Mantuirea

În prealabil postat de Tartaruga

Ca orice profetie care vorbeste despre Hristos, si profetia din Ieremia s-a adeverit in momentul in care Domnul Iisus a venit pe pamant. Profetia spune ca oamenii erau invatati direct de Dumnezeu, si exact asta se intampla, Iisus cel care ii invata era Dumnezeu, si tot profetia spune ca oamenii nu mai aveau nevoie sa li se spuna "Iata-L pe Domnul" caci asa si era, toti de la mic la mare stiau de la sine cine era Domnul fara sa le mai spuna nimeni. In acest sens este elocventa parabola samaritencei de la fantana, care regrupeaza toate aceste elemente, si iata cum se ajunsese si aici pe site la un pas de dezlegare daca nu s-ar fi impotmolit la o explicatie eronata a pasajului cu secerisul interpretat in mod gresit ca fiind profetii cei ce ar fi semanat cand de fapt era Iisus trimis de Tatal tocmai pentru a implini profetia si a-i invata pe oameni cu putere mare despre El in asa fel incat sa nu mai aiba nevoie sa ii invete nimeni altcineva despre Domnul asa cum se intampla in VT cand erau invatati de profeti.

Pasajul este din Ioan, capitolul 4:

35. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş.
36. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră.
37. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul.
38. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor.
39. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut.
40. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile.
41. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui,
42. Iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii.

Este clara profetia lui Ieremia, Dumnezeu a venit pe pamant sa-i invete in mod direct pe oameni, si chiar daca la inceput credinta vine din auzirea Cuvantului de la altii, ca de exemplu de la Samariteanca, pana la urma omul crede pentru ca el insusi aude Cuvantul de la Dumnezeu si stie de la sine, ca si oamenii din parabola, ca Iisus este cu adevarat Hristosul, Mantuitorul lumii. De aceea apostolii culeg de unde nu au semanat, caci chiar daca sunt ei cei care vestesc cuvantul, rolul lor este exact cel al samaritencei (care devine astfel apostol al Domnului), si anume de a da marturie oamenilor despre Iisus iar oamenii cred initial marturiei, ca si in pasajul amintit, dar apoi cred pentru ca ei insisi au auzit Cuvantul (in inima) si stiu de la sine ca Iisus este Hristosul, cel care ii salveaza. Se intampla inclusiv astazi mii de convertiri de acest gen, si toti cei convertiti sunt apoi ai lui Hristos, indiferent ce confesiune a avut cel care i-a vorbit de Hristos. Acela a fost doar o samariteanca, un apostol, care a cules de unde nu a semanat pentru ca, credinta omului, desi la inceput a venit prin ascultarea marturiei cuiva, a sfarsit prin a veni direct de la Dumnezeu stiind in mod lamurit ca Iisus este Hristos Mantuitorul.

Revenind la semanator, de ce la Ioan este folosit la plural cuvantul ducand in eroare pe unii care astfel au interpretat ca fiind vorba despre profeti in timp ce raspunsul corect era Dumnezeu, in speta Iisus? Raspunsul apare in mai multe versete care indica faptul ca nimeni nu ajunge la Iisus daca nu este chemat de Tatal, deci si Tatal este Semanatorul, si cel mai lamurit reiese din aceste versete de la Ioan, capitolul 15:

"12. Atunci, apropiindu-se, ucenicii I-au zis: Ştii că fariseii, auzind cuvântul, s-au scandalizat?
13. Iar El, răspunzând, a zis: Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină."

Deci samanta este intai pusa in inima omului de Dumnezeu Tatal, iar abia apoi, omul care este un rasad al Tatalui il recunoaste de la sine pe Iisus ca Mantuitor de indata ce ii aude Cuvantul. Cum s-a intamplat si in cazul meu si a multora care, citind de unii singuri Cuvantul din Evanghelie au stiut imediat ca Acela este Dumnezeu si este Mantuitorul. Si tocmai pentru ca Semanatorul este Dumnezeu, doar despre culegatori scrie ca isi aduna plata in Cer, Semanatorul doar se bucura impreuna cu culegatorii, pentru ca bucurie mare este in Cer cand un nou suflet isi recunoaste si accepta Mantuitorul.

