Istorii cu talc

[cristiboss56]

Un călugăr scrisese pe peretele dinspre răsărit al chiliei sale aceste două cuvinte: ,,Amin” şi ,,Aliluia”.
Un om mergând pentru sfat la acesta şi văzând cele două cuvinte, l-a întrebat:
- Părinte, ce înseamnă aceste două cuvinte şi de ce le-aţi scris pe perete?
- Fiule - i-a spus călugărul - aceste cuvinte cuprind în ele toată taina fericirii. ,,Amin” înseamnă ,,aşa să fie” iar ,,Aliluia” înseamnă ,,slavă lui Dumnezeu”.
Cum pe faţa pelerinului încă se citea uimirea, părintele a mai adăugat:
- Când spunem ,,Amin”, însemnă că ne predăm voii lui Dumnezeu, căci zicem: ,,Aşa să fie Doamne, cum voieşti Tu!”, iar când zicem ,,Aliluia”, zicem de fapt ,,Slavă Ţie, Doamne, pentru toate câte îmi dai!”.
Prin acceptarea tuturor celor pe care ni le trimite Dumnezeu, ne dovedim smerenia şi ascultarea, iar prin mulţumirea pentru toate cele îngăduite de Dumnezeu, spre bucuria sau întristarea noastră, ne arătăm încrederea în Creatorul nostru. Acesta este secretul mântuirii în ascultarea desăvârşită faţă de preotul duhovnic şi în supunerea voinţei noastre, cu mulţumire, voii şi milei lui Dumnezeu.

[cristiboss56]

Păstorul cel credincios

Povestea spune că: orice lucru are mai multe înţelesuri,
un gest frumos nu trebuie demolat de dragul adevărului,
fiecare om are adevărul lui,
iluzia protejează când adevărul ar putea zdrobi,
interpretăm realitatea pe măsura sufletului nostru.

Călătorind prin ţară, Moise întâlneşte un păstor şi rămâne cu el câteva zile, ajutându-l să-şi pască turma. La sfârşitul fiecărei zile, păstorul lua într-un blid, cel mai bun lapte, pe care îl aşeza, departe de locul de înnoptat, pe o piatră.

–Pentru ce pui laptele acolo? a întrebat Moise.
–Este lapte pentru Dumnezeu! a răspuns cu veneraţie păstorul.

Mirat Moise cere lămuriri:
–Cum aşa?
–În fiecare seară iau laptele cel mai bun şi-l dau ofrandă lui Dumnezeu!

Văzând simplitatea omului, Moise a zâmbit şi l-a întrebat foarte serios :
–Şi Dumnezeu îl bea?
–Da! a exclamat sigur de sine păstorul. Dumnezeu bea laptele, pe care i-L ofer!

Moise se hotărăşte să lumineze pe sărmanul naiv:
–Dumnezeu este Spirit Pur, El nu cunoaşte setea şi foamea şi nu are nevoie deloc nevoie de laptele tău.
–Eu găsesc dimineaţa, blidul gol şi cu siguranţă, Dumnezeu îşi potoleşte setea cu acest lapte...
–Nu Dumnezeu bea laptele tău! La noapte să veghem vasul, să vedem cine bea laptele.

Convins că Dumnezeu bea laptele şi curios să vadă aceasta, cu proprii ochi, păstorul se aşează împreună cu omul străin la pândă. În toiul nopţii, la lumina lunii, păstorul vede cum un animal micuţ se apropie de blid şi bea laptele lăsat pentru Dumnezeu.

Dimineaţa, foarte trist, cu faţa întunecată şi inima strânsă, păstorul îi dă dreptate lui Moise..
–Ai avut dreptate, o vulpe bea laptele meu!

În noaptea următoare, Dumnezeu, i se arată lui Moise şi-i spune:

,,Moise, este adevărat că sunt Spirit Pur, dar am primit cu bucurie ofranda de iubire a păstorului şi neavând trebuinţă de acel lapte, îndreptam într-acolo micul animal înfometat, care avea atâta nevoie. Tu ai lăsat animalul fără hrană, pe om fără bucuria şi liniştea că Eu îi primesc curata şi smerita ofrandă, iar pe Mine, fără iubirea cuprinsă în gestul omului...

