Creatie versus evolutie

[Eugen7]

Continuare:

Preot Profesor Universitar Doctor Ioan Ica
Cosmologia teonoma (creationismul evolutionist teist) - perspectiva asupra cosmologiei crestine -

"Cum remarca parintele profesor, pentru traditia rasariteana ratiunile lucrurilor nu trec automat din stare de potenta in stare de act, prin puteri care le sunt inerente, in mod autonom si independent de Dumnezeu, ca ratiunile seminale in conceptia augustiniana, ci toate se actualizeaza prin vointa Logosului divin atunci cand voieste. Sf. Maxim este deci impotriva teoriei evolutioniste, dupa care lucrurile si fiintele apar in existenta in mod autonom, mecanicist, si se declara in favoarea unei creatii continue a tuturor lucrurilor din univers, controlata de Logosul sau Ratiunea suprema si care isi are punctul de plecare in creatia initiala si se incununeaza in aparitia unui cer nou si pamant nou, cand Hristos va fi totul in toate.

Pamantul initial, materia informa a fost organizata in sase zile care corespund cu cele
"sase etape ale facerii" sau ale organizarii lumii intr-un "cosmos armonios" sau, dupa expresia Sf. Atanasie cel Mare, intr-o "ordine intru totul armonioasa a cosmosului". Aceste etape indica o dezvoltare a cosmosului ca si un evolutionism, insa nu una intamplatoare supusa hazardului sau din determinari imanente (ca in cosmologia autonoma apuseana despre cauzele secunde), ci o dezvoltare conform planului lui Dumnezeu conceput mai inainte de a fi lumea si care e condusa permanent de El "pana la ydeplina actualizare a ratiunilor tuturor lucrurilor".

Astfel, in ziua I (Fc 1, 3-5), inceputul organizarii cosmosului, Dumnezeu a creat lumina separand-o de intunericul initial si pe care a numit-o
"zi", iar intunericul "noapte", care este pamantul "nevazut si neintocmit". "Apele, energiile pline de viata", sunt activate acum prin energiile Duhului la porunca lui Dumnezeu. "inceputul universului vizibil, zice parintele profesor, este o uriasa explozie de lumina, de energie, asa cum e descris astazi de scenariile cosmologice ale oamenilor de stiinta".

In ziua a II-a (Fc 1, 6-8), Dumnezeu a creat
"taria", prin care a despartit apele si pe care a numit-o "cer". Nu e vorba de bolta cereasca, instelata, ci, dupa Sf. Vasile cel Mare, e o putere "care face caL pamantul, care este mai greu decat apa, sa stea suspendat in mijlocul universului si tot ea face ca acea enorma cantitate de apa, care prin firea ei are tendinta de a curge in jos si a se raspandi... sa ramana imobila im mijlocul pamantului". Aceasta interpretare, zice parintele profesor; "ne permite sa intelegem prin "tarie" forta gravitationala prin care toate se organizeaza si-si regleaza ritmurile potrivit cu ratiunea lor de a fi;" gravitatia si celelalte forte modelatoare sunt expresiile active ale rationalitatii creatiei prin intermediul carora Dumnezeu se implica in viata si in miscarea creatiei Sale. Ceea ce insa n-au sesizat exegetii din vechime e ca pamantul zilei a Ii-a nu mai e "pamantul nevazut si neintocmit", ci planeta noastra. Ziua a D-a infatiseaza un moment al geologiei planetei: pamantul era invaluit intr-un balon de gaz care, pe masura ce miscarea s-a regularizat, a cunoscut un proces de stratificare, astfel incat elementele mai grele s-au condensat in oceanul primordial, care acoperea in intregime suprafata Terrei, elementele mai usoare formand diverse cercuri ale atmosferei", fapt confirmat de stiinta contemporana.

