Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[stefan florin]

În prealabil postat de Miha-anca

"Sufletul coborandu-se in trup indata se intuneca de intristare si de placere, si se pierde. Intristarea si placerea sunt ca niste tumori ale trupului. Dar mintea iubitoare de Dumnezeu lucrand impotriva, intristeaza trupul si mantuieste sufletul, ca doctorul care taie si arde trupul."

mai sa fie! Placerea este o tumora a trupului!? Dar placerea asta trupeasca CINE a facut-o? Nu Dumnezeu? Dumnezeu a creeat ceva rau pentru trupul uman?

În prealabil postat de stefan florin

mai sa fie! Placerea este o tumora a trupului!? Dar placerea asta trupeasca CINE a facut-o? Nu Dumnezeu? Dumnezeu a creeat ceva rau pentru trupul uman?

odata ce cuvintele apartin Sf. Antonie.
Am dat si link-ul unde gasesti tot articolul despre Sf. Antonie, caci nu e suficient sa te multumesti doar cu o frantura, care, neavand si o explicatie, ci fiind ca si o concluzie, te poate soca.

Scopul acestor discutii nu este sa citim doar ceea ce scrie unul si altul pentru a ne trece timpul, ci este acela de a ne mari orizontul, citind articolele si cartile la care se face trimitere. Este incredibil cat se poate acumula in acest fel. Este si un mod de a controla corectitudinea afirmatiilor, care se fac, avand in vedere ca traim vremurile cu multi prooroci mincinosi, cum scrie in profetii. Exista si carti si articole de care trebuie sa ne ferim, dar cum sa stim acest lucru, daca nu ne formam o baza solida si sigura in ceea ce priveste ortodoxia?!?

Deci, oricat de socanta ar fi afirmatia, la care faci referire, trebuie sa incercam sa intelegem motivul pentru care Sf. Antonie ne lasa asemena invatatura. Nu cred ca e cineva, care poate pune la indoiala spusele Sf. Antonie; si atunci e bine sa incercam sa intelegem ce vrea sa spuna.

În prealabil postat de stefan florin

mai sa fie! Placerea este o tumora a trupului!? Dar placerea asta trupeasca CINE a facut-o? Nu Dumnezeu? Dumnezeu a creeat ceva rau pentru trupul uman?

Stefan, si ochiul si mana sunt create de Dumnezeu.
Iar Dumnezeu spune: taie mana si scoate ochiul, daca acestea sunt smintitoare!...
Domnul bate natura fizica tintind la viata duhovniceasca. Tirania trupului (prin placere, mai intai) se opune clar stapanirii duhului. Risca sa intoarca raportul cuvenit si instituit de Dumnezeu in om: conducator sa fie duhul.

Problema nu e asadar ce a creat Domnul, ci cum folosim noi ceea ce Domnul a creat!
Intru mantuire sau intru pierzanie? Iata problema.

Discursul Bisericii este unul de indreptare a noastra, de pastorire, de "paza si protectie". Pentru noi, nu pentru Dumnezeu a pus Dumnezeu Biserica! Discursul pedagogic (si mereu profilactic) al Bisericii privind placerea, implicit nevointa, postul, asceza, discernamantul etc., tinteste la protejarea noastra de propriile tendinte ale firii cazute, precum si de uneltirea neincetata a raului.

Vinul nu e rau, dar unii sunt alcoolici.
Soarele nu e rau, dar unii se prajesc prea tare.
Apa nu e rea, dar unii se inneaca.
Focul nu e rau dar unii pier in incendiu.
Cutitul nu e rau dar unii omoara sau se sinucid. Sau se taie la deget din neglijenta.
Caramida nu e rea, dar se intampla sa cada in cap.
Scriptura nu e rea, dar unii au facut din Ea o arma de inselare.
Biserica nu e rea, dar unii o folosesc cu nerusinare in scopuri personale.
Gandirea nu e rea, dar unii o folosesc la modul jegos.
Memoria nu e rea, dar unii o folosesc ca sa-ti aduca aminte, la nesfarsit, nu stiu ce greseala.
Cuvantul nu e rau, dar unii omoara cu vorba.
Asa si cu placerea! Are niscaiva multe consecinte...