Spunem povestea: aceluia care de dragul adevărului răneşte oamenii,
cuiva care crede că e singurul care ştie adevărul,
,,realistului" care ucide iluziile oamenilor.

Taina Adevărului

Povestea ne arată: deosebirea dintre înţelepciune şi inteligenţă, complexitatea alcătuirii lumii, limitele şi subiectivismul cunoaşterii noastre.

Aflat pe cale, prin pustie, Moise s-a oprit să se odihnească, sub un tufiş, nu departe de o fântână. Un alt drumeţ s-a oprit să se răcorească. Când s-a aplecat să bea apă, călătorului i-a căzut punga cu bani, de la cingătoare şi fără să bage de seamă că a pierdut punga, omul a plecat din nou la drum.

La scurt timp, după aceea a sosit un al doilea călător. El a văzut de îndată punga cu bani. A luat-o, bucuros nevoie mare, a privit în toate părţile şi pentru că nu avea cui s-o înapoieze, a băut apă şi a plecat mai departe.

Puţin mai târziu un al treilea om s-a oprit la fântână. El a băut apă îndelung, s-a răcorit şi apoi s-a tras la umbră, lângă fântână şi a adormit, căci era foarte ostenit.

După o vreme, primul călător a descoperit, că-i lipsea punga şi dându-şi seama că numai la fântână o putea pierde, s-a întors degrabă. Furios l-a trezit pe cel, care dormea şi i-a cerut punga cu bani. Cum acela nu ştia nimic despre punga cu bani, s-au luat la ceartă, iar cel ce pierduse banii, l-a omorât pe cel de al treilea călător. Apoi a plecat la drum supărat.

Martor nevăzut la toate acestea Moise, foarte nedumerit i-a strigat lui Dumnezeu:

–Vezi, de aceea nu cred oamenii în tine! Este prea mult rău şi nedreptate în lume! De ce a trebuit ca primul călător să piardă banii şi apoi să devină ucigaş? De ce a trebuit ca al doilea să găsească punga şi crezând-o un dar ceresc, să plece cu ea? Al treilea era cu totul nevinovat, de ce a trebuit să moară?

Iar Dumnezeu i-a răspuns:

–Îţi mai explic o singură dată, dar n-o voi face la fiecare pas. Primul om era fiul unui hoţ, care îl furase pe tatăl celui de al doilea călător, care găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se cuvenea. Al treilea era un ucigaş, care îşi ascunsese aşa de bine fapta, încât n-ar fi fost niciodată descoperită de oameni şi care astfel şi-a primit pedeapsa. Totdeauna există un sens şi justeţe în tot ceeace se întîmplă, chiar şi atunci, când tu nu le vezi, ori nu le înţelegi.

Credinţa în adevărul şi dreptatea lui Dumnezeu este taina pătrunderii Adevarului din jurul nostru...

Spunem povestea: melencolicului, pesimistului,
celui ce a renunţat la speranţă,
cuiva care vede numai răul din jur,
acelui ce nu înţelege sensul răului,
când vrem să explicăm înţelepciunea organizării lumii,
omului aflat în necaz.

Smerenia

Povestea vorbeşte despre smerenie, strădanie, credinţă.

Un călugăr tânăr îl tot iscodea pe un frate mai bătrân despre toate cele:
–Spune părinte, rogu-te, ce este smerenia?
–Smerenia, fiule, este cununa de pietre scumpe a călugărului.
–Şi ce se face pentru câştigarea smereniei?

–Smerenia se câştigă, când te-ai deprins propriile păcate să le vezi, să le cunoşti, să te războieşti cu ele, să scapi de ele. Iar de păcatele altora să nu iei în seamă...

Spunem povestea: cui caută smerenia, credinţa, sporirea duhovnicească, autoperfecţionarea.

[Yasmina]

Prima poveste este suberba;este adevarat ca atunci cand dai ceva lui Dumnezeu ii dai!