In ziua a III-a (Fc 1, 9-13), Dumnezeu scoate la iveala uscatul pe masura ce se formeaza oceanele si marile, ca apoi la porunca Sa acesta sa odrasleasca vegetatia si plantele cu putere de inmultire. Dacar miscarea gravitationala determina procesul de stratificare a atmosferei, iar convulsiile tectonice duc la aparitia uscatului, lucru uimitor, materia anorganica a planetei, prin vointa Creatorului si puterile firii create, produce viata vegetala, organica, premisa pentru sustinerea organismelor mai complexe de mai tarziu. Sf. Ioan Gura de Aur se intreaba plin de uimire:
"Cum s-a facut din pamant carnea? Ca din pamant se face lutul, caramida, oalele, vasele!" Si raspunde: "Stapanul a poruncit si de indata pamantul s-a desteptat spre a naste si a ajuns sa odrasleasca semintele, impodobind fata pamantului cu tot felul de flori".

In ziua a IV-a (Fc 1, 14-19), Dumnezeu a facut luminatorii, pentru a darui lumina pamantului, soarele sa lumineze ziua, iar luna si stelele noaptea, dar si pentru
"constituirea celor patru anotimpuri prin miscarea (de rotatie) a soarelui", necesare dezvoltarii normale a vietii pe pamant. Sf. Ioan Damaschinul face o precizare importanta: "Creatorul a pus in acesti luminatori lumina cea dintai creata, nu pentru ca nu avea alta lumina, ci pentru ca sa nu ramana inactiva acea lumina. Caci luminatorul nu este insasi lumina, ci cel care contine lumina".

Afirmatia aceasta, zice parintele profesor, este interesanta pentru un fizician
"prin legatura pe care Sf. Ioan Damaschinul o face intre marea explozie initiala de energie si viata la fel de exploziva a astrilor". Exista totusi o "inadvertenta si piatra de poticnire pentru orice om de stiinta", aparitia soarelui dupa primele doua etape geologice ale Terrei si indeosebi dupa crearea vietii. Dar Sfintii Parinti si-au dat seama ca ziua a IV-a nu e plasata cronologic de Moise, ci functional si pun aceasta aparenta nepotrivire in legatura cu scopul pe care l-a urmarit Moise in referatul biblic, acela de a feri poporal evreu de tentatia idolatrizarii soarelui in locul Creatorului, avand in vedere "minunea acestei stihii".

"Paganii, zice Sf. Ioan Gura de Aur, minunandu-se de soare si admirandu-l, n-au laudat pe Creatorul lui, ci s-au oprit la aceasta stihie zeificand-o... De aceea, si dumnezeiasca Scriptura, stiind mai dinainte ca cei trandavi sunt inclinati spre ratacire, ne invata ca soarele a fost creat dupa trei zile, dupa ce au rasarit toate semintele din pamant, pentru ca nimeni din cei de mai tarziu sa nu poata spuna ca fara lucrarea soarelui n-ar fi ajuns la desavarsire cele de pe pamant. De aceea iti arata, inainte de crearea soarelui, pamantul acoperit cu de toate, ca sa nu atribui soarelui desavarsirea roadelor, ci Creatorului universului, Care a spus: "Sa rasara pamantul iarba verde"".

In acelasi timp, Sfintii Parinti au subliniat importanta uriasa a soarelui si a astrilor in viata planetei.
"Creatorul, zice Sf. Vasile, a dat soarelui caldura masurata. Are atat caldura, incat sa nu arda nici peste masura pamantul, dar nici din lipsa caldurii sa nu inghete si sa-1 lase fara rod." De asemenea fazele lunii influenteaza starea corpurilor, a vietuitoarelor si a plantelor, cand se micsoreaza sau creste. Avand in vedere rolul luminatorilor in viata plantelor, "era firesc, zice parintele profesor, sa nu se aminteasca de ei decat in momentul in care isi puteau implini sensul de luminatori, adica o data cu plantele, care traiesc si se dezvolta prin fotosinteza". Oricum, zice dansul, "pentru un scrupul cronologic locul zilei a IV-a e intre primele doua zile".