Deci cine sunt cei din casa lui Israel si din casa lui Iuda cu care s-a facut acest Nou Legamant? Tot Domnul o spune intr-o alta intamplare din Marcu, capitolul 7:

24. Şi ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului şi ale Sidonului şi, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu ştie, dar n-a putut să rămână tăinuit.
25. Căci îndată auzind despre El o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit şi a căzut la picioarele Lui.
26. Şi femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Şi Îl ruga să alunge demonii din fiica ei.
27. Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii. Căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor.
28. Ea însă a răspuns şi I-a zis: Da, Doamne, dar şi câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor.
29. Şi Iisus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi. A ieşit demonul din fiica ta.

Deci casa lui Israel si casa lui Iuda este exact ceea ce spune numele, cu poporul evreu a fost incheiat legamantul, ei erau copiii ce il aveau pe Dumnezeu Tata din cauza Legii primite de la Dumnezeu si de aceea Mantuirea vine din Israel. Toti non-evreii erau cainii ce iata ca puteau primi niscaiva firimituri. Si tocmai credinta ii face sa fie acceptati si ei in casa lui Israel, sunt copiii credintei promisi lui Avraam de catre Dumnezeu. Si tocmai fiind copiii credintei, sunt si ei rasadele Tatalui care il recunosc pe Fiul si prin aceasta apartin de fapt casei lui Israel, cad sub incidenta Noului Legamant. Ori acest rasad al Tatalui nu-i altceva decat iubirea, aceasta iubire lipsea la farisei si de aceea nu-L recunosteau pe Iisus nici vazandu-L, si nici pe baza multelor lor cunostinte, in timp ce toti ceilalti care aveau in inima lor rasadul de iubire al Tatalui il cunosteau de la sine, chiar si pagani sa fi fost.


O duminica binecuvantata sa aveti.
Si nu uitati, nu exista Alt invatator decat Iisus Hristos, la El si doar la El gasiti Adevarul in toate! Urmati-L pe El si nu pe mine.
Multa pace!

Te rugam mai la deal sa aduci clar continutul ofertei tale ALTERNATIVE la ce avem noi, adica la sfanta noastra Biserica, cu toate ele ei.
Deocamdata ai continuat sa ne arati ca suntem prosti si mincinosi, cu tot cu Parintii nostri pe care noi ii urmam. Ai mai continuat sa ne certi la tot pasul, sa ne iei peste picior, sa ne scoti in evidenta fiecare inexactitate (reala sau inventata de tine), sa te tii batoasa (curat femeie crestina, evlavioasa, smerita si nicidecum roasa de resentimente feministe, cum am zis eu) inaintea mai multor barbati care nu au facut decat un singur lucru, cu efort constant in directia bunavointei: acela de a-ti aminti de Biserica si de a te orienta spre Ea.
Atat ai reusit sa raspunzi la rugamintea mea.
Nu-i bai, inteleg ca saracia e reala si nu pot decat sa deplang, nu sa critic.

Spui insa ca Dumnezeu iti vorbeste in inima, ca si noua, tuturor oamenilor adica.
Acum te rog iarasi un lucru, de nu ti-o veni si de data asta peste mana sa dai curs rugamintii mele.

Te rog asadar sa ne lamuresti cum e cu vorbitul acesta direct in inima. Cumva primesti toata invatatura direct in inima? Auzi cumva o voce (sau mai multe) in inima? Are glas mladios? Viril? Sonor? Soptit? Vorbeste in engleza? Poate in franceza? In vreo limba finougrica la care tu ai acces spontan, intelegind-o spre uimirea ta fara sa o fi insusit-o in prealabil?