[glykys]

Rezumatul unei istorioare pe care am citit-o in volumul cu povesti al reginei Maria:

Erau odata trei purcei foarte mucaliti - Ian, Dan si Ghita, care faceau ce faceau niste pucelusi obisnuiti: mancau, ragaiau si se tot tavaleau prin noroi. Intr-o zi, cineva le-a legat de coada niste fundite. Ian avea o fundita rosie, Dan una albastra si Ghita una cafenie. Dar cum erau niste purcei tare prostuti si artagosi, au inceput sa se ia la harta. Ian si dan sustineau ca funditele lor sunt mai frumoase si isi bateau joc de bietul Ghita, din cauza funditei lui cafenii. Mereu se luau la bataie pe aceasta tema, asa, ca intr-o zi, s-au gandit sa mearga la scroafa cea mai inteleapta din sat, care lolcuia intr-o balta de noroi, sa ii judece ei.
Iata cuvintele ei:
"-Cum niciun purcelus, ba chiar niciun porc mare nu-si poate vedea singur coada, mi se pare ca mai nimerit ar fi sa va bucurati privind cozile tovarasilor vostri. Dar de acest lucru inca nu v-ati dumirit inca pana astazi, ia sculati-va iute si priviti fiecare codita vecinului!
Purcelusii sarira catesitrei in picioare. dar ce le vazusera ochii? Cele trei moate aveau aceeasi culoare, culoarea noroiului si a baltoacei in care se desfata purceaua cea batrana.
- Acum puteti sa va dati seama de desertaciunea lumii acesteia, urma scroafa clipind din ochii cei mici. V-ati pierdut vremea si puterea intr-o cearta careia numai asternutul meu de noroi i-a pus capat in chipul cel mai democratic, schimbad culorile intr-una singura care se potriveste mai mult cu neamul nostru. Nu sunteti azi decat niste purcei prostanaci si o sa ajungeti maine niste porci grosolani. Ar trebui deci sa va incredintati de acest adevar si sa faceti bine sa vi-l aduceti aminte ori de cate ori veti avea de gand sa va luati nasul la purtare. [...] Acum panglicile va sunt tot una ca cinstita fata a noroiului, culoare ce ne sade noua cel mai bine si pe care eu am pastrat-o intotdeauna, daca as fi in locul vostru. Lasati faptele curcubeului poetilor si cerului: multumiti-va cu lucrurile acestui pamant. Si daca in vreo senina dimineata mai intalniti porci cu mot rosu sau albastru la coada, veseliti-va de aceasta pentru doua cuvinte: mai intai pentru ca puteti vedea motul, caci de-ar fi fost la coada voastra, nu l-ati fi putut privi, al doilea, pentru ca ati intalnit porcul dis-de-dimineata in calea voastra, de ar fi fost seara, i-ar fi fost motul ca al vostru, caci totul e desertaciune si nu sunt eu cea dintai care spune acest adevar.
Si batrana scroafa grohaind se adanci si mai adanc in noroiul lipicios.
- Caci totule desertaciune, mai adauga ea ingaduitoare. Vedeti, in clipa aceasta, nu mai e nicio deosebire intre moatele voastre, cu toate ca adineauri aceasta deosebire vi se parea lucrul cel mai de capatenie de pe pamant. Duceti-va acasa, nerozilor, si lasati-ma in noroiul meu, in care am gasit destula desfatare si intelepciune cat se cuvine unei scroafer batrane.
[...]

Ian si Dan, intorcandu-se acasa bosumflati si grijulii ca nu cumva sa le vada cineva coditele, isi zisesera:
- Nu e mai putin adevarat ca, cu toate ca batrana scroafa se increde in intelepciunea sa, tot n-a putut schimba adevarul: rosul si albastrul sunt fete mai frumoase decat cafeniul!
- E urata si intrebuinteaza vorbe prea lungi, guita dusmanos Dan, caci fusese jignit in mandria lui! Nu-mi place, e grasa si din cale afara de batrana!
Numai Ghita era multumit si, in ciuda fratilor lui, mult ar fi dat sa le vada cineva coditele!"

