Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

În prealabil postat de mirela.t

Nu, teologii care au mai scris aici pe forum.

Bine ar fi sa ne dai niste referinte despre trupul de care vorbim, daca ai cumva la-ndemana, ca eu mi-am epuizat gloantele...:)

P.S. Raman ferm pe pozitie: e trup duhovnicesc, e aceelasi mesaj continut si in imaginea plastica a Bisericii ca trup al Carei Cap este Hristos (avem si pe catapeteasma aceeasi reprezentare, iconografic - sfintii sunt corpul sau madularele, Preasfanta Nascatoare este comparabila cu gatul, iar Domnul este Capul). Totul fiind duhovnicesc, nimic altceva.
Trupul corp/soma merge de unde a venit: in tarina.

[tabitha]

Si ma rog, dupa tine, care ar fi particularitatea Tainei Cununiei??

Ca se pare ca tu pledezi ptr tot felul de trupuri schizoide. Dupa cele care apar in practica, dpdv duhovnicesc.

În prealabil postat de mirela.t

Si ma rog, dupa tine, care ar fi particularitatea Tainei Cununiei??

Ca se pare ca tu pledezi ptr tot felul de trupuri schizoide. Dupa cele care apar in practica, dpdv duhovnicesc.

???? Chiar nu inteleg... (ce e aia "trupuri schizoide"?...:))

Da-mi te rog un link, desigur daca iti amintesti de teologii de care ai pomenit.
E intr-adevar posibil sa imi scape ceva, cum de nu...

Si vad ca nu intervine nimeni dintre cei la care ma asteptam sa ne ajute in cestiunea asta...
Fratilor, cine da o mana de ajutor, spre lamurire?

[tabitha]

Nu ai raspuns care e particularitatea Tainei pe al carei subforum scriem noi acum.

In fine, iti propun un mod de rezolvare a tie break-ului: sa apelam la initiatorul topicului, care a dovedit ca are destule cunostinte teologice.

Eu mi-am cam terminat dizertatia pe aici. :) Bye!

Pentru că m-ai „invocat”, mă bag şi eu, însă mă simt cam încurcat, mai ales că nu stau prea bine în privinţa cunoştinţelor teologice, cum poate am reuşit să dau impresia. De altfel, eu am propus subiectul ca să aflu răspunsuri, ca să mă dumiresc eu însumi cât de cât.

Dar o să încerc să spun şi eu ceva, ca să nu tac.

Particularitatea tainei căsătoriei cred că este tocmai faptul că e Hristos prezent în ea. Că cei doi sunt uniţi în Hristos, că nu mai sunt doar ei doi, ci e şi Domnul, şi prin asta formează o mică biserică. Şi bine este ca ei să nu uite niciodată Cine îi uneşte.

Iar prezenţa aceasta a Lui şi conştiinţa acestei prezenţe pe care soţii o au le sfinţeşte legătura, iubirea, integral - trup, suflet şi duh, armonizându-le astfel încât să nu mai fie despărţite între ele şi să nu mai aibă nevoi, chemări, pofte antagonice, ci toate supunându-se, în dragoste şi smerenie, lui Dumnezeu.

Mai cred că este taină şi pentru că în ea este o deschidere către taina celuilalt, pe care n-o epuizezi niciodată dacă rămâi viu, dacă relaţia rămâne vie, dacă întotdeauna te preocupă durerile şi bucuriile lui, dacă toate le împărtăşeşti cu el, dacă trăieşti cu adevărat şi prin el. Dacă „a iubi înseamnă a trăi viaţa celuilalt” (cum spunea părintele Galeriu, dar parcă cita pe cineva), iar în celălalt este Hristos (şi tu ştii asta), atunci el îţi devine interior ţie şi tu lui, Hristos îţi devine interior ţie şi tu Lui.

Păcatele în căsnicie le simţi concret, atunci când îl răneşti pe celălalt şi sufletul i se strânge, i se închide, lăsându-te singur şi lipsit de har. (Aş îndrăzni să spun că fiecare persoană, după chipul lui Dumnezeu fiind, emană un „har”, o energie a prezenţei şi iubirii sale către ceilalţi)
Poţi înţelege (şi simţi) în felul ăsta, prin analogie, ce este iadul, dacă ai refuzat iubirea lui Dumnezeu, dar şi ce este Împărăţia, dacă te-ai străduit din răsputeri să te lepezi de toate răutăţile, egoismele, meschinăriile, patimile, ca să poţi iubi. Pentru că în celălalt, în iubirea şi atenţia lui pentru tine, e însuşi Hristos, şi atunci când nu poţi face o jertfă de sine ca să-l iubeşti, te desparţi de El, ieşi din dragostea Lui.

Cred că în căsnicie poţi vedea clar, dacă eşti sincer cu tine însuţi, cam cum stai cu păcatele şi patimile, cam cât te lasă ele să iubeşti, de câtă jertfă de sine eşti în stare.

Poate ce am scris aici nu răspunde întrebărilor voastre, pe care poate nu le-am înţeles prea bine. Dar chiar şi despre „Sărutul” lui Brâncuşi, că tot v-aţi referit la el, mie nu mi se pare că acolo este doar trup. Din contră, cred că dacă ar fi fost doar atât, aia n-ar fi fost o operă mare. Acolo e cuprinsă, într-o piatră (care sfidează trecerea timpului), perfecţiunea unei comuniuni totale.

[tabitha]

Sa spun si eu care cred ca e particularitatea Tainei Cununiei:
- aceea ca Dumnezeu binecuvanteaza unirea trupeasca a sotilor, barbat si femeie.
Restul, ca niste figuri de stil, se adauga la aceasta insusire de baza.

