirii oneste de sine, impreuna cu un duhovnic incercat, priceput si intelept, calauzit de Duhul Sfant!

Iar pentru cei care nu au un astfel de duhovnic, ramane recomandarea subliniata la inceputul postarii, in jurul careia avem deja multi povatuitori in cartile ziditoare de suflet: Filocalia, cartile Cuviosului Paisie Aghioritul, Gheron Iosif, si multe alte surse, inclusiv pe net. Iata mai jos doua exemple:

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Mai putem sustine ca exista o legatura intre inima de carne (cordul) si inima duhovniceasca? Intreb aceasta pentru ca inca se mai gandeste si sustine, de catre unii oameni, ca inima ca organ anatomic este si sediul vietii duhovnicesti.
Iar eu nu sunt in masura sa sustin ca nu exista nici o legatura intre "cele doua inimi"...

Frate Ioan Cezar, din cate am priceput pana in prezent (de la Sfantul Ioan Damaschin, putinul studiu si traire filocalica, Sfantul Luca al Crimeei... precum si studiul stiintific adecvat) consider pertinete urmatoarele afrimatii:
a) Una este mintea si altceva este creierul. Creierul este "interfata" (organul) mintii si nu creierul genereaza (creaza) mintea desi exista o legatura interdependenta intre minte si creier in sesnul ca daca creierul este fiziologic afectat atunci omul are si mintea afectata ("nu mai este in toate mintile". Pe de alta parte daca mintea este afectata de patimi atunci este vorba de o nebunie temporara care nu afecteaza creierul fiziologic... insa sunt si situatii in care o face...)
b) Ceva este inima fiziologica si alt ceva este inima duhovniceasca. Afectivitatea tine de inima duhovniceasca. Constiinta umana implica atat activitatea intelectuala a mintii cat si activitatea afectiva a inimii... insa care este legatura intre inima ca organ fiziologic si inima duhovniceasca (centrul afectiv) desi stim ca este o legatura totusi in prezent nu cunosc o abordare pertinenta... In ce sens putem vorbi despre progres duhovnicesc afectiv la un om fara inima biologica? Cum ii tresalta inima biologica? Cum ii poate creste ritmul cardiac sub actiunea adrenalinei? Mai poate simti teama... simtire desigur in aceea ce priveste raspunsul fiziologic al organismului (atat cel instinctual incostient cat si cel cognitiv)...

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Experienta "localizarii" inimii duhovnicesti este capatata la rugaciune. Apoi, eu inteleg ca locul inimii duhovnicesti nu se identifica cu organul cardiac in totalitate (ceea ce lamureste posibilitatea vietii sufletesti chiar si in cazul americanului lipsit de cord).

Consider ca legatura intre trupul uman si sufletul uman este una indisolubila de interconexiune. Acesta legatura este realizata de duhul omului conform explicatiei pertinente a Sfantului Luca al Crimeei.
Totusi nu stiu in ce masura nu putem afrima ca in cazul americanului ce are un cord mecanic nu este vorba de o amputare functionala a afectivitatii (intrucat aceasta este legata functional de inima organ biologic). Asa cum un om care are o mana aputata si primeste o proteza... care functional poate fi mai slaba sau muuult mai performata (senzorial, tactil... functional) decat mana biologica.
Incercam sa abordam aceste subiecte din punct de vedere antropologic si nu etic (caci din punct de vedere bioetic raspusul este clar).

În prealabil postat de ioan cezar

P.S. O ipoteza la care ma gandesc acum se refera la distributia inervatiei si vascularizatiei la nivelul inimii, apoi toracal si abdominal. La plexuri ma gandesc, de asemenea... Topografia inimii duhovnicesti pare a insoti pe cea a formatiunilor anatomice, dupa cum suna descrierea. (Poate ne ajuta un medic de pe forum...)

Consider pertineta aceasta asertiune. Subscriu.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Spunind eu ca despatimirea se face in afara lumii si lumescului, m-am referit desigur in primul rand la retragerea pe care o practica monahii si evident pustnicii.

Subscriu asertiunii ce priveste exclusiv despatimirea monahala.

În prealabil postat de ioan cezar

Insa in al doilea rand, iar acum ajung la noi mirenii si locuitorii oraselor noastre, despatimirea e retragere din anumite locuri, situatii, activitati si moduri de a gandi si resimti lucrurile.

Asa este. Iar acele anumite locuri sunt... cele care indeamna la patimi, pacate, acceptarea conlucrarii cu duhurile necurate.
Crestinul din lume trebuie sa actiuneze potrivit vointei lui Hirstos a omului care traieste in lume dar nu conform lumii (cuprinse de patimi, pacate, acceptarea conlucrarii cu duhurile necurate mai mult sau mai putin constienta).
Crestinul care traieste in lume trebuie sa fie o "lumina" in toate aspectele vieturii in lume: sociale, culturale, politice...
Cum se poate realiza aceasta: Respectand poruncile caci Sfintii Parinti afirma ca "Hristos Iisus este ascuns in poruncile Sale".

În prealabil postat de ioan cezar

M-am exprimat acolo vag, imprecis si sugerind o directie gresita (sa fiu iertat) si a fost cu atat mai oportuna/binevenita precizarea fratiei voastre. Multumesc frumos. Doamne ajuta!

Si eu va multumesc asemnea frate.
Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.