[cristiboss56]

La un dineu, se găsea, printre musafiri, şi un ateu - om rău, lipsit de credinţă - care l-a întrebat, la un moment dat, pe creştinul de alături:
- De unde ştii tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcatele tale sau că îţi ascultă rugăciunile, când, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea?
- Dar tu, îl întrebă la rândul său creştinul, de unde ştii dacă este zahăr în ceaiul pe care îl bei acum?
- Cum de unde? Simt gustul zahărului.
- Deci, ştii că este zahăr în ceaiul tău, chiar dacă nu-l vezi. Ei, tot aşa simt şi eu dragostea lui Dumnezeu în inima mea. Sufletul meu îngreunat de păcate se simte izbăvit prin puterea Sfanţului Duh. Sfânta Liturghie, Sfânta Spovedanie, rugăciunile îmi înalţă sufletul ce nu-şi găseşte liniştea decât la Dumnezeu.
Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului.

"Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu." (Sfântul Isaac Sirul)

[cristiboss56]

Ma numesc Florian Pitis si va anunt ca am cancer la prostata..Am 63 de ani, sunt director la un radio si de curand cea mai mare bucurie pe care am avut-o in viata mea a fost concertul Roling Stones...Doctorii m-au avertizat ca sunt prea slabit,ca poate o sa agravez ce a mai ramas din boala mea participand la concert ...Viata mea a fost extraordinar de frumoasa...Am fost rebelul cu plete in vant..am trait viata, intens ca pe o minune si nu imi pare rau de nimic din ceea ce am facut..As vrea sa va aduceti aminte de mine... si tind sa cred ca pentru voi am insemnat ceva..sa fredonam impreuna :Hei tramvai ...si tras de cai...hei joben cum veneai la Mon Jarden ....Ce tanar eram atunci si plin de viata....Cum am primit vestea ? Ei bine dragilor rau....Exista un moment in viata cand fiecare trebuie sa isi ia ramas bun...toti veti fi in locul meu candva...Chiar tu care citesti aceste randuri candva va trebui sa iti infrunti propria moarte....Pe de-o parte ma inspaimanta...cum ar fi sa nu mai fiu cu voi cei care ati tinut la mine sa nu va mai vad 100 de ani...1000 de ani...1 miliard de ani...o eternitate......o vesnicie..un infinit ..un neant....Eu Florian Pitis nu voi mai fi....Copiii vostri poate nu vor apuca sa asculte Pasarea Colibri......nu vor apuca sa vada emisiunile la Teleenciclopedia titrate de mine...incet incet voi fi uitat de toti...sau sper eu nu chiar toti....Ce mesaj sa va transmit acum?

Nu stiu dragilor...traiesc intr-un vis rau....si ma gandesc ca toate astea nu mi se intampla mie....marea trecere spre neant....spre nefiinta...Trebuie sa am curaj....o singura data in viata treci intr-o alta etapa....As vrea sa va spun...sa va iubiti mai mult...sa pretuiti fiecare clipa ca si cum ar fi ultima...Eu va iubesc pe toti si se pare ca EL ma va chema in ceruri... Imi pare rau ca nu am realizat tot ceea ce imi doream ..imi pare rau ca am lasat atatea lucruri neimplinite......Dar nu...NU imi pare rau de viata ce am trait...Iti multumesc Dumnezeule pentru viata ce mi-ai harazit,pentru iubirea ce mi-ai daruit..imi pare rau ca ma chemi asa curand la tine...vroiam sa fac mai multe Doamne ....vroiam sa fac mai multe....Neantul ma cheama si ma inspaimanta in acelasi timp..eu sa nu mai fiu ...EU ? Sa nu mai exist sa dispar pur si simplu in bezna uitarii ? Ce inseamna Doamne sa nu mai fiu !?! Ma pui la grea incercare...ultima din viata mea....Dumnezeule ma ia o frica mare .....oare existi ?? Doamne nu ma lasa in bezna nefiintei...eu vreau ca sa mai fiu..te rog.....Nu vreau sa fiu doar o cruce intr-un cimitir......