Crearea lumii, zice Sf Ioan Gura de Aur, s-a desfasurat
"intr-o anumita ordine si inlantuire". Daca in ziua a ni-a a fost vorba de "activarea stihiilor spre zamislirea vietii", in ziua a V-a (Fc 1, 20-23) e vorba de "puterea data vietii de a se dezvolta" in tot felul de vietuitoare in apa si in aer. Daca in ziua a V-a Dumnezeu a zis: "Sa rasara (zamisleasca) pamantul", acum a zis: "Sa scoata apele" (adica sa dezvolte puterea de viata data) vietuitoarele cu suflet viu si pasari zburatoare pe pamant si in vazduh. Aceasta dezvoltare a puterii de viata date nu s-a facut insa de la sine, ci intr-o deplina sinergie a puterii lui Dumnezeu si a firii create.

Astfel,
"apa a fost silita sa slujeasca poruncii Creatorului, zice Sf. Vasile. Marea putere a lui Dumnezeu a aratat vii, lucratoare si miscatoare, tot felul de vietuitoare ale apelor, incat este cu neputinta sa numeri speciile lor. O data cu porunca au primit si capacitatea de a naste".

"Originea vietii in apa, zice parintele profesor, e astazi o teza centrala a biologiei. Surprinzatoare este si asemanarea dintre "supa organica" a oceanelor, de care vorbesc oamenii de stiinta si expresia Sf. Vasile "ca din apa baltilor si a mlastinilor ies ca dintr-o apa fiarta broaste, musculite si tantari"". Sf. Vasile vorbeste de o "inrudire fireasca dintre inotatoare si apa" si ca Dumnezeu "a dat ca si pasarile sa se nasca din apa" si de aici o "oarecare inrudire dintre zburatoare si inotatoare".

Aceasta unitate si inrudire rationala a speciilor, data in porunca unica prin care au fost chemate la existenta de Dumnezeu, ne arata ca "toate speciile sunt verigi logice in arborele vietii si nu neaparat verigi ontologice. Astazi tot mai multi biologi vorbesc de o evolutie in interiorul speciilor". De fapt toate aceste EVOLUTII ale SPECIILOR sunt date, dupa Sf. Maxim, in ratiunile divine ale tuturor lucrurilor, prin care fiintele cunosc o miscare complexa, sistolica si diastolica, pana se identifica deplin cu ratiunile-paradigme ale lor. Aceasta e data, dupa Sf. Vasile, in "participarea activa la desavarsirea creatiei", dupa care "parga fiecarui fel de vietuitoare din apa ca si semintele din natura a primit porunca de a se arata".
http://www.crestinortodox.ro/sanatat...oma-72701.html

[Eugen7]

Continuare...
"Ziua a VI-a (Fc 1, 24 - 2, 1) este in acelasi timp o continuare a celei precedente si o incununare a intregii creatii. Dumnezeu a poruncit si a dat putere pamantului sa scoata fiinte cu suflet viu, animale si fiare de tot felul
"Pamantul, zice Sf. Vasile, a scos la iveala ce se afla in el (suflet viu), pentru ca Dumnezeu i-a dat porunca, i-a dat si puterea de a scoate din el suflet viu". Cum s-a spus si la "rasarirea plantelor" din pamant, este uimitor cum "pamantul produce carne", materia neorganica produce viata organica. Prin sufletul lor viu care este "pamantesc", vietuitoarele terestre sunt solidare nu numai intre ele si cu intreaga viata, dar si cu pamantul care este "sufletul animalelor", cum il numeste Sf. Vasile cel Mare .

Toate zilele-etapele creatiei pana acum, pamantul si tot ceea ce a produs el, nu sunt scop in sine, ci converg spre creatia omului, stapanul si preotul intregii fapturi vazute. De aceea, in final, dupa ce a adus toate la existenta si a vazut ca
"sunt foarte bune", Dumnezeu a facut pe om "cu propriile Sale maini", barbat si femeie, "dupa chipul si asemanarea Sa", "ca sa stapaneasca peste tot pamantul (cosmosul)", dupa care le-a dat porunca: "Cresteti, va inmultiti, umpleti pamantul si il stapaniti".