Eu am spus ca prin multe forme sufletesti lucreaza chemarea (harul cu functia lui de chemare) lui Dumnezeu in inima omului. Am vorbit despre dorul de Dumnezeu.
Tu ne spui ca auzi (ba inca sustii ca toti oamenii aud pe Dumnezeu direct in inima, fara intermediari ori sprijin extern omenesc sau de alta natura) Cuvantul.
Vorbeste-ne cum e asta!
Te rog sa nu o iei la fuga spunind ca suntem impietriti, ca am auzi si noi daca n-am fi pacaliti si mai stiu eu cum.
Spune deschis cum cunosti tu si altii de-ai tai acest fenomen, ca sa avem o vaga orientare, o oarecare trezire cu ajutorul tau, ca doar esti crestina, sora de-a noastra si nu ne vei refuza cererea de ajutor, nu-i asa?

Cum cunosti tu ca e Cuvantul lui Dumnezeu vorbitor in inima ta si a altor ascultatori? Poti face o marturisire?

P.S. Ma bucur ca in incercarea ta de a te strecura cu o talcuire cusuta cu ata alba, ai folosit totusi cateva din precizarile mele din postarile anterioare Ai fi putut insa, daca erai un partener de dialog onest, iar nu fur de la aproapele, sa spui, sa recunosti ca ideea ori afirmatia cutare ori cutare nu e a ta ci ca ai vazut-o scrisa mai intai la mine, pe acest forum. Asa cum eu am recunoscut paternitatea sau simpla folosire a unui cuvant ori gand de catre un frate sau sora inaintea mea. Iata si acum: am folosit distinctia dintre harul chemator si harul lucrator preluind mesajele lui Catalin precum si unele parti din recomandarile in duh filocalic ale fratelui Eugen. Asemenea, m-am folosit de unele sublinieri ale fratelui Decebal. Si lista ar putea sa continue. Singura deosebire e ca eu prefer sa spun nu atat har chemator si har sfintitor, intrucat cred ca Harul e unul, ci aleg mai degraba sa numesc functii distincte ale harului: functia (finalitatea, lucrarea) de chemare, apoi functia de curatire, iluminare, desavarsire pentru lucrarea sfintirii omului.

Cu aceasta postare imi inchei dialogul propriu-zis cu Adriana pe acest topic, probabil si pe celelalte. M-am lamurit ca folos nu am, intrucat partenerul de dialog nu este onest si nu se poate dezlipi de autoadmiratia narcisista. Un om pus permanent pe artag, o femeie certareata, care isi inchipuie ca obraznicia arata ca e desteapta. O fi. Si totusi doarme... Am crezut ca se va alege vreun rod bun din dezbateri, insa vad doar rigiditate si vointa de a merge pina-n panzele albe pe taramuri cu pietre reci si ape salcii... Nu asa am cunoscut in Ortodoxie! Nu asa am primit pana azi! Inapoi la ale noastre. Am vizitat destul pustiuri reci in muzeul artificial al parerilor. Pareri care isi cer indreptatire si se revendica alternativa la constiinta dogmatica a Bisericii si la practica indragostita a vietii imbisericite. Vai, vai...

Pentru ca noi sa ajungem in oarecare legatura constienta cu Dumnezeu, cred ca avem de trecut cateva "teste", nu tocmai usoare. O stim de la toti batranii nostri imbunatatiti, o stim din Biserica asadar, o stim din Predanie, o stim din Scriptura, din Evanghelie.
Cata vreme, insa, noi suntem atasati de propriile noastre inchipuiri, ce facem oare decat ca preamarim lucrarea mintii noastre omenesti, iar nu pe Dumnezeu Care ni S-a revelat noua.
Cunoastem din Scripturi ca Domnul a cerut oamenilor, de la inceput, duh umilit, inima smerita si infranta. Dreptii lui Dumnezeu, patriarhii toti, proorocii, s-au dat pe ei insisi la o parte pentru ca Dumnezeu sa lucreze El insusi, prin ei, in fiinta lor si in istoria oamenilor. S-au dat la o parte in sensul evident ca si-au indepartat ambitiile personale, iubirile pamantesti (cazul indragostitului tanar Ieremia, candva, Proorocul Domnului mai apoi prin lucrare si toate ale vietii lui), ifosele si cunostinta omeneasca, lumeasca, nedeplina si efemera. Subiectiva si patimasa, trecatoare ca iarba campului.
La fel si crestinul, prin nevointe cauta sa curateasca locul in care Domnul voieste sa isi faca Lucrarea. Inima, persoana. Biserica acestea ne invata, spre mantuirea noastra si spre gustarea unei vieti bineplacute Domnului inca de aici, de pe pamant.