[glykys]

Hi, uite - http://www.youtube.com/watch?v=MXQUB-UQ-NE

Hei, voi, care-ati fost odata tineri,
Voi, care stiti ce-i omenesc,
Nu conteaza cat de lung am parul,
Mai presus e cat si cum gandesc.

[MariS_]

În prealabil postat de cristiboss56

păstorul cel credincios

povestea spune că: Orice lucru are mai multe înţelesuri,
un gest frumos nu trebuie demolat de dragul adevărului,
fiecare om are adevărul lui,
iluzia protejează când adevărul ar putea zdrobi,
interpretăm realitatea pe măsura sufletului nostru.

Călătorind prin ţară, moise întâlneşte un păstor şi rămâne cu el câteva zile, ajutându-l să-şi pască turma. La sfârşitul fiecărei zile, păstorul lua într-un blid, cel mai bun lapte, pe care îl aşeza, departe de locul de înnoptat, pe o piatră.

–pentru ce pui laptele acolo? A întrebat moise.
–este lapte pentru dumnezeu! A răspuns cu veneraţie păstorul.

Mirat moise cere lămuriri:
–cum aşa?
–în fiecare seară iau laptele cel mai bun şi-l dau ofrandă lui dumnezeu!

Văzând simplitatea omului, moise a zâmbit şi l-a întrebat foarte serios :
–şi dumnezeu îl bea?
–da! A exclamat sigur de sine păstorul. Dumnezeu bea laptele, pe care i-l ofer!

Moise se hotărăşte să lumineze pe sărmanul naiv:
–dumnezeu este spirit pur, el nu cunoaşte setea şi foamea şi nu are nevoie deloc nevoie de laptele tău.
–eu găsesc dimineaţa, blidul gol şi cu siguranţă, dumnezeu îşi potoleşte setea cu acest lapte...
–nu dumnezeu bea laptele tău! La noapte să veghem vasul, să vedem cine bea laptele.

Convins că dumnezeu bea laptele şi curios să vadă aceasta, cu proprii ochi, păstorul se aşează împreună cu omul străin la pândă. în toiul nopţii, la lumina lunii, păstorul vede cum un animal micuţ se apropie de blid şi bea laptele lăsat pentru dumnezeu.

Dimineaţa, foarte trist, cu faţa întunecată şi inima strânsă, păstorul îi dă dreptate lui moise..
–ai avut dreptate, o vulpe bea laptele meu!

în noaptea următoare, dumnezeu, i se arată lui moise şi-i spune:

,,moise, este adevărat că sunt spirit pur, dar am primit cu bucurie ofranda de iubire a păstorului şi neavând trebuinţă de acel lapte, îndreptam într-acolo micul animal înfometat, care avea atâta nevoie. Tu ai lăsat animalul fără hrană, pe om fără bucuria şi liniştea că eu îi primesc curata şi smerita ofrandă, iar pe mine, fără iubirea cuprinsă în gestul omului...

spunem povestea: Aceluia care de dragul adevărului răneşte oamenii,
cuiva care crede că e singurul care ştie adevărul,
,,realistului" care ucide iluziile oamenilor.


smerenia

povestea vorbeşte despre smerenie, strădanie, credinţă.

Un călugăr tânăr îl tot iscodea pe un frate mai bătrân despre toate cele:
–spune părinte, rogu-te, ce este smerenia?
–smerenia, fiule, este cununa de pietre scumpe a călugărului.
–şi ce se face pentru câştigarea smereniei?

–smerenia se câştigă, când te-ai deprins propriile păcate să le vezi, să le cunoşti, să te războieşti cu ele, să scapi de ele. Iar de păcatele altora să nu iei în seamă...

..., ........ .. ...... .. ....