Creat printr-un act special al lui Dumnezeu in Treime, dupa chipul Sau, cu trup si suflet rational, omul e solidar cu intreaga faptura creata, dar se si deosebeste de celelalte fiinte
"prin sufletul rational si ganditor", prin ratiune si cuvant, in care se reflecta chipul lui Dumnezeu. "Sufletul necuvantatoarelor, zice Sf. Vasile cel Mare, este acelasi in toate si are aceeasi caracteristica: nu are darul vorbirii" , pentru ca nu au ratiune, logos, care inseamna in acelasi timp ratiune si cuvant, vorbire. "Animalele de pe pamant, zice acelasi Sfant Parinte, privesc spre pamant, pe cand ochii omului privesc spre cer, spre cele inalte" . Sfintii Parinti nu contenesc sa evidentieze superioritatea omului in ansamblul creatiei.

Astfel, dupa Sf. Ioan Gura de Aur, lumea este
"un palat imparatesc" in care a fost asezat omul spre a-l stapani. "Prin chipul lui Dumnezeu, zice el, trebuie inteles stapanirea (pamantului) si nimic altceva". Omul este "un microcosmos in macrocosmos" care "trebuie sa uneasca in sine cele doua lumi, cea vazuta si nevazuta... cu care este inrudit". Parte a intregului dar si o sinteza in mic a cosmosului, omul este chemat sa unifice toate in sine.

Dupa Sf. Maxim, omul e "ca un laborator ce tine si leaga toate la un loc si mijloceste prin sine in chip natural intre toate) extremitatile tuturor impartirilor... caci el are in chip natural, prin insusirea partilor sale, de a fi in relatie cu toate extremitatile, puterea de unire prin mijlocirile intre toate extremitatile. Prin aceasta putere completandu-se modul crearii din cauza celor impartite, omul avea sa faca aratata prin sine marea taina a tintei dumnezeiesti: unirea armonioasa a extremitatilor din fapturi intre ele, unire ce inainteaza in sus si pe rand de la cele imediate la cele mai indepartate si de la cele de jos la cele mai inalte, sfarsindu-se in Dumnezeu". Exista deci "o simetrie si convergenta perfecta intre om si cosmos".

"Cosmosul intreg, zice acelasi Sfant Parinte, alcatuit din cele vazute si nevazute, este om. Iar omul, constituit din suflet si trup, este cosmos". Faptul ca toate, creatia intreaga vazuta, au fost aduse la existenta pentru om si ca toate se intalnesc si se implinesc in el, in masura in care omul isi exercita functia de preot, de mijlocitor intre toate si de unificator al cosmosului intreg cu Dumnezeu, "antropologia este cosmologica si cosmologia este in chip necesar antropologica, fapt de o mare actualitate in conditiile in care fizicienii vorbesc de o dinamica antropica a universului".

Referatul biblic spune ca dupa ce Dumnezeu si-a implinit lucrarea Sa creatoare
"in ziua a VII-a S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le facuse" (Fc 2, 2-3). Expresia "odihna lui Dumnezeu (sabatul) nu inseamna insa incetarea lucrarii divine, ci un alt mod al prezentei active a lui Dumnezeu in univers"; nu inseamna deci o retragere sau absenta a lui Dumnezeu din creatie, ci ca planul lui Dumnezeu din veci cu privire la creatie a fost adus la indeplinire si ca ea se va implini actual prin odihnirea tuturor in Dumnezeu, in Hristos Logosul Creator si Mantuitor, inceputul si sfarsitul a toate.