Voim cu totii sa ajungem in Imparatie. Insa greu voim sa ajunga Imparatia in noi... Dorim sa ni se deschida Usa Milostivirii ca noi sa pasim in Lumina, insa greu acceptam sa deschidem noi insine sufletul nostru, la usa caruia bate Cineva, pentru ca Lumina/Dragostea Lui tamaduitoare si intregitoare (ca suntem sfisiati si ciopartiti de pacat) sa patrunda in noi (si astfel sa devenim fiecare si impreuna vas ales al Duhului Sfant).

Suntem prea plini de noi, obsedati permanent de ale noastre toate, trecatoarele si jalnicele noastre nimicuri din care am facut dumnezei noi si ceruri noi si pamanturi noi - toate ale desertaciunii. Ar fi spre binele nostru sa ne mai golim un pic... Asa incat, dupa golire de mucegaiuri, stihiile noastre sa fie iarasi pline de Energia de la Inceput...

Stihiile si stihurile. Spre toata cinstirea, recunostinta, inchinaciunea si toata slava: lui Dumnezeu, in veci!

[catalin2]

În prealabil postat de ioan cezar

Cu aceasta postare imi inchei dialogul propriu-zis cu Adriana pe acest topic, probabil si pe celelalte.

Eu ti-am spus de la inceput la ce sa te astepti, doar cei cu nervi de otel rezista in dialogurile cu Adriana. Crezi ca porti un dialog, dar vezi ca nu are nicio importanta ce argumente ai, concluzia e deja facuta de la inceput.

În prealabil postat de catalin2

Eu ti-am spus de la inceput la ce sa te astepti, doar cei cu nervi de otel rezista in dialogurile cu Adriana. Crezi ca porti un dialog, dar vezi ca nu are nicio importanta ce argumente ai, concluzia e deja facuta de la inceput.

Pai, Catalin, sa inteleg ca tu ramai in dialog doar pentru ca ai nervi tari? Him...
Motivul pentru care m-am retras din dialog nu este taria sau slabiciunea nervilor (de pilda, in profesie, sunt oarecum cunoscut pentru staruinta si indelunga-speranta; dar acolo e jobul meu! Pe cand aici e o discutie cu un partener care nu ia in serios vreo pozitie alternativa la propriile descoperiri, din motive si dispozitii personale pe care cred ca le-am cunoscut in suficienta masura), ci intelegerea ca nevoile mele de dialog si de folos duhovnicesc nu pot fi implinite intr-un asemenea cadru si mod de dezbatere.
Se porneste de la premise false, din capul locului - iata intelegerea mea. Nu s-a pus un inceput bun.
Ce treaba am eu cu un om dovedit adversar si denigrator al Bisericii? Sa-l aiba Domnul in paza Lui si sa-l miluiasca!

Mai sunt si alti useri care nu pot accepta decat rolul de invatator al altora, uneori de pe pozitii penibile. E o tendinta umana foarte raspindita, o am si eu, mai ales din pricina profesiei, insa ma razboiesc si eu cu ea cat pot si trag nadejde ca Domnul vede lupta mea cu tendintele mele si ca ma va milui si intelepti.

E mai de folos mie sa opresc un dialog neziditor, decat sa il continui doar pentru ca am nervi tari. (Incapatinarea versus flexibilitate, iata o tema de reflectie.) Sau pentru ca am de indeplinit misiunea fara egal de a apara Ortodoxia de caini, serpi si alte lacuste, cum considera unii care au grave probleme de relationare umana. Nu cred ca am eu aceasta misiune. Dar asta e alta tema de discutie, in fine...