În prealabil postat de mirela.t

Sa spun si eu care cred ca e particularitatea Tainei Cununiei:
- aceea ca Dumnezeu binecuvanteaza unirea trupeasca a sotilor, barbat si femeie.
Restul, ca niste figuri de stil, se adauga la aceasta insusire de baza.

Nimic mai strain de modul in care vad eu lucrurile. Taina aceasta nu e un articol de lege privind legalizarea vietii sexuale. Cu totul minor un astfel de gest, iar Domnul nu face gesturi minore, nu se ocupa cu maruntisuri. (Ne putem face singuri legi, cate voim, pentru reglementarea sexului si a oricaror alte aspecte ale vietii noastre sub soare.)
Cat priveste precizarea "restul, ca niste figuri de stil...", recunosc ca ma infurie.
Ma infurii pe anii, prea multi, in care intelegeam si eu aprox. la fel.

Orice Taina deschide un lucru limitat, omenesc, inscris in cercul repetitiv al orizontalei vietuirii trupesti, spre infinit si, ca sa fortez cumva exprimarea, chiar dincolo de infinit (zic asa cu gandul de a lasa in urma orice posibilitate de exprimare omeneasca). Adica in Dumnezeu. Face saltul la posibilitatea efectiva a plinatatii, a desavarsirii ("Imparate Ceresc, Mangaietorule ... care pe toate le plinesti.") Sensul giratoriu e spulberat, e spart in sfarsit. Acum se poate, in sfarsit, calatori!

A considera ca Taina Cununiei da o aprobare, o permisiune pentru unirea trupeasca, inseamna nici mai mult nici mai putin ca Domnul ne lasa unde suntem (in cutia noastra magica numita lume) si, culmea, zice cam asa: stati voi acolo in lumea voastra, ca niste rime sexualizate in borcan, iar Eu raman aici (pe culmi si abisuri separate de voi, inaccesibile voua), si sa stiti ca e OK, dragilor, puteti sa faceti sex. Nu am nimic impotriva. Eu urasc doar sexul cel fara de aprobarea mea. Vreti sex? Musai cu aprobare de la mine (adica "de Sus"). Altminteri va trimit in iad! Pe vecie!
Hilar... Predecembrist. Asa or fi gandit membrii de partid, carora totul le curgea de sus, de la big brother.

Oare asta-i Taina Cununiei?....
Dezolant. Si nedrept. Fata de Domnul, Care ne vrea Acasa, cat mai Acasa. Pentru aceasta, celor casatoriti Domnul ne-a intins o scara: urcati cu incredere pe scara aceasta care nu e din sfoara, nici din otel, care scapa simturilor toate (exceptind simtul duhovnicesc..:)), care e atat de subtire incat panza de paianjen sau razele lunii sunt deja o grosolanie fara egal... O scara care se numeste HAR si pe care, iata, Eu v-o trimit voua! Urcati, copiii mei, urcati.. Eu sunt aici, EU SUNT: si la capatul scarii si cu voi si in voi... Doar indrazniti si urcati!
Aceasta-i principala particularitate a Tainei Cununiei, Mirela, dupa inima mea...

Prin Sfanta Taina a Cununiei Domnul ne deschide (si ne angajeaza) inca o poarta de inaintare in unirea cu El. Dragoste noastra fireasca are toate sansele sa se rotunjeasca in parametri suprafiresti.
Inaintea Tainei, indraznesc sa afirm, simtirea, resimtirea, gandirea, voirea, bucuria, placerea, implicatiile, complicatiile, reactiile, implinirile, obstacolele, SUNT CU TOTUL ALTFEL decat dupa sfintirea cuplului. Ca unii nu dau curs acestor prilejuri deosebitoare si raman trupesti si lumesti, e alta poveste. Din fericire insa, unii dau atentie si energie si timp si multe din cele lumesti! Si se sfintesc, se despatimesc, se indumnezeiesc tocmai inlauntrul Sfintei Taine. Toata viata lor de cuplu este altfel acum, are sa spun asa o alta mireasma, o altfel de miza, un alt sens, o alta erminie. Si un alt pret platit. Dur, deseori. Si splendid. Inaccesibil si imposibil pe alte cai, oricat s-ar forta omul.
Cuplul casatorit calatoreste... Inainteaza in nespus.... Parcurge Odisseea neincetata a mirarii...
La fel patesc si apa si uleiul si toate cele sfintite. Duhul Sfant ne poarta (ne "tracteaza") in alte zone posibile ale fiintarii omenesti: cele ale Imparatiei.

Fireste, cat inca suntem aici in trup. Cu aluatul acela in noi, care dospeste masurile noastre de faina, in mod tainic...

În prealabil postat de N.Priceputu

Păcatele în căsnicie le simţi concret, atunci când îl răneşti pe celălalt şi sufletul i se strânge, i se închide, lăsându-te singur şi lipsit de har. (Aş îndrăzni să spun că fiecare persoană, după chipul lui Dumnezeu fiind, emană un „har”, o energie a prezenţei şi iubirii sale către ceilalţi)

Folositor cuvânt, de luat aminte...Mulţumim

În prealabil postat de N.Priceputu

Poţi înţelege (şi simţi) în felul ăsta, prin analogie, ce este iadul, dacă ai refuzat iubirea lui Dumnezeu, dar şi ce este Împărăţia, dacă te-ai străduit din răsputeri să te lepezi de toate răutăţile, egoismele, meschinăriile, patimile, ca să poţi iubi. Pentru că în celălalt, în iubirea şi atenţia lui pentru tine, e însuşi Hristos, şi atunci când nu poţi face o jertfă de sine ca să-l iubeşti, te desparţi de El, ieşi din dragostea Lui.

Tot mesajul mi-a plăcut, dar astea două în mod special.