Placerea e dublata de riscuri pe care Biserica le-a evidentiat intotdeauna. Riscul de a uita de Dumnezeu (si de a face din placere un dumnezeu, fals desigur intrucat vine durere, boala si moarte dupa nechibzuirea placerii) e cel mai mare dintre toate.
Idolii sunt mereu legati, mai pe fata sau mai pe-ascuns, de atasamentul omului la placere, de un fel sau altul.

[Fani71]

În prealabil postat de ioan cezar

Stefan, si ochiul si mana sunt create de Dumnezeu.
Iar Dumnezeu spune: taie mana si scoate ochiul, daca acestea sunt smintitoare!...
Domnul bate natura fizica tintind la viata duhovniceasca. Tirania trupului (prin placere, mai intai) se opune clar stapanirii duhului. Risca sa intoarca raportul cuvenit si instituit de Dumnezeu in om: conducator sa fie duhul.

Problema nu e asadar ce a creat Domnul, ci cum folosim noi ceea ce Domnul a creat!
Intru mantuire sau intru pierzanie? Iata problema.

Discursul Bisericii este unul de indreptare a noastra, de pastorire, de "paza si protectie". Pentru noi, nu pentru Dumnezeu a pus Dumnezeu Biserica! Discursul pedagogic (si mereu profilactic) al Bisericii privind placerea, implicit nevointa, postul, asceza, discernamantul etc., tinteste la protejarea noastra de propriile tendinte ale firii cazute, precum si de uneltirea neincetata a raului.

Vinul nu e rau, dar unii sunt alcoolici.
Soarele nu e rau, dar unii se prajesc prea tare.
Apa nu e rea, dar unii se inneaca.
Focul nu e rau dar unii pier in incendiu.
Cutitul nu e rau dar unii omoara sau se sinucid. Sau se taie la deget din neglijenta.
Caramida nu e rea, dar se intampla sa cada in cap.
Scriptura nu e rea, dar unii au facut din Ea o arma de inselare.
Biserica nu e rea, dar unii o folosesc cu nerusinare in scopuri personale.
Gandirea nu e rea, dar unii o folosesc la modul jegos.
Memoria nu e rea, dar unii o folosesc ca sa-ti aduca aminte, la nesfarsit, nu stiu ce greseala.
Cuvantul nu e rau, dar unii omoara cu vorba.
Asa si cu placerea! Are niscaiva multe consecinte...

Placerea e dublata de riscuri pe care Biserica le-a evidentiat intotdeauna. Riscul de a uita de Dumnezeu (si de a face din placere un dumnezeu, fals desigur intrucat vine durere, boala si moarte dupa nechibzuirea placerii) e cel mai mare dintre toate.
Idolii sunt mereu legati, mai pe fata sau mai pe-ascuns, de atasamentul omului la placere, de un fel sau altul.

Asa spus, sunt de acord si eu.
Nu sunt de acord sa se spuna ca placerea IN SINE ar fi rea si poacatoasa asa cum PARE sa spuns sfantul Maxim in citatul dat de Anca (si daca chiar spune, as zice ca postarea lui Mihalic de mai sus ar putea fi aplicata si acestul citatl).
Trebuie vazuta literatura patristica in ansamblu pentru a uintelege aceasta problematica si a o explica cu citate, asa cum vrea Anca. Eu nu ma pot lauda ca as fi citit in intregime parintii si ca as putea face asta. Dar promit ca, daca dau de un citat mai concludent, din care sa reiasa clar ca nu placerea, ci abuzul, deformarea de tip 'canceros', autonomizarea deci, este rea - o sa il postez.

[Teodosie]

Placerea este de la Dumnezeu dar nu trebuie despartita de scopul ei in cazul celei sexuale de a o uni cu dorinta sincera de a zamisli. Constiinta iti spune cat ai actionat in dorinta inmultirii sau nu. Sigur ca mai sunt dragalaseniile ca in cantarea cantarior care nu le-as numi platonice ci mai degraba divine , relatii trupesti minunate care nu sunt sex bineinteles, comparate cu sexul ar fi ca o simfonie pe langa o manea.
Dar ca sa poti sa fii corect , trebuie sa ai ca prima placere pe Domnul - Cine este ca El ?
Cand Cel ce este marginea doririlor este prima noastra placere cum e normal atunci restul placerilor vin fara vinovatie. Altfel or fi ele firesti dar vin in pacate.



din vietile sfintilor de maine , foarte interesante , legat de subiect Sf Andronic si sotia sa Atanasia :

http://www.noutati-ortodoxe.ro/calen...ate=1349755200

[Fani71]

În prealabil postat de Teodosie

Sigur ca mai sunt dragalaseniile ca in cantarea cantarior care nu le-as numi platonice ci mai degraba divine , relatii trupesti minunate care nu sunt sex bineinteles, comparate cu sexul ar fi ca o simfonie pe langa o manea.