[iustin10]

În prealabil postat de ioan cezar

Motivul pentru care m-am retras din dialog nu este taria sau slabiciunea nervilor (de pilda, in profesie, sunt oarecum cunoscut pentru staruinta si indelunga-speranta; dar acolo e jobul meu! Pe cand aici e o discutie cu un partener care nu ia in serios vreo pozitie alternativa la propriile descoperiri, din motive si dispozitii personale pe care cred ca le-am cunoscut in suficienta masura), ci intelegerea ca nevoile mele de dialog si de folos duhovnicesc nu pot fi implinite intr-un asemenea cadru si mod de dezbatere.
Se porneste de la premise false, din capul locului - iata intelegerea mea. Nu s-a pus un inceput bun.
Ce treaba am eu cu un om dovedit adversar si denigrator al Bisericii? Sa-l aiba Domnul in paza Lui si sa-l miluiasca!

Mai sunt si alti useri care nu pot accepta decat rolul de invatator al altora, uneori de pe pozitii penibile. E o tendinta umana foarte raspindita, o am si eu, mai ales din pricina profesiei, insa ma razboiesc si eu cu ea cat pot si trag nadejde ca Domnul vede lupta mea cu tendintele mele si ca ma va milui si intelepti.

E mai de folos mie sa opresc un dialog neziditor, decat sa il continui doar pentru ca am nervi tari. (Incapatinarea versus flexibilitate, iata o tema de reflectie.) Sau pentru ca am de indeplinit misiunea fara egal de a apara Ortodoxia de caini, serpi si alte lacuste, cum considera unii care au grave probleme de relationare umana. Nu cred ca am eu aceasta misiune. Dar asta e alta tema de discutie, in fine...

Tocmai asta e folosul ,cel personal ,chiar daca el ar veni prin amare constatari si replieri.
De ce ar trebui sa ii schimbam pe altii ? E o mare inutilitate foruml asta,caci credinta se traieste nu se expune .Atunci cand nu intru ma simt linistit. Singurul folos care ramine ,este tocmai cunoasterea de sine,smerirea.
Important nu e sa ai dreptate,ci sa iti invingi limitele.

[catalin2]

În prealabil postat de iustin10

De ce ar trebui sa ii schimbam pe altii ? E o mare inutilitate foruml asta,caci credinta se traieste nu se expune .Atunci cand nu intru ma simt linistit. Singurul folos care ramine ,este tocmai cunoasterea de sine,smerirea.
Important nu e sa ai dreptate,ci sa iti invingi limitele.

Inutilitate pentru noi, nu si pentru cei ce il au (forumul).

[catalin2]

În prealabil postat de ioan cezar

Pai, Catalin, sa inteleg ca tu ramai in dialog doar pentru ca ai nervi tari? Him...

Era o gluma, am vrut sa pun si semnul respectiv, dar vad ca am uitat sa il pun atunci.

[Tartaruga]

În prealabil postat de ioan cezar

Pai, Catalin, sa inteleg ca tu ramai in dialog doar pentru ca ai nervi tari? Him...
Motivul pentru care m-am retras din dialog nu este taria sau slabiciunea nervilor (de pilda, in profesie, sunt oarecum cunoscut pentru staruinta si indelunga-speranta; dar acolo e jobul meu! Pe cand aici e o discutie cu un partener care nu ia in serios vreo pozitie alternativa la propriile descoperiri, din motive si dispozitii personale pe care cred ca le-am cunoscut in suficienta masura), ci intelegerea ca nevoile mele de dialog si de folos duhovnicesc nu pot fi implinite intr-un asemenea cadru si mod de dezbatere.
Se porneste de la premise false, din capul locului - iata intelegerea mea. Nu s-a pus un inceput bun.
Ce treaba am eu cu un om dovedit adversar si denigrator al Bisericii? Sa-l aiba Domnul in paza Lui si sa-l miluiasca!

Mai sunt si alti useri care nu pot accepta decat rolul de invatator al altora, uneori de pe pozitii penibile. E o tendinta umana foarte raspindita, o am si eu, mai ales din pricina profesiei, insa ma razboiesc si eu cu ea cat pot si trag nadejde ca Domnul vede lupta mea cu tendintele mele si ca ma va milui si intelepti.

