Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

Nu cred că sfânta taină ne obligă la trăirea unui iad în doi. Ea e taină întrucât e har. Dacă te-ai rupt de har, te-ai rupt de taină, n-o mai trăieşti. Nu cred că Dumnezeu ne lipseşte de libertate prin căsătorie. De altfel, lipsa libertăţii înseamnă şi lipsa iubirii. Nu poţi iubi decât dacă vrei asta.

Cred că poţi îndura multe într-o căsnicie, chinuri, dureri, mucenicie, însă toate astea trebuie să le faci pentru că aşa vrei, pentru că aşa crezi, pentru că-l iubeşti sau ţi-e milă de soţul care-ţi face astea, iar nu pentru că te-ai legat pentru totdeauna, în mod fatal.

Deci dacă nu faci asta din libertatea ta - pe care ţi-o poţi jertfi, însă asta înseamnă să i-o închini lui Dumnezeu, nu s-o pierzi, pentru că atunci devii şi mai liber, renunţând la toate ale tale -, sau dacă nu poţi pentru că ţi-e sufletul vlăguit, cred că e mai bine să iei distanţă de celălalt, să te separi.
Ceea ce înseamnă, dacă crezi în unicitatea căsătoriei, asumarea crucii singurătăţii.
De cruce oricum nu putem scăpa dacă vrem să ne mântuim. Ar trebui, din contră, s-o iubim, dar asta uităm mereu.

La ultima întrebare răspunsul este „da”. Pentru cazurile enunţate de tine Biserica acceptă despărţirea. Însă taina nu poate fi dizolvată, nu are cum, ea ţinând de unicitatea ta şi a celui cu care ai devenit un trup. Ea admite, cu pogorământ, recăsătorirea, care este o binecuvântare (în cazul celor care au mai fost căsătoriţi).

P.S. Cred că ai postat la topicul potrivit.