Daca relatia de dragoste descrisa in Cantarea Cantarilor a putut fi, atat in iudaism, cat si in crestinism, de catre Parintii Bisericii, fi interpretata ca un simbol al relatiei dintre om si Dumnezeu, eu intreb: cum poate atunci relatia trupeasca omeneasca si placerea care o implica sa fie rea in sine? Poate Dumnezeu inspira prin Duhul Sau folosirea unui lucru rau in sine ca simbol pentru unirea omului cu Dumnezeu?
Tot asa de bine ai putea spune ca icoana comparata cu ceea ce ea reprezinta (prototipul ei) este un fel de manea comparata cu o simfonie.. nu? Si sigur, icoana nu este 'de o fiinta' cu ceea ce reprezinta.
Insa intra in definitia icoanei ca intre 'signifiant' (imagine) si ceea ce el 'signifiaza' (pe insusi Dumnezeu intrupat, si pe sfintii Lui care iau parte la sfintenia Lui) exista o legatura esentiala, nu o legatura intamplatoare.

În prealabil postat de Fani71

Asa spus, sunt de acord si eu.
Nu sunt de acord sa se spuna ca placerea IN SINE ar fi rea si poacatoasa asa cum PARE sa spuns sfantul Maxim in citatul dat de Anca (si daca chiar spune, as zice ca postarea lui Mihalic de mai sus ar putea fi aplicata si acestul citatl).
Trebuie vazuta literatura patristica in ansamblu pentru a uintelege aceasta problematica si a o explica cu citate, asa cum vrea Anca. Eu nu ma pot lauda ca as fi citit in intregime parintii si ca as putea face asta. Dar promit ca, daca dau de un citat mai concludent, din care sa reiasa clar ca nu placerea, ci abuzul, deformarea de tip 'canceros', autonomizarea deci, este rea - o sa il postez.

Fani, tu te legi doar de starea omului casatorit, caruia ii e ingaduita placerea si ii e sters pacatul respectiv prin Sf. Taina a Cununiei.
Sa nu uitam insa, ca noi mostenim ca specie pacatul adamic, iar acesta se datoreaza tocmai placerii. Altfel cum iti inchipui, de ce Domnul Iisus nu S-a nascut din placere, ci din umbrirea Duhului Sfant?!? Tocmai acest lucru trebuia evitat, pentru ca El sa fie curat, pentru a invinge moartea.

Noi, ca specie avem cu totii acest pacat stramosesc, fara exceptie.
Pe de alta parte, placerea este o ispita, cu care au fost incercati si cei mai mari sfinti in timpul vietii lor pamantesti. Unii au cazut, caci nu au rezistat placerii; altii au rezistat si au invins.

Si ca sa mai clarificam un lucru, va intreb pe toti: cati spun rugaciune in timp ce simt placere? Ori rugaciunea trebuie sa fie continua, daca vrei sa fii fara de pacat. Deci numai simplul fapt ca te impiedica la rugaciune, este un pacat. Gresesc cumva?

[Fani71]

În prealabil postat de Miha-anca

Fani, tu te legi doar de starea omului casatorit, caruia ii e ingaduita placerea si ii e sters pacatul respectiv prin Sf. Taina a Cununiei.
Sa nu uitam insa, ca noi mostenim ca specie pacatul adamic, iar acesta se datoreaza tocmai placerii. Altfel cum iti inchipui, de ce Domnul Iisus nu S-a nascut din placere, ci din umbrirea Duhului Sfant?!? Tocmai acest lucru trebuia evitat, pentru ca El sa fie curat, pentru a invinge moartea.