E mai de folos mie sa opresc un dialog neziditor, decat sa il continui doar pentru ca am nervi tari. (Incapatinarea versus flexibilitate, iata o tema de reflectie.) Sau pentru ca am de indeplinit misiunea fara egal de a apara Ortodoxia de caini, serpi si alte lacuste, cum considera unii care au grave probleme de relationare umana. Nu cred ca am eu aceasta misiune. Dar asta e alta tema de discutie, in fine...

Cum adica om dovedit adversar si denigrator al Bisericii? Este ideea pe care ai repetat-o cat ai putut pe topice. Nu ai masura in judecatile tale gresite, de acolo incepe totul. Daca nu puteti argumenta ceva pana la capat, atunci celalalt este mandru, si denigrator si nu asculta argumentele voastre absente. Argumentati pana la capat daca doriti sa se vadeasca dreptatea voastra. Daca in schimb incepeti sa inlocuiti argumentele cu judecati si aruncat cu pietre, este foarte clar ca nu le detineti, si in loc sa va smeriti voi in cazul asta, aruncati in celalat cu piatra judecatii acuzandu-l ca ar fi mandru si fara smerenie si etc. etc. Dar smerenia voastra unde este? In judecata? De ce atacati mereu gratuit in loc sa veniti pur si simplu cu argumente la discutie? Si apoi culmea, tot celalalt are o problema pentru ca are mereu argumente! Daca nu ar exista invidia pe lumea asta, ar fi mult mai multa pace intre oameni. Dar nu, omul trebuie sa fie mereu ros de invidie si apoi tot acela sta cu smerenia pe buze aruncand cu piatra judecatii non stop!...

[Tartaruga]

În prealabil postat de ioan cezar

Te rugam mai la deal sa aduci clar continutul ofertei tale ALTERNATIVE la ce avem noi, adica la sfanta noastra Biserica, cu toate ele ei.
Deocamdata ai continuat sa ne arati ca suntem prosti si mincinosi, cu tot cu Parintii nostri pe care noi ii urmam. Ai mai continuat sa ne certi la tot pasul, sa ne iei peste picior, sa ne scoti in evidenta fiecare inexactitate (reala sau inventata de tine), sa te tii batoasa (curat femeie crestina, evlavioasa, smerita si nicidecum roasa de resentimente feministe, cum am zis eu) inaintea mai multor barbati care nu au facut decat un singur lucru, cu efort constant in directia bunavointei: acela de a-ti aminti de Biserica si de a te orienta spre Ea.
Atat ai reusit sa raspunzi la rugamintea mea.
Nu-i bai, inteleg ca saracia e reala si nu pot decat sa deplang, nu sa critic.

Spui insa ca Dumnezeu iti vorbeste in inima, ca si noua, tuturor oamenilor adica.
Acum te rog iarasi un lucru, de nu ti-o veni si de data asta peste mana sa dai curs rugamintii mele.

Te rog asadar sa ne lamuresti cum e cu vorbitul acesta direct in inima. Cumva primesti toata invatatura direct in inima? Auzi cumva o voce (sau mai multe) in inima? Are glas mladios? Viril? Sonor? Soptit? Vorbeste in engleza? Poate in franceza? In vreo limba finougrica la care tu ai acces spontan, intelegind-o spre uimirea ta fara sa o fi insusit-o in prealabil?

Eu am spus ca prin multe forme sufletesti lucreaza chemarea (harul cu functia lui de chemare) lui Dumnezeu in inima omului. Am vorbit despre dorul de Dumnezeu.
Tu ne spui ca auzi (ba inca sustii ca toti oamenii aud pe Dumnezeu direct in inima, fara intermediari ori sprijin extern omenesc sau de alta natura) Cuvantul.
Vorbeste-ne cum e asta!
Te rog sa nu o iei la fuga spunind ca suntem impietriti, ca am auzi si noi daca n-am fi pacaliti si mai stiu eu cum.
Spune deschis cum cunosti tu si altii de-ai tai acest fenomen, ca sa avem o vaga orientare, o oarecare trezire cu ajutorul tau, ca doar esti crestina, sora de-a noastra si nu ne vei refuza cererea de ajutor, nu-i asa?