[cristiboss56]

ÎMPĂRATUL ŞI SOŢIILE

... Era odată, într-o ţară îndepărtată, un rege care avea patru neveste. Însă cel mai mult o iubea pe cea de-a patra, pe care o îmbrăca în straiele cele mai scumpe şi o hrănea cu bucatele cele mai fine.
De asemenea, o iubea şi pe cea de-a treia soţie. Cu ea se mândrea cel mai mult. Totuşi, regele trăia cu teama că această soţie îl va părăsi.
Regele o iubea şi pe cea de-a doua soţie. Ea îi era un sfetnic de nădejde şi se arăta întotdeauna amabilă, înţelegătoare şi răbdătoare. De câte ori regele avea o problemă, ea îi era alinarea.
Prima soţie a regelui era foarte loială, însă pe aceasta nu o iubea, nu o hrănea cum trebuie; abia de o lua în seamă. Pentru aceasta ea era slabă, tristă şi bolnavă.
Într-o zi, regele simţi că sfârşitul îi este aproape. Se gândi la întreaga sa viaţă plină de desfătări şi îşi spuse: „Acum am patru soţii, dar când voi muri, vor veni toate cu mine sau voi rămâne singur?”.
O întreabă pe cea de-a patra nevastă:
- Te-am iubit cel mai mult, ţi-am dăruit cele mai frumoase haine şi ţi-am purtat cea mai mare grijă. Acum am să mor, vrei să vii cu mine?
- Nici vorbă! replică cea de-a patra soţie. Răspunsul ei străpunse inima regelui.
Regele o întrebă şi pe cea de-a treia soţie:
- Te-am iubit toată viaţă. Acum, că mor, vrei să vii cu mine?
- Nu! răspunse cea de-a treia soţie. Viaţa e frumoasă. Când vei muri mă voi recăsători! Inima regelui se strânse de durere.
O întrebă pe cea de-a doua soţie:
- Întotdeauna am găsit la tine înţelegere şi ajutor în sufletul meu. Când voi muri, vrei să vii cu mine?
- Îmi pare rău! replică cea de-a doua soţie. Te pot doar înmormânta.
Regele fu distrus şi de acest răspuns, dar auzi o voce:
- Eu te voi urma! Regele se uită împrejur şi văzu că aceea care rostise aceste cuvinte era prima soţie. Era atât de slabă pentru că suferise mult din cauza foamei şi a neglijării. Adânc îndurerat, regele spuse:
- Trebuia să-ţi ofer mai multă grijă! Acum îmi dau seama cât am greşit! Trebuia pe tine să te iubesc cel mai mult!

TÂLCUIRE

Împăratul suntem noi. Fiecare avem câte patru tovarăşi de viaţă, patru companii, patru „soţii”.
Cea de-a patra este TRUPUL. Indiferent cât timp şi cât efort investim în a-l face să arate bine, el la moarte ne părăseşte.
Cea de-a treia soţie este AVEREA. Când murim, se duce la alţii.
Cea de-a doua soţie este FAMILIA (prietenii). Indiferent cât de apropiaţi ne-au fost, ei nu pot decât să vină până la mormânt.
Prima soţie este SUFLETUL. Adesea neglijat, în goana noastră după avere, bunăstare şi putere, totuşi, SUFLETUL este singurul care ne urmează oriunde.

Povestea unor prieteni si a comorii lor cea mai de pret,ce mereu poate fi regasita,daca sunt impreuna.

,,Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către o comoară inestimabilă. “Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de ceva aventură!” exclamă el.Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl întrebă:” Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori? Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.

Când cei doi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur. “Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi, suntem în căutarea unei comori?”, îl întreabă Petru. Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe care trebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum.Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie. “Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este frig?”, o întrebă Petru pe Oaie. Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.

Apoi, cei patru ajunsese, în final, în deşert unde se întâlni cu Cămila. “Eşti numită oaia deşertului” îi spuse Petru acesteia. “Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea comorii?”. Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare. “Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru. Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum.Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.

Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa: “Felicitări, aţi găsit comoara.“Unde este?” exclamă toţi surprinşi. “Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.”Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate.Toţi au găsit PRIETENIA.Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de preţ comoară."

PS:cel mai intelept om pe care l-am intalnit in viata mea de pana acum,dupa ce i-am gresit foarte grav,nedrept si plin de ura,a venit la mine intr-o zi,acum mult timp,m-a imbratisat si mi-a spus ,,Frate,mi-a fost asa de dor de tine".Ii multumesc si in ziua de azi pt asta.Doamne ajuta!