Uite, cred, cu prietenie iti spun, ca aici ai inteles ceva gresit. Si nu cred ca poti sa gasesti la vreun sfant parinte afirmatia ca 'pacatul adamic se datoreaza placerii' sau ca 'prin cununie se sterge pacatul (placerii trupesti' (adica: placerea este pacat in sine dar este transformata in altceva prin taina cununiei.)
Sigur, se considera pacat actul sexual din afara tainei cununiei, dar de ce? Avem nevoie de taine din cauza caderii. Dumnezeu prin taine restaureaza ceea ce facuse mai intai 'bine', si chiar mai mult, pentru ca Imparatia lui Dumnezeu este mai mult decat raiul initial.
Daca omul nu ar fi cazut, taina ar fi fost orice ar fi facut, pentru ca totul ar fi fost euharistic.

Inca ceva: Pacatul stramosesc se datoreaza dorintei omului de a fi ca Dumnezeu, dar fara El (prin iesire din voia Lui, mai intai, calcarea poruncii). Deci dorintei de autonomie dupa modelul satanic.
Placerea rau folosita, patimasa, este o urmare, un o cauza a caderii lui Adam.

Si: Hristos s-a nascut fara unire trupeasca pentru ca este atat om cat si Dumnezeu; nu putea sa aiba si tata pamantesc.

În prealabil postat de Miha-anca

Si ca sa mai clarificam un lucru, va intreb pe toti: cati spun rugaciune in timp ce simt placere? Ori rugaciunea trebuie sa fie continua, daca vrei sa fii fara de pacat. Deci numai simplul fapt ca te impiedica la rugaciune, este un pacat. Gresesc cumva?

Daca suntem atat de innaintati duhovniceste incat sa ne rugam fara incetare, de ce nu? (eu una n-am ajuns acolo.. nici pe departe)
In orice caz, placerea in sine nu este incompatibila cu rugaciunea.

În prealabil postat de Fani71

Uite, cred, cu prietenie iti spun, ca aici ai inteles ceva gresit. Si nu cred ca poti sa gasesti la vreun sfant parinte afirmatia ca 'pacatul adamic se datoreaza placerii' sau ca 'prin cununie se sterge pacatul (placerii trupesti' (adica: placerea este pacat in sine dar este transformata in altceva prin taina cununiei.)
Sigur, se considera pacat actul sexual din afara tainei cununiei, dar de ce? Avem nevoie de taine din cauza caderii. Dumnezeu prin taine restaureaza ceea ce facuse mai intai 'bine', si chiar mai mult, pentru ca Imparatia lui Dumnezeu este mai mult decat raiul initial.
Daca omul nu ar fi cazut, taina ar fi fost orice ar fi facut, pentru ca totul ar fi fost euharistic.

Inca ceva: Pacatul stramosesc se datoreaza dorintei omului de a fi ca Dumnezeu, dar fara El (prin iesire din voia Lui, mai intai, calcarea poruncii). Deci dorintei de autonomie dupa modelul satanic.
Placerea rau folosita, patimasa, este o urmare, un o cauza a caderii lui Adam.

Si: Hristos s-a nascut fara unire trupeasca pentru ca este atat om cat si Dumnezeu; nu putea sa aiba si tata pamantesc.



Daca suntem atat de innaintati duhovniceste incat sa ne rugam fara incetare, de ce nu? (eu una n-am ajuns acolo.. nici pe departe)
In orice caz, placerea in sine nu este incompatibila cu rugaciunea.

Este punctul de vedere al Pr. Staniloae, nu al meu. Stii bine ca nu am pareri personale despre asemenea lucruri.

In ceea ce priveste rugaciunea continua, nu o am, in schimb stiu cum e sa simti placere si in clipa aceea numai la Dumnezeu nu te gandesti: eu, de exemplu, ma gandesc la prajitura pe care o mananc, la cafeaua pe care o beau sau la te miri ce altceva, ce imi face placere.

In rest, Fani, ai rabdare; tu esti inca o mamica tanara.
Nici eu nu prea am experienta in cele duhovnicesti, dar ii cred pe sfintii, care ne-au marturisit din experienta lor.

[Solveig]

În prealabil postat de Miha-anca

In ceea ce priveste rugaciunea continua, nu o am, in schimb stiu cum e sa simti placere si in clipa aceea numai la Dumnezeu nu te gandesti: eu, de exemplu, ma gandesc la prajitura pe care o mananc, la cafeaua pe care o beau sau la te miri ce altceva, ce imi face placere.

.

Asta chiar nu inteleg. Nu vi s-a intamplat niciodata sa spuneti:"Doamne, cat de bune le-ai facut pe toate!" in timp ce savurati ceva bun? Sau o rugaciune de multumire...