Cum cunosti tu ca e Cuvantul lui Dumnezeu vorbitor in inima ta si a altor ascultatori? Poti face o marturisire?

P.S. Ma bucur ca in incercarea ta de a te strecura cu o talcuire cusuta cu ata alba, ai folosit totusi cateva din precizarile mele din postarile anterioare Ai fi putut insa, daca erai un partener de dialog onest, iar nu fur de la aproapele, sa spui, sa recunosti ca ideea ori afirmatia cutare ori cutare nu e a ta ci ca ai vazut-o scrisa mai intai la mine, pe acest forum. Asa cum eu am recunoscut paternitatea sau simpla folosire a unui cuvant ori gand de catre un frate sau sora inaintea mea. Iata si acum: am folosit distinctia dintre harul chemator si harul lucrator preluind mesajele lui Catalin precum si unele parti din recomandarile in duh filocalic ale fratelui Eugen. Asemenea, m-am folosit de unele sublinieri ale fratelui Decebal. Si lista ar putea sa continue. Singura deosebire e ca eu prefer sa spun nu atat har chemator si har sfintitor, intrucat cred ca Harul e unul, ci aleg mai degraba sa numesc functii distincte ale harului: functia (finalitatea, lucrarea) de chemare, apoi functia de curatire, iluminare, desavarsire pentru lucrarea sfintirii omului.

Draga Ioan, la intrebare iti raspunsesem imediat, dar daca nu iti place raspunsul eu nu am altul. Tu ceri alternative acolo unde nu se pune problema de nici o alternativa.
Cat despre vocea pe care o aud oamenii este exact aceea pe care au auzit-o concetatenii samaritencei stiind de la sine ca Cel care le vorbea era insusi Hristos Mantuitorul. Cum de au auzit-o aceia iar fariseii cei plini de invatatura nu au auzit-o ramanand surzi? Pai asa a vrut Dumnezeu, ca cei fara iubire sa aiba urechi si sa nu auda. Cu urechile trupesti bine-nteles ca au auzit, cu ochii trupesti bine-nteles ca au vazut, dar cu urechile si ochii inimii nici nu au auzit nici nu au vazut, ci au ramas surzi si orbi. Deci daca tu ma intrebi cum este acea voce, inseamna ca ar fi cazul sa ne intoarcem la subiectul cu inima la care te trimisese si duhovnicul, ca acolo-i baiul, urechile si ochii inimii trebuie sa se deschida, altfel degeaba dialogam, va ramane un dialog in paralel. Ca atare te astept pe celalalt topic si poti sa nu-mi mai zici nimic daca asa ai hotarat, eu nu ma supar. Toate la timpul lor.

In ceea ce priveste acuzatia ta ca as fi luat fraze de la tine, nici macar nu stiu la care te referi, ca atare asemanarea este pura intamplare, asa cum si asemanarea cu idei protestante de ale unora este pura intamplare si nicidecum inspiratie de la ei asa cum sunt acuzata. Imi pare rau ca te-ai simtit "furat" dar imi pare bine ca macar intr-un punct gandim la fel in mod spontan, chiar daca imi scapa care este acel punct.

[catalin2]

În prealabil postat de ioan cezar

Singura deosebire e ca eu prefer sa spun nu atat har chemator si har sfintitor, intrucat cred ca Harul e unul, ci aleg mai degraba sa numesc functii distincte ale harului: functia (finalitatea, lucrarea) de chemare, apoi functia de curatire, iluminare, desavarsire pentru lucrarea sfintirii omului.

Asa este, e vorba de acelasi har, nu are cum sa fie ceva diferit, diferenta este ca cel exterior se numeste asa pentru ca nu patrunde in inima, iar cel lucrator patrunde in inima prin Botez si Mirungere.