Dumnezeu continua sa fie deci prezent in lume prin energiile Sale necreate, ca
"Facatorul, Sustinatorul si Carmuitorul tuturor", ca Logosul Pantocrator si Proniator al ei, in conservarea si conducerea ei spre scopul pentru care a fost facuta. "Intelepciunea lui Dumnezeu (Logosul Creator si Proniator), zice Sf. Atanasie cel Mare, purtand tot universul ca pe o lira si impreunand cele din aer cu cele de pe pamant si cele din cer cu cele din aer, si unind intregurile cu partile si carmuindu-le toate cu porunca si voia Sa, alcatuieste o singura ordine cu totul armonioasa a cosmosului (panarmonios kosmou sintaxis)".

Dupa Sfintii Parinti, ziua a VII-a, odihna lui Dumnezeu, tine de la creatie pana la a Doua Venire a Mantuitorului, ziua a VIII-a cea neinserata si fara sfarsit. Ea are ca scop
"de a pregati odihna creatiei in Dumnezeu", cand inceteaza si miscarea fapturilor in El, Care este "inceputul si sfarsitul a toata facerea si miscarea, intrucat de El au fost aduse si prin El se misca si in El se opresc (odihnesc) toate".

Biserica traieste anticipat taina zilei a VIII-a, a Imparatiei lui Dumnezeu, in fiecare Liturghie, cand se roaga: "sa ne impartasim mai cu adevarat in ziua cea neinserata a imparatiei". "Fara a fi amintita in cartea Facerii, ziua a VIII-a se afla in perfecta continuitate cu referatul biblic si descrie in imagini simbolice ultima etapa a universului". In felul acesta in Hristos, Logosul Creator si Mantuitor, se unesc inceputul si sfarsitul cosmosului, cosmologia cu eshatologia. "
http://www.crestinortodox.ro/sanatat...oma-72701.html

[Eugen7]

Continuare...
"Dupa cum s-a putut vedea, parintele profesor, bazat pe datele Revelatiei si interpretarile inspirate ale Sfintilor Parinti, a oferit o excelenta Schita a unei interpretari contemporane a referatului biblic despre cosmoantro-pogeneza; o noua perspectiva asupra cosmologiei crestine, in care a fost depasita viziunea ingusta a manualelor de teologie clasice si au fost inlaturate vechile prejudecati despre asa-zisul antagonism intre teologie si stiinta, creationism si evolutionism.

Spre deosebire de cosmologia dualista autonoma occidentala de tip augustinian, care n-a rezolvat multumitor raportul intre transcendenta si imanenta lui Dumnezeu, intre atotputernicia lui Dumnezeu si miscarea creatiei, ceea ce a dus la conceperea unui creationism supranaturalist in opozitie cu evolutionismul naturalist, cosmologia biblica si patristica teonoma depaseste ambele tendinte prin conceptia despre procesul de creatie continua, care incepe cu creatia initiala si se incununeaza cu creatia finala, cand intreg cosmosul devine un cer nou si un pamant nou. Aceasta creatie continua este posibila doar in masura in care Creatorul pastreaza legatura interna cu cosmosul prin energiile necreate, in sinergie cu miscarea fapturilor, prin care au fost aduse toate la existenta potrivit ratiunilor lor interne, la timpul potrivit, dupa intelepciunea Sa. Cum bine remarca parintele profesor,
"cosmologia teonoma a Ortodoxiei, intemeiata pe Revelatie si receptiva fata de progresele stiintei, se dovedeste a fi placa turnanta a unei bune articulari intre cercetarea teologica si cea stiintifica."

Studiul parintelui profesor a aratat admirabil cum adevarul creatiei continue a lui Dumnezeu in sinergie cu miscarea fapturilor se impaca foarte bine nu numai cu datele Revelatiei, ci si cu exigentele stiintei contemporane si "ne permite sa angajam un dialog cu cultura in general si stiinta in special, pentru marirea lui Dumnezeu si mantuirea omului".
Preot Profesor Universitar Doctor Ioan Ica
http://www.crestinortodox.ro/sanatat...oma-72701.html

Evident ca sunt in asentimentul autorilor.

Asadar sa luam aminte!

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruaisca Domnul Iisus Hristos.